Uncategorized | Dragusanul.ro

Bucovina în uricele lui Codrescu: 1461, Buda Mare şi Buda Mică

 

Ștefan cel Mare, în LUCEAFĂRUL, nr 12-13 din 1904

 

 

Pentru că în Uricariile lui Theodor Codrescu sunt greu de găsit mărturiile despre satele din Bucovina şi din celelalte sate ale judeţului Suceava, am hotărât să fac, doar în acest spaţiu, o colecţie a documentelor din Uricarii care ne interesează pe noi, moldovenii din nordul Ţării româneşti a Moldovei. Şi am să încep cu primul pe care l-am găsit:

 

 

1461, Buda Mare şi Buda Mică: „Ispisocul[1] Domnului Ştefan Voievod cel Mare[2]. Cu mila lui Dumnezeu, noi Ştefan Voievod, Domnitor ţării Moldovei. Facem ştire cu această carte a noastră tu­turor ce vor căuta pe dânsa sau, citind-o, vor auzi că iată, credincios boierul nostru pan Crasnăş, şi pan Jurja Necorescu au venit înaintea noastră şi înaintea tuturor boierilor noştri şi au pârât pe sluga noastră Husin şi pe soţia lui, Maruşca, fata lui Ioan Munteanu, pentru satul Urvicoleasa (Buda Mică – n. n.) şi Stroinţii (Buda Mare – n. n.) şi Molniţa, şi au arătat şi un Ispisoc ce l-a avut Dima Negru de la moşii noştri Ilieş şi Ştefan Voievozi[3]. Iar Husin şi soţia lui, Maruşca, au zis: şi noi avem ispisoc vechi, de la Alexandru Voievod cel Bătrân, dat părintelui nostru, lui Ioan Munteanu, nepot lui Onufrei, şi se află la mâna preotului rusesc[4], ce este în mahalaua târgului. Deci, venind şi preotul acesta rusesc, a zis cum că drept este că a fost acel ispisoc de la Alexandru Voievod cel Bătrân în mâna mea, şi era scris de mâna lui Brătei pe-acele trei sate, ce erau date lui Ioan Munteanu; dar acel ispisoc a ars, atuncea când a ars biserica cea din înaintea târgului Sucevei, ce s-a aprins de tunet, mai la vale de Sf. Atanasie. Deci, cerce­tând noi, împreună cu boierii noştri, adevărul, am poruncit preotului rusesc ca să aducă martori şase preoţi şi el al şaptelea, împreu­nă cu dânşii să jure cum că acel ispisoc a fost adevărat; şi aducând preotul rus ,într-aceiaşi zi, alţi şase preoţi şi el al şapte­lea, au jurat pe preoţia lor precum că acel ispisoc a lui Ioan Munteanu, ce era de la Alexandru Voievod, pe trei sate, anume pe Molniţa, Stroinţii şi Urvicoleasa, a fost adevărat şi era scris de mâna lui Brătei, şi a ars împreună cu biserica, de s-a prefăcut în ce­nuşă. Şi aşa Husin şi soţia sa, Maruşca, au câştigat toată dreptatea. Iar pan postelnic Crasnăş, şi pan Jurja Necorescu au pierdut ju­decata înaintea tuturor boierilor noştri. Şi văzând noi această izbândă cu cale, am dat lui Husin şi soţiei sale, Maruşcăi, fetei lui Ioan Munteanu, pe acele trei sate, Molniţa, Stroinţii şi Urvicoleasa, ca să le fie lor uric de stăpânire cu tot venitul, după uricul cel vechi al lor; copiilor şi strănepoţilor ce se va alege mai aproape, neclătit niciodată în veci. Iar hotarul acestor trei sate să fie din toate părţile după hotarele vechi, pe unde din veac au stăpânit. Şi la aceasta am pus le­gătură vecinică 60 de ruble în argint, ca vrând cândva cineva din neamul lui Dima Negru a se scula cu acel ispisoc asupra neamului lui Ioan Munteanu ori în care zile şi vreme, să aibă a răspunde acei bani de legătură. Şi la acesta este mărturia a însuşi domniei mele mai sus scris, lui Ştefan Voevod, şi a preosfinţitului Mitropolitului nostru kir Teoctist, şi a boierilor  noştri a panului Dima, pan Manoil Stanciu, pan Goian Vornic (…) a panului Zbera Stolnic, a panului Boureanu comis, şi a altor boieri ai noştri. Iar pentru mai mare întăritură tuturor celor scrise mai sus, poruncit-am credinciosului boierului nostru panului Dobrea, logofătul, a scrie şi a lega pecetea noastră, şi-a boierilor noştri către această carte. / Srisu-sa în Suceava la velet 6969 (1461) August 12”[5] / „Acest ispisoc este publicat în Foaia de minte din 1840 de căminarul Iordaki Mălinescu – Th. C”[6].

