Illustrierte Bukowina | Dragusanul.ro

Petre Luţa: Pe urmele lui F. X. Knapp

Cernăuţi, intrarea în oraş – de Franz Xaver Knapp

 

„În familiile înstărite din Bucovina de acum şaptezeci de ani, pictorul Franz Xaver Knapp era bine cunoscut şi foarte apreciat. Astăzi puţini amatori de artă şi cei doi colecţionari localnici abia dacă ştiu că, demult, pe vremea bunicilor, trăia în Cernăuţi un pictor Knapp, de la care au rămas cunoscutele litografii şi puţine tablouri în ulei, reprezentând vederi ale oraşelor, mănăstirilor, bisericilor şi localităţilor de vilegiatură ale veselei grădini Bucovina. Sunt documente în imagini luminoase şi senine ale unei epoci care, prin traiul patriarhal, prin felul de a fi, cu obiceiurile, cu portul vechi moldovenesc, cu liniştea şi seninătatea vieţii ce emană, cu atâta căldură convingătoare din aceste vederi, ne pare atât de îndepărtată de vremurile de azi, cu toate că, de atunci, nu au trecut decât şapte decenii.

 

Pictorul Franz Xaver Knapp, german venit la Cernăuţi din celălalt hotar al bătrânei şi de viaţă obositei monarhii austro-ungare, a ajuns să fie cronicarul obiectiv şi fidel al Bucovinei dintre anii 1860-1880, care, încă un veac întreg, după răpirea ei, mai păstrase aspectul şi caracterul iniţial mol­dovenesc.

 

Acum cincisprezece ani, printr-o întâmplare, am aflat că în Bucovina trăiesc nepoţi de ai lui Knapp, intelectuali români. Invitat fiind la o cină vânătorească, în casa prietenului meu, consilierul de Curte de Apel, în retragere, Oton Tomovici, atenţia mi-a fost atrasă de o serie de tablouri în ulei, atârnate pe pereţi, de factură mai veche, însă bine lucrate şi conservate. erau vreo nouă sau zece lucrări ale pictorului F. X. Knapp, despre care prietenul meu îmi spunea că era bunicul său după mamă, pentru mine o descoperire interesantă, care m-a determinat să cercetez originea, viaţa şi operele acestui artist de valoare, îndeosebi pentru Bucovina.

 

Spre uimirea mea, însă, nepotul lui Knapp putu să-mi spună numai prea puţin despre bunicul său, şi anume că era de religie romano-catolică, născut undeva, în Boemia, de unde venise la Cernăuţi, prin anii l860, că cea mai mare din cele trei fiice ale pictorului era mama prietenului meu, O. Tomovici, şi că bunicul său a murit, după o rodnică activitate de pictor, în sărăcie, probabil tot la Cernăuţi, în vârstă de vreo şaptezeci de ani. Al doilea nepot al lui F. X. Knapp şi frate al con­silierului O. Tomovici, avocatul şi fostul senator de Storojineţ, Dr. Ştefan Tomovici, nu ştia nici el mult mai mult despre bunicul său, de la care i-au rămas şi lui vreo douăsprezece ta­blouri în ulei foarte interesante.

 

Germanul Kranz Xaver Knapp a iubit atât de mult noua sa patrie şi s-a identificat cu ea într-atâta, încât urmaşii lui, în a treia şi a patra generaţie, sunt români cu trup şi suflet, năs­cuţi şi crescuţi în credinţa ortodoxă română.

 

Artistul F. X. Knapp poate fi considerat, cu drept cuvânt, ca pictor al Bucovinei româneşti, pe care variatele sale tablouri o descriu şi o cercetează cu adevărată dragoste.

