Noi regăţenii | Dragusanul.ro

Bisericile Moldovei, desenate de Alina Iorga

 

 

 

În volumul II al cărţii „România / Cum era până la 1918”, volumul II – Moldova şi Dobrogea, publicată la Bucureşti, în 1940, Nicolae Iorga se folosea de desenele fiicei sale, Alina Iorga, precizând că „ilustraţiunile sunt mai ales după fotografii ale Comisiunii Monumentelor Istorice. O grafică interesantă, spaţială, cu personalitate descoperim în desenele Alinei Iorga, iar bisericile moldoveneşti schiţate de ea înseamnă mai ales o năzuinţă românească şi, dacă vreţi, un fel de trufie, ţara neavând alte mărturii ale trecutului său, demne de încredinţate vizual viitorimii.

 

 

 

 


1899: Strămoșii din megieșia moșiilor arendate

 

Țărani din fostul județ Suceava

 

 

În 1899, o parte dintre moșiile foste mănăstirești au fost arendate, în beneficiul regatului. Reperele acestor terenuri sunt date de proprietățile de atunci ale unor locuitori din Boroaia, Bogdănești-Râșca, Dolhești, Gulea, Manolea, Probota, Dolhasca, Drăgănești, Tătăruși, Hârtop, Bălinești, Mitocul Adâncatei, Zamostea și Burdujeni, și, pentru că povestea multora dintre aceste localități a fost postată, chiar dacă voi introduce datele și pe site, cred că e recomandabil să reproduc și separat informațiile din Monitorul Oficial, referitoare la aceste arendări, informații care vorbesc și despre strămoși, dar și despre ocini, deci despre pământurile din strămoși. Ceea ce și fac:

 

 

Judeţul Suceava

 

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective:

 

Boroaia: „389. Locul de arătură denumit Poiana Cerbului (1 hectar, 7.900 mp), situat în perimetrul pădurii Statului Preuteşti; garanţia provizorie lei 25.390. Locurile de fâneţe, ţi anume: poienile denumite la Poiana Creţului (4 hectare, 2.000 mp), Copci C. Butnariu (1 hectar, 2.000 mp), Rusului (1 hectar, 4.000 mp), Onisei (3 hectare, 5.000 mp), Cordoneanului (7 hectare, 8.000 mp), Chelbosului (2 hectare, 8.000 mp), Th. C. Ioan (1 hectar, 2.500 mp), Mihail Sandu (3 hectare, 5.000 mp), Dumitru Petrea (1 hectar, 8.000 mp), Gr. Monoran (1 hectar, 4.000 mp), C. Sibeche (1 hectar, 5.000 mp), Gh. Zaharia (1 hectar, 5.000 mp), Th. Moşneagu (1 hectar), Pricope (1 hectar), drumurile Secuţei (7.000 mp), Grigore Papuc (1 hectar, 8.000 mp), V. Ciobu (1 hectar, 2.500 mp), Ion Condor (2 hectare, 1.000 mp), Ionitä Chirilă (1 hectar, 2.500 mp), Berarului (1 hectar, 3.616 mp), Axintioie (2 hectare, 8.714 mp), Maftei Roman (3 hectare, 7.500 mp), I. Ungureanu (1 hectar, 7.800 mp), Hârhala (1 hectar, 7.800 mp), I. Cioban (1 hectar, 5.000 mp), Dumitru Monoranu (2 hectare, 1.400 mp), Berărţei (1 hectar, 4.000 mp), Grigorie Beraru (2 hectare, 8.000 mp), Th. A. Pistei (2 hectare, 8.000 mp), I. Gh. Mihăilucă (2 hectare, 8.000 mp), p.), Gavril Holca (2 hectare, 8.600 mp), P. Moldovanului (6 hectare), a Niculaescu (1 hectar), Şpiţel (2 hectare, 1.500 mp), Volintirului (9.131 mp), Timofte (9.435 mp), Tomogei (1 hectar, 7.000 mp), poiana Slătioara (57 hectare), Pârâul Larg (1 hectar, 4.300 mp), V. Sebeche (3 hectare), Fundu Brusturei (2 hectare, 1.400 mp), Vasile a Petrei (3 hectare), Porcăriei (10 hectare), Banei (1 hectar, 7.000 mp), Ţăranu (1 hectar), V. Zaharia (1 hectar, 7.000 mp), Petrea Simion (3 hectare), Andriesi (1 hectar, 7.000 mp), C. Mihăilă Lazăr (3 hectare), Ştefan Beraru (1 hectar, 5.900 mp), C. Saftiaei (1 hectar, 7.500 mp), I. Ungureanu (1 hectar, 7.500 mp), Săftian (3.816 p.), G. Th. Bârleanu (7.500 mp), V. C. Monoranu (1 hectar, 5.000 mp), Petre Boboc (1 hectar, 5.000 mp), Gh. Gr. Gorban (1 hectar), I. N. Vasian (3 hectare), Th. Scripcaru (1 hectar), V. Moldovan (3 hectare, 7.500 mp), Gh. Dumitru (1 hectar, 5.000 mp), I. Monoraru (3 hectare), V. Dumitru Moldovan (1 hectar, 3.000 mp), dimpreună cu locurile de arătură, ţi anume: poienile Gherasim (19 hectare), Ţărăncuţa (1 hectar, 4.000 mp), Dealul Frasinului (4 hectare, 5.000 mp), Secuţa (4 hectare, 5.000 mp), Prisaca (1 hectar, 4.000 mp), Gh. A. Vătafului (2 hectare) şi V. a Anghelinei (1 hectar), cum şi golurile destinate pentru păşune, anume: cele denumite Golurile Halaucei, adică la Păltiniş (8 hectare), Piciorul Ursului (9 hectare), Druganu (11 hectare), Piatra lui Epure şi Babşa (150 hectare) şi cu schela la Fabrică şi Babeca (3 hectare), dimpreună şi cu locurile de fâneţe, şi anume: Poiana numită marginile hotarului de pe dealul Liciorului (16 hectare, 1.862 mp), Arşiţa părului Albu (4 hectare, 2.965 mp), poiana Nemaşului Dolenilor (5 hectare, 7.287 mp), poiana Ciungi Dolici (5 hectare, 7.287 mp), poiana Dolici (1 hectar, 4.321 mp), poiana Pârâul Negru (1 hectar, 4.321 mp); toate în întindere de 438 hectare, 9.519 mp, situate în cuprinsul pădurii Statului Boroaia; garanţia provizorie lei 3.000”[1].

 

Bogdăneşti-Râşca: „391. Locurile de arătură, şi anume : Poiana pe Deal la Vărăreni (1 hectar, 7.000 mp), a lui N. G. Butnariu (1 hectar), la ocolul în Suhat (1 hectar), la ocolul nou în Suhat (3.500 mp), faţa Suhatului (7.000 mp) Vasile Curcă (4.000 mp), a lui Gheorghe Boboc (1 hectar), la Adăpători,(5 hectare, 7.200 mp), a lui Damian (1 hectar, 8.000 mp), a lui Barbă-Neagră (7.500 mp), Coada Văcăraşului (1 hectar, 6.000 mp), Gura Băţului (9.000 mp), Cotul Clipa (2.000 mp), Prisosul din capul locului a lui Theodor a lui Eftimie (2.000 mp), idem a lui Grigore a lui Eftimie (4.700 mp), Poiana lui N. a Mariei, lângă monastire (7.500 mp) Prisosul de lângă Moara lui Ion Ştefan (7.500 mp), dimpreună cu cele de fâneţe, şi anume: poienile denumite la Pustia (2 hectare, 13.600 mp), în ocol la Nastacă (5 hectare, 7.200 mp), a lui Nastacă (2 hectare, 8.600 mp), a lui Grigoraş (4 hectare, 2.000 mp), Ion Larion (1 hectar, 4.300 mp), Ion Ouă (7.000 mp), Gh. Holban (1 hectar, 4.300 mp), C. Gavril Bârgăoanu (1 hectar, 4.300 mp), la Fântâniţa (2 hectare, 1.400 mp), cosită de arendaş (1 hectar, 4.300 mp), Urşiuţului (1 hectar, 4.300 mp), Mitrofan (5 hectare, 7.200 mp), Ion Simion a Nichitei (7.000 mp), lui Gabură (4 hectare, 2.900 mp), Th. Solcanu (2 hectare, 8.600 mp), I. Tomega (4 hectare, 2.900 mp), Mihăileşti (8 hectare, 5.800 mp), a Popei (2 hectare, 8.600 mp), a Bârgăoanului (2 hectare, 8.600 mp), Huşanului (1 hectar, 2.500 mp), Rogojină (1 hectar, 2.500 mp), Berendei (1 hectar, 4.300 mp), Via a Păvăloaie (1 hectar, 2.500 mp), Doroftei (4 hectare, 2.900 mp), Pârâiala (2 hectare, 8.600 mp), Flămândului (8 hectare, 5.800 mp), Popa Petrei (2 hectare, 6.800 mp), Pârlitura lui Ilie Solcan (1 hectar, 1.300 mp), Dealul Slatinei (4 hectare, 2.900 mp), Schitului (2 hectare), Gheolului (1 hectar, 2.000 mp), Fântâna Slatinei (7.500 mp), Plopul (3 hectare, 8.600 mp), Bâtca Oului (2 hectare, 8.600 mp), Gura Pârâului Slatinei (7.500 mp), Gura Moişei (1 hectar, 4.300 mp), Lăzăroaei (1 hectar, 1.000 mp), Tânjală (1 hectar, 1.000 mp), Onofreu (1 hectar, 4.300 mp), Alecului (7.500 mp), Timoftei (2 hectare), Curătura lui I. Ştefan (2.800 mp), Poiana Camcăi (1 hectar), Coada Iazului (5 hectare), Tomei (7.500 mp), Handragel (2 hectare, 8.000 mp), Filip (1 hectar, 5.000 mp), a lacului (1 hectar, 7.000 mp), Cozile de la Hisum (1 hectar, 7.000 mp), Ion Pavăl (7.500 mp), Pârâul lui Ciocan (1 hectar), Hojdei (3.000 mp). Pârâul lui Ciocan (3 hectare, 2.000 mp), Lunca lui I. V. a Tomei Pavel Porcanu (2 hectare, 2.000 mp), la Ulmi, devale de podul Buftei (1 hectar, 4.300 mp), Lunca Ferestrăului de pe Râşca (6.000 mp), cum şi poienile în care se face parte cosire, parte arătură, şi anume: Runcului (10 hectare), Trestioara (2 hectare, 8.600 mp), Frasinul (4 hectare, 2.900 mp), Rachitna (2 hectare, 8.600 mp), Vatra Râşcuţei (8 hectare, 5.000 mp), Jidanului (2 hectare, 8.000 mp), lui Galomoţ (1 hectar, 1.000 mp), Grigoraş (1 hectar, 1.000 mp), Prisosul dintre Dumbrăvan şi V. Ţidula (7.500 mp), precum şi cu poienile în cart se face arătură, ca în trecut, sau se va cosi fânul, având drept arendaşul, numai în lunile Decembrie, până la 1 Martie, să introducă vite pentru a consuma fânul pe loc, anume: în locurile de la Rusu Râşcăi (25 hectare), Arşiţa Rusului (12 hectare), Brustura (2 hectare), Gruiului (22 hectare), Piciorul Crucii (7 hectare, 2.500 mp), Hîrjala (1 hectar, 4.300 mp), a lui Ion (35 hectare), Litvului cu Pârlea (22 hectare), Pădureţului (14 hectare), Dele-Leu (25 hectare), Arşiţa lui Isac (2.500 mp), Arşiţa Dele-Leu (2 hectare, 8.600 mp), Arşiţa Măgurei (2 hectare, 1.000 mp), Ulmul (22 hectare), Arşiţa Scutarului (8 hectare, 4.000 mp), Arşiţa Crâşmarului (8 hectare, 4.000 mp), Vadurile şi Rojorita (85 hectare), Izvornl Alb (5 hectare, 6.000 mp), Arşiţa Izvorului (2 hectare, 8.600 mp), Popasu (14 hectare, 3.000 mp), Petrosu (14 hectare, 3.000 mp), Runcu Bârnei (5 hectare, 2.900 mp), Ogarului (5 hectare, 2.900 mp), Piciorul Lupului (12 hectare), Trecătoarea Mică (1 hectar, 1.000 mp), Faţa Râşcăi (9 hectare, 9.600 mp), Râşca Mare (5 hectare, 2.000 mp), Mihai Rusu (2 hectare), Lunca Râşcăi (2 hectare), Sebastian (22 hectare, 8.000 mp) ; iar numai pentru păşune şi coasă: Lunca Râşcăi, dintre locuitorii împroprietăriţi în Bogdăneşti şi Râşca (286 hectare), Hăţaşul dintre Râşca şi Bogdăneşti ca 12 hectare, 6.800 mp, din această suprafaţă 1 hectar, 5.000 mp este bun pentru coasă, restul de suhat de vite. Hăţaşul prisosului de la Râşca (2 hectare); în total întindere 916 hectare, 2.460 mp, cuprinse în perimetrul pădurii Statului Bogdăneşti; garanţia provizorie lei 4.000”[2].

