BUCOVINA ROCK CASTLE 2021 | Dragusanul.ro

Bucovina viitoare cedează marca Bucovina Rock Castle

 

 

 

 

Ca să evit orice discuţii şi neînţelegeri, încă la începutul anului în curs (27 ianuarie 2021, ora 5,55 PM, trimiteam vicepreşedintelui CJ Suceava, dl Niculai Barbă, o propunere de protocol privind cedarea gratuită a mărcii Bucovina Rock Castle, însoţită de următoarea precizare: „Poate fi numit oricum, poate fi modificat. Noi recunoaştem proprietatea exclusivă, definitivă şi inalienabilă a CJ Suceava, iar marca am solicitat-o ca să nu o înşface aţii“.  Din nefericire, în exact 5 luni de zile, cât se împlinesc, astăzi, nu am primit nici un răspuns.

 

 

Şi tot astăzi, l-am auzit, la un post de televiziune, pe Ministrul Culturii, dl Bogdan Gheorghiu, precizând că festivalurile cu peste 2.500 spectatori trebuie să asigure doar câte un metru pătrat de spectator, accesul fiind permis doar persoanelor vaccinate. Ceea ce înseamnă că am avea spaţiu, în şanţul Cetăţii, chiar şi pentru 5.000 de spectatori, dar şi cu 3.000, ca să garantăm un spaţiu mai relaxant, cheltuielile festivalului s-ar recupera în totalitate doar din abonamente, cu condiţia ca festivalul să se facă.

 

 

 

 

Astăzi, am scris un nou protocol, destinat Centrului Cultural „Bucovina”, deşi ştiu că bietul manager Sorin Filip nu-l va semna, pentru că Flutur, care face în izmene de frica unor buzincu-rişti, nu-i va da undă verde. Încă nu e prea târziu, dar dacă intoleranţii buzincu-rişti nu vor, din motive de alergie la numele drăguşanul – ăl de le-a „nenorocit familia”, blocându-le câte 2,5 miliarde publicitate CJ Suceava pe an, după ce se dedulciseră deja cu 3 miliarde -, Flutur e mai tăcut şi mai mătăsos chiar şi decât fluturii de noapte.

 

 

Mai mult decât am tot încercat nu se poate. Fie voia lor, dar măcar să aveţi ştiinţă despre cum stau lucrurile cu adevărat.

 

 


Tristețea „Bucovina Rock Castle”

 

 

 

E atât de tulburător materialul publicat de Andi Drăgușanul pe pagina lui de Facebook și atât de adevărat, încât simt nevoia să-l încredințez vremelniciei, mai ales că mă știu vinovat de „recunoștința” Sucevei pentru darul de el făcut și doar mijlocit de mine și de Constantin-Emil Ursu. Că se aruncă, total nejustificat, cu bolovani în el nu înseamnă o problemă. Altele sunt problemele lui de viață și de carieră profesională și muzicală, care îmi bucură sufletul pe deplin. Cei care nu au făcut nimic în viață, având impresia că triumfă, dacă ne pun nouă piedici și ne înjură ca la ușa cortului, inventându-ne vinovății, nu contează. Important este ce a rămas după noi, inclusiv tristețea „Bucovina Rock Castle”, făptuire culturală care benemerită altceva decât ură bolnăvicioasă.

 

Andi Drăguşanul şi Constantin-Emil Ursu

Adio Bucovina Rock Castle!

