POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Zvinice

 

 

 

ZVINICE. În 25 februarie 1663, Isac Cocoranul lasă fetelor lui, Catarina şi Aftimia, „întreg satul Zvinicea, cu o moară, cu toate hotarele şi cu toate lucrurile”.

 

1680: În 1 aprilie 1680,  când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, între ea şi cumnaţii ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca, Grozavei îi revenea „giumătate de sat de la Vinece cu tot vinitul din tot locul şi cu vecinii carii fac oamenii”.

 

1712: În 23 iunie 1712, Nicolai Alexandru Mavrocordat întăreşte fraţilor Gavril, Nacu şi Vasilie Volcinschi „jumătate de sat Zvinece… cu toţi vecinii care locuesc pe ea, jumătate de sat Babin… a şasea parte de Stepaniuca… care părţi de moşie le stăpânise, mai înainte, Rugină jitnicer şi aceste moşii le-au venit de la sora moşului lor, de la sora lui Nacul, fata lui Gavril, Nacul şi Vasilie Volcinschi, după cum au mărturisit du-lui Ioan Paladi mare spătar.

 

1739: În 7 decembrie 1739, când Miron Gafenco uricar, Gheorghe Ursuleţ postelnic şi Gheorghe Volcinschi împart între ei moşiile rămase „de la moşi şi fraţi sterpi, anume de la Duraşco comis şi sora acestuia, Grozava Cocoraniţa, cari au fost fraţi cu moşii lor, anume cu Nastasia Rugină, care l-a făcut pe Pavel Rugină, cu Maria, mama lui Miron Gafenco, şi cu Cârstian armaşul, care i-a făcut pe Gheorghiţă vameşul şi pe Sofronia, iar Sofronia l-a născut pe Gheorghiţă Ursuleţ postelnic şi pe sora acestuia, şi cu Nacul, care i-a făcut pe Gheorghiţă Volcinschi şi pe sora acestuia”, Nacul primeşte jumătate din Zvinece.

 

1768: În 12 aprilie 1768, ginerii lui Toader Nacul mărturiseau la Divan că socrul lor, „împreună cu nepotul lui, Toader Volcinschi, stăpâneşte jumătate de sat Zvinece  la Nistru… care se hotărăşte, din sus, cu satul Prilipce, iar din jos cu Repujiniţe, iar Ţintă a stăpânit cealaltă jumătate de sat, care jumătate Ţintă şi cu fraţii săi au vândut-o unor Nemţi luterani din Prilipce pentru 470 lei, de aceea s-au ridicat ginerii lui Toader Nacul, fiind stăpâni ai celeilalte jumătăţi de sat, şi au tras la judecată pe Nemţii luterani, după care s-au judecat cu dreptate precum să întoarcă Nemţilor banii şi să ia în stăpânire moşia, după care judecată au întors Nemţilor banii, luându-le zapisul lui Ţintă. Dar Nemţii i-au tras în judecată, cerându-le încă 537 lei, zicând că au dat lui Ţintă şi aceşti bani, dar zapis de mărturie n-au pentru aceşti bani, pe care i-au dat drept orândă, cari bani li s-au recunoscut de Păun, starostele de Cernăuţi de atunci, deci toate cheltuielile făcute pentru acea jumătate de sat, cu dobândă, fac 1.037 lei, dar cu alte cheltuieli se ridică la 1.500 lei, dar, zidind mai sus amintitul (Toader) Hagiu negustor, la Repujiniţa, la malul Nistrului, o mănăstire şi aflând că mai sus amintiţii gineri ai lui Toader Nacul au răscumpărat de la Nemţi jumătatea de sat a lui Ţintă, i-a rugat adeseori… să vândă acea jumătate de sat, cu un preţ mai mic, şi le-a făgăduit să scrie numele lor în pomelnicul ctitorilor”, aşa că Toader Hagiul a cumpărat jumătatea aceea de sat, cu 1.000 lei, şi a dăruit-o schitului Hrişceatec (Crişceatec).

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Zvenece, moşie răzeşească, „29 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ion, 1 dascăl, Andrei, 1 mazil, Ioniţă VOLCINSCHI, 2 ruptaşi, Grigori CRĂCIUN şi Andrieş DUNUŢE, 8 scutelnici ai schitului Crişciatec, Ivan MAZUR, Hrihor LISĂI, Vasili rusul, Vasili brat lui, Iurko rus, Hrihor cel bătrân, Ilko argat egumenului şi Mihalco om străin, 2 jidovi, Isak şi Hriţko, şi 14 birnici, adică: Vasile sin CRĂCIUN vornic, Andrei ILCIUC, Fedor ILCIUC, Ivan ILCIUC, Mihailo sin NECOLAI, Dumitru morar, Ştefan JMERI, Ivan morar, Fedor VORNIC, Vasili argat, Ivan rus, Alecsandru rus, Vasili VOLOŞCIUC şi Lucan vărzar.

 

1796: Biserica Naşterii Sfintei Maria din Zvinice a fost construită în 1796, de Ioan de VOLCINSCHI, şi sfinţită în 1897. În 1843, biserica avea 450 enoriaşi, postul  de paroh era vacant, iar patron bisericesc era Constantin de VOLCINSCHI. În 1876, patron bisericesc era Dimitrie de POPOVICI, postul de paroh era tot vacant, iar numărul enoriaşilor ortodocşi era mic, 544. În 1907, patron bisericesc era Amalia von TURNAU, paroh fiind Cornel TOMOVICI, născut în 1861, preot din 1886, paroh din 1889, iar cantor, din 1901, Theodor RAHMISTRIUC, născut în 1863.

