dar nu-mi mai pasă, fiindcă o să plec

presimt că-n toamnă se va rupe lanţul

şi zidurile toate au să cadă

ca să înceapă cât mai cosmic dansul

sub fluturatul giulgiu de zăpadă

şi-abia atunci, zvâcnind de libertate,

aripa se va-ntoarce în lumină

în unduiri care au fost uitate

pe sub prigoana timpului senină

şi vor rămâne întristaţi copacii

despovăraţi de noi vremelnicii,

iar cerul sfânt o să înalţe fascii

acolo unde-au fost numai făclii

lumina lor să îmi îndrepte paşii

spre altă-ntemniţare într-un trup

şi de acolo-n alte generaţii

dansând deasupra celor ce le-astup

un dans stupid desfăşuraţi sub stele

cât trageţi universul la edec

şi cântecul se zbate sub podele,

dar nu-mi mai pasă, fiindcă o să plec

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 10

VIDEO ZICĂLAȘII – 1870: Hora lui Ionică Batalan

Click pe fotografie, dacă doriți să ascultați „Hora lui Batalan” din 1870

Pentru că așa am convenit cu Petrică Oloieru și cu Răzvan Mitoceanu, nu vom publica fonotecările cu partiturile din „Muza Română” a lui Calistrat Șotropa, decât după cele două-trei spectacole, pe care le vor realiza „Zicălașii”, în formulă completă, cea dintâi premieră urmând să se facă, în 7 iulie 2017, începând cu ora 20, la Vatra Dornei, în cadrul Festivalului „Cântece de peste veacuri”, din Parcul Cazinoului, spectacol pe care îl vom filma și distribui ca atare, inclusiv prin DVD-uri. Am convenit, totuși, ca, din fiecare sesiune de fonotecare, să primesc îngăduința de a vă arăta măcar un singur cântec și am recurs la „Hora lui Batalan”, compusă de lăutarul Ionică Batalan, din Călugărița, cel mai vechi sătuc din comuna Horodnicu de Jos, în care a văzut lumina zilei și celebrul Silvestru Lungoci, al cărui părinte a cântat în taraful de 12 lăutari ai starostelui Batalan. Un staroste celebru și în vechiul Regat, și în ținuturile românești din Austria, care selecta oferte pentru concerte de vară în cele două țări, pe care le primea cu măcar doi ani înainte.

În Bucovina lui natală, cercetătorii doctori în etnologie și folclor nu au auzit niciodată despre neîntrecutul violonist și născocitor de cântece Ion Batalan, un artist înnăscut „vrednic de Bucovina”, cum ar fi spus Constantin Loghin, dar cu memoria spulberată de incompetența savanților de specialitate, cum ar zice buzincurismul elitist, din dihorita hai-dâr-dâr societate de astăzi. Iar fonotecarea cântecelor bucovinene, compuse de pleiada de lăutari care au ucenicit cu celebrul Nicolae Picu, deranjează pe toată lumea, pentru că folclorul scos prin piețele chermezelor festivalistice, nu are decât vagi și bicisnice asemănări cu marea muzică bucovineană de peste veacuri.

Judecând după asemănările dintre structurile melodice asemănătoare cu cele ale cântecelor „răzășești” sau „boierești”, care s-au păstrat ca atare, majoritatea compozițiilor lui Vindereu și Batalan reprezintă epoca de glorie a cântecului cu adevărat românesc și, tocmai de aceea, după cum spune Cantemir, numit „răzășesc”. Numai că la noi, unde și vinovățiile și meritele se atribuie colectiv, cântecul „răzeșesc” a dispărut, datorită ignoranților savanți, în marea masă a contrafacerilor, pe care o numim folclor. Ascultați, cu atenție, „Hora lui Batalan” și vă veți convinge că piesa aceasta, cu autor cunoscut, înseamnă altceva, caracterizat de noblețe, de suplețe, de… simfonism străveziu în execuțiile de curată rapsodie română, pe care le făceau ignorații lăutari ai Bucovinei de odinioară.

ZICĂLAŞII - VIDEO No Comments Jun 9

Şi ce dacă plouă? A înflorit iasomia!

Răzvan Mitoceanu aştepta, exersând la vioară, în clasa profesorului Petru Oloieru, care plecase după un microfon, iar Nicolae Gabriel Sandu şi Lucian Căluşeriu, instalau cele necesare unei fonotecări video şi audio. Petrică Oloieru a sosit imediat, din ploaia de afară, şi, dintr-odată, universul s-a umplut de iasomie înflorită, odată cu revărsările de ecouri duioase ale cântecului popular “Tudoriţă Nene”, mult mai liric şi mai tulburător, în varianta primară, de pe la 1870, a legendarului lăutar Ion Batalan din Călugăriţa, cântec minunat, care avea să se desfacă, ulterior, în Bucovina, în două cântece de nuntă distincte, unul al lăutarilor solcani Gheorghe Chiciu şi Ion Ienciu, celălalt al neîntrecutului zicălaş din Vicove, Alexandru a lui Vasile Bujdei.