 

Dolheşti: „392. Locurile de arătură, şi anume: Poienile denumite la Carpen (12 hectare, 5.300 mp), poiana la Chirilă (9 hectare, 3.100 mp), Macovei (4 hectare, 6.500 mp), Becli (1 hectar, 2.200 mp), poiana Popa Ieremia (2 hectare, 9.200 mp), la Cioate (9.000 mp), marginea la Popa Eremia (4 hectare, 4.900 mp), marginea la groapa lui Bălan (1 hectar, 7.900 mp), marginea la Cioroianu (1 hectar, 200 mp), dimpreună şi cu locurile de fâneţe, anume: poiana la Ovesoaia (5.400 mp), la Arnăut (1 hectar, 1.100 mp), la Chiţău (9.000 mp), şi poiana la Fântâna Cecli (5.400 mp); în total 41 hectare 8.300 mp, situate în cantonul Muncelu. De asemenea, şi cu locurile de arătură, anume: Poiana la Corduleni, în fund (1 hectar), Pârloagele la Corduleni, în vale (3 hectare, 1.900 mp), poiana la Buculei (2 hectare, 2.600 mp), pârâul Turbeţei la Lingurari (12 hectare, 7.100 mp), la Popa Toader (3 hectare, 4.000 mp), poiana la Ileana (2 hectare, 5.800 mp), la Ilie Procovan (1 hectar, 8.100 mp), marginea lui Marian (1 hectar, 2.500 mp), marginea lui Chiţău, până la Costănoaia (9.000 mp), marginea la Osoiu (4 hectare, 6.500 mp), cum şi cu locurile de fâneţe, anume: poiana la Hârtopu Becli (1 hectar, 2.500 mp), poiana la Savu (8.600 mp), la Marian (1 hectar, 5.000 mp), la Tocilă (5.400 mp), la Popa Gheorghiţă (9.000 mp), la Costănoaia (7.500 mp), Alexandru Cârstea (1 hectar, 6.800 mp), la Crucea Armeanului (9.000 mp), Buta (9.000 mp), la Pavăl a Tominei (1 hectar, 4.300 mp), Duca (9.000 mp), Mihăilă (1 hectar), Hultoana (1 hectar, 1.500 mp), Mesteceni (2 hectare, 3.300 mp), Popei (1 hectar, 2.500 mp), Căprăriei (4.100 mp), Făsăi (1 hectar, 5.000 mp) şi poiana la Macovei (1 hectar, 5.200 mp); în total 54 hectare, 5.200 mp, situate în cantonul numit Arşiţa, dimpreună şi cu locurile de arătură, numite: poiana la Izvoare din Deal (11 hectare, 6.400 mp), la Huida (1 hectar, 7.900 mp), poiana la Dealul Viei (1 hectar, 8.100 mp), Toader a Eftimiei (3 hectare, 5.800 mp), Gura Căprăriei (6.100 mp), la Groapa Ghinuţoaei (2 hectare, 9.500 mp), poiana la Andrieşi până la Duruitorii (2 hectare 3.300 mp), poiana Fântâna lui Casian până la perii lui I. Nichită (12 hectare, 5.300 mp), la Stejari (1 hectar, 9.700 mp), marginea la Jitaru (6 hectare, 6.200 mp), marginea la Lazăr ( 1 hectar, 9.200 mp), marginea la Ghinuţoaia (3.600 mp), marginea la Dobrota (3 hectare, 3.300 mp), marginea la Murgoceni (5.000 mp), poiana lui Ilie (1 hectar, 9.700 mp), dimpreună şi cu locurile de fâneţe, anume: poiana lui Ştiubei (1 hectar, 2.500 mp), la Popa Ion (2 hectare, 1.500 mp), la Toader Zaharia, sub muchie (7.200 mp), la Chiţu (8.200 mp), la Toader Zaharia (8.400 mp), la Gheorghe Dobrota (7.000 mp), la Ionel (5.700 mp), la pârâul lui Dobrota (5.700 mp), la Mierla (7.200 mp), la Groapa lui Lazăr (2 hectare, 6.900 mp), la pârâul Podişorului (1 hectar, 3.400 mp), la pârâul Podişorului, în fund la Plop (4.800 mp), la Varniţe (5.400 mp), marginea la Bostăneşti (9.000 mp); în total 68 hectare, 2.000 mp, situate în cantonul numit Valea Poienei, cum şi cu cele de arătură, denumite: Poiana lui Harbuz (7.200 mp), la Stănişcea (1 hectar, 8.300 mp), cu cele de fâneţe, anume: poiana Rujii (9.800 mp); la Pleşca (6.300 mp), la Buleandra Mare (3.600 mp) şi marginea la Pelineşti (1 hectar, 7.900 mp); în total 6 hectare, 3.100 mp, situate în cantonul numit Diudiu-Pelineşti. Toate aceste locuri sus denumite se găsesc coprinse în perimetrul pădurii Statului Dolheşti şi au o suprafaţă în total ca 170 hectare, 8.600 mp; garanţia provizorie lei 1.800”[3].

 

Gulea: „393. Locurile de fâneţe, şi anume: Poiana Crâşmarului, ca de 1 hectar, 6.150 mp, dimpreună cu locurile de arătură, şi anume: Poiana cu Oameni, ca de 11 hectare, 4.600 mp, şi poiana Holtoanei, ca de 10 hectare, 250 mp, şi fără terenul din Valea Poienii, în întindere ca de 3 hectare, 5.000 mp, date în folosinţa gardienilor pădurii, situată în perimetrul pădurii Statului Gulia; garanţia provizorie lei 180”[4].

 

Manolea: „396. Locurile de arătură, şi anume: poienile denumite la Muncelu de Sus, ca 32 hectare, 4.900 mp; Muncelu de Jos, ca de 45 hectare, 1.600 mp; Trestioara, 16 hectare, 1.100 mp; Poiana Mare, ca 6 hectare, 4.400 mp; poiana Luschi, ca de 7 hectare, 7.300 mp, şi marginea la Livadă, ca 1 hectar, 5.400 mp, dimpreună cu locurile de fâneţe, anume: la Fâneaţa din Marginea Livezii, ca 2 hectare, 1.500 mp; Borţile Floarei, ca 1 hectar, 5.800 mp; poiana lui Artiom, ca 1 hectar, 4.900 mp; Coasta Osoiului, ca 4 hectare, 3.900 mp, poiana lui Gavrilă, ca 1 hectar, 700 mp; în total întindere ca 120 hectare, 1500 mp, situate în perimetrul pădurii Statului Manolea-Platoneşti; garanţia provizorie de 950 lei”[5].