 

Ştefan cel Mare, portret fantezist de Karoly Pap de Szathmari

 

[1] Aşa numim noi, moldovenii, hotărârile domnitorilor, date până pe la jumătatea sutei  XVIII, căci cele de la  domnitorii greci şi până astăzi le numim hrisoave, iar documentelor vechi, îndeobşte, le zicem urice – notă Theodor Codrescu.

[2] Traducerea acestui ispisoc o am luat de la Dl spătar Mihalachi Holban, proprietarul moşiilor cuprin­se printr-însul; am văzut şi originalul, scris pe pergament, în limba cea veche bulgărească, şi cu o pecete mare, legată într-un găitan de mătase roşie şi vânătă (albastru închis – n. n.); însă mărturisesc adevărul că nu mi-a în­căput vremea a observa cu de amăruntul traducerea cu originalul – notă Theodor Codrescu.

[3] De aici se adevereşte că Ştefan cel Mare, fiul lui Bogdan Vodă, a fost cu adevărat nepot fraţilor Ilieş şi Ştefan Voievozi, fiii lui Alexandru cel Mare, iar nu precum au scris unii din istorici. Cronicarii moldoveni, prin titlu de Bun, dat unora din domnitorii acestei ţări, înţelegeau Mare – notă Theodor Codrescu.

[4] Acest preot rusesc m-a îndemnat mai mult a da la lumină ispisocul de faţă. Bine, din istoria Moldovei să culegi că încă pe la înfiinţarea acestui stat se aflau ruşi (moldovenii, şi până astăzi, numai pe slavonii din Galiţia şi cei ce locuiesc în Bucovina îi numesc ruşi, iar celor din Rusia le zic moscali) pe lângă Suceava, prin urmare, dar, şi pe vremea lui Ştefan cel Mare putea fi locuită de dânşii vreo ma­hala din acest oraş; dar apoi, oare din preoţii moldo­veni, care se ştie că, pe atunci, ţineau slujbă prin bisericile lor numai în limba slavonă şi că şi acum cel ce înţe­lege această limbă a curţilor vechi se poate explica în toate cu slovenul galiţian sau bucovinean, nu putea săvârşi o asemene treabă şi în biserica rusească? Urmează că preoţii moldoveni, deşi citeau slavoneşte, dar chiar slavoneşte, adecă nu o înţelegeau. Pentru aceea, numiţii de sus ruşi aveau trebuinţă, la mărturisire du­hovnicească, de un preot de naţia lor – notă Theodor Codrescu.

[5] Documente privind Istoria României, XIV, XV, vol. I, pp 314-315

[6] Codrescu, Theodor, Uricariul, Tom VI, Iassi 1875, pp. 81-84


Povestea aşezărilor sucevene: Pleşeşti

 

 

 

PLEȘEȘTI. Aşezările răzeşeşti din megieşia Pleşeştilor au dat, odată cu descompunerea obştilor răzeşeşti, slujitori domneşti cu rapide promovări în demnităţi voievodale şi, drept consecinţă, cu o spectaculoasă creştere a moşiilor lor boiereşti. Întâlnim, în istoria acestor locuri, chiar şi elemente de drept valah mai puţin cunoscute, precum tăiatul mâinilor – pentru bătaie, sau tăiatul limbii – pentru calomnie. Statutul acela de oameni egali, în baza proprietăţii, a avut şi consecinţa unor bogate mărturii, lăsate urmaşilor.

