Şovinismul religios, împotriva istoriei Toporăuţilor
Există, în fondul românesc de anti-memorie, lucrări otrăvite, bazate pe surse premeditat contrafăcute, precum cartea preotului Dimitrie Ţopa, Românismul / în regiunea dintre Prut şi Nistru / din fosta Bucovina, publicată târziu, în 1926, când Zoppa sau Zopa redescopereau că-s Ţopa şi că descind, în mod real, dintr-un boier din vremea lui Ştefan cel Mare. Dimitrie Ţopa achipuia istoria, în interesul de a consolida şovinismul religios, pe care eu nu l-am înţeles niciodată, mai ales atunci când locuitorii satelor bucovinene, români şi ucraineni, mergeau la aceeaşi biserică şi la aceeaşi strânsură. Iar „rutenizarea” românilor a avut, în Toporăuţi, două cauze principale: propaganda religioasă în favoarea „limbii lui Dumnezeu”, slavona – limbă liturgică, româna fiind stigmatizată de preoţii vremii drept „limba Satanei”; hărnicia intelectualilor ucraineni, care deschideau, la Toporăuţi, prima „cetalniţă” din Bucovina (1884), deci „cabinet de leptură”, deci temelie de bibliotecă poporană.
Fiind moşie mănăstirească, Toporăuţii au fost populaţi, de-a lungul stăpânirii bisericeşti, cu robi ţigani şi cu „vecini”, deci cu iobagi aduşi de prin sudul Poloniei şi de prin Ucraina, dar şi din Basarabia, mai ales din împrejurimile Sorocii, iobagii aceia numindu-se Soroceanu, iar numele lor aparent românesc definea identităţi neromâneşti, în mare majoritate slave. Dar asta nu are importanţă, câtă vreme oamenii aceia, trecători prin veacuri, au tot trudit pentru călugăreasca „glorie a lui Dumnezeu”, o glorie sacră, nutrită doar din foamea şi sărăcia bieţilor săteni, toţi robi sau „vecini”, nici unul proprietar, până la reformele austriece din anii 1783 şi 1848.
Cartea preotului Dimitrie Ţopa, pe care am adnotat-o, la capitolul dedicat Toporăuţilor, cu note de subsol înseamnă un exemplu de cum nu trebuie scrisă istoria. Ajunge că îndeamnă la ură religiile, nu trebuie să o facă şi sufletele noastre dumnezeieşti.
„Toporăuţi, judeţul Cernăuţilor, plasa Prutului
Sat mare, la graniţa Basarabiei, pe pârâul Răchitna. Numele îl întâlnim, pentru prima oară, într-un uric din anul 1436[1]. Prin mai multe sute de ani, proprietatea mănăstirii Barnovschi. Într-un inventar vechi parohial se află însemnat că biserica parohială e zidită de către domnitorul Moldovei Miron Movilă de la Bârnova (Barnovschi)[2], la anul 1560 (scilicet 1660)[3]. Iară în testamentul acestui domnitor, decapitat la Ţarigrad, în iunie 1633, se află următoarele: „Biserica din Toporăuţi, unde zac oasele părintelui meu – Dumnezeu să-l pomenească, să aibă (executorii testamentului) a o găti de ispravă”.
Şi locuitorii acestui sat, cu aproape 6.000 de suflete ortodoxe, au rezistat lung timp (1860) slavizării. Aceasta se explică prin numărul mare al familiilor româneşti, ce erau aşezate aice[4].
Proprietarul satului, în anul 1776, Mănăstirea Barnovschi.
