BUCOVINA ÎN POEZIE | Dragusanul.ro

în raiul tău cel veşnic, Bucovină

 

 

 

 

aştept ninsoarea ce va fi să vină

sub care vor cânta nişte ţărani

ce-ngenunchează încă şi se-nchină

pe sub fereastra casei, Bucovină,

ca să-ţi ureze ţie la mulţi ani:

în cântul lor mi-i sufletul pe cruce

străjer al ancestralelor fereşti

şi-nchinător ninsorii ce se duce

ca să deschidă calea ce străluce

în Bucovina veşnicei poveşti

 

 

şi-aud adânc cum freamătă lumina

prin pietrele cetăţii de pe deal

de câte ori mai ninge-n Bucovina

şi se-nfăşoară-n linişte divina

tentaţie spre spaţiul ideal

în care lumânările de ceară

înfipte-n ceruri pâlpâie discret

călăuzind spre altă primăvară

acelaşi neam ce-a rătăcit prin ţară

destinul de nefericit poet,

 

 

iar sus în ceruri rânduri, rânduri sfinte

din veghea lor drept cântec ne-or desprinde

căci fac popas părinţii în părinte

să-ncredinţeze legile lor sfinte

când vor veni din veac să ne colinde,

deja-i aud cum cântă leru-i ler

căci legea-i lege pururea senină

şi-i văd ninsoare coborând din cer

ca să dureze cosmicul mister

în raiul tău cel veşnic, Bucovină

 

 


1871: Mihai Eminescu: La Putna

 

Bustul pierdut al lui Eminescu, creaţie, din 1933, a artistului plastic sucevean Dimitrie Loghin

 

 

1.

Şi strunele plesnite şi harpa desfăcută

În salcia pletoasă, de care atârna

L-a Isterului râpe, acuma este mută,

Şi cântul ei de aur nu pot a-l deştepta.

 

2.

Ce vânt trăgând s-aude sub crengile plecate

Spre unda cristalină ce fuge şopotind,

Şi umbrele din apă tot rânduri înecate

Se par că lasă-n urmă o voce suspinând?

 

3.

Durere!… şi-i profundă când România plânge

Cu fruntea-nfăşurată de doliu la mormânt;

Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrânge

În valea şi Carpatul ce-i românesc pământ.

 

4.

Ca valurile mării ce-n sânu-i se frământă

Şi spre un ţărm sau stâncă se-mping a se opri,

Aşa durerea sparge o ţară şi s-avântă

Colo spre mănăstire la Putna a lovi.

 

5.

De printre munţi, câmpie, din unghiuri depărtate,

Din târguri, municipii, cătune, un popor

De-acelaşi curat sânge se scoală să ia parte

La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor.

 

6.

Cu-a naţiunii cruce, de secoli ferecată,

Ca pelerin păşeşte la noua Golgotă,

Unde eroul zace şi ţărna-i fu uitată.

Tăcere!… Este ora acum a ne ruga:

 

7.

„Mărire ţie, Doamne! O, Iehova, mărire!

Ce verşi în noi durerea ca balsamul ceresc

Să curaţi moliciunea, nedemnă moştenire,

La pragul casei tale, palat dumnezeiesc!”.

 

8.

Virtutea românească, virtutea strălucită

De patrie şi lege, aici în sanctuar

Se ştie-nmormântată. O dalbă zi-i sosită.

Poporul stă-n genunche s-o-nveţe la altar.

 

9.

Şi imn de rugăciune sub bolţile bătrâne

Vibrează cu putere, şi fumul majestuos

De smirnă, de tămâie din vasele divine

Se urcă către tâmplă în nour luminos.

 

10.

Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte,

Iar jos l-a lui picioare mormântul umilit

Al omului, în care un snop de oseminte

E-o mână de cenuşă, odor nepreţuit.

 

11.

Din astă catacombă şi mucedă şi rece,

Din ist sicriu de gheaţă de noapte-nfăşurat

Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece

Şi de-a virtuţii raze tot templu-i decorat.

 

12.

În nimbul ce-ncunună mormântul se zăreşte:

Lipniţul, Grumăzeştii şi Balta şi Ciceu,

Dumbrava roşă, Baia şi cum îngălbineşte

Făloasa semilună la Racova de greu.

 

13.

Dar printre fum şi lupte în cercul de lumină

Se văd cereşti casteluri de-a lui Hristos tării.

Şi între ele-i Putna în care-adânc se-nchină

Lui Ştefan Vodă astăzi ai României fii.