 

Probota: „397. Locurile de arătură,  anume: Poiana lui Oică, ca 2 hectare, 9.900 mp; marginea la Poiana lui Oică, ca 7.200 mp; Poiana Bălaşei, ca 1 hectar, 8.100 mp; Sandului, ca 2 hectare, 9.300 mp; Frasinului, ca 19 hectare, 5.300 mp; poienile la Ursari şi Nemţeşti, ca 20 hectare 7.000 mp; poiana Coptului, ca 13 hectare, 1.400 mp; a lui Nicolae a Timoftoaei, ca 8 hectare, 2.300 mp; marginea de la Ursari, ca 4.500 mp; dimpreună cu locurile de fâneţe, şi anume: poienile lui Oică, cu fâneţe, ca un hectar, 6.800 mp; poiana lui Dănilă, ca 3 hectare, 1.100 mp; a lui Nestor Roată, ca 1 hectar, 3.200 mp; poiana de la Pădurărie, ca 1 hectar, 7.900 mp; poienile de la Dealul Stânii, ca 4.500 mp; poienile la Piciorul Frasinului, ca 5.200 mp; poienile la Piciorul Nebunului, ca de 4.700 mp; poienile la Piciorul Grecului, ca de 4.100 mp; la Coasta Magaziei, ca de 17 hectare, 1.900 mp; în total întindere ca de 97 hectare, 4.400 mp, situate în perimetrul pădurii Statului Probota; garanţia provizorie de 735 lei”[6].

 

Dolhasca: „398. Locurile de arătură, şi anume: poienile denumite la Poiana Munteanului, ca 7.000 mp; poiana Popei, ca 6.600 mp; marginea la Rădiu lui Movilă, ca de 6.800 mp; poiana la Pârâul Rotarului, 5.200 mp; Toloaca Lingurarilor, ca 1 hectar, 7.500 mp, dimpreună cu poienile de fâneţe, anume: poiana Turbiţei No. 1, ca de 4.300 mp; Turbiţa No. 2, ca 2.600 mp; Turbiţa No. 3, ca 4.300 mp; Turbiţa No. 4, ca 7.200 mp; Turbiţa No. 5, ca 6.800 mp; curătura Răicenilor, ca 6.600 mp; Găvanul Roşcăi, ca 1 hectar, 2.900 mp; Rădiu lui Movilă, ea 8.800 mp; poiana Rotariului, ca 4.400 mp, coasta Hurmuzului, ca 2 hectare, 200 mp; poiana lui George Raicu, ca 4.300 mp; a lui Ştefan Galiţa, ca 3.209 mp; a lui Ioniţă Drob, ca 2.800 mp; a lui Ştefan Raicu, ca 5.200 mp; a lui Iordache a lui Anton Doniţaru, ca 4.500 mp; Pârâul Irinei, ca 7.500 mp; a lui Bejuşcă, ca 4.100 mp; marginea ea Dealul Vârâţi, ca 7.600 mp; poiana Notului, ca 3.100 mp; marginea la Pârâul Leaţului, ca 9.100 mp; marginea la poiana Leaţului, ca 3.000 mp; coasta Bozăriei, ca 13 hectare, 2.500 mp; în total 30 hectare, 8.100 mp, toate situate în perimetrul pădurii Statului Dolhasca; garanţia provizorie de 308 lei”[7].

 

Drăgăneşti: „399. Locurile de fâneţe, şi anume: poienile numite Groşi, ca de 5 hectare, 5.000 mp; Stâna lui Găină, ca de 7.200 mp; Pârlea, ca de 7 hectare, 1.500 mp; Butnariu, ca de 7.200 mp; Vama Veche, ca 4 hectare, 2.000 mp; dealul Vămii Vechi, ca 1 hectar; vama Groşi, ca 1 hectar, 5.000 mp; Găina, ca 4 hectare, 2.000 mp; Monacu, ca 1 hectar, 5.000 mp; Gh. Rusu, ca 7 hectare, 800 mp; Coturile de la apa Târzie, ca 2 hectare, 1.500 mp; pe Luncă, ca 5 hectare, 6.000 mp; Vămuţa, ca 1 hectar.; Alistare, ca 2 hectare, 8.000 mp; Ocolul Boilor, ca 2 hectare, 1.000 mp; Culeşa, ca 4 hectare, 3.000 mp; Cărpenişa, ca 8 hectare, 7.000 mp; Grigoraş, ca 1 hectar, 5.000 mp; Timpan, ca 5.000 mp; Livada Nistoroae, ca 1 hectar; Coturile Popii, ca 1 hectar; Mihăilă Luca, ca 2.000 mp; Crucea, ca 8 hectare, 6.000 mp; Gaftoneştilor, ca 8 hectare, 6.000 mp; Faţa Lebedei, ca 14 hectare, 5.000 mp; Slatina, ca 6.172 mp; Dealul Lebedei, ca 10 hectare; Bobului, ea 1 hectar, 5.000 mp; Poiana dintre Nistore, ca 9.000 mp; a lui Vodă, ca 7.000 mp; Parpalacu, ca 1 hectar, 5.000 mp; Lingurarilor, ca 4 hectare; Brustura, ca 2 hectare; Humăria, ca 4.000 mp, şi Coverca, ca 7.000 mp; toate în suprafaţă ca de 120 hectare, situate în perimetrul pădurii Statului Drăgăneşti; garanţia provizorie 1.400 lei”[8].

 

Tătăruşi: „400. Locurile de arătură, şi anume: poienile numite Marginile Palancei, ea de 2 hectare, 864 mp; la poiana Turbăţicăi, ca 12 hectare, 8.880 mp; Babei, ca 6 hectare, 7.725 mp; Marginile Căprienei, ca 5 hectare, 120 mp; Bâtca, ca 18 hectare, 6.160 mp; Rujii, ca 11 hectare, 4.560 mp; Marginile Ţigulei, ca 8 hectare, 1.624 mp, şi Lanul Bodeşti, care ţine de moşia Statului Heciu, ca 30 hectare, 7.900 mp; dimpreună cu locurile de fâneţe, şi anume: Poiana Palancei, ca 2 hectare, 1.480 mp; sub Pripor, ca 1 hectar, 2.530 mp; Balta Rugei, ca 1 hectar, 7.900 mp; a lui Gh. Neamţu, ca 2 hectare, 3.270 mp; Ştefan a Porcului, ca 8.055 mp; Grigore Vasile, ca 1 hectar, 2.530 mp; Albinelor, ca 8.960 mp; Grigore Bogheanu, ca 5.370 mp; Gh. Macovei, ca 6.800 mp; Nicolai a Pristavului, ca 4 hectare, 2.960 mp; Grigore Bogheanu No. 2, ca 7.160 mp; Nicolae Filip, ca 8.055 mp; Gheorghe Gorgan, ca 1 hectar, 2.530 mp; Gheorghe Gordun, ca 1 hectar, 740 mp; Th. Sandu, ca 5.370 mp; a Surdoaiei, ca 1 hectar, 8.795 mp; Anton Pintilie, ca 2 hectare, 3.270 mp; Ion a Fârtului, ca 1 hectar, 740 mp; Iordache Pintilie, ca 8.950 mp; Gheorghe a Floarei, ca 8.055 mp; Theodor Negrea, ca 1 hectar, 6.110 mp; Theodor Vasile, ca 1 hectar, 6.110 mp; Theodor din Poiană, ca 3 hectare, 430 mp; a lui Pavel, ca 1 hectar, 1.635 mp; Theodor Lazăr, ca 1 hectar, 7.900 mp; Nicolae Neamţu, ca 1 hectar, 1.635 mp; Petrea Burtilă, ca 1 hectar, 2.590 mp; Theodor Burtilă, ca 1 hectar, 124 mp; a Ungureanului, ca 1 hectar, 5.215 mp; Constantin Ionică, ca 2 hectare, 6.850 mp; Preotului Gheorghe, ca 7.160 mp; Ion a Aniţei, ca 3.580 mp; Poiana Oşlobanului, ca 3.580 mp; Socilor, ca de 5.370 mp; Vasile Pintilie, ca de 5.370 mp; Batileşti, ca de 1 hectar, 1.635 mp; a lui Mihaiu, ca de 1 hectar, 2.530 mp; a lui Niculăiţă, ca de 1 hectar, 740 mp; Nichifor, ca de 7.160 mp; Cocostârcului, ca de 8.950 mp; Albului, ca de 1 hectar, 8.795 mp; a lui Gâtlan, ca de 8.950 mp; a lui Grigore Iosub, ca de 6.265 mp; a lui Theodor a Lăzăroaei, ca de 5.340 mp; a Nuţului, ca de 6.265 mp; a lui Petrea Ionoaia, ca de 8.950 mp; a Preotului Costache şi o margine a Preotului Ion, ca de 1 hectar, 6.100 mp; a lui Careja, ca de 2 hectare, 1.480 mp; Groapa Rusului, ca de 4 hectare, 1.170 mp; în total ca de 161 hectare, 6.390 mp, situate în perimetrul de pădure a Statului Tătăruşi; garanţia provizorie lei 1.430”[9].

 

Hârtop: „401. Locurile de arătură, şi anume : poiana Grajdurile, ca de 1 hectar, 4.300 mp; la Pădureţi, ca de 2 hectare, 600 mp; la Budăie, ca de 9.100 mp; cotul de la Piatră, ca de 2 hectare, 1.800 mp; Fundu Văii Grosului, ca 2 hectare, 6.500 mp; Marginea Mustea, ca 1 hectar, 5.600 mp, dimpreună cu locurile de fâneţe, anume: acelea din poiana Grajdurilor, ca de 6 hectare, 9.800 mp; fânaţul de la Pădureţ, ca de 6 hectare, 7.700 mp; al Budăilor, ca 4 hectare, 4.700 mp; cum şi locurile de păşune, anume ; poiana la Tecuţă, ca de 9 hectare, 6.700 mp, şi poiana Matioaei, ca de 8 hectare, 3.600 mp; în total, 46 hectare, 7.400 mp, situate în perimetrul pădurii Statului Hârtoapele; garanţia provizorie 350 lei”[10].

