DETECTIV de MEMORIE | Dragusanul.ro

Cele 6 zicale ale Prinţului Ion Ghika

 

 

 

 

 

Nu ştiu dacă, după ce au fost aranjate pentru pian de Henriz, cele 6 zicale româneşti, trimise de Prinţul Ion Ghika englezului Eustace Clare Grenville Murray, pentru completarea cărţii „Doine or The National Songs and Legends of Roumania”, publicată la Londra, în 1854, cu o prefaţă din 12 septembrie 1853, şi-au pierdut sau nu autenticitatea, dar înţeleg, din corespondenţa lui Ghika cu Vasile Alecsandri, că zicalele acelea i-au fost prezentate (termenul vremii: „făcute”) de Dimitrache Bondoliu Lăutarul, care-i cântase şi lui Liszt, la Bucureşti, în decembrie 1846.

 

În partituri, nici o zicală nu poartă titlu, ci un număr, iar în carte, unde se vorbeşte mai ales despre legende, deşi introducerea face o trimitere la istoria (varianta Kogălniceanu) şi la obiceiurile românilor (varianta Alecsandri), doinele sunt numite melodii pentru „ore”, Grenville Murray propunând, astfel, o interesantă şi nu lipsită de temei distincţie între melodii şi dansuri, de lipsă fiind, cum ar zice românii învăţaţi ai vremii lui, argumentările, care, conform altor autori, inclusiv mitropolitul Dosoftei, considerau muzica instrumentală rugăciune, închinare, iar dansul ritual.

 

Cum în intenţia noastră, a „Zicălaşilor”, stă, pentru acest an, desluşirea influenţei pe care lăutarii moldoveni care l-au urmat, în 1860, pe Vodă Cuza la Bucureşti, asupra melosului românesc din cele trei imperii care ne stăpâneau ţara, vom începe lecturile, pe care le va face Răzvan Mitoceanu cu arcuşul, de la aceste 6 partituri, cunoscut fiindu-ne faptul că viaţa muzicală a Principatelor Române avea să fie dominată, în Capitală şi nu numai, de neamurile lăutăreşti Dinicu şi Ciolacu din Bălţi, Budală sau Bădală (într-o jalbă din 1854) din Chişinău, Năstase Ochi-Albi din Botoşani, Barbu (mai ales Anton, chitaristul) din Iaşi şi de liderul bucureştean Dimitrache Ochi-Albi Bondoliu Lăutarul, care, ca şi Năstase din Botoşani (fiul lui Angheluţă din Suceava), primise porecla „Ochi-Albi” din pricina aceleiaşi albeţi la ochi, dar fără a fi părintele fraţilor Ochi-Albi din taraful lui Ionică, pictat de Aman, cum s-a crezut din pricina poreclei, el având un singur fecior, pe renumitul „vlădică Calistrat Unghiurliu[1], de la Sărindari”[2], „Unghiurliu şi Chiosea fiul au fost cei mai mari cântăreţi ai bisericilor din Bucureşti”[3],  pe care ăl trimisese la şcoli, cu banii obţinuţi, după ce s-a răscumpărat pe sine, prin lecţii de muzică, printre discipolii lui renumiţi numărându-se cei patru componenţi ai unui celebru cvartet, Anton Pann, Nicolae Filimon (da, autorul romanului „Ciocoii vechi şi noi”), Chiosea, „bătrân cu anteriu lung, cu cauc de şal vărgat pe cap, era dascălul copiilor de la şcoala din Udricani; el îi învăţa să citească şi să scrie. De la Chiosea ieşeau dieci de visterie şi calemgii ; de la el au învăţat să scrie româneşte: Logofătul Greceanu, Văcăreştii, Anton Pan, Petrache Nănescu, N. Alexandrescu, Paris Momuleanu, Efrosin Poteca, Eliade, Marin Serghiescu şi alţii”[4], Petrache Nănescu, acesta din urmă, „crescut de Ghiculeşti, a fost vătaf de curte, vătaf de spătărie, judecător de tribunal şi a murit îngrijitor la Spitalul Brâncovenesc. Cânta bine din vioară”[5].

