Ceaiuri vindecătoare | Dragusanul.ro

Sebastian KNEIPP: Remedii (Leacuri) – A

 

Agaos (Cactus)

(Agave americana).

 

Această plantă îşi are patria departe, în America, de unde a fost adusă la noi; acum o vedem adeseori printre alte glastre cu flori. Ea are foi groase, cărnoase, cam lungi, verzi ca ma­rea, cu mulţi ghimpi. Rareori are flori. Dacă ar cunoaşte cineva efectul foilor cărnoase, desigur că ar ţine şi această floare exotică între celelalte flori ale sale.

 

Efectele sunt următoarele:

Dacă iei o asemenea foaie şi o fierbi în apă, spre a-i bea ceaiul, vei simţi cât de mult o ceaşcă din ceaiul acesta curăţă stomacul si intestinele.

Această plantă, prefăcută în praf şi luată, zilnic, de două ori, cât iei cu vârful cuţitului, are efect şi asupra ficatului bol­nav şi al gălbinării.

 

Cine s-a rănit sau are vreun abces pe corp, găseşte ajutor în această foaie, fiind un remediu excelent.

Pelin fiert cu agaos goneşte materiile apătoase şi rele, din care poate lesne proveni hidropia; mai drege şi stomacul.

Toate acestea mă îndeamnă a sfătui pe orice amator de flori ca să cultive şi această plantă.

 

Alaun (Piatra acră)

 

Piatra acră e caustică şi, prin urmare, e bună în contra bu­belor sau a rănilor. Am văzut cum a împiedecat întinderea chiar a racului (cancer), care nu progresase încă prea mult.

 

Aplicarea se face în modul următor:

Piatră acră, pisată mărunt, se presară direct pe rană sau o topim în apă şi facem spălaturi sau muiem cârpe şi punem pe rana bine spălată.

După ce rana s-a spălat de puroi etc., piatra acră contrac­tează, usucă şi vindecă.

 

Orice umflături în gură, dureri de gingii şi de dinţi se pot combate cu apă în care s-a topit piatră acră.

Cu această apă facem să dispară şi gâlcile, făcând gargară.

 

Aloe (Aloi, Sabur).

(Aloe vulgaris).

 

Aloele (praful se cumpără în farmacie) are efect bun în­trebuinţat intern şi extern.

Iei praf de aloe, pe vârful cuţitului, şi îl fierbi cu o linguriţă de miere; această mixtură curăţă stomacul radical.

Aloele se pot amesteca şi cu alte flori, cu muşeţel etc., spre a se prepara un ceai bun pentru stomac.

 

Aceeaşi putere purificatoare o au aloele întrebuinţate si ex­tern, nu numai intern. Cine suferă de ochi, fiindu-i turburi, roşii, urduroşi etc., îşi poate prepara din aloe o excelentă apă de ochi. Iei aloe, de două ori, cu vârful cuţitului, pui praful într-o sticlă de spiţerie, torni deasupra apă fierbinte şi scuturi bine, şi apa de ochi poate fi întrebuinţată imediat. Să speli ochii de trei ori sau patru ori pe zi, intern şi extern. La început se vor arăta mâncărimi şi arsuri, dar acestea nu sunt de nici o în­semnătate.   ^ .

 

Orice răni vechi, carne stricată sau cu puroi, se spală bine cu această apă, care vindecă. Se moaie o cârpă curată în apă de aloe şi se pune pe rană.

Dacă undeva, pe corp, abcesele împiedică formarea din nou a pielii, presarăm mult praf de aloe pe abces şi legăm cu o cârpă uscată. Praful absoarbe materiile rele şi face ca dedesubt să crească o pielită nouă.

 

Anghelica (Buciniş).

(Angelica silvestris L.).

 

În livezi umede şi prin păduri creşte o plantă, înaltă de o jumătate de metru şi mai bine. Trunchiul e gol sau găurit şi băieţii fac fluiere din el. Planta se cheamă anghelica.

 

Când cineva a mâncat ceva nesănătos sau o mâncare pe jumătate otrăvită, să bea un ceai preparat din rădăcinile, se­minţele şi foile acestei plante, şi se va face bine. Acest ceai elimină din sânge toate materiile nesănătoase. Adeseori sim­ţim în stomac o răceală neplăcută. O ceaşcă de ceai din aces­te rădăcini dă stomacului căldura cuvenită.