 

Port din România, “Luceafărul”, nr. 8, 1907, p. 152

 

Judeţul Dorohoi

 

Bălineşti: „154. Locurile de fâneţe, şi anume: Poiana Graniţa,  2.685 mp; hotarul Tacului, 8.951 mp; Chetrişu, 1 hectar, 5.396 mp; Timofti, 5.724 mp; Maduriac, 1 hectar, 1.636 mp; Poiana Popii Verechi, 7.160 mp; Poiana Popii, fântâna Ciobanului, 1 hectar, 741 mp; Poiana N. Bahnovici, 5.720 mp; Popii din Deal, 7.160 mp; Poiana Vererechia, 2 hectare, 5.063 mp, şi Tiru, 3.580 mp, dimpreună şi cu poienile de arătură, anume: Chetrişu, 4 hectare, 8.157 mp; Poiana Popii, fântâna Ciobanului, 3 hectare, 7.775 mp; a Urzicilor, 5.908 mp, şi Rivan, 5 hectare, 1.917 mp, din care sunt scăzute 3 hectare, delimitate pentru gardianul pădurii, şi Poiana Tiru, ca de 1 hectar, 5.217 mp; toate în întindere ca de 25 hectare, 5.630 mp, situate în cuprinsul pădurii Statului Bălineşti; garanţia provizorie lei 270”[11].

 

Adâncata-Mitoc: „159. Locurile de arătură şi de fâneţe, anume: poienile numite Poiana Costan, Rosciorului, Tudor Dumitroaie, Parascan, Mândrului, Bortica, Cotul Morii, Ilincăi, Nicolae Morărescu, Velincerului, Toca, Grigore Iacob, Huciul Bahului, Vasile Morărescu, Craci Ascunsului, în Fundoaia, Ion Chioru, curătura Chihăi, Grigore a lui Toader Mitruşcă, Iftimie Nascului, Maria Polimaru, Fântâna Gioneşti, Hriscoiniţa, Niculci, Stăinişte, Hulubişte, Românoe, Livada, Gion şi Morăreştilor, toate aceste locuri în întindere totală de 32 hectare, 5.448 mp, situate în cuprinsul pădurii Statului Mitoc, şi cu arătare că din aceste locuri se scad 6 hectare teren pentru hrana gardienilor pădurii, delimitate 3 hectare la locul numit livada lui Gion, şi 3 hectare la locul numit livada Rocşiori; garanţia provizorie lei 180”[12].

 

Zamostea: „158. Locurile de arătură şi de fâneţe, anume: poienile numite a lui Iordache, a Irinei, a lui Gheorghe Gavriloaei, a Preotului Dumitru, a lui Ioan Pătroaia, a lui Constantin Cliru, a lui Manole Otăraşu, a lui Gheorghe Beldianu si capul Bahnei, în întindere ca de 6 hectare, 3.907 mp, situate în perimetrul pădurii Statului Zamostea; garanţia provizorie lei 120. / 100. Locurile de fâneţe, şi anume Putrida, ca de 6.800 mp; Marginea la Budăi, ca de 1 hectar, 8.000 mp; la Humărie, ca de 5.000 mp; poiana lui Mihaiu, ca de 3.000 mp; la Velniţe, ca 1 hectar, 8.000 mp; sub garanţie, ca 15 hectare; Grigore Andrei, ca 7.000 mp; Huciul Burlacului, ca 1.800 mp; Livada lui Ilie, ca 1 hectar; în prisos, la Răuţeni, ca 2 hectare, 2.000 mp; Prisacu I. Andrei Răuţu, ca 5.800 mp; linia Cristodor, 6.000 mp; Andreeşti, ca 7.000 mp; la Fântâna Litru, ca 2 hectare, 3.000 mp; Nicolae Gherman, ca 8.000 mp; Cojocarului, ca 1 hectar, 7.000 mp; la Peri, ca 3.000 mp; poiana Ion a Lupului, ea de 1 hectar, 7.000 mp; Marginea Petrea Haraga, ca 7.000 mp; Marginea N. Cojocăraşu, ca 7.000 mp; Marginea Hariţag, ca 7.000 mp; Marginea Ioan Ivăneaţă, ca 7.200 mp; Marginea Ioan Olăreasca, ca 1 hectar, 2.000 mp; Marginea Martiuc, ca 6.000 mp; Marginea Dângeni, ca 1 hectar, 8.000 mp; Marginea Carnicești, ca 13 hectar, 6.000 mp; Marginea podul Bursei, ca 2 hectare, 5.000 mp; Marginea Prisosului, ca 1 hectar, 2.000 mp; Poiana Carniciuc, ca 1 hectar, 2.000 mp; Ion Lupașcu, ca 6.000 mp; Baranca Nioanei, ca 5 hectare, 5.000 mp; Peste Baranca, ca 2 hectare, 5.000 mp; la Marișca, ca 1 hectar, 7.000 mp; Gherasim, ca 2.000 mp; Dascălu Gheorghe, ca 3.400 mp; Toader Cararie, ca 1.700 mp; Hatageni, ca 1 hectar, 2.000 mp; Ion Alexandru, ca 3.500 mp; Hârțac, ca 2.000 mp; Zăvoiul Popii Simion, ca 7 hectare; poiana de de la Popa, ca 2 hectare; podul lui Mihai, ca 1 hectar, 5.000 mp; poiana Ion Moscaliuc, ca 7.000 mp; Ohaci, ca 5.000 mp; câmpul Boerescu, ca 30 hectare, poiana Zăvoiul Pralei, ca 5 hectare, 6.000 mp; poiana zăvoiul Breabăn, ca 12 hectare, 5.000 mp; poienile Zăvoiul de la Țintirim, ca 11 hectare, 5.000 mp; poiana Zăvoiul popii Vasile, ca 5 hectare, 5.000 mp; poiana la Zăvoiul Nichiforeni, ca 7 hectare, 2.000 mp; poiana Baciului, ca 1 hectar, 9.000 mp; la Strejet, ca 23 hectare, dimpreună cu locurile de arătură, și anume: la gârla Calistului, ca 2.500 mp; livada lui Ilie, ca 3 hectare, 8.000 mp; la Sandola Răuțeni, ca 4 hectare, 5.000 mp; la Merii Cojocarului, ca 10 hectare; fântâna Litrului, ca 3 hectare, 7.000 mp; linia Hristodor, ca 32 hectare; linia Gherasinilor, ca 6 hectare, 5.000 mp; la Rohatca, ca 1 hectar, 5.000 mp; Marginea Lanului Budăi, 3 hectare, 8.000 mp; Gavril Șandru, ca 5.000 mp; Butnărești, ca 9 hectare, 5.000 mp; la Murișca, ca 2 hectare, 6.000 mp; Olăranu, ca 6.000 mp; Chiri-Beșu, ca 6.500 mp; Vărzari, ca 1 hectar, 2.000 mp; Dimitrie Amorli, ca 1 hectar; Carg ca 5.000 mp; Bucnelinilor, ca 1 hectar; Costache a Jităriței, ca 2 hectare, 5.000 mp; Ion Popa, ca 3 hectare; pe malul Siretului, ca 2 hectare, 2.000 mp; Curătura popii Simion, ca 17 hectare; În pârloage, ca 27 hectare; Curătura Țintirim, ca 24 hectare; poiana Zăvoiul Pralei, ca 3.000 mp; poiana Zăvoiul Breabănu, ca 2 hectare, și locurile loturilor schimbate, ca 13 hectare; în total întindere ca 343 hectare, 2.000 mp, răspândite prin pădurea ți zăvoaiele Statului de pe moșia Zamostea; precum și cu dreptul de a introduce vite la pășune în următoarele zăvoaie bătrâne, până când vor fi puse în exploatare fără dreptul pentru arendaș a ridica vreo pretențiune, în cazul când, în cursul periodului de arendare, s-ar da în tăiere, și anume: în zăvoiul bătrân Nichiforeni, ca 11 hectare, 300 mp, fără 1 hectar, 1.430 mp lăstar tânăr de nuiele; limitat la Nord și Vest cu râul Siret, la Sud cu frontiera Austriei, la Est cu loturile locuitorilor. În zăvoiul bătrân Breabănu, ca 30 hectare, 5.000 mp, fără 7 hectare, 1.600 mp lăstar tânăr de nuiele; limitat la Nord, Vest și Sud cu Siretul și la Est cu locurile locuitorilor. În zăvoiul bătrân Talpei, ca 5.400 mp, fără 4 hectare, 1.200 mp lăstar, limitat la Nord și Est cu râul Siret, la apus cu Bucovina și la Sud cu locurile locuitorilor. În zăvoiul bătrâra Popa Vasile, ca 5 hectare, 100 mp, fără 2 hectare, 1.500 mp lăstar, și în zăvoiul bătrân Țintirim, ca 15 hectare, 3.900 mp, fără 4 hectare, 2.900 mp lăstar; amândouă zăvoaiele limitate la Nord, Vest și Est cu moșia Hăpâi și la Sud cu pădurea Statulul Zamostea. În zăvoiul Vadu Mihai, ca 1 hectar, 4.300 mp, fără 2 hectare, 2.860 mp lăstar, și cu zăvoiul Popa Simion, ca 13 hectare, 6.000 mp, fără 3 hectare, 5.800 mp lăstar; ambele limitate la Nord, Vest și Est cu râul Siretul și la Sud cu pădurea Zamostea. În zăvoiul bătrân Pralea, ca 6 hectare, 9.100 mp, fără 5 hectare, 7.300 mp lăstar; limitat la Nord, Est și Vest cu râul Siret și la Sud cu pădurea Zamostea. Arendașul fiind obligat pe această întindere de 84 hectare, 1.410 mp, zăvoaie bătrâne, să nu introducă decât numărul de 17 vite mari. Orice vite intreduse în plus sau în alte părți, prin zăvoaiele tinere, va plăti amendă după codul silvic; garanția provizorie 3.000 lei”[13].

 

 

 

Județul Botoșani

 

Burdujeni: „67. Locurile de arătură și de fânețe, anume: poienile numite Nesteriuc, Rogozăria și a lui Tudor Șutacu, în întindere aproximativă ca 2 hectare, 3.024 mp, în pădurea Statului Burdujeni; garantia provizorie lei 25”[14].

