IORDĂNEŞTII lui Mircea şi Vlad Lutic
Am văzut, întâmplător, un comentariu al domnului Vlad Lutic şi m-a surprins superficialitatea cu care mă etichetează acest domn (sper că nu este fiul poetului Mircea Lutic!), care citeşte pe sărite (aş putea să-i pun la dispoziţie şi povestea neamului Sauciuc, dacă ar avea bunul simţ de a-şi cere scuze – oricum, mâine o să-l şterg din “pomelnicul” cu prefăcuţi prieteni). Întru dovedirea gratuităţii afirmaţiilor acestui tânăr ţâfnos (chiar şi site-ul îl numeşte greşit, mâncând un “l”), reproduc mai jos povestea satului Iordăneşti, aşa cum am aflat-o, fără partizanat şi fără indiferenţă (dacă ar fi trebuit să scriu o monografie, aş fi căutat mult mai multe informaţii):
IORDĂNEŞTI
Sat vechi, dar cunoscut, în vechime, sub numele de Ardăneşti, Iordăneştii, satul de pe Siret din megieşia localităţilor Carapciu pe Siret, Cupca, Ropcea, Cuciurul Mare, se întinde pe valea pârâului Hatniul, de la obârşie, şi pe pârâul Turii, unde există, îngropată în pământ, o vatră veche, care s-a pustiit, devenind selişte.
1761, august 16: „Grigore Haşdău, mazil, de bună voie şi de la nimeni silit sau forțat, ci din voia sa bună şi din sufletul său adânc, considerând că a rămas necăsătorit pentru că milostivul Dumnezeu îi amintește de sufletul său păcătos, el și-a spălat toate relele din sufletul său pentru a obține iertarea păcatelor sale, dăruind Sfintei mănăstiri Putna, la care avea să devină călugăr, un sat numit Iordăneşti, pe care l-a moștenit direct de la părinții săi și care se află în ţinutul Suceava, pe râul Siret, punând în mâna sfinţitului Egumen toate dresele pe care le avea asupra acestui sat și întregul sobor al sfintei mănăstiri Putna a primut satul celui care a încercat să facă, prin această donaţie, să facă propria lui familie din partea celorlalți. Dacă cineva ar încerca să strice acest uric de danie, el să aibă parte de un mare și îngrozitor blestem. Din anul 7269 (1761) 16 august”. 1761, septembrie 28: Pentru că a[1]cest domn a dăruit sfintei mănăstiri un sat al său, și anume satul Iordăneşt, din ţinutul Suceava, între Carapciu și Ropcea, situat pe ambele părți ale Siretului, precum şi toate dresele şi scrierile vechi, pe care le-a avut în acest sat, părintele egumen i-a scris pe el și pe părinții săi în cartea memorială a sfintei mănăstiri, ca să-i comemoreze pentru totdeauna. Egumenul numit și soborul mănăstirii numite, ținând cont de traiul acestui domn, atâta timp cât va fi în viață i-au oferit veniturile acestei proprietăți. După moartea sa, însă, mănăstirea trebuie să folosească și să beneficieze de dania aceasta. În anul 7269 (1761) 28 septembrie”.
1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Iordăneşti din Ocolul Berhometelor „15 – toată suma caselor”, însemnând 1 ruptaş, 4 femei sărace şi 10 birnici.
În 1774, Iordăneşti avea 13 familii de ţărani (67, în 1784). Format din două cătune, Pribanul şi Slobozia Ropcei, Iordăneştii sugerează rădăcini ale reînvierii prin toponimele părţilor de sat: Blându, Bostaneni, Mihalacheni, Opaiţeni, Tomiceni etc.
În 1843, biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Iordăneşti, patronată de Împăratul Austriei, cu 1.139 enoriaşi, era slujită de preotul administrator Constantin HOSTIUC. În 1876, când, alături de Împărat, patron bisericesc era şi Alexandru de GRIGORCEA, paroh era Constantin HOSTIUC, numărul enoriaşilor ajungând la 1.890. În 1907, biserica nouă din Iordăneşti, construită în 1898, sfinţită în anul 1900 şi închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, îl avea paroh pe Teofil SAUCIUFC, născut în 1857, preot din 1881, paroh din 1887, cantor fiind, din 1899, Emilian PALIEVICI, născut în 1871.