 

1483, februarie 18: Ştefan cel Mare întăreşte „lui Lazor globnic a patra parte de Petia cea Mare, cotunul cel din sus”[1].

 

1624, februarie 23: Radul voievod îi dă de ştire lui Vasilie diac şi lui Băzăcianul că „a pârât pe faţă Mălai di Hreasca pe Platon şi Dumitraşco şi a zis că-i îneacă morile lui cu heleşteul lor, pentru cât şi-au suit iazul lor mai sus de cum au fost ale părinţilor lor” şi porunceşte să aleagă „oameni buni şi megieşi şi să căutaţi şi să-i tocmiţi să lase ei budăiul şi morile mai jos, să poată îmbla şi morile lui Mălai, cum au îmblat şi ale părinţilor săi, mai înainte vreme”[2].

 

1624, aprilie 23: Băzăcean şi Vasilie diac dau de ştire că, urmând porunca domnească, obţinută de Simion Mălai, au mers să strângă „oameni buni megieşi, să socotim rândul unui eleşteu ce au iezit Platon şi popa Gheorghie mai jos de morile lui Mălai, carele este pe hotarul Pleşeştilor. Deci noi am mers acolo şi am socotit cu oameni buni şi am aflat că au iezit Platon şi popa Gheorghe mai sus de cum a fost mai dinainte vreme şi că heleştuiaşte apa supt morile lui Mălaiul. Şi aşa am socotit, să-şi mai lase Platon şi cu oamenii săi mai jos jgheaburile morilor sale, să nu înece morile lui Mălai; şi s-au prins aşa dinaintea noastră, până în două săptămâni să-şi mai scadă apa şi heleşteul”[3].

 

1625, aprilie 24: Un document, în bună parte distrus, cu cele 17 jirebii (părţi) din Hreasca, pe care le-au împărţit Dumitraşco cu Vasile, păstrează numele următorilor părtaşi cu câte o jirebie: Vot, Clin, Cornescul, Văscan, Buciumi, Iftimie, Pătraţco, Oncul, Ion Năţcăuţă, fiul lui Savin, Pavăl, Oană, Constantin Ciul; cu câte un „pol jirebie” figurau Drăgănel, Iacob, Bochiş, Toader Dănisca, Toader Ihnat şi Bălan[4].

 

1625, aprilie 24: La o împărție a „ocinilor ce vor avea de moșie” răzeșii din Hreasca și din Oncești Simion Mălai, fratele lui Gheorghe şi soră-sa Tofana, făcută de fostul vornic Rotompan, participă „și Mihăilă Calcaș, și Ștefan din Plăşești, şi Aramă, şi Platon din Hreaţca”. După cercetare, „s-au găsit, din toate dresele lor, nouă jirebii din sat din Hreaţca şi patru jirebii din Onceşti. Deci din Hreaţca noi le-am împărţit în trei părţi vatra satului şi le-am ridicat stâlpi între părţile lor, şi vecinii (iobagii – n. n.) să-şi ţie cinişi după stâlpul ce li s-a cuvenit. Iar din Onceşti, iar să le fie dimpreună şi iar din bucate, din toate câte s-au găsit, împărţitu-le-am fraţilor amânduror, în două părţi: şi boi, şi vaci, şi cai, şi oi, şi stupi, şi mascuri, numai ce şi-a poftit Simion Mălai de la fratele său, Gheorghe, pentru nevoinţa ce a nevoit şi a ţinut acele bucate, să-i lase patru cai şi doi bivoli. / Şi noi toţi am socotit că i se mai vine pe atâta lucru şi am poftit noi toţi pe Ghiorghe şi a lăsat, cu voia sa, şi s-au tocmit din toate lucrurile şi din argint ce s-au găsit şi din pâine, iar să le fie în trei părţi şi din casă, şi din ţarină, cât s-a semănat până acum, două părţi să fie ale şui Simion, cu femeia sa, şi a treia parte să fie a lui Gheorghiţă, pentru căci socotit-am că pâine vine pe suflete, că sunt la trei ani şi mai bine de când petrec dimpreună. Şi dintre altele nici dintre unele bucate nu i se face parte, nici din pripaşi, nici din nimica, numai ce socotim din pâine că i se vine parte. Şi am tocmit aşa şi fraţii încă s-au îngăduit întru sine pe tocmeala cum am găsit noi cu sufletele de oameni buni. Şi părţi s-au venit lui Ghiorghiţă casele părinţilor şi cu parte până într-un pârâu şi dintru acel pârâu s-au venit Tofanii, până în biserică; şi din biserică în jos, până lângă eleşteu, s-au venit lui Simion, până unde este capul vetrei de sat şi loc de o casă din ceea parte, pentru altă casă ce a avut Simion, şi ea cumpărătură, din ceastă parte, şi s-au lăsat aceea împărţitoare anume casa lui Bochiş; iar pomete iar să le fie tuturor, frăţeşte, şi heleşteul şi morile din jos, tot frăţeşte. Şi la făcutul caselor lui Simion să dea ajutor la adausul lemnului, cu toţi vecinii, dimpreună, până se vor ridica şi lui Simion casă”[5].