 

Port răzeșesc

 

[1] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5938

[2] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, pp. 5938, 5939

[3] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5939

[4] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5939

[5] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940

[6] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940

[7] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940

[8] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940

[9] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5940

[10] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, pp. 5940, 5941

[11] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5915

[12] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, pp. 5915, 5916

[13] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, pp. 5915, 5916

[14] Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5907


Banca populară „Dumbrava” din Dumbrăveni

 

În anul 1899, luna ianuarie, în 20, a luat fiinţă, în comuna Dumbrăveni, banca populară „Dumbrava”, cea dintâi bancă înfiinţată în judeţul Botoşani, cu 10 membri şi un capital de lei 200. Astăzi, banca are 450 membri, cu un capital de 410 mii lei, depune 350 mii lei, cu un fond de rezervă de 31.664 lei şi alte fonduri de educaţie 5 mii lei. Banca are local propriu, evaluat astăzi la 200 mii lei, precum şi o magazie pentru strâns cereale, cu o capacitate de 16 vagoane, în valoare de 100 mii lei. Mai posedă 2 pompe pentru foc.

 

Consiliul de administraţie se compune din 7 persoane: Vasile Pomparău preşedinte; Alecu Pomparău, I. Olăriţă, D. Carpen, Luca Ioniţă şi I. Chiriac membri. Cenzori: domnii Corneliu Bozueanu, C. Antoniu şi D. Ananiea. Casier C. Snituanu, contabil P. Dan, magaziner C. Mitrea.

 

Cu toată criza de numerar, conducătorii acestei bănci au făcut faţă tuturor cererilor pentru cumpărări de vite, unelte agricole, seminţuri, cumpărături de pământ, plata loturilor către stat, ajutând şi împrumutând toate instituţiile ca: comitete şcolare, de construcţie, pentru restaurare de biserici şi altele. Actele de portofolii se urcă la suma de un milion.

 

Iniţiatorul acestei instituţiuni a fost P. N. Filip, un adevărat luptător al cooperaţiei, însă nemiloasa moarte l-a răpit dintre noi prea timpuriu. A condus această bancă până la 1912, când s-a retras, rămânând numai cu sfaturile frumoase, ce le da urmaşilor săi conducători. / Cooperator D. Sireteanu” (Cultura Poporului, Nr. 94, Anul V, Cluj, duminică 18 ianuarie 1925, p. 3).

 

NOTĂ: Am cules acest material, descoperit întâmplător, cu gândul că le-ar putea fi de folos prietenilor mei Vichenti Cosma şi Mihai Chiriac din Dumbrăveni.


Chestiunea frontierei române dinspre Transilvania

Iosif Berman: Păstorii

 

Revenind, după o vreme, la tentativa mea de a lucra un indice a numelor de localităţi, cuprinse în Uricariile lui Codrescu, necesar tuturor celor care caută amănunte despre localităţile Moldovei, am dat peste o pricină de hotar între Moldova şi Transilvania, în zona Slănicului Moldovenesc, lăsată de izbelişte conform obiceiului moldovenesc, în ciuda eforturilor boierului Dimitrie Meleghie de a restabili adevărul şi, indirect, dreptatea Moldovei. Iar scrisoarea lui Meleghie, trimisă lui Codrescu, e atât de interesantă, încât am găsit necesar să o copii şi să contribui la răspândirea ei, inclusiv ca simbol al spiritului Uricariilor:

 

Interiorul colibei păstoreşti

 

„Salutare amice D. Th Codrescu.

 

Îmi ceri ştiinţă de ce s-au lucrat şi în ce s-au mărginit lucrarea dezbaterii hotarelor dintre Austria şi Moldova, în punctul dinspre Slănic, la care am luat şi eu parte. Totodată îmi spui că ai fi pus să se caute în arhiva Ministerului de Externe dosarul format de mine în astă chestiune, şi că n-ai căpătat nici o lămurire. Asta m-a mirat foarte mult, căci eu, chiar de atuncea, mi-am făcut raportul în amănunţime către acel Minister. Totuşi şi acum sunt dispus a vă îndestula cererea, deşi a trecut unu răstimp de 15 ani, în atâta acele lucrări mi-au rămas tipărite în mintea mea, încât niciodată nu le voi uita. Ascultă:

 

Pe la finea lui iulie 1857, pe când mă găseam supleant-judecător Divanului Domnesc, ca în vacanţă, eram la moşia mea; acolo am primit, cu un înadins trimis, decretul caimacamului prinţ Vogoride, prin care mă însărcina ca, împreună cu membrul menţionatului Divan, dl Costachi Negruţi, să ne constituim în comisiune, în unire cu comisarii rânduiţi de guver­nul austriac, să dezbatem, la faţa locului neînţelegerile de hotare la mai multe puncte, atât dins­pre Transilvania, cât şi dinspre Bucovina.

 

La punctul Slănic era ceată de hotare între rufetul ocnelor din Moldova şi între Vasarheeni, din Transilvania; în acest caz, decretul Caima­camului statua că trebuie a se dovedi pe unde a urmat stăpânirea între ambele ţări, în 1839, şi să statornicim acea stăpânire. În decret se zicea ca să mă grăbesc a merge la Iaşi, fiindcă Comisarul austriac ne aşteaptă. Locul întruni­rii noastre era satul Poiana Sărată, pe frontieră.

 

Cum am ajuns în Iaşi, am fost la dl. C. Negruţi, care, aflându-l bolnav, mi-au spus că şi-a dat demisia din acea Comisiune, pentru motiv de boală. Mărturisesc că şi eu am căutat chipuri ca să scap de o aşa însărcinare, din cauza murmurului ce am găsit în Iaşi; că Caimacanul Vogoridi ar fi influenţat, în chestiuni politice, de guvernul Austriei etc., etc., însă n-am putut scăpa.

 

În locul dlui Negruţi s-a rânduit bătrâ­nul logofăt Iancu Cantacuzino, cu care am pornit, având cu noi toate dosarele atingătoare de chestiune, spre Poiana Sărată; aice ne-am în­trunit cu Comisarii austrieci, decizând între noi ca Comisiunea să lucreze în casele de la băi­le de pe Slănic, unde ne-am şi dus. Am citit toate acele dosare, din care n-am în­ţeles alta decât că ungurii năvălesc a îm­presura o bucată din moşia Ocnei. N-am aflat nici o lucrare a Comisiunii din 1839, ce a fost la acel punct, decât numai ştiinţă că o Comisiune a fost în acel an. Într-un dosar, am găsit o copie simplă, neadeverită, de pe hotarnica din 1792, când s-au hotărnicit Moldova, dins­pre Transilvania, de către o comisiune rânduită din ambele părţi, între care era şi un turc.

 

„Hotărnicirea aceea a început din jos, dinspre Milcov şi munţii, în sus, până a venit la pârul Pascariului, zice acea hotarnică, şi mer­ge hotarul ţărilor pe acel pârâu al Păscariului până ce dă în pârăul Slănic, de acolo, în jos, tot pârăul Slănicului, până în gura pârăului Cheşcheş (capră), de unde lasă pârăul Slănicului, şi merge hotarul în sus pe pârăul Cheşcheş, până la piciorul muntelui Cheşcheş; de aice se lasă pârăul Cheşcheş şi se suie hotarul pe acel picior de munte, până deasupra muntelui Cheşcheş, de acolo trece pe muntele Şandru Mic, tot suindu-se până pe muntele Şandru Ma­re, şi tot Şandru Mare, în sus.

 

Cea dintâi lucrare a noastră a fost să ne suim pe muntele Cheşcheş şi în Şandru Mare, şi să observăm poziţiunea locului, lămurindu-ne mai bine despre natura acestei cestiuni; am înţeles că toată prigonirea între ocneni şi vaşarheeni era pentru pârăul Cheşcheş. Proprietarii târguşorului Vaşarhei din Transilvania, a căror mo­şie vine până în pârăul Slănic, pretindeau că pârăul Cheşcheş, cerut de hotar, de hotarnica din 1792, este acel mai din jos, dinspre miază-noapte, de muntele Cheşcheş; ocnenii însă, din contra, spuneau că pârâul pretins de vaşarheeni s-ar numi pârăul Pufu, şi că pârăul Cheşcheş ar fi acel din sus, dinspre miază-zi de muntele Cheşcheş.

 

Vaşarheeni înfăţoşau diplome de la vechii Dom­nitori ai Transilvaniei, scrise în limba latină, cu care ei stăruiau a dovedi că pârăul acel din sus s-ar numi Giroş, de pe muntele Giroş, din care izvorăşte, iară nu Cheşcheş. Ocnenii n-au înfăţoşat nici un document, spunând că uricele moşiei Ocnei li s-ar fi luat de Visterie. Este ceva de însemnat că muntele Cheşcheş are două picioare, cu un picior stă în părăul din sus, şi cu altul în părăul din jos, încât hotarnica din 1792 se poate aplica şi pe un picior, şi pe altul.

 

Am cerut de la Secretariatul de Stat documen­tele de hotare ale moşiei Ocnei, şi nu mi s-au trimis ; am cerut a mi se expedia, în original sau în copie întărită, hotarnica din 1792, cum şi pla­nul topografic ce ar fi trebuit să se ridice atuncea, căci eu aveam îndoială asupra copiei din dosar, nelegalizată de nici o autoritate.

 

De la Secretariatul de Stat am primit ştire că originalul hotarnicei din 1792 ar fi la Constantinopol, cum si planul, şi că s-au cerut a se trimite de la Înalta Portă. Am întrebat şi pe dl Comisar al Austriei dacă nu au originalul hotarnicei din 1792 şi planul de atuncea; mi s-a răspuns că o au numai în copie, care ar fi conformă cu copia din dosarul nostru, şi că, la 1792, nu s-a ridicat nici un plan topografic[1].