 

 

 

 

Pentru că, de-a lungul vremii, am izbutit să desluşesc, în bună parte, biografiile lăutarilor de odinioară, despre care am scris pe larg în „Cartea Datinii”, cu evlavia cu care îi respir pe toţi păstrătorii de identitate, indiferent de vremuri şi de origine, ca pe nişte adevăraţi sacerdoţi ai spiritualităţii ancestrale, ştiu ce mesaje ne vor transmite străvechile zicale, niciodată luate în studiu după reînviere şi ascultare, ci doar din citare în citare, de fiecare dată mai eronat şi mai contrafăcut. Iar Prinţul Ion Ghika, mărturisitor deplin, probabil că mai are, undeva, printre teancurile lui de scrisori, rămase de izbelişte în Biblioteca Academiei Române, şi alte partituri ale unor zicale ale vremii lui (doar studiase muzica cu Vaillant), pe care nimeni nu le caută, pentru că nu a prins de veste că există.

 

 

 

 

[1] „Unghiurliu şi Chiosea fiul au fost cei mai mari cântăreţi ai bisericilor din Bucureşti” – Scrisori ale lui Ion Ghica către V. Alecsandri, Bucureşti 1884, p. 53.

[2] Scrisori ale lui Ion Ghica către V. Alecsandri, Bucureşti 1884, p. 49

[3] Scrisori ale lui Ion Ghica către V. Alecsandri, Bucureşti 1884, p. 53

[4] Lahovary, George Ioan; Tocilescu, Grigore G., Marele dicţionar geografic al României, I, Bucureşti 1898, p. 730

[5] Lahovary, George Ioan; Tocilescu, Grigore G., Marele dicţionar geografic al României, I, Bucureşti 1898,p. 742


Germanii romano-catolici BAYER din Bucovina

 

 

 

Bayer Erast Artur Matei, născut la Siret, în 21 septembrie 1897, botezat „după ritul romano-catolic de către preotul Stanislas Krauss, nu am izbutit să aflu mare lucru, în afară de datele care mi-au fost puse la dispoziţie de către doamna Gabriela Zils. Doar dacă, în „Tabelul de controlori vamali cu o gradaţie, care îndeplinesc condiţiunile ca să fie înaintaţi la gradul de şef de vamă fără gradaţie, caracterizaţi de comisie Foarte buni”, „16. Bayer Erast, vechimea în serviciu 10.09.1923; vechimea în grad 15.03.1940”[1] este acelaşi cu Bayer Erast Artur Matei (reperele cronologice corespund), am avea o primă mărturie. Am aflat că tatăl său, Bayer Mieceslas Wilhelm, fost judecător supleant, a fost, o vreme, avocat la Zastavna şi la Vijniţa, de unde s-a mutat la Cernăuţi, în Cernăuţi, având calitatea de „consilier superior”. Şi mai ştiu că tatăl lui Mieceslas Wilhelm Bayer, Wilhelm Bayer era ofiţer de infanterie şi jandarmerie activ, cu grad de locotenent între anii 1901-1906, în regimentul Klagenfurt[2].  Nici despre Olga Czerkawska, proprietară a unei case cu livadă de pomi fructiferi în Lehăceni, nu am aflat nimic, deşi am dat, în anul 1860, de un Johann von Czerkawscki, coleg de clasă cu Eminescu, în „Programm des k. k. Ober-Gymnasiums in Czernowitz in dem Herzogtum Bukowina für das Schuljahr 1860”, tipărit în tipografia lui Johann Eckhardt, care poate face parte din genealogia doamnei Gabriela Zils. Şi mai existau, în 1921, Cercavschi Gavril şi Teofil, com­patroni bisericeşti în Gogolina, deci în megieşia Lehăcenilor[3].

 

 

Spre sfârşitul perioadei interbelice, adică în 1941, întâlnim câţiva BAYER, de pildă pe cel căruia i-a fost conferită Medalia „Bărbăţie şi Credinţă” cu spade clasa III-a, Bayer Eduard[4], de distincţii asemănătoare având parte, în anul următor, şi caporalul Bayer Jakob (M.O. nr, 161, 14 iulie 1942), şi soldatul Bayer Wilhelm (M.O. Nr, 160, 13 iulie 1942), dar nu am de unde şti dacă există vreo legătură între ei şi neamul de la care am pornit discuţia.