 

1844: Din 1844, la Zvinice funcţiona o şcoală moldovenească trivială cu 2 clase[2].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoriuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[3].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Zviniace (Zwiniacze), comună rurală, districtul Coţman, aşezată pe ma­lul drept al Nistrului, lipită de comuna Crisceatec şi în faţa localităţii galiţiene Zaleszczyki. Suprafaţa: 6,03 kmp; popu­laţia: 1.117 locuitori, ruteni gr. or. şi ceva izraeliţi. Cuprinde, pe lângă vatra satului, cu 805 locuitori, şi că­tunul Costrijivca. Partea centrală a comunei se află lângă drumurile principale Cernăuţi-Zaleszczyki (Galiţia) şi Crisceatec- Horodenka (Ga­liţia); prin drumuri de ţară, comunică cu comunele Luca şi Prelipcea; comunică, apoi, cu Galiţia printr-un pod de piatră, peste Nistru. Are o şcoală populară, cu o clasă, numită, încă şi la 1844, „Moldovenească”, zidită fiind, probabil, în locul alteia vechi, al cărui nume de „moldove­nească” a trecut şi la cea nouă; are o biserică parohială, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”. La 1776, era în posesia a trei proprietari: Ioan Volcinschi, Tonuţă şi Lupu Nacu. În această localitate s-au găsit unelte din epoca de piatră. Se află aci o varniţă şi mai multe cariere de piatră, care furnizează gresii albe şi roşii foarte căutate; de asemenea, se găseşte şi alabastru. Populaţia se ocupă în mare parte cu agricultura. Comuna posedă 687 hectare pământ arabil, 25 hectare fânaţuri, 48 hectare grădini, 84 hectare imaşuri, 13 hectare păduri şi 5 hectare heleşteie. Se găsesc 47 cai, 178 vite cornute, 171 oi, 157 porci şi 16 stupi. Zviniace (Zwiniacze), moşie cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 3,25 kmp; popu­laţia: 105 locuitori izraeliţi, ruteni şi poloni; rutenii sunt gr. cat. şi gr. or.”[4].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 435

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 31, 1876 p. 83, 1907 p. 92

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 248


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Zeleneu

 

 

 

ZELENEU. Numit încă Pleşniţa, în 1558, nedatat, când nepoata lui Barbovschi, Anuşca, fata Marenei, vindea altui Barbovschi a cincia parte din satele Berbeşti şi Pleşniţa, Zeleneul are parte de o atestare mai precisă, în 3 martie 1581, când nepoţii lui Romaşco, Danciul, fiul Ulianei, şi ruda sa, Eremie, fiul Milcăi, vindeau lui Petre Vatag părţile lor de moşie din Bărbeşti, Pleşniţa („a cincia parte de Pleşniţa, tot două părţi, tot părţile de mijloc, pe amândouă părţile Brusniţii”) şi Botuşăniţa, pentru 240 zloţi tătăreşti.

 

1623: În 2 aprilie 1623, Ştefan Tomşa întărea lui Mihai Tăutul, pârcălab de Hotin, printre alte moşii, şi „a patra parte din satul Pleşniţa cu locu de moară pe Brusniţa şi cu făneţe în parte cu Bărbeştii”.

 

1637: În 1637, Coste Jadovanul din Pleşeniţa vinde nepoţilor săi, Miron şi Costin, feciorii lui Sava de Pleşeniţa, a patra parte din Cuciurul Mic şi 4 jirebii din satul Prelipce. În 28 septembrie 1637, Coste Pitic şi socrul său, Sava, cumpără părţi din satul „Pleşinţii… pe apa Bruzniţii, în vatra satului şi din cămpu şi cu fănaţ… şi cu locu de iarbă şi cu vad de moară în Bruzniţă”, de la Nicolai, feciorul lui Ilie din Bărbeşti, de la surorile lui, Solomina şi Irina, şi de la Mătieaş, nepot lui Ilie, martori fiind Dumitraşco din Zastavna, Isac din Sănehău, Anghel din Mamurinţi, Isac Cucoranul din Bănila, Toader Tăutul din Vilauce, Pătraşco Ţintă din Vilauce, Grigore Bevirco din Costeşti, Todan din Costeşti şi Alexa Costinescul din Bărbeşti.

 

1648: În 22 ianuarie 1648, Coste Pitic şi socrul său, Sava, obţin întăritură domnească pentru părţile de moşie din „Pleşinţe”, cumpărate de la Ilea de Berbeşti.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Zeleneu, moşie a căpitanului Ioniţă STRIŞCA, „34 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, protopopul Toader şi popa Gligori, 2 dascăli, Anton şi Avram palamar, 4 scutelnici ai lui Vasili STRIŞCA, Ion PINTELIICIUK, Ion NECHIFOREŢ, Onofrei SPIVAESCUL şi Vasile AVRAM, 3 văduve, Vasilica, Maria şi Acsania, 2 jidovi, David şi Haţkal, 1 ţigan, Fedor, 1 ruptaş, Ursachi, fiul protopopului, şi 19 birnici, adică: Fedor NICHIFORIUC, Andrieş PINTELIICIUK, Andronic GHIGHER, Anton GLIGORAŞ, Tănasă HARINA, Nechifor vătăman, Toader AVRAM, Vasile MACSINCO, Zaharie NIŞCIUK, Ştefan LIPCAN, Ion CORIM, Onofrei COSTENIUK, Timofti ANTONIŞCIUK, Ivan LIPCANIUK, Acsinti ZAHARIICIUK, Fodor HARINA, Ivan ŞORŞIN, Andrei HARINA şi Mihailo MOISA. / În partea de sat numită Pleşniţa, moşie a mănăstirii Suceviţa, 14 era toată suma caselor, însemnând 2 şleahtici, Ştefan SĂVĂSCUL şi Ştefan LENŢA, 1 umblător, Vasili CRASNOLUŢCHII, 1 călăraş, Andrei, 1 văduvă, Odochia, şi 9 birnici, adică: Ion DUPIAC, Ivan CUROCICA, Vasili pânzariul, Toader BERBEIRICIUC, Andrieş NICHIFORCIUC, Dănilă DRAGANCIUC, Necolai morar, Ion NICHIFORCIUC şi Ursachi sin popii lui ION.