 

Eu mă ocupam, împreună cu Comisarii Aus­triei, ca să dovedim stăpânirea urmată la acest punct, în anul 1792, fiindcă aceasta era însem­narea ce Guvernul mi-o pusese, şi Comisarii austrieci tot aceasta o urmăreau, sub cuvânt că şi misiunea lor ar fi tot aceasta. Aşa, în lipsă de orişice altă dovadă, am cer­cetat martorii ce ni-i prezentau şi vaşarheenii, şi ocnenii; cu toate că vedeam în ocneni o mare schimbare, căci ei numai stăruiau cu acel zel în a-şi dovedi dreptul; ei erau nemulţămiţi că Fis­cul le ia moşia ca a sa, zicând că ar fi propri­etate a Rufetului Ocnei.

 

Din arătările martorilor nu s-a  putut lua nici o ştiinţă pozitivă; acei din Transilvania pro­puneau că părăul Cheşcheş ar fi acel din jos şi că până acolo ar fi urmat stăpânirea vaşarheenilor; acei din Moldova însă arătau din contra, că părăul Cheşcheş este cel din sus şi că până în acela se urmează stăpânirea ocnenilor; mar­torii erau vreo 20 din Transilvania şi ceva mai mulţi din Moldova. Ceea ce mi s-a părut mai adevărat, din spusele unora din ocneni, a fost că, până la 1838, stăpânirea a fost paşnică, ocnenii stăpâneau până în părăul cel de sus, deşi, cu vreo câţiva ani mai înainte, vaşarheenii iar îi mai supăraseră, dar ei se liniştiseră; de la 1838, vaşar­heenii iar au început a năvăli să îşi mute hotarul în părăul cel din jos, şi prin asemenea a cuprin­de muntele Căzătura[2]. Acea sfadă dintre ei a adus Comisiunea din 1839, care n-a decis ni­mica, pentru că n-au putut dovedi care este adevăratul părău Cheşcheş, acel din sus, ori acel din jos. Cu toate acestea, ocnenii s-au opus tare şi n-au mai lăsat pe vaşarheeni a umbla cu oile pe muntele Căzătura, mai ales că vaşarheenilor le venea şi cu greu, căci trebuiau să-şi treacă oile prin alţi munţi cu pădure, ca să ajungă la muntele Căzătura. După aşa împrejurare, de pe la 1840, ocnenii iarăşi n-au mai fost supăraţi de vaşarheeni.

 

Pe la 1852, ocnenii au dat muntele Căză­tura în arendă, pe 3 ani, unui mocan cu oi din Breţco (sat în Transilvania), fără contract, fi­indcă acel mocan mai ţinuse în arendă, de la ei, acel munte, şi le-a fost plătit regulat costurile. După ce mocanul şi-a pus oile pe munte, vaşarheenii au început a-l trage în judecată, ca să le plătească lor arenda, sub pretext că muntele este al lor. Acea sfadă dintre vaşarheeni şi mocan s-au curmat prin învoială. Mocanul a luat şi a dat contract de la vaşarheeni, întărit de cârmuirea de acolo, ca şi cum de la ei ar fi luat în arendă acel munte, tot pe termenul acel de 3 ani; însă câştigurile arendei mocanul le plătea către ocneni, de la care luase muntele cu verbală tocmeală, fără a şti nimica ocnenii des­pre acea schiavorie dintre mocan şi vaşarheeni, cu care mocanul şi-a asigurat arenda pe mun­te, stăpânindu-l fără supărare dinspre nimeni.

 

Când s-au isprăvit însă acei 3 ani de arendă, atuncea vaşarheenii au început mai cu tărie a năvăli, întinzându-se cu stăpânirea până în părăul din jos, şi, prin asemine, a cuprinde muntele Căzătura; ei acuma se sprijineau şi pe contractul de la mocan, că ei stăpânesc de mult şi că de la ei l-a avut luat în arendă mocanul.

 

Cu toată stăruirea ce am întrebuinţat, n-a stat chip a putea aduce pe acel mocan în faţa Comisiunii.

 

Când am venit în Comisiune la faţa locului, am găsit pe vaşarheeni deja întinşi cu stăpânirea până în părăul din jos ; era o casă nouă de bârne, încă nelipită, făcută de ei pe coasta dinspre miză-zi a muntelui Căzătura, în stânga părăului din sus, apropiat de părăul Slănic; la întrebarea mea, Comisarii austrieci mi-au spus că dumnealor au ordonat facerea ei, ca să aibă unde şedea, pe timpul cât va dura Comisiunea. Dar mai în sus de acea casă am găsit şi unu ferăstrău, pe părăul din sus, şi mai mulţi copaci tăiaţi, traşi lângă fierăstrău. Această cutezanţă din partea vaşarheenilor am protestat-o, cu toate că domnii Comisari austrieci îmi spuneau că copacii sunt tăiaţi de pe lângă muntele Giroş, ce este al vaşarheenilor, dar, după protestul meu, s-a ordonat a nu se lucra la fierăstrău, până după isprava Comisiunii.

 

Am uitat să spun că colegul meu, logofătul I. Cantacuzin, a stat cu mine în lucrare numai vreo 3-4 zile, apoi, spunându-mi că nu e sănătos, s-a dus la Târgul Ocnei, să se caute cu doctor, de unde, după vreo 4 zile, mi-a scris că, îmbolnăvindu-se mai rău, şi-a trimis demisiunea la Iaşi, spre a fi înlocuit cu un altul. După câteva săptămâni, s-a numit dl. Nastasachi Mihail, din Târgul Ocnei, care a şi venit, de a luat parte, cu mine, în lucrările Comisiunii. În acest interval, numai eu am reprezentat Moldova, în toate lucrările.După înţelegerea cu Comisarii austrieci, arătările martorilor se scriau de ei, în limba germană, şi de mine, în cea română (unul din comisari cunoştea bine limba română, eu însă nu cunoşteam pe acea germană), cu traducere liberă, nu în toate cuvintele, dar în sens şi în rezultat.

 

În faţa împrejurărilor descrise mai sus, găsindu-mă într-o completă nedumerire despre adevăr, m-am adresat către dna Catinca Ghica, pro­prietara moşiei Comăneştii, rugând-o să-mi trimită documente atingătoare de hotare ce ar avea pe moşia Doftiana, cătun a Comăneştilor, megie­şită cu moşia Ocnei. Dna Ghica a binevoit a-mi îndeplini cererea, trimiţându-mi mai multe documente, cum şi doi bătrâni pădurari ai dumisale pe Doftiana. Între aceste documente am găsit o hotarnică, făcută de tatăl meu, vornicul de portă Dimitrie Meleghi, din 1803, înconjurătoare moşiei Doftiana; acea hotarnică, viind din sus, în jos, pe muntele Şandru, tot alăturea cu Transilvania, până ajunge în Şandru Mic şi coboară, pe mun­tele Cheşcheş, tot alăturea cu Transilvania, până la un loc, şi ea zice „că acolo, pe muntele Keşkeş stă hotarul ţării Ungureşti (Transilvania) şi moşia Doftiana începe a merge alăturea cu moşia Ocnei, şi tot alăturea mergând cu moşia Ocnei, pogoară pe piciorul Keşkeşului, acel dinspre miază-noapte, şi dă în părăul Keşkeşu­lui şi merge tot înainte”.

 

Hotarnică aceasta mi-a ridicat toată nedume­rirea, ea m-a convins că părăul care poartă, în adevăr, numele de Cheşcheş este acel din jos, dinspre nordul muntelui Keşkeş, cum îl arată şi vaşarheenii sub aşa nume. Cu toate acestea însă hotarul despărţitor ţărilor a fost tot părăul cel din sus, cum îl pretindeau ocnenii, pentru că ho­tarnică aceea din 1803 arată că pe muntele Keş­keş stă ţara Ungurească, şi moşia Doftiana în­cepe a merge alăturea cu moşia Ocnei, şi tot alăturea cu moşia Ocnei a mers, până pogoară în părăul cel din jos, pe care-l numeşte Cheşcheş. Când, dacă hotarul despărţitor ţărilor ar fi fost părăul cel din jos, cum zic vaşarheenii, moşia Doftiana nu se întâlnea cu mo­şia Ocnei pe muntele Keşkeş, nici pogora alăturea cu acea moşie până în părău, ci toa­tă acea distanţă ar fi mers numai alăturea cu ţara Ungurească, şi după ce ar fi trecut acel părău, apoi ar fi dat de moşia Ocnei. Nu poate rămânea dar nici o îndoială că, la hotărnicirea ţărilor, făcută în 1792, s-a greşit numirea pâraielor, în loc a se numi părăul cel din sus, ce era adevăratul hotar al ţărilor, cu propriul lui nume, de părăul Giroş, acel părău s-a nu­mit Keşkeş, şi acesta aflând-o mai târziu vaşarheenii (dovadă, tăcerea lor şi paşnica stăpâ­nire a ocnenilor, pînă în acel părău din sus, mai bine de 30 ani), au început a năvăli, întinzându-se cu stăpânirea până în adevăratul părău Keşkeş.

 

Asupra validităţii hotarnicei din 1803 nu poate rămâne cea mai mică îndoială, pentru că ea şi astăzi îşi are lucrarea şi pentru că e mai apropiată de timpul când s-au hotărnicit ţările, la 1792, trecând un interval de zece ani; atunci mai bine s-au ştiut hotarele ţării, mai ales că, la 1803, nici era gâlceava de hotar.

 

De la pădurarii trimişi de dna Ghica, am aflat că a mai rămas din hotarele ţărilor, puse la 1792, un singur copac; pădurarii mi-au spus că au fost mai mulţi, pe muntele Keşkeş, şi până în Şandrul Mare, dară s-au tăiat de unguri, şi pe acesta rămas l-ar fi tăiat, de îl vedeau, însă nu l-au văzut, fiind în un loc tare, cu anevoie de mers, şi până te apro­pii de el nu se văd mărcile ţărilor. M-am dus, împreună cu dl Mihail, cu acei pădurari şi câţiva ocneni, şi am văzut şi noi acel copac, care avea pe el şi pajura Austriei, şi bou­rul Moldovei; copacul era sub târâşul muntelui Keşkeş, cam spre piciorul care pogoară în părăul cel de sus, şi acest copac m-a convins că părăul cel din sus a fost hotarul ţărilor. Nenorocire că n-am avut cu noi un inginer, spre a-l însemna pe planul topografic al moşiei Ocnei, căci inginerul Braun, ce fusese rânduit în Comisiune cu noi, a stat numai o săptămână şi s-a dus, sub pretext că Guvernul nu-l plăteşte; noi am înştiinţat despre absenţa inginerului, însă un altul nu s-a mai rânduit.