(ATENȚIE postare lungă)
       De-a lungul timpului nu am dat eu multe declarații oficiale legate de festival pentru ca nu am crezut mereu că are sens. De altfel, în același timp, m-am obişnuit cu gândul că, în mare, lumea nici nu ştie că exist. Ba că e festivalul lui Tata, ba că a lui Mihnea, de parcă eu eram doar o umbra trecătoare a altor oameni mai mari şi mai cunoscuţi decât mine, iar eu eram acolo doar ca să mătur laurii căzuţi pe jos şi ne-strânşi de nimeni.
*
       Am învățat să accept. Au fost 9 ani, aşa că am avut timp sa învăţ destule. Mi-am spus mereu “hai, băi, Andi, în definitiv ai vrut să faci ceva ce n-ai avut tu când creşteai”. Nu avea legătură cu imaginea de sine, ci cu imaginea unui oraş de proveniență şters, în care nu se întâmpla mai nimic şi, unde totuşi, mi-am păstrat o urmă de “casă”. Astfel, dacă tot s-a ivit ocazia, am vrut să îi ofer ce nu am avut eu cât am trăit acolo.
*
       Îmi aduc aminte şi acum prima ediție Bucovina Rock Castle în care nici nu ştiam cu ce se mănâncă o astfel de experiență.
*
       Pe vremea aia, în 2011 nici nu concepeam ideea de voluntari. M-am ocupat eu de tot: de cazat, de dus, de adus trupe la scenă, de făcut stage-mangement, cam tot ce în următorii ani nu aş mai fi putut face fără o echipă fantastică de oameni. Nici nu mi-a păsat, faceam ceea ce am visat de la bun început. Am primit artişti în fața cărora încă tremuram de emoție când îi vedeam, cu care doar visam să apuc să stau de vorbă şi, uite, a mers! Simțeam că într-adevăr fac ceva!
*
       La vremea respectivă, “presa alternativă” nu vedea lucrurile cum le vedeam noi. Ba că “mi-a dat Tata festival”, ba că “ceva puțoi şi-a găsit să cheltuie prin taică-su banii statului”, părea de parca efortul meu de aduna şi a coordona 24 de trupe in 4 zile pentru publicul sucevean nu însemna altceva decât un moft făcut unui “puştan cu figuri” de ceva entitate supremă, şi care a venit şi el să-şi dea cu părerea când începeau trupele să cânte, de parcă nu stăteam acolo de dimineață şi până…păi, aproape următoarea dimineață, sau de parcă artiştii ăia din underground nu ar fi meritat “mila” aia a statului.
 *
       Pe atunci am trăit prima mare dezamăgire: cei care vorbeau cel mai urât despre noi nu erau, musai, gazetari, ci alți muzicieni locali, care nu se mai săturau în a-mi prorecli formația în care cânt “Toy Beşins”. Muzicieni pe care, odată, îi consideram aproape sfinți şi îi plasam pe nişte piedestale aproape imposibile, dar de pe care au avut grijă să se dea jos singuri cu iuțenie. Mulțumesc şi acum pentru susținerea şi solidaritatea dovedită, ştiți voi care sunteți.
*
       Totuşi, în acelaşi an s-a întâmplat ceva magic. Cum încă nu aveam locație de after-party la vremea respectivă, mergeam şi noi după concerte să ne relaxam (da, să bem) pe unde apucam. Astfel se întâmpla ca pe undeva prin august 2011, în SFM (parcul Simion Florea Marian) Mihnea Blidariu să îmi spună că “dacă vrei, eu pot sa te ajut cu festivalul”. Şi, ce credeți? Ca un copil răsfățat preocupat doar de propria imagine ce sunt, am acceptat fără să stau pe gânduri.
*
       Îmi place să cred că, în viață, unde am ştiut că nu cunosc foarte bine un domeniu am încercat, totuşi, să învăț de la alții.
 *
       Aşa a fost şi cu Mihnea. Am furat câtă meserie era de furat de la un om care mai organizase ceva festivaluri înainte şi, în rest, am tot încercat amândoi să creştem pe parcurs. Îmi place să cred, de asemenea, că am ajuns să punem orăşelul ăla uitat de lume (dar nu de concerte populare), cumva, pe hartă şi, deşi unii m-au văzut în continuare ca “băiatul ăla rāsfățat care a primit un festival cadou de Crăciun”, să înceapă să devină un eveniment cu destulă greutate şi de sine stătător. Şi…asta mi-a fost de ajuns!
*
       Au trecut ani, am avut nume colosale precum Dubiozza Kolektiv (cu mult înainte de alții), Nazareth, Vader, Primordial, Uli Jon Roth, Tesseract, Leprous, Vola (nu mai zic nimic de Dark Funeral ca mă gândesc ca ştiți cu toții povestea; dacă nu, vorbiți cu Ionel Butnari ca el cred vă poate oferi toată saga) şi multe alte trupe piloni și stâlpi de referință pentru rock-ul underground românesc. Am încercat să oferim de toate şi să nu discriminăm, pe cât posibil, culturi şi sub-culturi ale genului.
*
       Între timp, imaginea mea de Drăgusanul mic, mic, mic (citat direct suceavalive) a fost promovată la rang de interlop. Mai nou, am ajuns traficant de droguri şi artisti de prin toată țara. Doar mă ştiți, de la “puţoiul” ăla care scâncea constant si se dădea cu fundul de asfalt dacă nu primea festival am ajuns mare combinagiu și învârtitor de formații şi artişti underground, că doar, de, asta suntem noi Drăguşanii ăştia făcuți să conducem lumea. Un fel de iluminați de pe strada Mărăşeşti (rolling eyes).
*
       Am trecut şi cu vederea peste asta că “altceva n-a fost” (cum ar spune un alt grup faimos contemporan de muzică uşoară) şi pentru că am vrut să păstrăm un vis în viață. Ei uite că, acum când toate festivalurile încearcă să găsească o formă de normalitate în contextul epidemiologic în care trăim, noi suntem lăsați uitării.
*
       Domnul Gheorghe Flutur probabil abia aşteaptă un motiv bun să scape de noi şi, uite că a venit! Cu toată imparțialitatea pe care aş vrea să i-o ofer, mi-e greu să cred că un politician adânc îmbibat doar în evenimentele folclorice pe care le împinge la înaintare de tip “hop ţop, să pornim la joc” nu vede în acest context şansa de a se descotorosi de noi şi de a se alinia la sfânta doctrina a fiţuicii media care m-a uns pe mine traficant de droguri, un veritabil Pablo Discobar de Suceava.
 *
       Chiar şi aşa, mă retrag în palatul cumpărat după anii de supt bani din BRC (apartament cu o cameră luat pe credit muuult înainte să mă apuc eu de chitară, darămite de Bucovina Rock Castle) şi mi se pare că am progresat mult. De la un biet “puţoi care voia festival” am ajuns un “interlop şi traficant de droguri” faimos în oraşul meu natal. Aşa că, m-am resemnat! Din păcate, Bucovina Rock Castle pare mai departe decât a fost vreodată şi, sincer, nici nu cred că-i mai pasă cuiva.
 *
       Astfel, în calitate de “Director Artistic” şi “Puțoi si Interlop” oficial al festivalului, îmi iau rămas bun! Îmi pare rău că nu am sărbătorit 10 ani împreună, cum am fi meritat, dar sunt convins ca viața ne va reîntruni în alt mod. Până atunci, sunt fericit că urmează să lansăm al doilea album “Toy Beşins”, produs de Mihnea Blidariu, printr-o muzică de care chiar suntem mândri, aşa că ne vedem pe traseu.
 *
       Până una alta, mulțumesc din suflet Centrului Cultural Suceava, Muzeului De Istorie (în special Domnului Ursu), voluntarilor fantastici şi sunetiştilor care au făcut acest vis posibil. Încă mi se pare ireal ce am reuşit să trăim, aşa că paharul sus! De asemenea mulțumesc si Dl. Ionel Butnari pentru aportul umoristic adus festivalului. Mă înclin!
 *
Cu smerenie,
Andi
 *
(Organizator necunoscut și puţoi oficial al BRC 2011-2019)
 *