 

1786: Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Zeleneu, construită în 1786, reconstruită, mai întâi, în 1840, de Iordachi de FLONDOR şi dotată cu un iconostas, apoi iarăşi reconstruită în 1901, era patronată, în 1843, de familia FLONDOR, dar fără paroh, pe atunci, când avea 908 enoriaşi. În 1876, biserica avea 1.396 enoriaşi, paroh era Meliton ANTONOVICI, iar patroni bisericeşti erau Leon de VASILCO şi Leon de SAMSON. În 1907, patron bisericesc era Leon de VASILCO, paroh fiind George MUNTEAN, născut în 1851, preot din 1884, paroh din 1889, iar cantor, din 1877, Vasile AVRAM, născut în 1846.

 

1852: Din 1852, la Zeleneu funcţiona o şcoală cu 3 clase[2].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa[3].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Zeleneu, comună rurală, districtul Coţman, aşezată, împrăştiat, pe malul drept al Prutului, la confluenţa lui cu pârâul Bruşniţa, între Bărbeşti şi Hliniţa, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 2,94 kmp; popu­laţia: 1.300 locuitori ruteni gr. or. Cuprinde, pe lângă vatra sa­lului, cu 925 locuitori şi cătu­nul Pleşniţa. Este străbătută de drumul districtual Berhomet-Vijniţa, care trece Prutul peste un pod um­blător; prin drumuri de ţară, comunica cu comunele vecine din districtul Storojineţ. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, zidită, la anul 1772, de boierul Ioniţă Strişca (cel care le-a dezvăluit austriecilor documente care puteau „argumenta” pretenţiile lor asupra nordului Moldovei; Strişca înseamnă… trişcă, fluier – n. n.), în po­sesia căruia era comuna şi la 1776. Într-un hrisov din 1691, se vorbeşte de această comună. Un acveduct, ce se află în această comună, serveşte la coborâtul lemnelor în  pârâul Bruşniţa. Populaţia se ocupă cu agri­cultura. Comuna posedă 299 hectare pământ arabil, 4 hectare fânaţuri, 10 hectare şi 50 ari grădini, 188 hectare imaşuri, 2 hectare pădure. Se găsesc 93 cai, 432 vite cornute, 96 oi, 261 porci şi 31 stupi. Zeleneu, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 2,03 kmp; popu­laţia: 22 locuitori izraeliţi, ru­teni rom. cat. şi români greco-orientali”[4]. „Pleşniţa (Plesznitza), cătun, pendinte de comuna rurală Zeleneu, districtul Coţman. Are 375 locuitori ruteni greco-orientali”[5].

 

1914-1918: Ion Creţiac a lui Mihail, născut în 1884, în Zeleneu, a fost înrolat, în 1914, în Regimentul 15 Infanterie şi a plecat în campanie. În 1915, se afla în apropierea Lublinului, unde a luat parte la un atac în contra ruşilor. Acolo ar fi murit, la 29 iulie 1915, după cum afirmă martorii. Fiind deci probabil decesul, se dispune, la cererea soţiei sale, Maria Creţiac, procedura pentru stabilirea morţii celui dispărut”[6]; „Alexei a lui Ioan Grindei, născut la 12 martie 1877, în Zeleneu, ar fi murit, în iulie 1915, lângă Brest-Litowsk, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Elenei Grindei, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 446

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 32, 1876 p. 72, 1907 p. 151

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 247

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 161

[6] Monitorul Bucovinei, Fascicula 77, Cernăuţi în 25 Octomvrie nou 1919, p. 4

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 1, Cernăuţi 13 ianuarie nou 1921, pp. 6-10


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Zastavna

 

 

 

ZASTAVNA. În 8 august 1629, Ionaşco Grozăscul de Zastavna era martor la o tranzacţie funciară în Valeva.

 

1637: În 4 mai 1637, Onciul Iuraşcovici obţine uric pentru „jumătate de sat Zastavna, partea de jos… cu eleşteu şi cu moară pe pârâul satului”, cumpărată cu 500 taleri de argint, de la răzeşii Toader, fiul Gaşirei, nepot Maruşcinei, Ionaşco Catraş, fiul Anghelinei, Ştefan, fiul Nastasiei, de la nepoţii lui Vasilie şi sora lui Erina, copiii lui Toma, nepoţi Nastasiei, de la Ion, Simion şi Tofana, fii lui Gheorghie, fratele lui Toma Coifescu, de la Cornea, Platon şi Greaca, nepoţii Maricinii, toţi nepoţii Maruşcinei şi strănepoţii lui Şteful Isăcescul.

 

1641: În iulie 1641, logofătul Gavrilaş Mateiaş cumpără, cu 120 taleri de argint, „din a patra parte de sat de Zastavna, a treia parte”, de la Toader Drăghici, ginerele lui Dumitraşco Costarga, şi de la copiii lui, Irina şi Vasilca.

 

1644: În 1644, Onciul Iuraşcovici, Dumitraşco din Zastavna, Iuraşco şi fratele său Nalivaicu, precum şi Grigorie Grozăvăscul, toţi din Zastavna, împart între ei părţile de moşie din Zastavna, Boianciuc şi Toutre, jumătate din Zastavna revenind fraţilor Iuraşco şi Nalivaicu, iar cealaltă jumătate, lui Grigorie Grozăvăscul. Şi tot în 1644, se aleg părţile de sat, Dumitraşco din Zastavna având, din jumătate de sat, a şasea parte, plus o moşioară de cumpărătură, din jumătate din sat, din a şasea parte, a treia parte, plus cumpărătura de la Andruşco, egală cu cealaltă cumpărătură.