 

Atunci am înţeles că şi însărcinarea ce ne-o pusese Guvernul era greşită, căci, în loc ca să fim însărcinaţi de a dezveli adevăratele hotare ale ţărilor şi la acest punct al Slănicului, după cum ne însărcinase la celelalte puncte de gâl­ceavă, acolo ne-au însărcinat numai de a dez­veli şi întări stăpânirea urmată în 1839, când, cum arăt mai sus, era gâlceavă între vaşarheeni şi ocneni, şi stăpâneau, pot zice, când unii, când alţii.

 

După aceasta, am comunicat domnilor Comisari ai Austriei aflarea acelui copac, însă despre hotarnica din 1803 nu le-am arătat nimica, rezervându-mi a le-o arăta în urmă; au mers şi dumnealor de au văzut copacul. La propunerea ce le-am făcut, ca să ne ocupăm cu dezvelirea adevăratelor hotare ale ţărilor, pe bază de documente, nu mărturii, am fost întâmpinat din partea dumnealor, că însărcinarea le este, ca şi nouă, a dezveli stăpânirea urmată în 1839 şi a o întări; iar nu a critica semnele hotare, adăugându-mi că, spre a da sfârşit lucrărilor, au pus în mişcare a se aduna martorii din Tran­silvania, să însufleţească prin jurământ mărturi­ile lor. Nemaiavând comisiunea ce lucra, le-am răspuns că şi noi putem face tot aşa, mar­torii fiind deopotrivă valabili; cu aceasta nu se face nimic, căci au să fie mărturii sub jurământ pro şi contra, şi lumină nu se face. Cred că mai bun serviciu am face ambelor ţări, ocupându-ne cu dezvelirea adevăratelor hotare, şi prin protocolul ce vom încheia, descriind acea dezvelire, vom cuprinde şi arătările martorilor, încât apoi Guvernele respective vor critica şi vor ho­tărî. Dumnealor însă mi-au răspuns categoric că nu se abat de la programul ce au, încât, după asemenea, ne-am văzut şi noi siliţi a aduna marto­rii din Moldova, de a însufleţi şi ei mărturisirea lor. Dar, până a se aduna marturii dintr-o parte sau dintr-alta, ne pomenim cu o depeşă de la Iaşi, de la Secretariatul de Stat, prin care, din or­dinul Caimacamului, mi se ordona a conteni cu orice lucrare, până la sosirea Comisarului Înaltei Porţi, ce se aştepta, şi până atuncea a mă înturna la Iaşi. Acea depeşă am comunicat-o domnilor Co­misari ai Austriei, şi cu toate că dumnealor insistau asupra prelungirii, lucrările Comisiunii au rămas suspendate, până la venirea Comisarului Înaltei Porţi, fără a se încheia şi subscrie de noi vreun act despre lucrările noastre.

 

Înturnându-mă în Iaşi, mi-am dat raportul, la Secretariatul de Stat, arătându-i tot ce s-a lucrat şi ce am dezvelit. Eram pe la începutul lunii septemvrie 1857; atunci am fost chemat acasă la prinţul Caimacam; l-am găsit conversând, în turceşte, cu un tânăr militar turc, pe care mi l-a recomandat ca având rang de maior, şi că este însărcinat, din partea Înaltei Porţi, în Comisiunea neînţelegerii pentru hotarele ţării dinspre Austria, ordonându-mi Caimacamul de a porni îndată, cu acel tânăr turc, în isprava lu­crărilor. Atunci i-am descris verbal toate împrejurările de mai sus, arătându-i că şi mi­siunea ce mi s-a pus, pentru aflarea stăpânirii din 1839, este greşită, căci aceea nici într-un chip nu se poate dovedi, nefiind în mijloc nici un act, decât nişte martori care arată pro şi contra, şi că, dacă este a se aştepta un rezultat bun, trebuie ca Guvernul să se înţeleagă mai întâi cu acela al Austriei, ca Comi­siunea să se ocupe, mai cu temei, în dezvelirea adevăratelor hotare. Caimacamul mi-a răspuns că nu poate schimba cele odată regulate între am­bele Guverne. I-am zis că, dacă aceasta nu se poate, apoi în faţa împrejurărilor politice de atuncea şi a amiciţiei dintre Austria şi Turcia nu se poate aştepta vreo ispravă bună, mai ales când Comisarul din partea Înaltei Porţi este un tânăr neexperimentat. La aceasta mi-a răspuns Caimacamul cam cu mânie că ştie, că şi asupra sa sunt multe bârfele, dar nu-i pasă, căci fruntea-i curată (…) i-am adaos, că toată stăruinţa mea pentru amânare nu are alt scop decât a se schimba neapărat misiunea Comisiunii şi pentru a veni la aceasta este şi o ocaziune că ţara are a intra în noua ei organizare, şi de ar rămâne, până la definitiva ei regulare, n-ar fi nici o greşeală; am crezut a-l mai întreba dacă eu rămân în Comisiune, în drep­turile în care le am. Caimacamul s-a cam su­părat pe vorbele mele: de a se aştepta definitiva organizare a ţării; iar la întrebarea mea, mi-a răspuns că, de vreme ce este Comisarul din partea Înaltei Porţi, rânduit anume, şi fiindcă după tratatul de Paris, Moldova face parte întregitoare din imperiul Otoman, eu nu pot avea în Co­misiune decât un rol secundar, adică a da lămuririle cuvenite Comisarului Porţii, având el a lucra cu comisarii austrieci. Atunci, i-am răspuns că vârsta şi poziţiunea mea socială nu mă iartă a fi ca secretar unui tânăr neexperimentat (…) Prinţul Caimacam îmi repli­că cam mânios… că va găsi pe un altul să meargă. Atunci s-a şi înturnat cătră dl Alexandru Fotino, Directorul Secretariatului de Stat, care venise de câteva minute, şi i-a ordonat să facă decret pe numele Aghiotantului domnesc, Colonel A. Guriţă, ca să meargă în locul meu. Ieşind de la Caimacam, m-am dus de-a dreptul la dl Costantin Hurmuzaki, amic al Prinţului Vogoridi; i-am spus toate împrejurările, la care mi-a răspuns că nici colonelul, nici un altul, nu se va mai duce, fi­indcă el va merge, diseară, la Caimacam. M-am mai dus şi la dl Vasilie Sturza, unde am găsit şi pe dl Costaki Negrea, amândoi amici şi rude cu Cai­macamul; de la dumnealor am căpătat tot acelaşi răspuns. În adevăr că Comisiunea a rămas sus­pendată. Nu s-a mai făcut nimic, în această chestiune, căci eu am fost, de câteva ori, la băile de Slănic şi am văzut că vaşarveenii stăpânesc locul de gâlceavă, cum l-au fost apucat la 1857.

 

Primiţi, amice, o sinceră strânsoare de mână, / D. Meleghie” (Codrescu, Theodor, Uricarul cuprinzător de hrisoave, anaforale şi alte acte ale Moldovei, Tomul al VI, Iaşi 1875, pp. 134-147).

 

Gheorghiu: Ciobani ascultând buciumul

 

[1] Hotărnicirea din 1792 o am publicat-o în vol. al IV al Uricarului, pag. 262, dintr-o condică autentică a ar­hivei Moldovei. Pe cât am aflat, plan nu s-a ridicat în acel timp; actul de hotăritură s-a trecut în men­ţionata condică; se poate că, la copiatul ei, să se fi lune­cat vreo sminteală în denominaţiunea localităţilor şi a apelor. Textul este forte autentic / T. C.

[2] Muntele Căzătura este în faţa părăului Slănic, tot între ambele pârăie de gâlceavă; în dosul acestui mun­te, este muntele Cheşcheş, despărţit unul de altul prin o vale adâncă. Muntele Căzătura, în întindere de 300 fălci, este acel principal de sfadă între vaşar­heeni şi ocneni, fiind mai tot câmpie bună de păşunare pentru oi, pe când muntele Cheşcheş are mai multă pă­dure. Căzătură se numeşte de la o furtună mare, care i-a dezrădăcinat mai toată pădurea de pe tăpşanul lui.

 


Burdujeni, Plopeni, Salcea și Dumbrăveni, în 1904

 

Două spinări de dealuri, pe o câmpie strălucind la soarele de iulie în verde, în aur, în toate colorile florilor verii. O apă îngustă, șuviță mișcătoare de argint, lunecă repede între ele, pe un pat de pietriș. În apropierea ei, se văd câteva căsuțe albe, vite albe, ce pasc supt paza unui băiețandru. Linia trenului taie, ceva mai departe, valea, mergând alături cu vesela apă de munte.

 

Pe unul din dealuri[1], care se ridică, deodată, într-o singură undă moale, se urmează, aproape drept și se mântuie prin scrijelături ciudate, sticlesc în rând turnuri, și mai vechi, și mai noi, șapte la număr. Lânga acela care strânge asupră-i mai multă lumină se pitulează un meterez de ceate, o movilă gălbuie de țărnă răscolită și de pietre clădite, unele dintr-însele în înălțime, iar altele revărsate în neorânduială. Doi colți negri se ivesc deasupra.

 

Așa, pe coastele și culmile de dealuri, s-au clădit, totdeauna, târgurile și orașele românilor. Recunoști semănarea capricioasă a caselor, belșugul arborilor, mândria turnurilor sfințite. E, desigur, o așezare de-a noastră, și zidurile acelea de pe movilă arată silințele ce s-au cheltuit, odată, pentru păstrarea acestui oraș.

