andi drăguşanul: Praf
Scurs pe urma timpului
Te-am aşteptat, n-am mai avut când,
Praf pierdut în urma ei,
În colţul ceasului trecut am vrut să sper
Dar m-ai stins c-un gând
Şi m-ai şters într-o umbră,
Aşterne clipa uneori şi-n treacăt simt că ştii cum să zbori
Departe de mine.
Să-mi laşi o lacrimă pe foc şi cu un semn să mă laşi să mor
Pe nori, culori,
N-am să mă arunc curând, în lipsa ta adânc mă scufund
Departe în uitare,
Pe marginea unui cuvânt, pe-un strop de iad pierdut în pământ.
Strecori ore-n ochii tăi ce tot mă dor,
Paşii tăi
Spre nori urlă-n mine cai ce nu mai dorm
Praf uitat în urma lor
Din absenţa ta sfios mă-nfrupt, nu mai am cum să lupt,
Un gând din noapte s-a rupt
Să cer, să sper, să pierd să m-arunc în ale tale şoapte
Şi n-a rămas nici un răspuns, în urma ei
Plutesc pierdut, pierdut, pierdut, pierdut
Strecori ore-n ochii tăi ce tot mă dor,
Paşii tăi
Spre nori, urlă-n mine cai ce nu mai dorm
Praf uitat în urmă
Stau uitat în umbră
Ard uitat în urmă
NOTĂ: Andi nu premeditează poezie, textul de mai sus fiind, de fapt, expresia celei mai noi compoziţii rock a trupei TOY MACHINES, respiraţia armoniilor muzicale, ale unei arhitecturi melodice cu schimbără de ritmuri, de tonuri, de timbru. Mi l-a trimis aseară, odată cu cântecul înregistrat, ca să înţeleg mai bine cântecul cel mai nou din apropiatul album al trupei. Şi am văzut în text atâta poezie clocotitoare, atâta forţă şi atâta prospeţime în metaforă (praful, dacă ar fi fost de pe copitele Timpului, ar fi fost pământesc; de pe urma Timpului, e cosmin; şi mai există şi lacrima pe foc, depusă de iubita-timp, de timpul trecut, altfel conceput decât cel care te spulberă clipă cu clipă, în netulburata-i goană cosmică), pe care armoniile slobozite din instrumente le provoacă şi le subliniază. Va veni, în curând, şi cântecul în întregul lui, aidoma unei desprinderi din cuvinte, spre care, de fapt, tânjim – de asta suntem rockeri.