 

1652: În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea lui Ierimie a fost… satul Zastavna, cu un heleşteu”.

 

1700: În 1700, Maria, fata Gafiţii, nepoata lui Onciul Iuraşcovici, şi ginerele ei, căpitanul Ştefan Străşca, convin cu Gavril Miclescul şi nepot, prin mamă, lui Onciul Iuraşcovici, ca „a şesa parte din jumătate de sat de Zastavna” să-i rămână lui Gavril Miclescul.

 

1704: În 7 august 1704, Ileana, văduva lui Iordachi Cantacuzino, vindea lui Constantin Turcul, pentru o datorie de 260 lei bătuţi a soţului ei, „jumătate de sat Zastavna…, care jumătate de sat ne-au lăsat părinţii noştri, anume Iordachi, fost mare vistiernic”.

 

1709: În 21 iunie 1709, fostul mare paharnic Gavril vindea, pentru 225 lui bani gata lui Constantin Turcul jumătatea lui de sat Zastavna, „care moşie mi-a dat-o răpousatul socrul mieu, Tudosie Dubău, lui însă i-a dăruit-i moaşa sa, Cârcoaia”.

 

1718: În 11 decembrie 1718, Mihai Racoviţă Vodă întărea Anitimiei, văduva lui Constantin Turcul, satul Zastavna, cumpărat de la Ileana Cantacuzino şi de la Gavrilaş Miclescul, cu 260 lei bătuţi.

 

1727: În 18 ianuarie 1727, Grigore Ghica Vodă porunceşte postelnicului Şerban Cantacuzino, staroste de Cernăuţi, să cerceteze şi să judece cu dreptate faţă de conflictul ivit între Dumitraşco Calmuţchi şi Goeneşti „pentru nişte părţi de otcină din sat de Buenciuc şi din Toutri şi din Doroşiuţi şi din Zastavna şi Şişcăuţi”.

 

1731: În 31 iulie 1731, Grigore Ghica Vodă trimite pe starostele de Cernăuţi, Constantin Silion, să cerceteze conflictul dintre Sandul Nalivaico şi alţi răzeşi pentru părţi de moşii în „Tăutrea şi Boenciucul şi la Doroşăuţi şi Zăstavna”.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Zastavna, moşie a lui BAHMUŢCHI zet lui Gorei TURCULEŢ, „110 – toată suma caselor”, însemnând 3 popi, Chifa, Grigoraş şi Pricopie, 2 dascăli, Ştefan MAŢCOVSKI şi Toader, 1 marchitan, Pascal, 2 văduve, PELIMĂRIŞ şi PETROAI, 16 case pustii şi 86 birnici, şi anume: Vasili PRODAN vornic, Ion morar, Ivan LAZORIUC, Petre pânzar, Hrihor PAUC, Fedor pânzar, Vasili rus, Ştefan COVRIG, Hrihor COVRIG, Curilo ŞCARCO, Dumitru CULIŞER, Fedor PÂRZUC, Mihailo bejenar, Onofrei CIMPOEŞ, Timco ŞĂPCIUC, Mihailo PRISĂJNII, Iacob IAŢCO, Vasili pânzar, Alecsa PAIZUC, Fodor HOLODII, Pavlo HARILOVSKI, Echim HAVRILOVSKI, Hrihor LUCHIANIUC, Dumitru BUINOVSKI, Ostaf zet ego, Iurco JUCOVSKI, Vasili CHISĂLIŢĂ, Andrei RUDEI, Onofrei ZAPALANIUC, Semen CHISĂLIŢĂ, Vasili DRONIUC, Hrihor CHISĂLIŢĂ, Maftei CUCIURIVII, Alecsa CĂZACUL, Ivan IUSÂPENCO, Vasili LUCHIANCIUK, Vasili CUCERAVII, Ştefan zet ACSENTII, Mihailo ACSENTII, Andrieş IURIICIUK, Dumitraşco BĂRBIICIUK, Ostafi HOLII, Necolai sin IURII, Dumitru zet BĂRBĂCAR, Hrihor CUCIRAVII, Dumitru PREDOLOB, Semen zet MĂZĂRIŞ, Andrei HNIŞ, Hrihor CEPELI, Alecsa GOSPODAR, Ştefan HUŢULIAC, Alecsa HUŢULIAC, Ion CANTEMIR, Iacob CURILIAC, Gavril ŢURCAN, Hrihor nepot ŢURCAN, Ştefan IOSIPENCO, Dumitraş CHIRILUŞ, Ivan nepot HUŢULUI, Andrei ŢINEVSKI, Dănilă ŢINEVSKI, Iacob nepot HUŢULUI, Dumitru ŢINEVSKI, Necolai nepot HUŢULUI, Simion ARBURE, Dumitru HARAC, Petre ŢILIP, Simion zet CHIRILIUC, Ion PÂNTELEICIUK, Ion COLESNIC, Timco văcar, Mihălachi ŢURCAN, Andrieş CHIRILCIUC, Ion ŢURCAN, Toader ŢURCAN, Anton DĂMIAN, Iacob MARINIUK, Ursachi dejmar, Simion zet ego, Ion GEORGII, Petro PRIŞCO, Ion BRIŞCO, Ivan BORDIAN, Pilip rus, Iacob SFINTUN şi Fedor BOIKO. / În epoca Bucovinei istorice, Zastavna devine un important centru economic, datorită evreilor. Marcu şi Max Fischer aveau, la Zastavna, o fabrică de zahăr, o alta de băuturi alcoolice, o moară cu motor cu aburi. Hersch Weissglas şi fiul său, Siegmund Weissglas, stăpâneau întinse moşii în Zastavna şi în Vilauce, moştenite, ulterior, de Nora Gutherz. Alţi evrei din Zastavna, cu mari proprietăţi funciare au fost Mordko Korn, proprietar în Şipeniţ şi în Dracineţ, Janku Fisher, Bernhard Korn, Leon Korn, Simche Bartfeld, Aron Hager şi Mendl Jekeles.