Andi Drăguşanul, în viziunea pictorului Dimitrie Savu


Adio, Bucovina Rock Castle! Adio, Zicălaşii!

 

 

 

În ţara lui Gheorghe Flutur, de când e condusă din umbră de buzincu-rişti, nu mai e loc şi pentru speranţă. Munca noastră de decenii se duce pulbere şi cenuşă pe vânturile pustiilor, dar nu-i bai: Barbă poartă mască şi nu se intoxică, şi nu mai aude, şi nu mai vede, şi nici nu poate fi zărit. Ca şi Flutur, de alfel – dar Flutur mai măscos ca niciodată, că doar a trecut prin pandemie impresionant de şmechereşte. Lozinci uriaşe în centrul Sucevii cu “autenticul” falsului mincinos al Bucovinei şi haida-dâr-dâr-uri folcloroase, repetate şi îmbrâncite periodic în urechile locuitorilor, de vreo cincizeci de ani încoace, de când a avut loc ultima premieră a Ansamblului “Ciprian Porumbescu”, pusă în scenă de Maestrul George Sârbu (cu vreo zece premiere la activ), Noul director n-are grijă decât de fitile, de pupat clanţe, de dezbinări şi de chemarea instrumentiştilor în faţa comisiei de disciplină, cerând desfaceri ale contractelor de muncă pe bandă rulantă, deşi instrumentiştii nu-şi doresc decât premiere, decât spectacole şi repertorii noi, şi nicidecum hăituirea sistematică la care îi supune deziluzionantul Ohanesciuc (şi teamă mi-i că-l va urma docil şi Filip), cândva remarcabil profesor de pian, acum doar un Urechel jalnic al sistemului incompetenţei impus de Flutur şi de umbra lui, cu mască separată, Neculai Barbă.