 

Cele șapte biserici, între care a Sfintului Gheorghe, a Sfântului Dumitru, a Învierii, a Sfântului Ioan, a Mirăuților, sunt biseridile Sucevei, și cetatea de lângă dânsele e aceea care a văzut plecând, fără nădejde, pe ostașii cei mulți și bine înarmați ai lui Ioan Albert, regele Poloniei. E unul din cele mai mândre sfinte locuri ale neamului nostru, dar apa aceea a Sucevei, care curge devale, limpede și senină, parcă ar despărți două grădini, e hotarul vamal și taie Suceava vechii Moldove de trupul României.

 

A noastră e întinsa gară de jos[2], cu coperămintele ei de table roșie, măreața clădire de folos și de parade, cu pereții de cărămidă aparentă și sălile multe și largi. Și a noastră e așezarea din fața Sucevei, unde iarăși se înalță turnuri de biserică din verdeața bogată a livezilor. Aici sunt Burdujenii: satul și târgul.

 

 

Odată era, în aceste locuri, numai o mănăstire, a Todirenilor, pe care o întemeie, pe la 1600, un frate, după tată, al voievozilor Ieremia și Simion și al Mitropolitului Gheorghe, Movileștii: Toader Movilă. Satul urmașilor lui Burdujea[3], ai „Burduhosului”[4], prin urmare: Burdujenii duceau, în preajma zidurilor încunjurătoare ale mănăstirii aproape domnești, o viață sărăcăcioasă.

 

Ruperea Bucovinei[5], nenorocirea țării aduse fericirea acestui umil colțișor de viață țărănească și, mai mult decât fericirea, întinderea și îmbogățirea lui. Putința câștigului cu mărfuri strecurate supt ochii vameșului și supt baioneta jandarmului, ademeni pe evrei, care veniră, crescură și se înmulțiră. Mai târziu, în vremea lui Mihai Sturza, se făcu un târg pentru acești oaspeți fără iubire, al căror număr se ridică, în zilele noastre, la cinci sute de capete de familie, românii, cu funcționari, cu tot, fiind, pe lângă ei, vreo nouăzeci de gospodari.

 

Apoi marele proprietar de pământ, al cărui grâu găsea tot mai multă trecere pe piețele lumii, de la 1830, încoace, avu nevoie de brațe și el le căută aiurea. Astfel veniră și rămăseseră țărani ruși din Bucovina apropiată. Satul păstră numele său vechi, dar urmașii lui Burdujea se adăugiră prin muncitorii de pământ, sosiți din nou. Limba noastră sluji drept mijloc de înțelegere între rutenii din sat și evreii din târg.

 

De la gara uriașă, drumul duce, întâi, printre cochetele vile, pe care statul le-a clădit pentru funcționarii gării și vămii. Apoi, de-a lungul șoselei se ivesc curatele căsuțe ale fruntașilor târgului, pe lângă înjghebări țărănești, cu scheletul de lemn solid și coperământul de șindrilă sau de draniță. O primărie de cărămidă aparentă, o școală cu geamurile sparte. Evreii desfășoară, apoi, în mijlocul îngustului trotuar de piatră, mărfurile lor ieftine și rele: în liniștea unei seri obișnuite, când nu se fac afaceri, negustorii în caftane se primblă alene sau privesc, din pragul locuințelor murdare, pe când femeile își strâng copiii, care scheaună ascuțit.

 

Curtea mare a bisericii e încinsă încă de zidurile, acum în ruină, ale mănăstirii de odinioară. Un turn greoi apără intrarea. În dreapta, se înalță altul, mai mic și mai nou, lângă o intrare astupată. Biserica, schimonosită astăzi printr-un urât pridvor jos, e croită în liniile nobile ale arhitecturii religioase din veacul al XVI-lea, mai ales din zilele lui Petru Rareș. Pereții se sprijină pe patru puternice contraforturi; un altul, ca o masă de piatră dintr-o singură bucată, poartă, în litere latine, însemnarea „Kos. 1596 Bt.”, ceea ce pare a cuprinde numele lui Constantin Batiște (Baptista) Vevelli, cunoscut boier grec al domnilor Moldovei, poate în însușirea de ispravnic al clădirii. Zugrăveala e mai nouă: ea a fost făcută de un Veniamin din Troada, la 1785, când clădirea s-a reparat, supt egumenia grecului Anania, mitropolit de Sivas.

 

Biserica din sat, la care mă duce preotul vechii mănăstiri, priceput și harnic pictor și săpător de icoane, e un dar al arhiereului Filaret Scriban, cleric cărturar și sprijinitor al unirii. Tot el a făcut și spitalul. În biserică e îngropat fratele lui Filaret, Neofit, episcop titular de Edesa.

 

Satul e bine împrejmuit cu garduri de răchită. Casele sunt în mare parte acoperite cu șindrilă; odaia de oaspeți, cu grinzile ei încrucișate deasupra, cu fereștile destul de mari, dar care nu se deschid, cu scoarțe frumoase, care acopăr lavița ce urmează de jur-împrejur pereții, e foarte cuviincioasă. Grădinile, în care se pun toate feturile de legume, sunt minunat lucrate. Adăugându-se lucrul lemnelor și scoaterea pietrei, sătenii au cu ce-și petrece, câștigând, vremea care nu li se cere la câmp. Banca populară merge binișor.

 

„Auzi cum cântă copila românește”, îmi spune un țăran, la izbucnirea veselă a unui glas argintiu. Oamenii sunt veseli, vioi, fără sfială; ei nu se apleacă, să sărute mâna „boierului”, ci dau „bună ziua”, fără multă mirare. Sfaturile ce le împarți le ascultă și par a se gândi să le urmeze. Amintirile lor din oaste cuprind ideile „politice” trebuitoare pentru starea lor: unul ar dori să aibă în casă icoane românești, în locul celor polone și rutene, și chipurile regelui și reginei, în locul acelor ale suveranilor Germaniei, dar nici unele, nici altele nu se pot cumpăra, fiindcă nu e nimeni să le vândă.

 

De la Burdujeni, spre Botoșani, în trăsura bunișoară, cu cai focoși, a unui birjar evreu, rapt în coate, care a slujit în oaste și vorbește destul de înțeles românește. De o parte, apa Sucevei, cu vederea orașului numit de la dânsa. De alta, valuri blânde de pământ foarte roditor, pe care grâne înalte așteaptă încă secerișul, și porumbul cu foile largi și grele își leagă rodul supt spicul auriu, pe când pășunile sunt smălțate de o nemărginire de flori galbene, de lumânărele înalte și drepte, de busuioc vânăt, de cicori ca niște picături de cer senin, de coada-șoarecului albă, cu floricelele adunate strâns în mănunchi. Pe drumul uscat, vântul rece înalță nori de praf, prin care răzbat care încete, cu boii cuminți, privind dulce cu ochii mari, negri și umezi, căruțe cu calul înhămat supt arcul de lemn, care se obișnuiește și în toată Rusia, săteni frumoși, în cămăși foarte curate, purtând pălăria de pâslă, cu margini mari, peste pletele ce fâlfâie, țărance mai mult ofilite, îmbrăcate urât, în polcuțe și rochii de cit din oraș, cu cosițele tuflite supt barizul negru, tot de cumpărătură. O trăsurică încărcată cu sifoane poartă numele domnului fabricant Șmilovici, al cărui vizitiu botos duce marfa, de la un crâșmar de sat, la altul.

 

Dintru întâi, satele au încă înfățișarea bună: case cu șindrilă stau lângă acelea pe care le acoperă stuful, așezat frumos, în pături sau căzând în mițe putrede; fereștile sunt, chiar și la acestea din urmă, mărișoare, ferești de târg, prin care poate veni lumina.

 

Plopenii arată o foarte frumoasă biserică, din a doua jumătate a veacului al XVIII-lea, întemeiată de marele boier Lupu Balș, a cărui soție se odihnește lângă lăcaș, supt o piatră cu armele Cantacuzinilor, familia ei. Preotul și poporenii au reparat, deunăzi, marea clădire, care ar împodobi și un oraș.

 

Salcea are o biserică mai nouă, care e încunjurată, însă, de plantații de brazi și de flori. Gospodăria proprietarului, care e dl Alexandru Cantacuzino-Pașcanu, se poate socoti printre cele mai bune din țară: un heleșteu se revarsă la soare cu luciul său de oțel; apele lui dau puterea electrică, prin care se luminează curtea; în cuprinsul ei se îngrămădesc coșarele și magaziile, și un păstor mână un cârd de viței sperioși, care zburdă nebunatici în jurul trăsurii.

 

Dumbrăvenii, pe care îi împart un proprietar român și un arendaș evreu, dintre evreii care caută să se apropie și să se confunde cu noi. Curtea celui dintâi se pierde în vechea măreție a unor uriași copaci de pădure, cealaltă râde la soarele vesel. Supuși și uneia, și alteia, țăranii se adăpostesc în case sărăcăcioase, prizărite, prin marile livezi neîngrijite (Iorga, Nicolae, România cum era până la 1918, volumul II, Moldova și Dobrogea, București 1972, pp. 27-33).

 

 

[1] Suceava, văzută din tren, pe ruta Verești-Burdujeni – n. n.

[2] Gara Burdujeni a fost construită de o companie poloneză, condusă de contele Sapieha – n. n.

[3] Doi frați din Bistrița, negustori de vite, Mihai și Petria Burduja, care au închiriat dealurile nelocuite ale mănăstirii Teodrenilor (înercaseră, mai întâi, cu dealurile Mitropoliei Sucevei, dar li s-a cerut prea mult), au construit saivane și bordeie pentru văcari, întemeind, astfel, prin veacul al XVIII-lea, viitorul sat. Unul dintre ei, Petria Burduja, s-a însurat, ulterior, cu o câmpulungeancă, stabilindu-se pe „drumul vitelor” – n. n.

[4] Nicolae Iorga s-a înșelat: în româna veche „burduhos” se numea „fultic”, iar „burduja” defina umflătura de pe pulpa vacilor, care se ivea după înțepături de tăun – n. n.

[5] La 7 mai 1775, Bucovina a fost anexată samavolnic de către Austria, datorită slăbiciunii Turciei și corupției unei părți a boierimii ( n. ed.).


Pagina 1 din 512345