Flămând şi însetat de repertoriul pierdut al lui Grigori Vindereu din Suceava, îmi las sufletul în voia clătinării de ape lipezi pe care o săvârşesc dumnezeieşte cântecele lui, reînviate de bagheta magică a lui Răzvan Mitoceanu (arcuş? poate pentru fraieri) şi de ritmicitatea surryannyia (iluminarea, în sanscrită) a ţambalului lui Petrică Oloieru. Lângă mine, monument al tăcerii universale, Gabi Sandu se înfruptă din aceeaşi împărtăşanie şi mi-i puţin necaz pe el că are parte de acelaşi răsfăţ al sufletului ca şi mine. “Hora Dornenilor”, “Hora Gura Sucevei” şi “Hora Rodica”, atestate ca fiind creaţii ale lui Grigore Vindereu (eu suspectez şi “Sârba Corăbiasca”, şi “Hora Văduvioarelor” de acelaşi statul, după construcţia melodică, dar dovezi încă nu am), ne eliberează de încleştarea încrâncenată a timpului şi ne vindecă doar cu iasomie în floare.

Luni, când vom fonoteca alte piese, îl vom avea invitat pe Mihai Hrincescu, ca să-şi poată alege piesele vocale pe care le va cânta la Vatra Dornei, dar eu deja i-am încredinţat, doar ca sugestie de pururi necunoscător, cântecele “De-am avut, de n-am avut”, “Fă-mă, Doamne, cărăruşă”, “Lelişoară, lele dragă” şi “Mândruliţă sprâncenată”, în vreme ce, pentru Constantin Irimie, am reţinut, deocamdată, “Nu-s parale, nu-s parale, nu-s parale” şi “Aolică, ce văzui!”.

Una dintre cele mai luminoase zile ale vremelniciei mi-a străbătut, astăzi, sufletul şi mintea, curăţindu-mi-le de toate cele pământeşti. Mulţumesc, Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu!

Gata, m-au lăsat bateriile aparatului foto, dar nu-i bai! În câteva luni, după ce postează pe SEAP, cum cer, bătuţi în cap, fugarii judeţeni de responsabilitate, îmi cumpără Centrul Cultural “Bucovina” alte două baterii!

Cronici sentimentale No Comments Jun 8

Problemele Bucovina Rock Castle 2017

În ciuda „sugestiei”, de ieri, de „externalizare” viitoare a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, președintele Gheorghe Flutur și Consiliul Județean Suceava au avut, și în acest an, o atitudine exemplară față de festival: nu ne-au cenzurat trupele, nu ne-au diminuat bugetul (e drept că nici nu l-au suplimentat cât de cât) și, în general, nu ne-au pus nici o piedică. Țin să spun asta răspicat și fără posibilități de interpretare.

Problemele reale ale Festivalului „Bucovina Rock Castle” 2017 sunt următoarele:

1. Dușuri și grupuri sanitare în vecinătatea terenului de parcare (primarul Ion Lungu ne-a promis că o va rezolva);

2. Circulația simultană, pe timpul nopților de festival, până spre dimineață, a două autobuze, dinspre Obcini spre Burdujeni și dinspre Burdujeni înspre Ocini, precum și a microbuzelor Primăriei, de la Cetate, spre cele două cartiere ale Sucevei (primarul Ion Lungu ne-a promis că o va rezolva);

3. Amplasarea, în șanțul Cetății, a minimum 11 toalete ecologice (primarul Ion Lungu ne-a promis că o va rezolva);

4. Asigurarea condițiilor de minimă civilizație pentru muzicienii, măcar străini, care vor aștepta intrarea în scenă: dacă nu se pot închiria două rulote, măcar patru căsuțe de-ale Primăriei să fie amplasate în șanț, în spatele scenei, înainte de montarea acesteia.

În afară de aceste probleme, care impun grabnică rezolvare, ar mai fi una, care vizează solidarizarea reală cu festivalul, prin cumpărarea de bilete de către toată lumea, inclusiv de către pleșcarii care stau pe platou, argumentând că din impozitul lor se face totul în țara asta, de parcă impozitele părinților tinerilor din șanț, care își cumpără abonamente, nu ar plăti impozite. Prețul unui bilet, indiferent de vârstă, va fi de 20 lei, iar al unui abonament, pentru toate cele trei nopți de festival, 30 lei.

O problemă de viitor, pe care o s-o rezolv împreună cu prietenii mei, dar bine ne-ar mai prinde și implicarea unor oameni de afaceri și a unor politicieni, ba chiar și a partidelor, este cea a unui fond de rulment de minimum 10.000 euro, care să nu poată fi folosit decât pentru plata avansurilor de credibilitate pentru trupele mari din străinătate și completat imediat ce trupele respective își încasează premiile, în seara în care participă la galele din festival.