 

1786: Din 1786, la Zastavna funcţiona o şcoală moldovenească trivială, cu 6 clase[2].

 

1838: În lista elevilor care au absolvit Academia cezaro-crăiască de Inginerie Militară din Viena, se află şi ofiţeri-ingineri austrieci născuţi în Bucovina. Printre ei, şi armeanul „Johann von Wartereseiewicz, născut în 1 septembrie 1828, la Zastavna, în Bucovina. Tatăl este mare proprietar de pământ (armean). A absolvit în 22 septembrie 1845, când a fost repartizat, cu grad de locotenent, în Regimentul Nr. 10 Husari Preuszen. A renunţat la cariera militară şi la gradul de locotenent în 1846”[3].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea raionului Coţman – Zastavna (judecătorie de district), Babin cu Ştefanovca, Boianciuc, Borăuţi, Brodok, Czarnypotok, Cincău, Doroşăuţi, Horoşăuţi, Iurcăuţi, Cadobeşti, Kiseleu, Krisciatek, Cuciur-mic, Culeuţi, Mitcău, Mosoriuca, Ocna, Onut, Pohorlăuţi, Prilipce cu Luca, Repujineţ, Samuşin, Teutri, Vasileu, Verbăuţi, Verenceanca, Zwiniec cu Koetriszöwka”[4].

 

1898: Biserica Sfântului Nicolai din Zastavna a fost construită în 1898, pe locul unei bisericuţe vechi, care avea, în 1843, 1.767 enoriaşi, dar fără paroh, postul fiind vacant, patron bisericesc fiind Wartan WARTARASIEWICZ. În 1876, patron bisericesc era Severin de WARTARASIEWICZ, păstor celor 2.726 enoriaşi fiindu-le parohul Titus TOMIUC. În 1907, patroni bisericeşti erau evreii Mortko KORN şi Hersch WEISSGLAS, paroh fiind Cornel NICOROVICI, născut în 1838, preot din 1863, paroh din 1865, iar cantor, din 1904, Mihail DZIUBEK, născut în 1880.

 

1899: „Numiri, în ceea ce privește judecătorii regionali: Cu privire la judecătorii regionali în calitate de judecător de district: Julian Curkowski, din Sadagura, în Zastavna”[5].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Zastavna, târguleţ, aşezat, în masă compactă, între 3 iazuri, alimentate d e pârâul Verbovschi. Suprafaţa: 19,15 kmp; po­pulaţia: 4.000 locuitori, de na­ţionalitate aproape exclusiv ruteană; sunt şi puţini germani, poloni şi izraeliţi; religia, în majoritate, greco-orientală. Este străbătut de şoseaua districtuală Cuciur Mic – Zaleszczyk, din care se bifurcă, puţin mai la nord, o altă şosea, aşa numită Zastavna – Toutri. E reşedinţa unei judecătorii şi percepţii de ocol; are un oficiu poştal; o şcoală popu­lară, cu 4 clase, care purta numele de „Moldovenească”, fondată pe la 1786, pe când lo­calitatea era centru de district. Are o biserică greco-orientală paro­hială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, una romano-catolică şi alta greco-ca­tolică. La 1776, era sat aparţiitor camăraşului Mihalachi Begnischi. Încă pe la 1766, această localitate a fost invadată de refugiaţi galiţieni, care au cotropit, pe cât se pare, populaţia băştinaşă de acolo. La 1739, a staţionat aci ge­neralul rus Münich, cu armata sa, trecând în expediţie spre Moldova şi făcînd rechiziţiuni împilătoare prin întreaga re­giune. Se găseşte aci o mare fa­brică de spirt. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, prăsila de vite, pes­căria şi, în parte, cu negoţul, având şi începuturi de industrie casnică. Posedă 3.206 hectare pământ arabil, 207 hectare fânaţuri, 30 hectare grădini, 1 hectar 50 ari vii, 58 hectare imaşuri, 13 hectare poieni, 134 hectare heleşteie, bălţi, mla­ştini. Se găsesc 256 cai, 570 vite cornute, 198 oi, 181 porci, 65 stupi. Zastavna, moşie, cu administraţie particulară, districtul Coţman. Suprafaţa: 18,42 kmp; po­pulaţia: 263 locuitori, poloni, ruteni şi izraeliţi; rutenii sunt parte gr. or., parte gr. cat. Pe lângă moşia Zastavna propriu-zisă, cuprinde şi târlele: Persoliwka, Równina, Sapigora, Serednyj Tik”[6].

 

1914-1918: Dumitru a lui Vasile Dronec, născut în Zastavna, la 1 iunie 1877, a plecat la război şi, ajungând în captivitate la moscali, să fi murit într-un spital din Portova, Rusia, în anul 1916. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariei Dronec, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[7]; „Maria a lui Vasili Michailiuc, născută în Zastavna, la 30 martie 1909 stil nou, să fi murit în luna lui martie 1915, în Zastavna, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea lui Ştefan Michailiuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[8]; „Vasile a lui Mihai Isopescu, născut în Zastavna, la 31 august 1888, înrolat, la 1 august 1914, în armata austriacă, şi lipseşte, din ziua plecării sale, în august 1914, orice o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Isopescu, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[9]; „Ioan a lui Vasile Paziuc, născut în Zastavna, la 27 februarie 1880, a plecat, în 1 august 1914, la război şi ar fi căzut în luptele de la Bolovce, Galiţia, la un atac cu baioneta, în toamna anului 1914. Până în prezent n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Alexandrei Paziuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Ioan a lui Vasile Barabaşciuc, născut în Zastavna, la 9 septembrie 1885, a plecat, în 1 august 1914, şi ar fi căzut în lupta de la Nicolaico, Galiţia, în toamna anului 1914, în luna septembrie, lipsind, până în prezent, orice ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Mariţei Barabaşciuc, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[10].