 

14.

Aice e fântâna cea plină de mărire,

De sfânta pietate, de-al patriei amor;

Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire

Fu duşmanilor ţării sfărâmând trufia lor.

 

15.

O, mamelor române! aduceţi-v-aminte

Că dintre voi fu una: Elena, ce ne-a dat

A patriei mărire! Şi când lipiţi fierbinte

La sânul vostru pruncul, îi daţi un sărutat,

 

16.

Un sărutat da mamă, extaz de bucurie

Ce numai sus în ceruri se poate repeta,

În numele lui Ştefan îl daţi să reînvie,

Şi duceţi pruncul vostru la Putna-l închina.

 

17.

Iar tu, junime verde, la ist izvor de viaţă

Cu unde de virtute ce-i al măririi loc:

Învaţă-a iubi ţara, a o iubi învaţă

Şi-n el inimă, suflet căleşte-ţi ca-ntr-un foc.

 

18.

Aşa, junime scumpă, frumoasă auroră

A patriei române! Al nostru viitor,

Şi al naţiunii soare, din a virtuţii horă

Se naşte, vă surâde, vă cată cu amor.

 

19.

În leagănul de moarte vederea nu pătrunde

Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus;

Dar spiritul sondează şi-n muşchiul lui, fecunde

Seminţi de lauri zice: că Ştefan v-au depus.

 

20.

Din turnul mănăstirii cu fruntea-ncărunţită

De patru secoli cântă un glas armonios,

Şi-a lui vibrare dulce de-aramă curăţită

Prin flăcări întreite, e imn religios.

 

21.

E-a clopotului Buga suspin şi lamentare

Ce-a munţilor ecouri de freamăt le-au împlut.

Ah! cântă la mormântul ce astăzi e-n serbare

Că glasu-ţi pentru lume şi cer este făcut.

 

22.

Te leagănă pe vânturi, şi-a ta melancolie

Misterioasă limbă în inimă lovind,

Fă lacrime să curgă, colo fă-n vecinicie

Eroul să tresalte, al tău glas auzind

 

23.

Şi strunele plesnite, şi harpa desfăcută

În salcia pletoasă, de care atârna,

L-a Isterului râpe, acuma este mută

Şi cântul ei de aur nu pot a-l deştepta.

 

24.

O, munţi şi văi profunde, oh! daţi-mi pentru-n nume

Sublima voastră voce, că-i trist sufletul meu.

Dar bardul nu, nu cântă… el plânge şi-apoi spune:

O, Ştefan! tu eşti mare şi la mormântul tău![1]

 

Putna, 1871 – desen de Szatmary

 

[1] Stefanelli, T. V., Eminescu şi Serbarea de la Putna, 1871 – Nota lui Stefanelli: Poezia este tipărită în tipografia Neamul român din Iaşi şi are 24 strofe. Eminescu a împărţit-o, în ziua serbării, între public, dar în dările de seamă ce au apărut asupra serbării, în ziarele din România, nu am aflat-o nicăieri reprodusă sau amintită.


1943: Iulian Vesper: Bucovina

 

Iulian Vesper

 

 

Înfloreşti din sângele nostru, înălţată pe scut,

Ţară a maicii mele, pământ milostiv,

Fii luminată acolo, la marginea munţilor

Unde te-a mângâiat tinereţea mea, unde te-am cunoscut,

Povestind codrilor, fraţilor mei,

Legende fără început.

 

Încă nu vă înălţaţi la Cer, coline paşnice,

Mai arde flacăra vieţii pe înălţimi.

Ce-am învăţat din înaltele biserici

Trăieşte-n noi şi ce-am deprins din şcoli.

Grădini crescut-au şi privim spre tine

Din largile ogoare ce-ai brăzdat în suflet,

Căci taina ţi-i pe buzele noastre

Văzduhul tău de pretutindeni ne soarbe.

Îţi simţim braţele de brazi şi pământ

Cum ne caută prin întunecimi, oarbe.

 

Aici suntem, maică a lutului din noi, Bucovină umbroasă,

Rugându-ne printre mănăstiri şi fantome

Morminte vechi, pristoluri răsar din ruini, glasuri ne strigă:

Aici suntem; nu v-am părăsit palizi arcaşi

Aici, cu iubirea ta între noi,

Umilindu-ne pentru slava ce-a fost, pentru moartea de azi,

Pentru luminile ce vor să vie.