1854: „La 16 ianuarie 1854, Direcția Finanțe a decis soluționare cererii depuse de 20 de familii galiţiene, care au renunţat la emigrarea în Moldova și au rămas la Iordăneşti, pe Siret, în Bucovina, timp de câțiva ani (din 1844?). În 1852, aceștia au numărat 82 de capi de familie. Au fost nevoiţi să renunțe la emigrare, deoarece negocierile de colonizare nu au fost încă finalizate și nu existau locuri de așezare a lor în Solca”[3].
1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[4].
1882: O şcoală cu 3 clase a fost deschisă în comună în anul 1882[5].
1889: Volumul 15, paginile 32 și 33 (Descoperiri în Bucovina). Conservatorul C. A. Romstorfer. „Un ciocan străpuns, alcătuit din diabizi (grup de pietre verzi, verde-intens), lustruit destul de lin pe suprafața sa și mai ales în interiorul perforației sale conice; incisivul este neted, parțial zimțat; suprafața ciocanului, în formă ovală, este aspră. Abraziunile de la marginea dintre săpătură și suprafață se datorează țăranilor care au găsit toporul, în primăvara anului 1885, în Iordăneşti, pe malul Siretului, după o revărsare a acestuia. Cele mai mari dimensiuni sunt: lungimea 80, lățimea 42 și grosimea 35 mm; gaura are, pe de o parte, 18, pe de altă parte, 22 mm diametru. Marginea ușor convexă este lungă de 28 mm, suprafața ciocanului măsoară 20 mm lățime, iar grosimea pălăriei măsoară 24 mm; proprietar este domnul Kolakowski, redactor al Gazeta Polska din Cernăuți”[6].
În 1890, comuna Iordăneşti avea 1.670 locuitori. Primar era Ioan Floare Bojescul, învăţător – Eugenie Nemeş, paroh – Teofil Sauciuc, iar cantor bisericesc – Dimitrie Palievici.
1903: Însoţirea raiffeisiană s-a înfiinţat în primăvara anului 1903, din iniţiativa preotului Teofil Sauciuc.
1907: „Duminică, în 24 martie, a ţinut dl Cuparencu o adunare în Iordăneşti, cu scopul de a desfăşura poporenilor, adunaţi în număr de 50, programul său de deputat. Impresia ce am câştigat-o de la demersul adunării acesteia e corespunzătoare intenţiunilor serioase ale dlui Cuparencu. Intenţiunile serioase ale „pseudodemocratului” Cuparencu reies eclatant din promisiunile făcute, cu ocaziunea adunării din Iordăneşti. Fiind domnia sa aderent al partidului pseudodemocrat, ceea ce domnia sa, cu puţin timp înainte de adunare a negat-o, zicând că nu e compatibil cu simţul de onoare al dumisale de a fi partizan al programului pseudodeinocratic şi după alegerea dumisale de deputat; deocamdată însă n-ar putea să se lase de programul pseudodemocraţilor, deoarece învătătorimea este de partea sa. Între altele, a promis dl Cuparencu ţăranilor din Iordăneşti că va stărui, ca deputat, într-acolo ca să se schimbe legile statului şi că, prin intervenţia dumisale atotputernică, ţăranii nu vor plăti mai mult birul, iar copilele ţăranilor vor fi scutite de obligământul de a cerceta şcoala. Domnia sa a îndemnat indirect poporenii să facă datorii, pentru că a promis că va stărui într-acolo ca ţăranilor îndatoraţi să nu li se poată vinde la licitaţie averea întreagă, ci numai pe jumătate, în mod analog ca şi cu salariul amploiaţilor. Oare nu contribuie promisiuni de felul acesta la demoralizarea poporului? Crede dl Cuparencu că poate încă trece, pe baza tacticii acesteia atât de ridicule, ca candidat serios? Dacă adunarea din Iordăneşti a luat în mare parte un demers de tot liniştit şi dacă dl Cuparencu, căruia o deputăţie îi va rămânea pururea un „ideal” – la această concluziune suntem îndreptăţiţi chiar în urma adunării din Iordăneşti – a putut să-şi finească voroava sa, care s-ar putea asemăna, în ce priveşte forma şi logica unui aşanumit „Bierschwefel”, obişnuit la