Minunea de la Maglavit | Dragusanul.ro

Poftiţi la moaşte, sfinţi şi minuni!

Sfântul de la Maglavit

Sfântul de la Maglavit

*

În 1935, când un preot descurcăreţ a început să vândă mitul sfinţeniei ciobanului Petrache Lupu din Maglavit, Biserica a avut vorbe grele la adresa acestui sacrilegiu, minunile fiind caracteristice doar lui Iisus Hristos, nu şi pământenilor de rând. Numai că minunile sfântului de la Maglavit au început să producă atâta bănet, încât Biserica şi-a reconsiderat repede luarea de poziţie, nuanţând-o şi intrând în afacere. Ba, foarte curând, a mai născocit şi o sfântă, o fătucă dintr-un sat oarecare, cam înceată la minte, care l-a confundat pe un flăcău dornic de tăvăleală cu diavolul, de care a scăpat-o un bătrân şi care bătrân nu putea fi decât bunul Dumnezeu. Deci, minune!

*

Dar ciudăţeniile acelea interbelice însemnau o biată copilărie propagandistică, faţă de adacerea moaştelor Sfântului Daniel Securistul, minunile lui Petrache Lupu fiind receptate doar de lume drept minuni, după cum concluziona, în cele din urmă, reputatul savant dr. Gh. Marinescu, care studiase fenomenul acela de alienare publică a unei naţiuni. Abia acum afacerile cu sfinţenii au ajuns să clatine cu adevărat creştinismul, cunoscutul legământ (“sâmbure de credinţă”) de întemeiere a Bisericii, “Cred întrunul Dumnezeu”, transformându-se într-o idolatrie a osemintelor înspăimântătoare.

*

Mărturii despre Petrache Lupu am publicat în categoria “Minunea de la Maglavit” (pe coloana din dreapta paginii sunt trecute toate categoriile, pentru a putea intra direct în materialele care vă interesează), dar am găsit, în “Ilustraţiunea română” din 1935, fotografile făcute de Şt. Ignat, pentru reportajele lui Nicolae Ţic, pe care le pun la dispoziţia tuturor celor care au nevoie de ele:

*

Petrache Lupu, cu turma nemioritică de mioare

Petrache Lupu, cu turma nemioritică de mioare

Turma mioritică, ascultându-şi Sfântul viu

Turma mioritică, ascultându-şi Sfântul viu

Petrache Lupu, la Fântâna Tămăduirii, pe care a zidit-o

Petrache Lupu, la Fântâna Tămăduirii, pe care a zidit-o

Pelerini, pe drumul spre Maglavit

Pelerini, pe drumul spre Maglavit

Sfântul Petrache Lupu, preotul Bobină şi scriitorul Nicolae Ţic

Sfântul Petrache Lupu, preotul Bobină şi scriitorul Nicolae Ţic

Sfântul Petrache Lupu, vindecând un copil olog

Sfântul Petrache Lupu, vindecând un copil olog

Bolnavă vindecată cu apă din "Pomel Mântuirii"

Bolnavă vindecată cu apă din “Pomel Mântuirii”

Pelerinaj la "Fântâna Mântuirii"

Pelerinaj la “Fântâna Mântuirii”

Petrache Lupu era un om normal; nu şi cumpărătorii de minuni

Petrache Lupu era un om normal; nu şi cumpărătorii de minuni

În curtea casei Sfântului din Maglavit

În curtea casei Sfântului din Maglavit

Petrache Lupu, un om onest, într-o lume nebună, nebună, nebună

Petrache Lupu, un om onest, într-o lume nebună, nebună, nebună

*


Minunea de la Maglavit şi presa

 

Lupu nou

 

         Exagerările de presă, dar şi cele de “făptuire politici” nu au întârtziat să apară, Petrache Lupu din Maglavit devenind onestelor lui năluciri, o mină de aur şi pentru biserică, şi pentru media, dar şi pentru guvernanţi.

        În media, s-a ajuns la nişte exagerări atât de penibile, încât onestul cioban de pe malul Dunării le-ar fi dezminţit cu repulsie, dacă nu ar fi devenit prizonierul bigotismului şi fariseismului tradiţional românesc.

 

Făcând o glumă pe socoteala lui Petrache Lupu,

 

Lupu Becali

Sfntii Petrache Lupu si Gigi Becali de la Maglavit

 

un comerciant îşi taie două degete

 

        Piatra-Neamţ, 22. Un caz extraordinar s-a înregistrat, ieri, seara în localitate. Domnul Leon Solomonică, patronul localului „Metropol”, vorbea cu mai mulţi clienţi despre Maglavit şi Petrache Lupu.

        Făcând o glumă pe socoteala ciobanului, manifestându-i necredinţa în „minunile” acestuia, în clipa când pronunţa numele ciobanului, un cuţit, pe care-l avea în mână şi cu care voia să ia un măr din raft, i-a tăiat două degete de la mână.