 

După invazia bolşevică şi întoarcerea mea din refugiu, aflând că mulţi cernăuţeni, cu ocazia procurării actelor ne­cesare pentru repatrierea în Germania, găsiseră, în condicile diferitelor oficii parohiale din localitate datele personale exacte ale bunicilor şi chiar străbunicilor lor, m-am hotărât, în vara anului 1942, să caut, la oficiul parohial romano-catolic de aici, urmele privitoare la starea civilă a pictorului Knapp. Într-o dimineaţă de mai, cu soare şi cu pomii proaspăt înverziţi, am intrat în camera scundă a oficiului din strada Tudor Flondor, ale cărei ferestruici erau pline de oale cu flori, şi mi s-a părut că sunt transpus chiar în lumea în care trăise pictorul. În odăiţa cu mobilier vechi, în stilul anilor 1850, un dulap cu revista îngălbenite de bătrâneţe, o masă mică, cu picioarele încovoiate, iar în spatele altei mese părintele administrator parohial, mărunt, cu faţa prietenoasă şi părul albit de ani, cam mirat de scopul venirii mele, a găsit imediat o condică veche, învelită în două scoarţe groase, înnegrite şi roase de vechime la colţuri, şi, din câteva foi volante, îngălbenite şi cu marginile zdrenţuite, în care totuşi se puteau bine ceti inscripţiile în limba latină ale registrului morţilor din anul 1883. În acest registru se află menţionat că „pictorul Francisc Knapp, domiciliat în Cernăuţi, la numărul casei 24, născut în Tachau, văduv, romano-catolic, a murit, în etate de şaptezeci şi patru de ani, la Cernăuţi, în ziua de 17 Februarie 1883, de comoţie cerebrală, în urma unui accident”.

 

În posesia acestei mici, dar preţioase informaţii asupra locului de origine, cât şi, îndeosebi, a locului şi datei morţii pic­torului, eram convins că el, fiind bine cunoscut în oraş, desigur gazelele locale vor fi înregistrat moartea artistului, care a trăit şi lucrat în Cernăuţi aproape treizeci de ani. Am răsfoit deci colecţiile de ziare ale acelei epoci, păstrate în ordine, cu toată ocupaţia sovietică, la biblioteca Universităţii noastre, şi am izbutit să aflu ceea ce căutam, în ziarul german „Bukowinaer Rundschau”, cu data: Cernăuţi, duminică 18 Februarie 1883, pagina a patra, sub rubrica cronicii mărunte, se poate citi următoarea notiţă laconică: „Accident. Pictorul din localitate Kapp (evident, eroare, în loc de Knapp – n. a.) a căzut, ieri, de pe treptele locuinţei sale, fracturându-şi piciorul, astfel că n-a mai fost în stare să se întoarcă în camera sa. Vecinii sosiţi în grabă l-au aşezat pe cel grav rănit în pat, unde a murit, după şase ore, din cauza puternicii comoţii şi a hemoragiei suferite. Kapp era în vârstă înaintată, din care cauză salvarea lui a fost direct exclusă”. Atât şi nimic mai mult.

 

Tragică şi tipică soartă de artist: venit din meleaguri îndepărtate, tânăr, străin, a muncit şi creat, o viaţă întreagă, lăsând pe cerul artei din patria adoptivă o dâra luminoasă, pentru ca, la bătrâneţe, să moara părăsit, sărac şi străin, cum a venit.

 

Răsplata activităţii şi meritelor sale rezidă însă în faptul că scânteia sufletului său de artist, aşezată cu dragoste şi căldură în fiecare din operele sale, precum şi faima numelui său, nu s-a stins, ci a rămas vie şi luceşte tot atât de luminoas şi azi, la şaizeci de ani după moartea trupului său, şi noi, cei de acum, îl apreciem cu atât mai mult, cu cât, ca străin de neamul nostru, a ştiut să descopere frumuseţile şi caracteristica locurilor şi oamenilor Bucovinei româneşti din epoca anilor 1860-1880, să le fixeze în tablourile sale şi să le transmită şi posterităţii ca valoroase şi rare documente ale vremurilor de atunci.

 

Rămânând să stabilesc data exactă a naşterii artistului, m-am adresat, în acest scop, Consulatului Reichului german din localitate, prin bunăvoinţa căruia am primit, în scurt timp, cer­tificatul de naştere al pictorului F. X. Knapp, eliberat de oficiul arhidecanatului Tachau, din provincia Sudeţilor. Din acest certificat rezultă că, în tomul X, pagina 130, a regi­strului născuţilor din oraşul Tachau, este înregistrat că: „Franz (Xav.) Knab s-a născut la 3 Septembrie 1809, în Tachau, Nr. 115, tatăl său fiind Iosif Knab, controlor de saline cezaro-crăiesc, romano-catolic, iar mama, Anna, fiica lui Iosif Adalbert Ritter, romano-catolică: a fost botezat la 3 Septem­brie 1809”.