 

1919, septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[11]: La judecătoria Zastavna – Smereczynski Vladimir, judecător cu rangul IX; Ţimpău Mihail, judecător de district la tribunalul Suceava, consilier conducător de judecătorie cu rangul VII; Drach Friedrich, judecător de district la judecătoria Gura-Homorului, consilier cu rangul VII; Goldschlag Maximilian, ascultant[12] la tribunalul Suceava, judecător cu rangul IX; Dr. Kwiatkowski Iosif, ascultant la tribunalul Cernăuţi, judecător cu rangul IX; Wihard Franz, judecător la judecătoria Zastavna, judecător de district cu rangul VIII. Sunt transferaţi la Judecătoria Cernăuţi Iosefovicz Kajetan, pretor la judecătoria Zastavna, consilier de tribunal cu rangul VII, iar la Judecătoria Sadagura, Dr. Rubel Iacob, judecător la judecătoria Zastavna, pretor cu rangul VIII.

 

1919: Comisiunea agrară de ocol Zastavna: / Preşedinte: Mihail Ţimpău, consilier de tribunal şi şef al ocolului judecătoresc, Zastavna. / Locţiitor: Vladimir Smerecinschi, judecător, Zastavna. / Reprezentantul Administraţiei: Vladimir Iliuţ, prefect, Zastavna. / Locţiitor: Ion Rapf, concepist, Zastavna. / Reprezentantul Băncii regionale: Leon Onciul, agricultor, Cuciurul Mic. / Locţiitor: Petre Zeman, agricultor, Horoşăuţi. / Expert agricol: Gheorghe Dracinschi, învăţător, Tăuteni. / Locţiitor: Onufrei Mihaiciuc, agricultor, Vadu-Nistrului. / Reprezentantul proprietarilor expropriaţi: Mihail Romaşcan, proprietar, Pohorlăuţi. / Locţiitor: Julian  Balasinovici,  proprietar mare, Zastavna. / Inginer hotarnic: Josef Stadler, inginer hotarnic superior, Zastavna. / Locţiitor: Vinzenz Eckel, inginer, Cernăuţi. / Reprezentanţi al ţăranilor: Dumitraş Semeniuc, agricultor, Zastavna; Dumitru Onofrei Ostapovici, agricultor, Zastavna. / Locţiitori: Mihai Jon Cabiuc, agricultor, Zastavna; Jurchif Tvardovschi, agricultor, Za­stavna[13].

 

1919: Prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, erau numiţi în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs numai cârciumarii renumiţi ai Bucovinei. În districtul Zastavna, cârciumarii Süssie Fischer şi Isidor Linker din Zastavna şi Munisch Wacher din Cincău contribuiau la sporirea dragostei pentru România Mare, având de partea lor, în acest avânt fără de asemuire, pe primarul din Cuciurul-Mic Jacov Burda, pe comisarul gărzii financiare Carol Swoboda, pe secretarul districtual Xaver Botuszanski, pe administratorul de percepţie Emil Schneider şi pe primarul din Vasilău Julian Balasinowicz[14].

 

1943: Prin ordinul „Nr. 63.175 din 20 martie 1944, se înaintează 1a gradul II în învăţământul primar, pe ziua de 1 septembrie 1943, următorii învăţători şi învăţătoare, care au reuşit la examenele de înaintare la gradul II, din sesiunea August 1943, la Centrul Cernăuţi, cu notele arătate în dreptul fiecăruia[15]: Bobeanu Olimpia, comuna Zastavna, judeţul Cernăuţi, media 8,37”.

 

 

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 440

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 32, 1876 p. 85, 1907 p. 92

[3] Gatti, Friedrich, Geschichte der k. k. Ingenieur- und k. k. Genie-Akademie / 1717-1869, Wien 1901

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] Verordnungsblatt des k. k. Justizministeriums, XV. Jahrgang 1899, Wien 1899, pp. 255, 256

[6] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 247

[7] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicula 13, Cernăuţi 15 aprilie nou 1921, pp. 157-161

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 9, Cernăuţi 15 martie nou 1921, pp. 98-105

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 10, Cernăuţi 22 martie nou 1921, pp. 112-117

[11] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 10 Septembrie nou, Fascicula 63, pp. 1-4

[12] În textele anterioare, „ascultant” este trecut „auscultant”, dovadă a cunoaşterii precare a limbii române de către „unioniştii” bucovineni

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[14] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[15] Monitorul Oficial, Nr. 72, 25 martie 1944, pp. 2612 şi urm.


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Zamostie

 

Gheorghiu: Munteni bucovineni

 

 

ZAMOSTIE. În 15 martie 1490, dintre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 23-a biserică, la Zamostie, cu popă”.

 

1680: În 1 aprilie 1680,  când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, cumnaţii ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco căpitanul Turculeţu şi Trinca,  le revene „a patra parte din sat din Zamostie”.

 

1764: În 1 aprilie 1764, Miron Cuparenco dă copiilor săi, Vasile şi Maria, „a opta parte la Zamostie în ţănutul Cernăuţilor”.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Zamostie, moşie răzeşească, „30 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Gligore, 1 dascăl, Gligoraş, 6 şleahtici, Alecsandru COSTRĂŞ căpitan, Sârghie PREIROSUL, Pintelei ONCIUL ruptaş, Ion ONCIUL ruptaş, Ştefan DRACINSCHI şliahte şi Vasili nepot ONCIUL şliahte, 3 argaţi, Chirilă CHIFOC şi Nicolai ŞANDRO, argaţi ai lui Sârghie PREIROSUL, şi Andrei CHIFEI, argatul lui Alecsandru COSTRĂŞ, 3 jidovi, Nahta, Peisa şi Herşko, şi 16 birnici, adică: Mihail ungurian, Vasilie COŞMAN, Hrihor PRIMA, Mihail CHIFIC, Ivan ŞTEFAN, Hrihor brat ego, Iacob brat ego, Alecsa PALIDĂCIOC, Ştefan sin DĂNILĂ, Matei VARENCO, Simion rotar, Ivan BĂLAN, Macovei BOECIOC, Andrei strugar, Vasili ungurian şi Vasili COŞFRU.