 

1625, aprilie 30: În baza zapisului de mărturie a fostului vornic Rotompan şi a martorilor – de data aceasta este trecut „Mihăilă Calcăş de la Petiia”, având părţi de sat şi în Pleşeşti, şi în Petia – Radul voievod întăreşte fraţilor Mălai părţile convenite între ei, uricul fiind mult mai explicit decât mărturia: „Şi a căzut în partea fratelui lor, Gheorghiţă, o parte, cea de sus, cu curţile, până la un pârâu. Şi iarăşi, în partea surorii lor, Tofana, a căzut partea din mijloc, de la acel pârâu, până la biserică, unde este aşezat şi un stâlp de piatră. Şi iarăşi, în partea slugii noastre (adică funcţionar domnesc – n. n.), Simion Mălai, i-a căzut partea de jos, de la biserică, la vale, lângă iaz, până la capătul vetrei satului, şi două jirebii de cealaltă parte a pârâului, care le-au fost de moştenire. Şi pentru acele două jirebii, Simion Mălai a lăsat alte două jirebii din marginea aceasta, pe care el le cumpărase singur, cu banii săi drepţi, şi le-a împărţit cu celelalte jirebii de moştenire. Iar acele patru jirebii din satul Onceşti, de asemenea, să le fie lor în trei părţi. De aceea, să le fie lor de la noi, slugii noastre, Simion Mălai, şi surorii lui, Tofana, şi fratelui lor, Gheorghită, dreaptă ocină şi dedină şi împărţeală, cum au împărţit între dânşii, de bunăvoia lor. Şi nimeni altul să nu se amestece”[6].

 

1625, decembrie 12: Radul voievod întăreşte „slugii noastre Simion Mălai dreapta lui ocină şi cumpărătură, pe care el a avut-o de la Urâta, fiica lui Drăgan, două jirebii şi a treia parte dintr-o jirebie de la Hreasca, pentru optzeci de taleri bătuţi, şi de la Ilea, fiul preotesei, a patra parte dintr-o jirebie, de asemenea din satul Hreasca, pentru optsprezece taleri bătuţi, şi de la Safta, fiica Rănţeşoaei, de asemenea o jirebie din acest sat Hreasca, pentru treizeci şi cinci de taleri bătuţi, şi de la Uţa, fiica lui Ştefan, de asemenea două jirebii, pentru şaptezeci de taleri bătuţi, tot din acel sat Hreasca, şi de la Erina, fiica lui Onciul, jumătate de jirebie de la Hreasca, pentru douăzeci de taleri de argint, şi de la Anăsiia, fiica Annei, de asemenea jumătate de jirebie de acolo, pentru douăzeci de taleri de argint, şi de la Dumitraşco, de asemenea fiul Anei, jumătate jirebie tot de acolo, pentru douăzeci de taleri argint; şi de la Dumitru Bozum, şi de la Călugăr, şi de la mătuşa lor, Marica, şi de la Măria şi de la Vărvara, loc de casă şi a treia parte dintr-o casă, pentru treizeci de taleri bătuţi. / Şi din satul Onceşti de asemenea, dintr-o casă din Onceşti, pentru douăzeci de taleri bătuţi, şi de la femeia lui Chirilă, de asemenea, jumătate de jirebie şi a cincea parte dintr-o jirebie, pentru cincisprezece taleri. / Deci noi, văzând aceste drese de la oameni buni şi bătrâni şi megieşi dimprejur, de la noi de asemenea am dat şi am întărit slugii noastre mai sus scrise, Simion Mălai, aceste mai sus înainte zise jirebii şi părţi de ocină, ca să-i fie lui dreaptă ocină şi cumpărătură şi uric şi întărire cu tot venitul”[7].