 

 

[1] Monitorul Oficial, Nr. 66, 18 martie 1942, p. 2013

[2] Schematismus der k. k. Landwehr und der k. k. Gendarmerie, für 1906, Wien 1906, p. 136

[3] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[4] Monitorul Oficial, Nr. 173, 28 iulie 1942, p. 6267

 

 


Teodor Tovarniţchi, cumnatul lui Ion I. Nistor

 

Una dintre cele două imagini, nelocalizate, care mi-au fost trimise de dl Vlad Rene Roşca

 

Povestea aşezărilor bucovinene a canalizat interesul unora dintre contemporanii care-şi caută străbunii spre aptitudinile mele de detectiv particular de memorie, aşa că mă văd obligat să înfiinţez o rubrică specială, chiar dacă, spre deosebire de detectivii particulari judiciari, cei ai memoriei nu câştigă nimic (nici nu le trece prin gând solicitanţilor că munca ar trebui remunerată). Iar primul personaj în căutarea căruia am pornit este un intelectual bucovinean de odinioară, Teodor Tovarniţchi, al cărui nume este trecut pe o troiţă din cimitirul din Carapciu, deşi doar tatăl lui era din Carapciu pe Siret (vatra neamului Tovarniţchi, cum se va vedea în finalul probatoriului), mama fiind din Igeşti. Băiatul a făcut gimnaziul la Suceava şi, prin urmare, a fost „studintele” lui Simion Florea Marian, căruia îi furniza informaţii despre obiceiurile din districtul Storojineţului, dar toate localizate în Igeşti, nu în Carapciu – ceea ce mă face să cred că părinţii săi au trăit în Igeşti, acolo unde Teodor a şi copilărit (altminteri, nu ar fi ştiut atât de bine obiceiurile). În 1903, terminând cursurile gimnaziale, cu statut de învăţător, Teodor s-a hotărât să plece la Viena, pentru a face studii universitare economice, ocazie cu care a făcut parte din conducerea Societăţii „România Jună”, ocazie cu care, în acelaşi an 1906, semnează o scrisoare de susţinere a demersurilor lui Nicolae Iorga pentru apărarea limbii române. Întors în Bucovina, a prins un post de director al băncii din Câmpulung, apoi, după ce Ion Nistor i-a devenit cumnat, face carieră. Ajunge în consiliul de administraţie al Băncii Regionale din Cernăuţi, funcţie în care îl găsim şi în 1924, devine „verificator”, deci un fel de expert economic, al Comisiei Agrare Centrale şi îi merg toate atât de bine, încât, în 1927, presa îl acuză de fraude. Posibile sau doar inventate. În tot acest timp, între el şi Aurel Morariu a funcţionat o teribilă prietenie, cimentată în vremea primului război mondial, când amândoi s-au refugiat în Bucureşti, apoi la Iaşi. Deci elemente mai picante despre acele vremuri pot fi găsite în amintirile mezinului lui Constantin Morariu, Aurel însemnând şi o garanţie de onestitate pentru Teodor Tovarniţchi,  pentru că nu se însoţea cu oricine. Cam astea ar fi, pe scurt, reperele vieţii expertului economic bucovinean, pe care ţin să le şi probez în cele ce urmează:

 

Cealaltă informaţie nelocalizată, trimisă de dl Vlad Rene Roşca

 

1899: Simion Florea Marian „comunicată de Tóder Tovarniţchi, stud. gimn.”, „ó”, conform regulilor lui Bărnuţ citindu-se „oa”, „Sân-Tóder îl ţin oamenii pe la noi (în districtul Storojineţului şi, în special „a celor din Iordăneşti” – n. n.) pe la noi în sâmbăta întâia a Postului mare”[1].

 

Provenienţa textului de mai sus

 

În 1906, T(e)odor Tovarniţchi, casierul „României June” din Viena este trecut „stud. merc.”, ceea ce înseamnă că tânărul bucovinean studia economia la Viena. Dacă există sau nu vreo legătură sau nu între Teodor Tovarniţchi (în germană se scria ca şi în polonă Towarnicki) cu „Theodor Towarnicki, lehrer, Suczawa”, care se cazase la Hotel „Central” din Cernăuţi, în 1903, se poate afla din anuarele gimnaziului sucevean. Într-o scrisoare adresată lui Nicolae Iorga, în 2 aprilie stil nou 1906, „În numele Românilor din Viena”, Tovarniţchi figurează printre primii semnatari, dar, de data asta, drept „Tudor” – probabil notat astfel de către Iorga, pentru carte[2].

 

 

1918: În martie, Teodor Tovarniţchi încă făcea parte din elita câmpulungeană, după cum mărturiseşte „Eu, cum nu făceam parte din nici o formaţiune militară din Câmpulung şi mă ţineam direct de ministerul de război de la Viena, m-am ataşat fruntaşilor români de acolo, Boca, la care aveam şi locuinţa, Griclevici, Constantinovici, Teleaga, Ţurcan, Anghel, Tovarniţchi, Iacoban, doctorul Mălinaş, de origine tot ardelean, şi inginerul silvic Sbiera, devenit, mai târziu, prefectul judeţului, şi alţii mulţi al căror nume îmi scapă”[3].