întâlnirile şi întrunirile străine, aceasta este de a se mulţămi numai parohului local, Teofil Sauciuc, căruia, ca unui adevărat păstor, îi urmează turma întreagă a poporenilor şi care, în complezanţa sa, a binevoit a primi chiar şi conducerea adunării acesteia. În cuvintele sale de deschidere, domnia sa a accentuat că poporenii, întru a căror luminare stăruieşte oricare păstor sufletesc şi romîn adevărat (prin alte mijloace însă decât prin eliberarea copilelor de la obligământul de a îmbla la şcoală – Nota redacţiei), să nu se încreadă orbiş cuvintelor oricăruia, care ar veni cu un program oarecare, ci din cei chemaţi să aleagă numai pe acela care, lipsit de orice egoism particular şi interese de partid egoist, ar putea apăra demn interesele poporului romîn. „În urmă, iubiţilor poporeni”, astfel a vorbit parohul local, „ţineţi-vă de acel candidat care vi s-a prezenta înaintea domniilor voastre cu cele mai puţine (însă realizabile) promisiuni”. Se-nţelege că programul desfăşurat de dl Oberbereznic (Cuparencu era inginer silvic – n. n.) a fost ascultat, primit cu multă răceală şi poporul adunat a aflat de bine a nu-l proclama pe domnia sa de candidat. / Iordăneşti, în 24 Martie 1907”[7]. „În Iordaneşti, învăţătond Prodanciuc a poruncit ca părinţii şcolarilor să vină la şcoală, cu testimoniile acestora, şi să aducă şi ţidulele de votare. Aici, cu făgădueli că nu vor mai plăti pedeapsă, că copiii lor vor fi liberi de şcoală şi mai ales dacă vor vota pentru dommd Iancu cav. de Cuparenco, a sedus pe toţi şi oamenii s-au lăsat ademeniţi şi au permis să li se înscrie în ţidule numele acestuia. Ba şi pe acasă, pe la oameni, îmbla şi, neaflând pe un gospodar acasă, a silit pe femeia acestuia să-i aducă ţidula, în care a introdus numele lui Cuparencu. Acest caz e arătat şi la judecătorie”[8].
1908: „Luni, a doua zi de Duminica Mare, s-a ţinut în Iordăneşti adunarea generală a soc. „Arcaşul” din loc, care până atuncea dormise, căci nu avuse nici un căpitan. Dară am avut noi noroc de dl Nicu Sauciuc, jurist, care a ştiut să câştige gospodarii pentru „Arcaşul” nostru. Însufleţit pentru binele ţăranului, ne dă îndrumări trebuincioase. Duminica şi sărbătorile, el e în mijlocul nostru şi ne vorbeşte despre tot ce e bun şi frumos. E de amintit că el a dăruit bibliotecii cabinetului de lectură „Arboroasa” 150 de cărţi trebuincionse, de care se foloseşte fiecare. Bunul Dumnezeu să-i ajute la toate cele bune. Multă lauda se cade şi domnului Andrii Carp, primarului nostru, care cunoaşte rostul soc. „Arcaşul” şi lucră pentru mărirea ei. Pentru aceea a şi fost ales ca căpitan. E de amintit că din aşa numita inteligenţă n-a fost nimeni de faţă le adunarea generală, afară de dl nostru învăţător, aşa că-ţi făcea o plăcere deosebită să vezi o adunare numai de gospodari, condusă de zelosul Nicu Sauciuc. În comitet s-au ales căpitan Andrei Carp, comand. Ilie Sărăcuţ, instructor Ionică Cîrciu, casar George Mălaicu, toţi gospodari, şi secretar Nicu Sauciuc, jurist, apoi conducătorii cetelor, şi anume pe gospodarii Maftei Melniciuc, Chirilă Halac, George Cîrciu, Savestru (Niţu) Bojescul. Ca trimbiţaşi au fost aleşi Dumitru a Pavel Bojescul şi Andrii Hîrlaia, ca subinstructori Savestru I. Bojescul şi Dumitru Opaiţ. / Între multe altele, s-a sfătuit, ca „Arcaşul” să înfiinţeze o prăvălie şi alte mijloace, ca să scăpăm de jidovimea satului, care ne sărăceşte. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom curăţi satul şi de litfa aceasta şi le vom trimite de-a rândul la Palestina. De St. Ilie se va sfinţi steagul „Arcaşului”. Ca nănaşă va funcţiona Societatea academică Junimea”[9].