 

1783: În 24 martie 1783, stăpâni declaraţi ai celor trei părţi egale ale satului Zamostie erau schitul Zamostie, Gherman şi Ţintă, care vor lăsa partea lor lui Serghie, Vasile, Sandul, Gavril şi Miron Grierosul, precum şi lui Gligori Roschip şi lui Vasilie Onciul, împreună cu Ţintenii, a treia parte a satului Zamostie aparţinând lui Gheorghiţă Onciul, care va fi moştenit de Pintilie, Ion, Mihalachi şi Vasile Onciul, precum şi de Alexandru Costriş.

 

1790: În 22 iunie 1790, Mihalache Onciul dăruieşte nepotului său, Vasile Mihailuc, un odgon de moşia Zamostea, martori fiind Vasile Chirste mazil, Ioan Peletiuc mazil, Sandu Racoce răzeş şi Sandu Zavialeţ răzeş.

 

1796: În 25 mai 1796, Ion Onciul dăruia fetei lui, Aniţa, jupâneasa lui Mihalachi Răut, partea ei din Zamostie şi Vilauce, Mihalachi Răut arendând, în 14 iunie 1796, pe zece ani, şi vadul de moară, cu vatră de eleşteu, al lui Ştefan Grierosul. Nicolai von Aivas va cumpăra, începând din 25 iulie 1796, părţi de moşie din Zamostie de la Ioniţă, fiul lui Constantin Humă, Safta, sora lui Ioniţă Humă, Ioniţă, fiul lui Negoiţă Cerne, Manole Mihovan şi Vasile Zavialeţ,  şi de la Vasilaş şi Vasile Draghinda.

 

1797: Alte părţi de sat aveau să fie vândute lui Andrei Gafenco, cel care arendează, în 9 martie 1797, moşia din Zamoste a lui Ion Onciul şi care va cumpăra de la copiii lui Ştefan Draghinda, care moşteneau o parte din moşia Onciuleştilor, de pe bunica lor, Sanda.

 

1861: Din 1861, la Zamostie funcţiona o şcoală cu 3 clase[2].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[3].

 

1888: În toamna anului 1888, „biserica ortodox-orientală din Zamosti a ars cu totul. Focul s-a iscat în lăuntrul bisericii”[4].

 

1904: Actuala biserică a fost construită, în locul celei căzute pradă focului, 1904. În 1843, vechea biserică era frecventată de 1.002 enoriaşi, paroh fiind Andrei CHIBICI, iar patron bisericesc, Ioan de GAFENCO. În 1876, patronatul bisericesc fusese moştenit de Andrei de GAFENCO, păstorul celor 1.202 enoriaşi fiind parohul Dimitrie ILASIEVICI. În 1907, patron al bisericii devenise Roman FREITAG, paroh era Vasile VOLOŞENKO, născut în 1872, preot din 1897, paroh din 1903, iar cantor, din 1904, Ilarion VLAD, născut în 1866.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Zamostia (Zamostie), comună rurală, districtul Vijniţa, aşezată pe pârâul Pisariv, afluent al Hlibiciocului, între Vilaucea, la sud-vest, şi Carapciu pe Ceremuş, la est. Suprafaţa: 21,61 kmp; po­pulaţia: 1.447 locuitori ruteni gr. or. şi puţini izraeliţi. Este unită cu Vaşcăuţi şi cu Carapciu pe Ceremuş prin bune drumuri comunale; iar prin drumuri de ţară, cu Vi­laucea, precum şi, mai de-a dreptul, cu Carapciu pe Ceremuş. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică, cu hra­mul „Adormirea Maicii Domnului”, care a fost, odată, a schitului Zamostia. Această comună este men­ţionată într-un hrisov din de­cembrie 1433, al lui Ştefan Vodă. La 1776, era împărţită în trei părţi, dintre care două erau în stăpânirea lui Alexan­dru Costreş. Între Zamostia şi comuna învecinată, Vilaucea, se întindea o parte din aşa numitul „Co­drul Bucovinean”, ce forma aci o zonă neutră, între terito­riul Moldovei Vechi şi al Po­loniei de pe atunci. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.066 hectare pământ arabil, 119 hectare fânaţuri, 18 hectare 50 ari grădini, 57 hectare imaşuri, 840 hectare păduri. Se găsesc 112 cai, 436 vite cornute, 57 oi, 350 porci, 13 stupi. Zamostia, schit, fondat, după cum ne spune un hrisov din decembrie 1723, al domnului Moldo­vei, Mihai Racoviţă, de către starostele Cernăuţului, Dumi­tru Pîru, şi dăruit de către mazilii zamosteni Gheorghiţă Onciul, Dumitraş Gafencu, Toader al lui Grigoraş Costea, Ioniţă – ginerele lui Neculae al lui Miron Cuparenco, Ilie Ţintă, Tănase Ţintă şi Enache Herăscu. La aceste danii, s-a mai adăugat, la 1726, şi un teren lângă satul Vilaucea, dăruit de Maria Cernauşca. Cu prilejul secularizării mănăstirilor, de că­tre austrieci, a fost desfiinţat şi acest schit (1784) şi averile sale încorporate fondului religionar bucovinean”[5].