 

1627, august 12: În faţa Divanului lui Radul voievod au venit „slugile noastre Toader de Hreasca şi cu fraţii săi, Isac şi Măteiu, şi cu soră-sa, Nastasiia, şi Annisiia şi cu toată seminţia sa, şi cu mare jalbă s-au jeluit pe Niculachi, stolnicul, şi pe toţi feciorii Boului, vistiernicului, cum au mare asupreală de către dânşii, zicând că le opreşte Niculachi, stolnicul, cu feciorii Boului, vistiernicul, părţile lor de ocină din sat din Corlăteşti, iar Niculachi, stolnicul, şi cu feciorii Boului, vistiernicul, zis-au că este cumpărătură de tată-său, Boul vistiernic, de la jupâneasa lui Dămiian, vistiernicul, şi de la soru-sa, Sofroniia”. Chemată la mărturie, Dămeneasa infirmă spusele feciorilor vistiernicului Boul, iar răzeşii din Hreasca primesc întăritură „pe acele părţi de ocină din sat din Corlăteşti şi din Stejereni”[8].

 

1627, octombrie 8: La o vânzare de jirebii, în Merești, confirmată în Hreasca, tocmeala se făcea „dinaintea lui Ionașco și a lui Simion Mălai și Gheorghie, frate-său, și a lui Nicolae, fecior lui Vârlan”[9].

 

1627, decembrie 16: La vânzarea unei jirebii din Merești, perfectată în Hreasca, martori „s-au tâmplat Simion Mălai și popa Gheorghie din Hreasca și Platon de acolea și alți mulți oameni buni”[10].

 

1632, mai 26: Zapisul marilor boieri ai divanului domnesc, prin care se confirmă că, în fața lor, „Platon, pitărel din Hreasca, și femeia lui, Măgdălina, fiica lui Eremia Tetea, și sora ei, Anisia… au vândut dreapta lor ocină și dedină, loc de o casă și cu tot ce se va alege din câmp și din vatra satului și cu tot venitul din satul ce se numește Petia Mare, ce este în ținutul Suceava. Aceea au vândut-o fratelui și prietenului nostru Dumitrașco Șoldan, stolnic, pentru patruzeci taleri de argint. Și de asemenea a vândut Anisia, fiica lui Eremia Tetea și… Onaca alt loc de casă, de asemenea în Petia Mare, cu toată jirebia ce se va alege în vatra satului și în câmp. Aceea au vândut-o de asemenea fratelui și prietenului nostru Dumitrașco Șoldan, mare stolnic, pentru patruzeci de taleri numărați. Și întru aceasta, de asemenea au venit înaintea noastră Mihăilă și femeia lui, Ciorcea, fiica lui Coste, de bună voia lor, nesiliți de nimeni, nici asupriți, și au vândut dreapta lor ocină și dedină, de asemenea loc de o casă în același sat, Petia Mare, cu toată jirebia ce se va alege în vatra satului și în câmp și din tot venitul. Aceea au vândut-o de asemenea fratelui și prietenului nostru Dumitrașco Șoldan, mare stolnic, pentru patruzeci taleri de argint”[11].