 

Certificatul mai conţine o notiţă importantă, şi anume că, „la data de 4 Iunie 1845, s-a trimis la Praga un certificat de botez” (poate în vederea căsătoriei pictorului).

 

În acest mod, am stabilit, autentic, datele naşterii şi morţii pictorului F. X. Knab, cum este trecut în certificatul de naştere, respectiv F. X. Knapp, cum semna el, în Bucovina, tablourile sale şi cum este trecut în registrul de deces: născut în oraşul Tachau, provincia Sudeţilor, la 3 Septembrie 1800, şi mort la Cernăuţi, în 17 Februarie 1883” (Petre Luţa, Pe urmele lui F. X. Knapp, în Revista Bucovinei, Nr. 12, Anul I, Cernăuţi, decembrie 1942, pp. 449-452).

 

 

 

Cernăuţi, biserica Sfânta Parascheva – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernăuţi, Văzuta Cernăuţilor – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernăuţi, Arderea de Cernăuţi în 21 august 1857 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernăuţi, Arderea din 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernăuţi, Băile Publice – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernăuţi, Grădina Publică – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernăuţi, Uliţa Mare – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

îCernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernăuţi, interiorul Bisericii Mitropolitane – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Dragomirna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Horecea, mănăstirea în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Iacobeni – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Iacobeni, şoseaua spre Dorna – de Franz Xaver Knapp

Lăpuşna, institut de scalde – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Lucava, Valea Lucavei – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Pojorâta, munţii Adam şi Eva – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Pojorâta, Valea Putnei – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Putna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Putna, 1850 – acuarelă de Franz Xaver Knapp

Putna, mănăstirea, în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Putna, Chilia lui Daniil Sihastrul – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cataractul Sucevei – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Şipotele Sucevei, Colibă huţulă – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Storojineţ, Institutul idropatic – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Vama – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Vatra Dornei – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Suceava – de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Portret de Franz Xaver Knapp

Stroieşti – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

Cernauca – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 


O călătorie prin Răsăritul Europei anilor 1807-1810

 

Dacă aruncăm o privire dincolo 210-213 ani, îndărătul nostru, spre Răsăritul european, înţelegem repede că portul ţărănesc în această parte a continentului era, peste tot, alb, ca în mărturia lui Vergilius, şi că ornamentaţiile populare, indiferent de neam, utilizau aceleaşi simboluri totemice ancestrale, începând din Bucovina, străbătând Maramureşul, Transilvania şi Banatul, pentru a trece, peste Dunăre, în Croaţia şi Slavonia. Şi e normal să existe acest adevărat ecumen al simbolismului unitar peste tot acolo unde se întindea marele neam al tracilor, care, prin pelasgi (titanii, „aruncaţi” în Ardeal, şi „giganţii”, plecaţi izgoniţi spre răsărit de către „zeii” ionieni, ulterior întorşi pe aceste meleaguri drept „rahmani” sau „blajini”, cum le mai zice subconştientul lui „aşa am apucat”), descind din splendida civilizaţie boreală, care abia în ultimul secol începe să ni se dezvăluie, în pofida leneviei noastre spirituale.

 

Aventura aceasta a trecerii peste veacuri e posibilă, datorită unui pictor silezian, care a călătorit prin uriaşul „Cordon” (ţinuturile de graniţă) răsăritean al Austriei, în 1807, 1808 şi 1810, însoţindu-i pe arhiducii Rainer şi Ludwig, doar pentru a „fotografia” cu penelul tipologii umane şi peisaje, dar dintre toate acuarelele sale doar 67 au fost incluse în albumul National-Kleidertrachten und Ansichten von Ungarn, Croatien, Slavonien, dem Banat, Siebenbürgen und der Bukowina / Nach der Nstur gezeichnet un gestochen von Franz Jaschke[1], alte zeci de mărturii circulând, prin întreaga Europă, sub formă de gravuri individuale (în cazul nostru, a doua imagine a ruinelor Cetăţii Sucevei şi portretul bătrânului de 105, în 1810, Pentelei Unguran din Iacobeni[2] – dacă mai sunt şi altele, poate că le voi găsi odată şi odată).