Numărul familiilor în anul 1774 – 76[5]
Numărul familiilor în anul 1780 – 289
Numărul familiilor în anul 1786 – 288
Numărul familiilor în anul 1926 – 1.300
Tabloul familiilor cu nume româneşti şi numărul lor în prezent:
01). Aman – 3
02). Andronic – 2
03). Banar – 3
04). Bardici – 2
05). Basarab – 1
06). Bîcu – 1
07). Bobul – 2
08). Borcea – 3
09). Brândal – 1
10). Calancea – 7
11). Carp[6] – 13
12). Carpineţ – 1
13). Ceabric – 1
14). Ceahlău – 6
15). Cherar (Ferar) – 2
16). Chiran – 2
17). Chirilă – 1
18). Chironda – 2
19). Cârste – 3
20). Corbut[7] – 28
21). Cozmă[8] – 14
22). Creţul – 2
23). Croitor – 3
24). Dorul[9] – 2
25). Dragomaţă – 2
26). Fuşteiu – 3
27). Gaţ – 9
28). Gavrileţ – 4
29). Ghelici – 14
30). Ghirondă – 3
31). Gologan – 7
32). Gordaş[10] – 6
33). Gherasim[11] – 37
34). Ilaş(ciuc) – 62
35). Jîtar – 3
36). Libocescu – 1
37). Moldovan – 3
38). Moraraş[12] – 1
39). Odaie – 2
40). Onufraş(ciuc)[13] – 4
41). Pascal – 3
42). Petraş(ciuc) – 6
43). Pilat – 3
44). Piteiu – 2
45). Pitic – 3
46). Ponici – 8
47). Prehar – 3
48). Princeac – 3
49). Purice[14] – 11
50). Răţoiu[15] – 3
51). Revega – 21
52). Robul(eac)[16] – 17
53). Robuleţ – 3
54). Rogojă – 15
55). Smandici – 7
56). Sorocean – 5
57). Stâncă(veiu) – 16
58). Stratul[17] – 5
59). Surugiu – 5
60). Tatar(iuc) – 3
61). Tibul(eac) – 18
62). Ţictor – 3
63). Tofan – 3
64). Vacar(iuc) – 6
65). Vasilaşcu – 7
66). Voinic – 3
Suma: 418 familii. 418 familii X 5 suflete = 2.090 suflete. Şi aici, schimonosiri de nume, ca pretutindeni, de exemplu: Aman = Amaniuc, Robul = Robuleac, Carp = Carpo, Cîrste = Cîrstiuc, Creţul = Creţuleac, Dorul = Doruleac, Gardaş = Gardaşciuc, Stratul = Stratula ş. a.” (Ţopa, Preotul Dimitrie, Românismul / în regiunea dintre Prut şi Nistru / din fosta Bucovina, Bucureşti, 1928, pp. 161, 162).
[1] Satul Toporăuţi este menţionat, pentru prima dată, în uricul din 5 aprilie 1412, prin care Alexandru cel Bun întărea lui Giurca Dragotescul două sate, „Volodăuţi şi Cernauca de Sus, în dreptul Toporăuţilor”. În 19 septembrie 1436, exista un Steţco Jurjevici Toporovschi, deci un Ştefan, fiul lui Jurj (Giurgiu, adică Gheorghe) din Toporăuţi, care depunea jurământ de credinţă faţă de Iliaş Vodă, fiul lui Alexandru cel Bun, la Liov – n. I. D.
[2] În 9 decembrie 1627, Miron Barnovschi Vodă, care moştenea satul de la părintele său, Dumitru Barnovschi („care sat a fost adevărat strămoşesc al domniei mele”), dăruia Toporăuţii mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din Iaşi (mănăstirea Barnovschi), închinată, la rândul ei, Patriarhiei de Ierusalim. Scutit de unele dări către visteria statului, în 5 februarie 1700, de către Antioh Cantemir, dar provocând mânia patriarhului Ierusalimului, Dosoftei, care, în 7 ianuarie 1705, blăstăma slugile domneşti din Cernăuţi care supărau cu dări moşia Toporăuţilor, satul Toporăuţi suporta greu asuprirea călugărească, pustiindu-se adesea, cum s-a întâmplat şi în 6 martie 1727, când Grigore Ghica Vodă le recomanda călugărilor: „Să căutaţi să mai chemaţi oameni din ţara leşească şi di pe aiurea câţi mai mulţi să vie şi să se aşeze acolo” – n. I. D.
[3] Biserica Sfântului Profet Ilie din Toporăuţi a fost ctitorită, în 1560, de voievodul Miron BARNOVSCHI, născut la Toporăuţi, odată cu biserica fiind săpată în piatră inscripţia: „Biserica de la Toporăuţi, unde zac oasele părintelui meu (marele paharnic Dumitru Barnovschi) – Dumnezeu să-l pomenească! – să aibă (executorii testamentului) a o găti de ispravă” – n. I. D.