 

1941: Clem Nicolae, din com. Zamostea, jud. Storojineţ, „ca funcţionar al regimului sovietic, a persecutat populaţiunea română, luând cu forţa pământul şi casa unora şi evacuând din casă pe preotul comunei, iar cu ocazia recensământului, ce s-a făcut de ruşi, a refuzat să înscrie ca români pe aeei ce se declarau ca atare şi a făcut, în acest timp, propagandă comunistă şi anti-religioasă”[6].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[7], următorii învăţători şi învăţătoare: Scraba Ipolit, comuna Zamostea, jud. Storojineţ, media. 7.00”.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 449

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 22, 1876 p. 96, 1907 p. 60

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] REVISTA POLITICĂ, Anul III, nr. 19, 15 octombrie 1888, p. 12

[5] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 246

[6] Monitorul Oficial, nr. 170 din 24 iulie 1942, pp. 6188-6192

[7] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Zadobriuca

 

Gheorghiu: Ţărani bucovineni sau La sfat în pragul casei

 

 

ZADOBRIUCA. În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoaia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Zadobruca cu două heleşteie”.

 

1730: În 1730, Iordachi Cantacuzino dăruia fetei sale, Balaşa, jupâneasa lui Aristarh Hrisoscoleu vel comis, „satul Zadubreuca”.

 

1766: În 5 mai 1766, când se stabileşte hotarul dinspre Şirăuţi, Zadobriuca era „moşia du-sale Iordache Hrisosculeu” (Petrino) fost mare ban.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Zadobriuca, moşie răzăşească, „31 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Ştefan, 1 dascăl, Ion, 1 jidov, Leizer, 3 văduve, Maria, Nastasa şi Maria, 4 case pustii şi 21 birnici, şi anume: Toader vornic, Ion croitor, Simion croitor, Grigoraş, Andrei MORĂRAŞ, Ivan CĂZACU, Vasile IRIMIŢĂ, Anton, Toader sin ANTON, Ion, Tănasă sin Ion, Gavril DRUMNIAC, Iacob ANDRUSCIAK, Ivan ANDRSCIAK, Vasile cojocar, Tănasă morar, Toader POHORILĂ, Alecsa TIHOMI, Hrihor sin CRAINIC şi Tănasă sin ANDREI.

 

1782: În 8 aprilie 1782, vechilul Ion Mitescul căpitan, declară, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, că vornicul Nicolae Roset stăpâneşte satul Zadobreuca.

 

1800: În 23 aprilie 1800, fiul lui Nicolae Roset, Iordachi, arendează Zadobriuca, pe 10 ani, baronului Cavallar, dar Nicolae Roset face un schimb de moşii, în 4 iunie 1805, şi Zadobriuca ajunge în proprietatea lui Theodor von Mustaţă.

 

1864: Din 1864, la Zadobriuca funcţiona o şcoală cu 2 clase[2].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Sadagura (târg, cu tribunalul raional): Bila sau Bilka, Boian, Buda, Cernauca, Dobronăuţi, Gogolina sau Stroieştii de Sus, Cotul Ostriţa, Lehucenii Teutului, Lenţeşti Camerale, Lenţeşti Privat, Mahala Biała, Novoseliţa sau Stroieştii de Jos, Rarancea, Slobozia Rarancei, Rohozna, Şerăuţii de Sus, Şerăuţii de Jos sau Slobudka, Şubraneţ, Toporăuţ, Vaslăuţ, Zadobriuwka, Jucica Veche, Jucica Nouă”[3].

 

1906: Biserica Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Zadobriuca a fost construită în 1906, pe locul unei bisericuţe vechi, care avea, în 1843, 602 enoriaşi, păstoriţi de parohul Grigorie ANDRIICIUC, patron bisericesc fiind Ioan de MUSTATZA. În 1876, biserica avea 872 enoriaşi, patron era Cajetan von LUKASIEWICZ, paroh fiind Alexandru ALEXIEVICI. În 1907, patron al bisericii era evreul Kisiel SOKAL, paroh fiind Dimitrie DROBOT, născut în 1862, preot din 1886, paroh din 1903, iar cantor, din 1899, Alexie IEREMICIUC, născut în 1862.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Zadobriuca (Zadobrówka), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată pe partea stângă a pârâului Cuciur, care de aici, încolo, se numeşte Zadobriuca, la nord de Sadagura. Suprafaţa: 9,10 kmp; popu­laţia: 889 locuitori ruteni, de religie gr. or. Este situat lângă drumul principal Sadagura-Cernăuţi, care se uneşte, nu departe de comună, cu cel de la Riskupie. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, zidită la 1765. Această comună aparţinea, la 1776, marelui vistiernic Nicolae Ruset. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vitelor. Comuna posedă 707 hectare pămînt arabil, 186 hectare fânaţuri, 5 hectare grădini, 87 hectare imaşuri, 10 hectare păduri şi 15 hectare heleşteie. Se găsesc 38 cai, 203 vite cornute, 150 oi, 64 porci. Zadobriuca, moşie, cu administraţie particulară, districtul Cernăuţi. Suprafaţa: 3,36 kmp; popu­laţia: 44 locuitori, în majori­tate poloni, restul ruteni şi izraeliţi. Zadobriuca, pârâu, afluent, pe stânga, al Prutului, care ia naştere din împreunarea cu pârâiaşul Cu­ciur, mai jos de satul Cuciur Mic, districtul Cernăuţi, şi se varsă în Prut, la târguleţul Sa­dagura,  unindu-şi  gura  cu cea a pârâului Şubraneţ”[4].

 

1919: Prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, erau numiţi în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit” pe anul în curs, cei mai renumiţi cârciumari, unul dintre aceştia fiind „Nicolai Andriciuc din Zadobriuca”[5].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 401

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 17, 1876 p. 28, 1907 p. 60

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 245

[5] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3


Pagina 1 din 5612345...102030...Ultima »