Dacă am fi avut un astfel de fond de rulment, încă din acest an am fi putut aduce și o trupă importantă de metal, precum, să zicem, finlandezii de la „Sonata Arctica” sau irlandezii de la „Primordial”, cu care noi am negociat și am rămas în legătură, cu speranța că măcar anul viitor vom putea ajunge la rezultatele năzuite.

Realizarea cea mai importantă a acestei ediții, datorată englezei impecabile și spiritului deschis ale lui Andi, este colaborarea directă cu trupele și agențiile de booking europene și, mai ales, cu cea mai tare casă de producție și agenție de impresariat artistic de pe continent, de al cărei sprijin deja beneficiază „Bucovina Rock Castle”, în ciuda faimei proaste pe care o au și legislația românească, și cei mai mulți dintre români. O să dezvălui numele acestui uriaș „industriaș al artei”, atunci când mi-o vor permite convenirile, adică în timpul nopților de festival.

BUCOVINA ROCK CASTLE 2017 No Comments Jun 8

Mercenarul Negru vs Gheorghe Flutur

Pentru că m-am convins că juriștii și „specialiștii” din Direcția de Achiziții Publice a Consiliului Județean Suceava nu obișnuiesc să citească legile până la capăt, cu consecința unor scandaluri de presă, precum cel legat ca vaca de gard de „licitarea” Concertului „Ciprian Porumbescu”, premieră absolută pentru Suceava și după 134 de ani de la moartea personajului emblematic al Bucovinei, dar care nu a mai avut loc, am mers, mai spre dimineață, să văd dacă nu e posibil să am o discuție lămuritoare cu președintele Gheorghe Flutur, care tocmai se afla într-o ședință cu aparenții specialiști CJ în achiziții, publice, aceștia împuindu-i capul cu prevederile Anexei 2 a Legii nr. 98/2016, și nu cu prevederile articolelor de lege, care reglementează sectorial achizițiile, anihilând confuzia funcționărească „la mine ori două barabule ori doi artiști tot aia este”, cu care operează fugarii de responsabilități. Titlul acestui material, în care fac trimitere la porecla pe care mi-o dăduse, mai ieri, domnul Gheorghe Flutur, nu desemnează un „versus”, ci o dezbatere în doi a unui subiect care trebuie lămurit, odată și odată.

Precum puteți constata și singuri, Legea 98/2016 obligă la „proceduri de atribuire, prin negocierea fără publicare prealabilă”, și nu la licitări imbecile, în două cazuri: „atunci când scopul achiziției este crearea sau achiziționarea unei opere de artă sau a unei reprezentații artistice unice” și, desigur, atunci când e vorba de „protecția unor drepturi exclusive, inclusiv drepturi de proprietate intelectuală”.

Scurt, clar, concis, de-ți vine să crezi că o pricep toți funcționarii publici ai statalității românești. Actul cultural autentic nu este scos de „sub incidența prezentei legi”, cum se zice în Anexa 2, pentru că este reglementat de lege, dar exclude SEAP și licitarea, prin prevederile sectoriale de care am făcut vorbire, prevederi pe care birocrația nu le-a zărit și nici nu avea interes să o facă.

„Bun, și cine stabilește dacă prevederile acestea, pe care le citim în lege, nu sunt contrazise de alte legi?”, m-a întrebat președintele Gheorghe Flutur. Am rămas consternat, precum personajul din Preda, care-și închipuia că ceea ce vede nu există. „De ce nu am face, instituțional, o adresă către Curtea de Conturi, rugând-o să ne „lumineze” asupra celor două prevederi?”. „Pentru că nu ne-ar răspunde”. „Nu-i nimic”, am zis eu, „dar în cazul unei sancțiuni ulterioare, i-am putea acționa în justiție, pentru că nu ne-au „luminat” (expresia am preluat-o de la un procuror DNA, cu care am avut un dialog) asupra legii, ca să o putem respecta”. Pe drumul întoarcerii la sediul Centrului Cultural „Bucovina”, mi-a mai venit o idee: să cerem, instituțional, precizări Guvernului României, prin intermediul reprezentantului său în teritoriu, Prefectul județului Suceava.

Oricum, așa cum am convenit cu domnul președinte Gheorghe Flutur, trebui făcut ceva pentru identificarea statutului adevărat și meritat al culturii și în acest capăt de țară. Cât despre rezultatele „anchetei” CJ pe acest subiect, pe care pâlcuri-pâlcuri de ziariști locali veniseră să le afle, vi le spun eu cu anticipare: vinovat este Țap Ispășitor, salariat la Centrul Cultural „Bucovina”, pentru că, vorba unei replici din „Concurs de frumusețe”, de Tudor Popescu, „Dumneavoastră, tovarășe șef, nu puteți greși… nici măcar positif!”.

Jurnalism No Comments Jun 7