În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iordăneşti (sau Hălăceni), comună rurală, districtul Storojineţ, situată pe ambele maluri ale Siretului mare, între Ropcea şi Carapciu. Suprafaţa: 23,30 kmp; populaţia: 1.755 locuitori, numai români, de religie gr. or. Este aşezată lângă drumul districtual Storojineţ-Petriceanca şi lângă linia ferată Storojineţ-Hliboca. Are o şcoală, cu o clasă; o biserică, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, care deserveşte şi cătunele Slobozia Ropcei şi Pribanul. A fost, mai întâi, în posesia mănăstirii Putna, apoi a boierului Iordache Balş şi, mai târziu, a mănăstirii Moldoviţa. La 1776, o jumătate se găsea în posesia răzeşilor, iar cealaltă jumătate în posesia mazilului Nicolae Lescoi. În Iordăneşti, pe malul Siretului, s-a găsit o secure de piatră. Populaţia de aci se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.343 hectare pământ arabil, 227 hectare fânaţuri, 23 hectare grădini, 253 hectare imaşuri, 560 hectare păduri. Se găsesc 103 cai, 1.242 vite cornute, 45 oi, 309 porci, 248 stupi. Iordăneşti (sau Hălăceni), moşie boierească, aparţiitoare vechii familii moldoveneşti Grigorcea şi formând, împreună cu Carapciul pe Siret, o singură moşie, cu administraţie specială”[10].
1914: „Grigori a lui Gheorghe Opaiţ, născut în Iordăneşti, la 14 martie 1880, a plecat, la 1 august 1914, la război şi ar fi murit, cam pe la începutul lunii septembrie 1914, în luptă, la Halici. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Ilianei Opaiţ, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[11].
1916: La Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă a contribuit şi genistul din „Arbeiter Abtig I/41” Bojescul Teodor, din Iordăneşti, cu 50 fileri[12].
1919: Din Comisiunea agrară de ocol Storojineţ făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Andrei Carp, agricultor, Iordăneşti”[13].
1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc ortodox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Grigorcea Iancu cav. de, Carapciu pe Siret (Iordăneşti)”[14].
1941: În 1 aprilie 1941, la Fântâna Albă, au căzut, printre cei două sute de români, care au căzut victime ale masacrului bolşevic, şi cinci săteni din Iordăneşti, Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiţ a lui Mihai şi Constantin Molnar.
1941: A fost numit învăţător la Iordăneşti „Seiciuc At. Dumitru, seria 1936, media 7,65, numit în com. Iordăneşti, Malul Drept, jud Storojineţ” [15].
La Iordăneşti s-a născut poetul Mircea LUTIC (29 mai 1939).
[1] Cotlarciuc, Nico, Stifterrecht und Kirchenpatronat im Fürstentum Moldau und in der Bukowina, Stuttgard 1907, p. 201
[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 336
[3] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 94
[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161
[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 70, 1907 p. 146
[6] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71
[7] Apărarea Poporului, Nr. 24, Anul II, duminică 31 martie stil nou 1907, p. 2
[8] Apărarea Poporului, Nr. 39, Anul II, duminică 19 mai stil nou 1907, p. 2
[9] Apărarea Neamului, Nr. 9 şi 10, Anul I, Cernăuţi, joi 23 iulie 1908, p. 97
[10] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 118
[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254
[12] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5
[13] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8
[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66
[15] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele