Familia personalităţilor româneşti uitate (I)
*
Nu ştiu ce aş putea admira mai mult şi nici dacă aş putea admira gradual la Iosif Vulcan şi la “Familia” lui: faptul că i-a debutat, printre alţii, pe Mihai Eminescu şi pe Ciprian Porumbescu – ca poet (40 de poeme s-au găsit şi le-am publicat, în ediţie bilingvă, româno-engleză, sub titlul “Inimă de român”, dar puţini ştiu că Porumbescu a fost şi poet, ca şi tărîne-său, Iraclie) sau că a tezaurizat, cu încrâncenare, memorie românească vie. Oricum, fără a opta pentru un domeniu sau altul, am decis să adun întreg patrimoniul iconografic al “Familiei”, pe ani şi pe două teme: personalităţi uitate şi ilustrări de odinioară ale unor localităţi. O să încep, însă, cu cei care au înfrumuseţat şi înnobilat locurile, cu personalităţile.
*
*