        După ce i s-a dat ajutorul medical, fiind pansat, cârciumarul, galben ca ceara, deşi evreu, s-a îndreptat către portretul lui Petrache Lupu (pe care-l are atârnat în local), închinându-se în faţa lui şi cerându-i iertare.

        Această întâmplare a impre­sionat profund clientela care se afla în local, şi care a interpretat-o ca o nouă minune (Glasul Bucovinei, nr. 4673 din 24.10.1935, p. 3).

 

 

Construirea unui debarcader la Maglavit

 

        Zilele trecute, a venit la Maglavit, cu iahtul „Domniţa Florica”, domnul Mihailopol, directorul general al serviciului hidraulic, însoţit de domnul inginer Roşiu, subdirector, spre a studia, la faţa locului, posibilitatea construirii, în acest nou punct dunărean, a unui debarcader, în vederea întâmpinării mulţimii de pelerini, ce sosesc aici, pe Dunăre.

        S-a hotărât construirea unui chei, a unei clădiri mari, destinată pentru sală de aşteptare, pe clase, şi o şosea pietruită, care să ducă, de la debarcader, la locul sfânt.

        Lucrările vor începe, probabil, în primăvară (Gasul Bucovinei, nr. 4692, din 20.11.1935, p. 2).

 

         Un loc sfânt, recunoscut ca atare şi de autorităţi, ce-i drept – într-un mod indirect, merita o mănăstire minunată, în care şi Gigi Becali, pentru făptuirile-i creştineşti, îşi are portretul de ctitor, alături de celălalt cioban, Petrache Lupu.

 

Lupu manastirea


Pronunţarea medicilor despre ciobanul Petre Lupu

 

Lupu 3

 

         Mulţi doctori din Oltenia s-au pronunţat că Petrache Lupu prezintă toate semnele unei firi liniştite, că el vorbeşte logic.

        Domnul Dr. Dem. Paulescu, însă, a dat un raport negativ, ţinând pe ciobanul Petre Lupu de patologic, şi că ceea ce ciobanul ar fi văzut este numai o iluzie, amăgire. El nu crede în minuni, ci numai în rezultate ştiinţifice.

        El şi-a  făcut raportul asupra ciobanului Petrache Lupu, fără să-l vadă şi să-l audă vorbind. Nu-i just, nu-i nimerit, dar aşa-i firea lui.

 

        Domnul Dr. I. Stănescu, psihiatru legist din Craiova, observă că vedeniile ciobanului nu sunt dovadă de tulburări psihice şi că Dumnezeu nu i se decât în formă de inspiraţie.

        Observăm că propoziţia a doua corespunde adevărului, întrucât Dumnezeu se manifestă omului prin inspiraţie, dar nu exclusiv. Nu putem spune decât că Dumnezeu, ca Spirit absolut, se poate arăta lumii în felurite chipuri. Chiar ordinea în mişcarea planetelor manifestă puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.

        Puterea de manifestare a lui Dumnezeu n-are margini.

 

Lupu 5

 

        Domnul Dr. G. Marinescu, însă, medic de renume mondial şi membru al Academiei Române, a vizitat, înconjurat de mai mulţi medici, pe ciobanul Petrache Lupu, a stat de vorbă cu el şi cu lumea, şi expune, cu mare morală şi cu evlavie.

        El zice:

 

        „Pentru mine e mai mult decât un fenomen mistic, este reacţia unui suflet primitiv, dar cinstit, care a cunoscut, în armată, după mărturisirea lui, relele tratamente, iar în satul natal, numai dispreţ, dacă nu batjocură, în repetate rânduri, căci i s-au furat oi din turma. Pagubă cu mult mai mare, cu cât mica lui retribuţie era foarte insuficientă, ca că ducă o viaţă de om necăjit.

        La toate acestea s-a adăugat izolarea completă şi contemplarea naturii.

Lupu 7        Toţi aceşti factori, şi alţii, pe care încă nu-i cunosc, s-au adunat undeva, în acel labirint de activitate psihică, pe care-l numim subconştient sau inconştient, după împrejurări.

        Suferinţele morale, care s-au îngrămădit în sufletul lui primitiv, dar cinstit, s-a tradus prin misticismul religios, care i-a dat vedenia „Moşului”.

        La început, uimit de această vedenie şi de ordinele ce i le-a dat moşul, ciobanul Lupu a ră­mas nehotărât şi, numai după alte două apariţii, s-a hotărât să împărtăşească, altora, ceea ce a văzut şi auzit, de la o fiinţă supranaturală, pe care a conceput-o, cu mentalitatea lui simplă, de analfabet izolat, cu un orizont de cunoştinţe restrânse, dar în contact intim cu natura şi pornit la misticism.