 

Născut la Rosenthal, comitatul Glatz, în Silezia prusiană, în anul 1775, Franz Jaschke a murit la Viena, în 6 noiembrie 1842. Biografia lui abia schiţată, printre stampele reproduse masiv, în „Archiv fur Geographie, Staats und Kriegskunst” 1821, revistă a baronului Iosif Hormayr, şi în „Lexiconul biografic austriac” al lui Constant Wurzbach, rămâne difuză sub aura uriaşă a operei, o operă importantă nu atât ca reper al academismului austriac, ci ca iconografie a memoriei exemplară, care ar trebui să-şi capete loc în cărţile de istorie ale multor popoare.

 

Călătorind cu doi arhiduci, Franz Jaschke şi-a dedicat albumul „Alteţei Sale Imperiale, / prestigiosului principe / Rainer /, prinţ imperial şi Duce de Austria, Principe regal al Ungariei şi Boemiei, decorat cu Marea Cruce cu frunze de aur a Ungariei, „Sfântul Ştefan”, şi, din partea Împăratului Austriei, cu Ordinul „Leopold”, vice-rege al Lombardiei – Regatul Veneţiei, şi k. k. general de câmp şi proprietar al Regimentului Nr. 11”, la curtea căruia avea să şi locuiască multă vreme, lucrând o puzderie de acuarele cu peisaje lombarde, şi „Prințului Imperial și Arhiduce al Austriei, / Ludwig / Prinț Regal al Ungariei și Boemiei, Cavaler al Lânii de Aur, k. k. general de câmp, conducătorul general al Artileriei și proprietar al Regimentului de infanterie de linie nr. 8”.

 

Albumul începe cu prezentarea regatului imperial al Ungariei, pe comitate şi a tipologiilor umane, dar şi a peisajelor întâlnite în cale, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Bucovinei, apoi descrie „trecerea, de la Borşa, în Bucovina”:

 

„Comitatul Maramureş (Marmaroser) se învecinează cu Bucovina; după ce treci prin Valea Borşei (Bocsko), în sus de Rodna (Rhönaszek), munţii formează pereții uriași, ca de cetăți, care se desfășoară în paralel cu drumul, în curburi diferite, timp de câteva ore, iar în unele locuri se îngustează atât de mult încât râul Vişeu (Viso), care se furişează pe lângă un drum îngust, amenințat de masive de piatră, şi abia poate trece până spre valea largă, dar complet închisă de munți, care pot fi urcaţi cu dificultate și sunt destul de greu accesibili pentru călătorii individuale. Cu greu ar trebui să crezi că poți trece cu o căruță, cu atât mai puțin cu haraba. Iar acest lucru se întâmplă numai cu eforturi mari şi cu atentă selecție a parcursului, și se povestesc multe, despre câte s-au întâmplat pe aici, dar toate vi se vor părea de necrezut, de pildă că armate marii au trecut pe aici, dar au fost oprite, prin luptă, din drum. Desigur, acestea erau doar trupe tătare ușoare, fără bagaje grele și arme, toate bunurile lor însemnând cele necesare pentru ei și pentru caii lor, dar îndrăzneala localnicilor de a opri aici un astfel de inamic trezește uimire generală. Ne-am gândit deja la această năvală a tătarilor și la înfrângerea lor în valea Vişeului (Vissoer), la  Baia Mare (Nagy-Bánya), unde cititorul este îndrumat politicos. Până acum, această vale și trecerea de peste Borșa sunt numite, în amintirea acestui eveniment, Valea Tătarilor (Tatar-Völgye); și încă se mai pot găsi, şi astăzi, oase și bucăți de fier ruginite, provenite din arme și armuri, care sunt spălate de pământul care abia le acoperă de ploile abundente” (p. 9).