 

 

 

 

Mi s-a acrit, nu mai rezist în faţa prostelii publice, mai ales că mereu şi mereu ne sufocă lumea cu întrebări despre Bucovina Rock Castle şi despre Zicălaşii (nu ştiam că Zicălaşii au fani şi printre spanioli şi englezi). Prin urmare, protestez public şi sunt gata să mă las dat dracului la pensie şi, împreună cu mine, vor deveni amintire şi Bucovina Rock Castle, şi Zicălaşii. Şi alte lucruri pe care le-am trudit de-a lungul vremii, inclusiv respectul impus faţă de scriitori şi artişti plastici din Bucovina, prin zilele artelor lor, vor lua sfârşit. În mod firesc, ar fi trebuit să dau un telefon, dar nu am dreptul să mă umilesc în faţa lui Gheorghe Flutur, care să-mi rânjească oblu, spunându-mi sec şi preocupat: Anul ăsta, nu!

 

 

Anul ăsta, nu, Gheorghe Flutur, şi, prin urmare, niciodată! Adio, Bucovina Rock Castle! Adio, Zicălaşii!… Moare ceva în mine? Nu-i bai.

 

 


Candidata Mirela Adomnicăi mă obligă să merg la vot!

 

 

 

În ultimii opt ani, am lipsit de la vot. Nu am mai vrut să-mi fie ruşine, după aceea, din pricina specimenelor votate. Nici în acest an nu aş merge, pentru că, din punctul meu de vedere, indiferent de partidul sau biserica pe care o reprezentau, consilierii judeţeni suceveni ai încheiatului mandat s-au comportat admirabil. Dacă i-aş vota pe unii, i-aş nedreptăţi pe ceilalţi. Aşa că nu o să-i votez nici pe unii, având deplină încredere în votul concetăţenilor mei. Şi totuşi, trebui să merg la vot PENTRU „Bucovina Rock Castle“, ediţia a X-a, care se va ţine în anul 2021, indiferent dacă eu mai trăiesc sau mor până atunci. Cu o condiţie: să nu ajungă preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava complicea lui Hristos din Burdujeni, fosta prefectă de tristă amintire Mirela Adomnicăi. Vă mai amintiţi cum a hărţuit „Bucovina Rock Castle”? Dacă aţi uitat, reîmprospătaţi-vă memoria cu mărturii ale altora şi votaţi PENTRU „Bucovina Rock Castle“, ca să nu ne trezim încolonaţi sub beznele Mirelei Adomnicăi, protectoarea prefecturistă a lui Hristos din Burdujeni. Care Hristos din Burdujeni urăşte lumea şi nu are nimic în comun cu Bunul Iisus Cristos, Cel Plin de Dragoste, în care credem cu toţii.

 

 

Prefectura Suceava redeschide discuțiile privind interzicerea Bucovina Rock Castle și a Festivalului Medieval în Cetatea de Scaun a Sucevei. Prefectul cere Consiliului Județean Suceava să invite din nou „grupul de creștini” în plen pentru clarificarea sesizării

 

 

Nu e de glumă, dragi rockeri de toate vârstele şi muzicieni rock. Mobilizaţi-vă şi veniţi cu toţii la urne ca să votaţi PENTRU „Bucovina Rock Castle“. Vorba lui Gheorghe Flutur, în perioada recentă a bătăliei comune cu intoleranţa şi prostia, „Rockul e muzica oamenilor care şi gândesc”, aşa că nu vă explic eu ce aveţi de făcut, pentru ca, în 2021, să se ţină ediţia a X-a „Bucovina Rock Castle” şi să continue şi când eu nu voi mai fi.