 

        Dându-şi seama de nedreptăţile sociale, a dat semnalul de alarmă, după ce puterea (dinamismul) inconştientului a organizat un sistem de idei, o concepţie morală, care nu poate decât să-i facă cinste.

        Oare un observator imparţial (nepărtinitor) şi luminat, care consideră starea actuală, ce stăpâneşte nu numai unele popoare, dar şi lumea întreagă, nu este izbit de lipsa simţului de solidaritate, de egoismul feroce, care duce la anarhia de azi şi stăpâneşte ca un tiran relaţiile dintre popoare?

 

        Nu vedem, în ţara noastră, o stare îngrijitoare, de decadenţă, pe care a resimţit-o, în mod vag, şi păstorul simplu de la Maglavit?

        Nu constatăm, la fiecare clipă, nedreptăţile sociale, necuviinţele ariviştilor, ale profitorilor, ale cumularzilor, ale îmbogăţiţilor de război?

        Cu toate acestea, este oare vreun învăţat om politic, prelat, medic et caetera, care, oricât de multe mijloace ar avea la dispoziţie, să poată atrage, printr-o putere nevăzută, făcându-i să îndure greutăţile unei călătorii anevoioase?

 

        Nu mai vorbesc de paralitici, transportaţi, cu cheltuială şi greutate, pe care i-am constatat la Maglavit, unde am văzut pe o mamă, ale cărei picioare au fost amputate de mult, cu fiica ei, care nu putea merge, din cauza unor consecinţe grave de encefalită, aşteptând mi­nunea vindecării, care încă nu s-a produs”.

 

        Şi mai zice Dr. G. Marinescu:

        „Pentru mine, fenomenul de la Maglavit are două aspecte (priviri): acel al vindecării bolii, în care Petrache Lupu înfăţişează pe taumaturg, şi altă latură, sufletească şi morală.

        Despre vindecările minunate, n-aş putea vorbi, decât dacă aş fi văzut bolnavii, înainte de a fi binecuvântaţi de Petrache Lupu, şi să urmăresc cursul bolii lor.

        Anumite boli, susţinea ilustrum meu profesor, Charcot, se pot vindeca prin influenta spiritului asupra trupului, prin purtare morală şi autosugestie. Domnia sa a asistat la atari vindecări sau le-a făcut el însuşi, cazuri de orbire, paralizii şi chiar, prin izolare, a vindecat corce ritmică histerică.

         Pentru ca vinderea, prin credinţă, să aibă loc, la asemenea cazuri, este posibil. Dar oare, în starea actuală a domeniului supranaturalului, ceea ce se atribuie credinţei tămăduitoare şi ale cărei graniţe se restrâng, sub autoritatea ştiinţei, cunoaştem toiul?

        Cu siguranţă că nu. Este nevoie ca, tot cercetând mereu, să ştim să şi aşteptăm.

 

        „Eu sunt cel dintâi care stau şi aştept”, zicea ilustrul meu profesor, domnul Dr. Charcot. Şi a mai repetat Charcot fraza lui Hamlet: „Sunt mai multe lucruri în cer şi pe pământ, fără ca filosofia ta să fie văzută de ele”.

        Pentru mine, în criza morală de astăzi, acest fenomen poate să aibă o înrâurire moralizatoare asupra minţii necultivate, dar credincioasă, a ţăranului, precum şi a oamenilor culţi, care îşi dau seama de influenţa sufletului asupra trupului. Această influenţă care apare ca o reacţie salutară, în timpul de restrişte morală şi ca o trezire a conştiinţei ţăranului şi orăşeanului, înăbuşită de atâta putreziciune şi atâta minciună. Ţin să spun că am un carnet, în care figurează un număr destul de însemnat de oameni de seamă, care cred că făgăduiala şi minciuna sunt lucruri identice.

        Am vorbit de reacţia binefăcătoare, căci preceptele pe care le spune Petrache Lupu, cu o articulaţie defectuoasă, el vorbeşte peltic (gângav), dar din suflet curat, fără emfază oratorică, şi îndreaptă sufletul ţăranului, care pricepe înţelesul cuvintelor lui: „Să nu furi, să nu minciuneşti (minţi), să ne unim, căci altfel suntem pierduţi”, găseşte un răsunet adânc în sufletul mulţimii.

        Şi dacă ar vorbi aceste cuvinte cel mai mare orator al Ţării româneşti, unei mulţimi de zeci de mii de oameni, nu vor avea acelaşi efect, căci n-au aceeaşi rezonanţă, în sufletul ţăranului, ca vorbele lui Petrache Lupu”.

 

        Domnul Dr. G. Marinescu mai face amintire şi despre Pasteur, care a dat o lovitură de graţie „generaţiei spontane” şi care a fost un mare credincios, deşi el a descoperit lumea infinitelor mici (micro­bilor).

 

        Cum vedem, domnul Dr. G. Marinescu, un mare suflet de savant, are părerea cea mai bună despre activitatea ciobanului Petrache Lupu, arătând că şi renumitul loc de peregrinaj din munţii Pirinei, Lourdes, se reazemă pe un asemene fenomen, ca şi Maglavitul.


Minunea de la Maglavit: S-a arătat Dumnezeu şi a vorbit!

 

Lupu 4

 

         În anul acesta, s-au întâmplat minuni pe pământul ţării noastre: s-a arătat Dumnezeu şi a vorbit ciobanului Petrache Lupu, din comuna Maglavit, şi fetei Maria Petre, din comuna Parepa.
        Se ştie că mulţi oameni sunt prea încărcaţi de păcate şi Dumnezeu nu poate suferi aceasta.
        De aceea El a poruncit, prin gura ciobanului şi a fetei Maria Petre, ca lumea să se lepede de cele rele şi să apuce pe drumul faptelor bune, căci de nu, va veni prăpădul asupra ei.

        Iată, cum spune fata Maria că a vorbit cu Dumnezeu: Lupu 9

        „Joi, eram acolo, pe deal, cu nişte copii; păşteam vitele. Nu ştiu ce mi-a venit, că am mers, singură, la vale şi am ajuns aici (locul unde, acum, sunt fântâna şi icoanele; în locul icoanelor se va zidi o biserică), când m-a cuprins un nour cenuşiu.
        În nor, am văzut un bătrân cu barba albă, până la brâu, cu mustăţi mari, îmbrăcat în straie albe; avea o coroană lucitoare pe cap şi sta pe un scaun frumos.
        Bătrânul mi-a zis:
        „Nu te teme, Mario, Eu sunt Tatăl cel Ceresc. Să spui la lume să se lase de rele şi să apuce căile cele bune, căci, de nu, am să trimit foc şi smoală şi am să o prăpădesc.
        Pe locul, unde te afli tu, să sape o fântână şi, unde mă aflu eu, să aşeze cruci.
        În urmă, să se zidească o biserică.
        Joia viitoare, voi veni şi voi lăcrăma în fântână şi din apa ei cei bolnavi îşi vor găsi vindecarea.
        Tu să te duci, în toate Sâmbetele şi Duminicile, la biserică şi să te rogi!” (vezi „Universul”, Nr. 245, din 6 Sept. 1935).


Minunea de la Maglavit: mănăstirile mitologice

 

         Într-un veac de alienare mai decisivă şi mai cumplită decât cea anticipată de Karl Theodor Jaspers, filosoful german cu o copleşitoare influenţă asupra teologiei, românii au avut doar făcători de minuni.
        Bun, pe teritoriul binecuvântat al românilor au existat, ca şi pe cel nemţesc, şi filosofi precum Blaga, Roşca, Eliade, Gherasim, Cioran, Ţuţea, dar românii nu i-au avut, nu-i au şi nu-i vor avea vreodată.

        Românii au doar făcători de minuni, vocaţia lor atavică fiind mitologicul difuz şi surprinzător, care trebuie doar crezut, nu şi cercetat, nu şi deprins prin iniţieri. Iar în domeniul acesta, al necercetării şi neiniţierii, biserica lor nu are egal.

 

Manastirea Maglavit        Petrache Lupu, cumva şi un filosof instinctual, dar, mai ales, un iniţiator inegalabil în a crede necondiţionat, a săvârşit şi minuni („Credinţa ta te-a vindecat”, spunea Iisus şi cam la fel spunea şi Petrache Lupu), dar fără să primească nimic, recunoştinţa pământeană cuvenindu-i-se doar bisericii, care s-a şi grăbit să-i găsească acestui Adam al inefabilului miraculos şi o Evă pe măsură, în persoana Mariei Petrea, fata de ţăran din Parepa, care, în adolescenţa-i naivă, confunda avansurile amoroase ale unui flăcău cu „lucrătura diavolului”.
         Pe locurile în care Petrache Lupu, înainte de a fi reîmbrâncit în anonimat de comunişti, şi-a depus sufletul mladă, s-a durat o mănăstire. Manastirea Parepa
        La fel s-a întâmplat şi la Parepa.
        Rămânem, deci, un popor bigoto-mitic, de esenţă preistorică. Pietrificat în preistorie.

        Profit de prilej pentru a vă spune că Lucian Blaga, atunci când vorbea de „veşnicia (care) s-a născut la sat” nu se referea la durabilitatea satului românesc, ci la lipsa lui de istoricitate, deci de timp, de devenire. Se referea la starea de pietrificare, de osificare a satului românesc tradiţional.
        Din nefericire, clasicii nu se mai citesc, ci doar se citează.


Pagina 1 din 212