 

În album, povestea continuă prin Ardeal, dar tot aşa, cu tipologii umane şi cu peisaje surprinzătoare pentru un european de atunci, dar şi pentru oricare român de astăzi, inclusiv cei care mai ştiu de unde vin şi încotro se îndreaptă. Abia apoi urmează Bucovina, cu scurta prezentare, pe care am răspândit-o ieri, şi cu explicaţii pentru tipologiile bucovinene, numite „Bojar von Szered” (negustorul armean din Siret, cu şalvari şi fes), „Ein Mann aus der Bucovina” (huţulul din Ţibău), „Weiber von Sucsawitza” (femeile din Suceviţa şi mănăstirea în fundal), „Mädchen von Jakobeny” (fata din Iacobeni), „Weiber bey Jakobeny”, „Philippowanerinnen”, toate enumerate în prefaţă, deşi acuarelele lui Franz Jaschke conţin mai multe tipologii bucovinene, inclusiv pe Pentelei Ungurian din Pojorâta, un om în vârstă de… 105 ani.

 

Printre peisajele bucovinene, trecute în prefaţă, se numără „Ruinen von Szucsawa”, „Das Kloster Szucsawitza” şi „Dat Thal von Wama” – iarăşi, mult mai puţine lucrări decât au fost făcute şi publicate în realitate.

 

În cele ce urmează, voi reproduce toate cele 67 de imagini cu stampele lui Franz Jaschke, în ordinea în care au fost publicate în album:

 

 

[1] Jaschke, Franz, National-Kleidertrachten und Ansichten von Ungarn, Croatien, Slavonien, dem Banat, Siebenbürgen und der Bukowina / Nach der Nstur gezeichnet un gestochen von Franz Jaschke, Wien. Gedruckt bey Anton Straus, K. K. Priv. Buchdrucker 1821

[2] „Pentelei Ungaran, ein Mann von 105 Jahre (!) in der Gegend bey Iakobeni in der Bukowina, 1810” (Pintelei sau Pentelei Ungurean, plugar din Rebrişoara, şi fost grănicer român în Regimentul 2 Năsăud, se stabilise, de fapt, la Ciocăneşti, în 1764, împreună cu soţia, urmaşii lui răspândindu-se prin Breaza şi prin Pojorâta) – n. n.


Bucovina din desenele lui Karl A. Romstorfer

Karl Adolf Romstorfer

Pentru că în 1904 urmau să se comemoreze patru veacuri de la plecarea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt al Moldovei, un arhitect vienez, pe nume Karol Adolf Romstorfer, a sosit în Bucovina, cu vreo 15 ani înainte de evenimentul de căpătâi al românilor şi, după ce a cercetat cu migală ruinele voievodale ale nordului moldav, făcând schiţe şi calculând costurile scoaterii de sub pământ a Cetăţii Sucevei, refacerii bisericilor Mirăuţi, Putna, Solca şi repararea celorlalte, a început să cerşească bani de pe la autorităţile vieneze şi bucovinene, cu gândul de a reda Bucovinei lăcaşurile domneşti de odinioară. Îşi găsise, în Suceava, un aliat entuziast, în persoana ctitorului modernităţii Sucevei, primarul Franz Ritter Des Loges, şi purcese nemţeşte la treabă, pentru că, prin 1892, încă nu se născuse strategia culturală de tip „Barb, ruf die Bauern in der Stadt an und lass sie spielen!” („Barbă, cheamă ţăranii în oraş şi pune-i să joace!”).

*

Studiile şi desenele lui Karl A. Romstorfer au fost publicate în Mittheilungen der Kaiserl. königl. Central-commission zur erforschung und erhaltung der baudenkmaledin Viena, începând cu anul 1892, când prezenta primele planuri tipice de biserici voievodale, dar şi în Jahrbuch des Bukowiner Landes-museums, publicaţie cernăuţeană, pe care o edita, începând cu anul 1893, împreună cu E. Maximowicz, A. Mikulicz şi J. Polek.