 

Ceaşca de ceai poate fi băută de trei ori pe zi, câte puţin.

Când avem stomacul încărcat, când simţim dureri din cauza unor cazuri ascunse, acest ceai e un remediu, mai ales dacă preparăm ceaiul cu jumătate vin, jumătate apă.

 

Prin acest ceai se înlătură mai lesne orice arsuri în piept sau stomac, flegma din gât sau din piept.

Aceste rădăcini, seminţe sau foi uscate, pot fi prefăcute şi în praf şi, în loc de ceai, luăm, pe zi, de două sau de trei ori, câte un vârf de cuţit.

 

Anis, Anison (Anason mic).

(Pimpinella anisum L.).

 

Această plantă are un efect bun asupra gazelor din stomac.

Uleiul de anison se cumpără mai bine de la farmacie. Luând 4-7 picături, pe zahăr, în fiecare zi, o dată sau de două ori, ne uşurează stomacul.

 

Anserina (Talpa gâştii, Scrântitoare, Coada racului).

(Potentilla anserina L.).

 

Anserina creşte mai bine unde le place gâştelor să pe­treacă, pe lângă casă, pe marginea drumurilor şi şanţurilor.

Ceaiul din această buruiană este un mijloc excelent la accese de crampe, contra tăieturilor sau cârceilor (dureri violente) din stomac, abdomen sau oriunde.

 

Se poate face ceai din această iarbă, cu lapte. Să se bea fierbinte şi să se pună cataplasme pe locul afectat.

Orice mamă de familie ar trebui să adune şi să usuce cât mai mult din această iarbă.

 

Arnica (Potbal de munte).

(Arnica montana L.).

 

Arnica e cunoscută în toată lumea ca o plantă vindecătoare excelentă.

Tinctura de amică se întrebuinţează pretutindeni pentru a spăla rănile, pentru comprese, cataplasme, etc.

 

Tinctura se poate cumpăra şi nu e scumpă, dar fiecare o poate prepara acasă. Florile se udă, în iunie sau iulie, şi se pun în rachiu sau spirt. Deja după 3 zile, tinctura poate fi întrebuinţată[1].

 

 

[1] Kneipp, Sebastian, Cura de apă, Ediţia VI, Bucureşti 1890, pp, 106-108


Ceaiurile vindecătoare ale lui Sebastian Kneipp

 

Un preot german din Wöhrishofen, membru al ordinului religios catolic „Fraţii de caritate” (Die barmherzigen Brüder), Sebastian Kneipp, născut în 1812, a lăsat după sine, la împlinirea vârstei de 73 de ani, drept testament, o carte despre „cum trebuie să trăiţi”, intitulată „Cura de apă”, care valorifică o serie de conferinţe publice cu „învăţături necesare pentru vindecarea bolilor şi conservarea sănătăţii”, recomandând, practic, o puzderie de ceaiuri din plante, dar şi modul în care „trebuie să se întrebuinţeze duşurile, înfăşurările, băile, aburii şi celelalte diferite aplicaţiuni”.

 

Cartea a avut un succes atât de mare, încât, în februarie 1885, medicii, „care sunt aderenţi ai metodei… au format o asociaţiune”, editând şi o gazetă, „Foaia centrală pentru metoda lui Kneipp” (Centralblatt für das Kneippische Heilverfahren), care apărea în editura Borchert & Schmidt, în Kaufbeuern, precizând inspirat că, acelui căruia „nu-i ajung apa şi buruienile pentru tratarea bolnavilor, acela dovedeşte că nu cunoaşte bine aceste medicamente, ceea ce mi-au confirmat, fără excepţie, şi cei mai eminenţi hidroterapişti”.

 

Din cartea aceasta, tradusă şi publicată imediat şi în limba română, pentru că tratamentele recomandate de Sebastian Kneipp intraseră în practica marilor staţiuni balneare din întreaga Europa, voi alege doar „Remedii (Leacuri)”, deci reţetele de ceaiuri întrebuinţate de Sebastian Kneipp pentru tratarea unor afecţiuni. Voi publica reţetele în ordinea alfabetică a numelor „buruienilor” folosite, doar ca o confirmare a acţiunii benefice ale unor ceaiuri, pe care astăzi le putem procura din orice farmacie, cu „utilizarea” recomandată la zi.