Trudiţi de durerile tale, înseninaţi de nădejdi,

Îţi ridicăm turle de vis în vecie[1].

 

 

 

[1] Dacia Rediviva, nr. 3, anul III, 1943, p. 3


1875: Ciprian Porumbescu: Salut Arboroasei

 

 

 

Bine ne-am găsit pe-aice,

Tot cu bine şi de-acum,

Cât vom fi, să fim ferice,

Deci, cântăm, cântăm, ş-acum,

Naţia, scumpa noastră naţie,

Ea viseze-n viitor

Să lucreze cu-energie

La-al său bine, la-al său spor!

 

Arboroasa, scutul nostru,

Să-nvieze-n luciu mereu,

Iar noi, toţi, uniţi în cuget,

Toţi uniţi în Dumnezeu;

Limba noastră mult iubită

Fie-n veci de noi vorbită

Şi ne ţie ca pe fraţi!

 

Spirit curat, academic,

Să ne-nsufle ne-ntrerupt,

Să ne dea curaj la toate,

La lucrat şi la băut

Pentru naţiune, pentru ţară,

Şi ca toţi uniţi să fiţi![1]

 

 

[1] Porumbescu, Ciprian, Inimă de român, Suceava 2011, pp. 78, 79 (bilingv, româno-engleză), apud Morariu, Leca, Iraclie şi Ciprian Porumbescu, Editura Muzicală, 1986, p. 386

 


1876: Ciprian Porumbescu: Altarul Mănăstirii Putna

 

Ciprian Porumbescu, împreună cu fraţii săi, Mărioara şi Ştefan, la Viena

 

 

 

Domnul Ştefan, viteaz mare, ce-a dat groază prin păgâni

Locaş sfânt creştinătăţii astăzi vrea să facă dar,

Şi pe malurile Putnei, cu vitejii săi români,

Merge să aleagă însuşi locul sfântului altar.

 

Mare obşte îl urmează şi pe culme se lăţeşte,

Pe-ai lor cai sirepi şi mândri, ca la semnul de război

Precum aburi de pe baltă, când lumina asfinţeşte,

Buciumul vuieşte-n munte, sună valea de cimpoi.

 

Căpitani, ostaşi cu zale şi cu platoşe de fier,

Al Moldovei steag de fală fâlfâie cu fală-n cer.

Iată că lângă-o movilă Domnul Ştefan s-a oprit,

Totul tace, ochii ţintă, stă poporul neclintit.

 

Trei ostaşi cu arce-n mână, pe movilă cum se urcă;

Doi ca zimbrul, ageri, mândri, nalţi ca bradul de la munte,

Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloş, şi pe frunte

Cu-a lor lungi şi negre plete se coboară-o neagră turcă.

 

Ei ades cu-a lor săgeată, repezită sus în nor,

Printre-a fulgerului focuri au oprit vulturu-n zbor.

Multe fiare din cei codri, mulţi duşmani tineri, semeţi,

Drept în inimi, drept în suflet au simţit a lor săgeţi.

 

Căci ei sunt ostaşii vrednici ai lui Ştefan, Domn cel Mare,

Ce-şi găteşte-acum săgeata, s-o izbească-n depărtare.

„Copii, trageţi, eu voi astăzi să mă-ntrec în arc cu voi!”,

Astfel zice Domnul Ştefan, iar voinicii, amândoi

 

Se pleacă, arcele-şi încoardă, trag, săgeţile lor zboară,

Spintecă repede vântul ce dă foc şi vâjâieşte,

Se tot duc ca gândul şi de-abia ochiul zăreşte

Pe câmp departe locul unde se coboară.

 

Ura-n ceruri se ridică! Urlă dealul, clocoteşte!

„Să trăiţi, copii!”, le zice Ştefan, ce-acum se găteşte.

Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vânt,

Piere, trece mai departe şi-ntr-un paltin vechi s-a frânt.

 

„Acolo va fi altarul!”, zice falnicul monarh,

Ce se închină şi se pleacă pe războinicul său arc.

„Să trăiască Domnul Ştefan!”, mii de glasuri se ridică

Şi poporul, jos, pe vale, umilit în genunchi pică[1].

 

 

Altarul bisericii mănăstirii Putna –
Familia, 1871 august 15

 

[1] Porumbescu, Ciprian, Inimă de român, Suceava 2011, pp. 28-31 (bilingv, româno-engleză), apud Muzeul Bucovinei, Fond Ciprian Porumbescu, pp. 43, 44

 


Pagina 1 din 912345...Ultima »