*

Studiile menite să atragă o simpatie eficientă şi efectivă faţă de patrimoniul medieval moldovenesc din Bucovina apăreau sub titlul „Die Kirchenbauten in der Bukowina” şi erau semnate „Romstorfer, Karl A., Conservator”. Atât. Simplu. Eficient, pentru că, în mai puţin de un deceniu, bravul arhitect vienez, căruia românimea patriotardă îi tot întoarce spatele, ne-a oferit tot ceea ce mai avem şi cu care ne fălim româneşte, fără habar de merite şi de recunoştinţă. Sper să puteţi intui ce volum uriaş de muncă şi cât sacrificiu pentru memoria românească stau în spatele următoarelor desene:

 

Franz Ritter Des Loges

*


Vreţi să ascultaţi muzica străbunilor? Ascultaţi-o!

 

Taraful lui Nicolae Picu, la Lăpuşna

Taraful lui Nicolae Picu, la Lăpuşna

*

Zicălaşii, visul meu mai vechi, şi-au început repetiţiile, sub bagheta muzicianului muzician Petrică Oloieru, cu un repertoriu muzical românesc, tezaurizat numai de străini, care acoperă perioada 1560-1848, perioadă în care nu existau alte tarafuri decât cele orăşeneşti (breslele de muzicanţi), ţigăneşti (ale boierilor şi mănăstirilor) şi evreieşti din Kolomeea (de unde şi denumirea de “kolomeici”, dată dansurilor cu trimitere la popoare, precum Huţulca, Leşeasca, Ovreicuţa, Ruseasca, Ardeleneasca, Moldoveneasca, Ţigăneasca etc.).

*

Zicălaşii vor avea doar trei spectacole în Suceava, în 30 martie (de Ziua Atestării Documentare a Bucovinei geografice), în 13 aprilie (a doua zi de Paşti) şi în august, la Festivalul Medieval. Vor realiza şi un CD, apoi, funcţie de deschiderea sau de obtuzitatea autorităţilor judeţene fie că îşi vor îmbunătăţi repertoriul (mai am încă 250 piese vechi), fie că vor dispărea definitiv.

*

La prima repetiţie, Zicălaşii au înregistrat, cu telefonul mobil (dar sună excepţional), doar fraze muzicale şi teme din cântece şi jocuri moldoveneşti dintre anii 1629-1822, pe care vi le pun la dispoziţie, ca să vă bucuraţi cu adevărat (ceeea ce vă garantez, dacă le ascultaţi – faceţi click pe titluri sau pe săgeată, funcţie de ce vedeţi mai jos):

*

1629

*

Cantecul Voievodesei

*

Cantec Moldovenesc

*

1680

*

Dans Valah

*

Franz Joseph(1)

*

Jocuri Moldovenesti 1821

*

Dansuri Moldovenesti 1822

*

Kolomeyka

*

Lullaby

*

Cântecul de leagăn din final îl dedic veşnicei noastre ignoranţe, somnul spiritului născând monstruoasa bălăceală folcloroasă a ultimilor ani. Despre tema în sine, despre profesionalismul compoziţiilor din veacurile de om ale străbunilor vom vorbi abia după realizarea CD-ului. De data asta, într-un studiou profesionist.


Din patrimoniul iconografic bucovinean

*

Iosif al II-lea, în legendările aratului

Iosif al II-lea, în legendările aratului

*

O firească nostalgie bucovineană faţă de vremurile austriece, care urmau veacurilor de pustiire moldavă, sub copitele cailor tuturor imperiilor lumii, a condus, adesea, la sublimarea “drăguţului de împărat”, fie că era el, împăratul, Ioseph al II-lea sau Franz Joseph. În mod normal, şi iconografia ţinea pasul cu această afecţiune aproape mistică, aşa că Austria se metamorfoza într-o surprinzătoare identitate pentru toate populaţiile din Bucovina, inclusiv pentru români, care erau nespus de mândri că fac parte dintr-o mare putere europeană şi că, tocmai de asta, nu-i mai calcă nimeni în picioare.

