Mărturii despre
cântecele şi dansurile
vechi ale Greciei
O horă a grecilor, precum cea a „vestitului Dedal”, în cinstea Ariadnei, desfăşurată, cândva, la Cnosos, încă mai defineşte, la mai bine de trei milenii după evenimentele descrise de Homer, fenomenul horal grec, în curgere firească şi în tradiţiile de astăzi.
Tineri acolo şi fete bogate în boi o mulţime
Joacă-mpreună în cerc şi cu mâinile prinse deolaltă.
Fetele toate au gingaşe rochii de in şi flăcăii
Bine ţesute veşminte ce scânteie blând ca oleiul
Ele au conciuri pe cap, frumoasă podoabă de aur,
Dânşii au săbii de aur la chingă de-argint atârnate
Joacă ei toţi. Şi aici-ndemânatici şi iute s-avântă
Hora-nvârtind ca o roată de-o-ncearcă cu mâna-i
Meşter olarul, aici în şiraguri se saltă-mpotrivă.
Lumea-ndesită înconjură hora cea plină de farmec
Şi se desfată privind. De zei luminat cântăreţul
Zice din liră-ntrei ei. Şi-n vreme ce cântecul sună,
Se-nvârtesc doi ghiduşi se dau tumba în mijlocul gloatei[1].
De-a lungul timpului, s-au scris numeroase studii despre spiritualitatea grecească veche şi mai nouă, cea antică fiind descifrată migălos de genii ale culturii euro-pene, efortul comun fiind explicat şi justificat în convingerea rolului uriaş, pe care l-a jucat „neamul acesta al elinilor”, cum ar fi spus Herodot, în desfăşurarea istoriei universale.
„Aşa cum este cert că predispoziţia naturală pentru simţul frumosului există la toţi oamenii, tot aşa este cert că unele popoare îl posedă într-o măsură mai mare decât altele. Se pare că unul dintre aceste popoare era cel grec. „În talentul intelectual al grecilor antici”, notează Schmid[2], „pe lângă moderație, iese în evidență trăsătura ideală, datorită căreia ei s-au îndreptat spre tot ceea ce este mai înalt și mai nobil și au avut o receptivitate deosebită la frumos, în fiecare formă de manifestare, în vorbire și în înfățișările exterioare ale artelor vizuale, poeziei și muzicii și tot ceea ce se află în această direcție… Idealul unirii frumosului cu binele era originar la greci etc. Această receptivitate a grecilor la frumos mărturisește, în primul rând, faptul că ei, trăind aproape în toate locurile din lumea cunoscută de atunci și printre barbari, s-au remarcat peste tot prin înclinația spre frumos, apoi că alte triburi care au trăit între greci, timp de secole, nu au reușit niciodată să dobândească sentimentul grecesc autentic al frumuseții și, în cele din urmă, că simțul artistic îi înconjoară pe greci încă din prima epocă a dezvoltării lor, în care creează miturile poetice, care au devenit baza pentru toate artele frumoase, în care cântă, fac muzică și își înfrumusețează trupurile prin gimnastică, la fel ca în vremea lor de glorie”[3].
„Cântarea grecească nu era în esență diferită de cântarea modernă, în termeni melodici și ritmici, și care este mereu în această legătură, chiar dacă aplică expresii precum declamația „înălțată”, precum „recitativ” și altele asemănătoare antichității, autorul pare și el prins în vise cu ochii deschiși”[4].
„Rostind numele Greciei, ne simțim transportați în Casa Artelor. Un minunat suflu magic de frumusețe este răspândit peste tot ce a produs poporul elen, cu atât mai minunat cu cât ne vine nu numai de la poeți, de la operele de artă plastică și de arhitectură mai bine conservate, ci chiar și din moloz și fragmente împotriva cărora timpul și barbaria au făcut tot ce le-a putut”[5].
Mă opresc aici cu citările, interesul meu fiind doar acela de a grupa mărturii europene, risipite prin vremuirile veacurilor, despre muzica şi dansul din „Casa Artelor”, care a fost, este şi va fi pururi tulburătoarea Grecia (Ion Drăguşanul).
[1] Homer, Iliada, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti 1967, XIX, versurile 581-593
[2] K. Schmid, Geschichte der Erz., Stuttgart 1884, I. Bd. S. 180. Vergl. weiter O. Bernhardy, Grundrifs der griechischen Literatur, 4. Bearb. 1. Teil, 1876, S. 66 u. 78. Über die Gemeinschaft der griechischen Völker an der künstlerischen Schönheit s. Winckelmann, Gesch. d. Kunst. Bd. 4, 1, 8 und Lessing, Laok. II.
[3] Lampas, D., Die künstlerische Erziehung der athenischen Jugend im 5 und 4 Jahrvundert v. Chr., Jena 1904, p. 3
[4] Ambros, August Wilhelm, Geschichte der Musik, Leipzig 1880, p. 542
[5] Ambros, August Wilhelm, Geschichte der Musik, Leipzig 1880, p. 217