 

În Comisiunea agrară centrală, ca reprezentant al băncilor, „Teodor Tovarniţchi, director al casei de economii din Câmpulung”[4].

 

 

 

1919: Comisiunea agrară centrală: Preşedinte: Iorgu G. Toma, consilier la curtea de apel. Locţiitor: Dr. Cornel Gheorghian, consilier la curtea de apel. Reprezentanţii administraţiei: Filaret Do­boş, secretar-şef la agricultură; Ion Balmoş, director, general la secr. lucrărilor publ.; Teofil Gramatovici, director general la secr. cult. Locţiitor: Dr.  Ion Ionaşcu, secretar de administraţie. Judecători: Dr. Vas. Bodnărescu, consilier la curtea de apel; Gheorghe Iacubovici-Boldişor, consilier de tribunal; Sig. Kas. Jasilkowski, consilier de tribunal. Locţiitor: Constantin Dracinschi, consilier de tribunal. Reprezentanţii băncii regionale: Dr. Vasile Marcu, director general al băncii regionale; Dr. Aurel Morariu, avocat; Teodor Tovarniţchi, director al casei de economii din Câmpulung[5].

 

În prima şedinţă a Comisiei agrare centrale, din 18 noiembrie 1919, care reprezintă Banca Regională în Senatul III, Tovarniţchi era „verificator”, urmând să studieze „chestia… datoriilor încărcate pe moşiile” care urmau să fie expropriate[6].

 

 

În 1923-1924, Teodor Tovarniţchi, face parte din Consiliul de Administraţie al Băncii Regionale Cernăuţi, consiliu condus de Dr. Aurel Morariu, întemeietorul comerţului cooperatist în Bucovina. În mai toate comitetele din care face parte Tovarniţchi, se află şi Aurel Morariu, sugerând o prietenie, dar şi o camaraderie aparte.

 

„În 1927, Dreptatea nr.794 din Cernăuţi se adresa prim-procurorului din localitate cu rugămintea „să se sesizeze din oficiu asupra fraudelor săvârşite de domnii Teodor Tovarniţchi, dr. Valerian Şesan et consortes” şi să nu întârzie cu „trimiterea la puşcărie a dlor Tovarniţchi – cumnatul actualului ministru Iancu Nistor şi dr. Valerian Şesan, consilier eparhal şi fost rector al Universităţii din Cernăuţi”. Acelaşi ziar, în acelaşi număr, se întreba „dacă e compatibilă cu situaţia de rector şi calitatea de escroc consacrat, după cum e părintele dr. Valerian Şesan”. / Cum Valerian Şesan fusese deja reales rector al Universităţii Cernăuţene, ziarul se întreba doar retoric: „Oare ce-şi va gândi studenţimea cetind cele din Dreptatea despre rectorul lor?…”[7].

 

 

1897: O colectă de produse agricole pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, făcută, în 1897, la Carapciu pe Siret şi la Prisecăreni, de „zelosul preot Maximilian MITRIC”, de cantorul Clementie SCRPCARIU şi de gospodarul Nicolaiu CÎRCIUL, menţionează pe Aniţa lui Dimitrie TOVARNIŢCHI, Mara lui L. TOVARNIŢCHI[8].

 

1919: Florea lui Ştefan Tovarniţchi, din Presecăreni, şi Veronica lui Florea Tovarniţchi, născută Nicolaevici[9].

 

1921: Floarea a lui Georgi Tovarniţchi, născută Ungurian, şi soţul ei Gheorghe a lui Lazar Tovarniţchi din Carapciu pe Siret[10].

 

 

[1] Marian, Simion Florea, Sărbătorile la Români. Păresimile, Vol. VII, Bucureşti 1899, p. 33, 39 şi altele

[2] Iorga, N., Lupta pentru Limba Românească, Bucureşti 1906, p. 139

[3] Roşu, Traian, Amintiri în legătură cu unirea Bucovinei şi intrarea Armatei Române, în Nistor, Ion I., Amintiri răzleţe din timpul Unirii, Cernăuţi 1938, p. 355

[4] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicula 84, 27 noiembrie nou 1919, pp. 4, 5

[7] Oprea, Ion, N., Bucovina în presa vremii / Cernăuţi 1811-204, Edict Production, Iaşi 2004, p. 78

[8] DEŞTEPTAREA, Nr. 15/1897, p. 124

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 86, 5 decembrie 1919, p. 14

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, 1 iulie nou 1921, p. 256