*

O metaforă imaginativă pentru Austria

O metaforă imaginativă pentru Austria

*

Şi totuşi, mărturiile iconografice vechi, deşi plac tuturora, nu înseamnă memorie bucovineană, decât în măsura în care ne umplu alţii buzunarele cu tezaurul mărturiilor despre străbunii noştri. Tocmai de asta, Bucovina, în vechea iconografie austriacă, este privită cu o duioasă compasiune şi cu o aţâţată curiozitate faţă de exotismul ei oriental. Oricum ar fi, mărturii există şi ne aparţin tuturor. Tocmai de asta le tot adun şi vi le pun la dispoziţie fără mofturi de autorlâc, precum fac atâţia, care se visează ba Knapp, ba Jasckhe, şi revarsă lăbărţoase semnături apropitar-intelectualiste peste ceea ce nu le aparţine.

*

Nu am să comentez imaginile care urmează (salvate cu numele localităţii pe care o înveşnicesc, nume precedat de “Bucovineni”, deci de referinţa beneficiarilor nepăsători de memorie), ci le voi pune în pagină, în ordinea aleatorie, pe care a stabilit-o computerul:

*

Bucovineni  Hutulca

*

Bucovineni

*

Bucovineni  1910

*

Bucovineni Femeie torcand

*

Bucovineni fotografie grup

*

Bucovineni Hutanca

*

Bucovineni ilustrata

*

Bucovineni Porturi bucovinene

*

Bucovineni Porturi populare

*

Bucovineni  Cernauti 11

*

Bucovineni  Cernauti 12

*

Bucovineni  Cernauti 13

*

Bucovineni  Cernauti 14

*

Bucovineni  Cernauti 15

*

Bucovineni  Cernauti alt drum

*

Bucovineni Cernauti 1

*

Bucovineni Cernauti 2

*

Bucovineni Cernauti 4

*

Bucovineni Cernauti 5

*

Bucovineni Cernauti 6

*

Bucovineni Cernauti 7

*

Bucovineni Cernauti 8

*

Bucovineni Cernauti 9

*

Bucovineni Cernauti 10

*

Bucovineni Cernauti 11

*

Bucovineni Cernauti 17

*

Bucovineni Cernauti drum

*

Bucovineni Cernauti hotel Bristol

*

Bucovineni Cernauti Sinagoga

*

Bucovineni  Mestecanis 3

*

Bucovineni Mestecanis tunel 2

*

Bucovineni Campulung Templul

*

Bucovineni Carapciu

*

Bucovineni Carapciu 1

*

Bucovineni Carlibaba

*

Bucovineni Cotmani

*

Bucovineni Cotmani liceul

*

Bucovineni Hatna

*

Bucovineni Hliboca

*

Bucovineni Hliboca 1

*

Bucovineni Iacobeni

*

Bucovineni Itcani

*

Bucovineni Itcani 1

*

Bucovineni Karlsberg

*

Bucovineni Lapusna

*

Bucovineni NouaSulita

*

Bucovineni Paltinoasa

*

Bucovineni Podul

*

Bucovineni Pojorata 2

*

Bucovineni Pojorata gara

*

Bucovineni Prisaca Dornei

*

Bucovineni Putila

*

Bucovineni Putna

*

Bucovineni Radauti

*

Bucovineni Radauti 1

*

Bucovineni Radauti 2

*

Bucovineni Radauti Hipodrom

*

Bucovineni Radauti Primaria

*

Bucovineni Sadagura

0

Bucovineni sat

*

Bucovineni Solca

*

Bucovineni Stanesti

*

Bucovineni Stanesti 1

*

Bucovineni Storojinet

*

Bucovineni Storojinet 2

*

Bucovineni Storojinet 3

*

Bucovineni Storojinet 4

*

Bucovineni Storojinet 5

*

Bucovineni Storojinet 6

*

Bucovineni Straja

*

Bucovineni Vatra Dornei

*

Bucovineni Vijnicioara

*

Bucovineni tarani

*

Bucovineni Razboi

*

Această ultimă imagine, din vremea războiului, înseamnă un recurs categoric la idilismul bucovinean tradiţional, de care, fără să o prea conştientizăm, avem atâta nevoie. Cine ştie, poate că în moştenirea noastră genetică, deci în subconştient, străbunii încă mai respiră împăcaţi dinspre acele vremuri, în care chiar exista un viitor.


Pagina 1 din 3123