[4] Recensământul lui Rumeanţev, din 1772-1773, înregistrează la Toporăuţi, moşia mănăstirii Barnovschi, „147 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, Simion şi Ştefan, 1 dascăl, Toader, 1 jidov, David, 15 văduve, Anca, Ilina, Ocsana, Ilina, Ilina TODIRIASEI, Palaghia, Aniţa, Gafia, Tudora, Odochia, Gafia, Antimia, Nastasia, Maria şi Nastasia, 17 case pustii şi 111 birnici, şi anume: Costan vornic, Harasim, Ion HARASIM, Toader HOPIC, Mihail HOPIC, Petre BUZĂ, Ion GALICIUK, Petre PENEŞICHII, Andrei sin GORDĂ, Simion sin GEREMCIUK, Andrei EREMCIUK, Ştefan EREMCIUK, Tănasă CHIZUB, Georgiţă ROMANIUK, Vasile ROMANIUK, Ostafii sin IVAN, Simion SALAHOBA, Tănasă POROGINA, Georgii KORBOTE, Costaşco morar, Pavel sin IVAN, Toader sin vornicului, Ion BURE, Ursul, Onofreiu VERETELNIK, Toader KORBOT, Mihalachi KORBOT, Ştefan LEHEIU, Ion POLEDUNAK, Simion sin ANDREI, Gavril sin STRĂTULAT, Dumitraşco sin OPRE, Dumitraş olar, Ion SĂMANDICI, Timoftei ROBUL, Simion SĂMANDICI, Ştefan RĂŢOI, Vasile LALAHUBA, Georgii HARAM, Ştefan ISĂCIUK, Andrieş ISĂCIUK, Mihalachi ISĂCIUK, Ion DANE, Dumitraşco sin IVAN, Vasile GAVRLIŢĂ, Roman KAZAMIR, Ştefan CORAC, Ion COZAC, Onofreiu COZMA, Mihail rus, Tănasă sin KARPENKO, Neculaiu CARPU, Ştefan CARPU, Goraş CARPU, Sofronii PURICE, Simion PURICE, Alecsa MACIULENKO, Ion ZAHARICIUK, Vasile ZAHARICIUK, Petre CIOBOTARESCU, Ilaş ZADOREŞNIAK, Simion ZADOREŞNIAK, Andrieş ZADOREŞNIAK, Dănilă ZADOREŞNIAK, Toader ZADOREŞNIAK, Pavel IVAN, Dumitru morar, Costandin ŢIBULIAK, Goraş ŢIBULIAK, Alecsa vătăman, Neculaiu GAVRILIICIUK, Vasile ŢIBULIAK, Gavril sin IJINCĂ, Andrieş DUBEŢ, Ion STARCIUK, Ştefan STARCIUK, Ion TROFINEIKO, Ion ROMANIUK, Ion ISAC, Fodor POREJNIK, Ilaşco PAVELCIUK, Andrei ROMANCIUK, Dron ROMANCIUK, Costin POPĂSCU, Drone DUBEŢ, Vasile DUBEŢ, Alecsa, Andrieş SEVAILECIUK, Vasile BĂRBUŢĂ, Macsim DRON, Grigori SIANCIUK, Iacob rus, Ion DRON, Andrieş COLIICIUK, Ştefan POPOVICI, Toader DORMANCIUK, Goraş sin LESÂNCO, Grigoraş ZALECIUK, Ion ONOFREI, Anton cojocar, Toader LESÂNCO, Vasile LESÂNCO, Vasile LESÂNCO, Ion LESÂNKO, Grigoraş MAKARENKO, David MAKARENKO, Ion MAKARENKO, Gavriliţă, Costin butnar, Dumitraş ROMANCIUK şi Ion OSTAFI – n. I. D.
[5] În 1774, conform recensământului generalului Spleny, satul Toporăuţi avea 75 familii de iobagi; 2 popi, 142 ţărani, în 1775, iar în 1784, 282 familii – n. I. D.
[6] Familii care se trag din huţuli şi ucraineni, precum Tănasă sin KARPENKO, Neculaiu CARPU, Ştefan CARPU, Goraş CARPU – n. I. D.
[7] Numele Corbut este polonez, iar toporăuţenii cu acest nume se trag din Georgii KORBOTE, Toader KORBOT, sau din Mihalachi KORBOT de la 1772 – n. I. D.
[8] Descendenţii lui Onofreiu COZMA, iarăşi ucraineni – n. I. D.
[9] Numele iniţial era Zadoreşniak, iar Za Dor, nu vine de la „la Dor”, străbunii acestor familii fiind Ilaş ZADOREŞNIAK, Simion ZADOREŞNIAK, Andrieş ZADOREŞNIAK, Dănilă ZADOREŞNIAK, Toader ZADOREŞNIAK – n. I. D.
[10] În recensământul din 1772-1773, exista, la Toporăuţi, un Andrei sin GORDĂ, din care se trag şi familiile Gorda, şi Gordaş – n. I. D.
[11] În recensământul din 1772-1773, există un Ion HARASIM, din care se trag familiile Gherasim, dar era… rus, adică din Rusia Roşie, din sudul Poloniei – n. I. D.
[12] Se trag din Dumitru morar, care era rus – n. I. D.
[13] Descendenţii lui Ion ONOFREI – n. I. D.
[14] Urmaşi din Sofronii PURICE şi Simion PURICE, de la 1772 – n. I. D.
[15] Se trag din Ştefan RĂŢOI – n. I. D.
[16] Robuleac şi Robuleţ se trag din fostul rob mănăstiresc Timoftei ROBUL – n. I. D.
[17] La 1772, exista, în Toporăuţi, Gavril sin STRĂTULAT, deci Gavril, fiul lui Stratulat, nicidecum Stratul – n. I. D.