 

1632, mai 30: Alexandru Iliaș voievod întărești cumpărătura lui Dumitrașco Șoldan în Patia Mare[12], un uric identic fiind întărit și de Moise Movilă voievod, în 31 decembrie 1633[13].

 

1634, martie 18: În fața Divanului lui Moise Moghila voievod vin „Măriica, fiica Sofroniei, nepoata lui Cozma vătaf, și fiii săi, Gheorghie și Tofana și Nastasia” și vând „dreapta lor ocină și dedină, o jirebie de ocină, cu case și cu tot venitul, din satul Petia Mare, ce este în ținutul Sucevei, cât se va alege partea lor cu dreptate… credinciosului nostru boier Dumitrașco Șoldan, mare spătar, pentru douăzeci taleri de argint”[14].

 

1634, iunie 20: Vasile Lupu voievod întărește lui Dumitrașco Șoldan, mare vornic în Țara de Sus, care avea „un zapis de mărturie de la oameni buni, dinaintea boierilor și megieșilor dimprejur, înaintea lui Simion Mălai, mare comis, și dinaintea lui Toderașco Petriceaico, mare armaș, și înaintea lui Irimia Murguleț, și înaintea lui Ștefan Murguleț, și înaintea lui Aramă din Hreasca, și înaintea lui Ilie Șeptilici, și înaintea lui Dubău, și înaintea lui Dumitrașco portar, și Iurașco portar, scriind în acel zapis că a cumpărat de la Ionașco, fiul lui Dumitru, de la Petria, nepotul lui Griga vătah, un loc de prisacă din satul Petia Mare, ce este în ținutul Sucevei, pe pârâul Șomuzul Mare, cu o jirebie din vatra satului și din câmp și din pădure și din apă și din fânaț și din tot venitul, pentru treizeci de taleri bătuți”[15].

 

1636, februarie 26: Vasile Lupu întărește pentru „Mierla, cneagina lui Strătulat Dobrenchii, și surorile ei, Nastasia, cneaghina Nacului, și Măricuța, cneaghina lui Istrătie biv logofăt, și fratele ei Savin, fiii lui Constantin uricariul și ai Tofanei, fata lui Mălai vătah… o parte din satul Hreasca, pe Șomuz și jirebii în Oncești”[16].

 

1636, iulie 17: „Iurașco din Pleșești, și Aramă, și Gheorghie Mălai din Hreasca… și popa Gheorghie din Hreasca” dau o scrisoare de mărturie în privința alegerii unor părți din Nemerniceni[17].

 

1636, septembrie 15: O mărturie de tocmeală, la care au participat „Simion Mălai vistiernic, și Dima portarul, și Ionașco Bîtcianul, și Iorașco portarul, din Pleșești, și Gheorghiță Mălai, și Arame din Hreasca”[18].

 

1637, ianuarie 27: „Eu, Simion Mălai, biv vistiernic, și cu soră-mea, Tofana, jupâneasa lui Constantin uricariul… am făcut schimburi între noi, de am dat jumătate de sat, de Bunești, partea din jos, și două jirebii din jumătatea de sat din partea de sus, ce aceste părți le-am răscumpărat de la Hancea din Suceava. Acestea le-am dat surorii mele, Tofanei, pentru toată partea ei ce s-a ales din sat din Hreasca și din Oncești, și cu a treia parte din heleșteu și dintr-altă, din tot venitul ce va fi”[19].

 

1637, februarie 2: „Adică eu, Gaftona din Hreasca, fata Măriinciei, nepoata Vărvarei, scriu și mărturisesc cu această scrisoare a mea cum de bunăvoia mea am dat o jirebie din sat de Pleșești nepotu-meu, lui Simion, și lui Vasilie, feciorul popei, lui Gheorghie din Hreasca, cu tot venitul ce va fi partea din vatra satului și într-apă, din heleșteu și în țarină, și din pomet, cu tot venitul ce va fi partea mea, ca să le fie lor danie și ocină și feciorilor lor în veci. Dintre Ionașco Băzăceanu ot Băzaci, și Ilie Șeptelici de Nimirceni, și Ionașco Aramă de Hreasca, și Gheorghiță Mălaiu, și Vasile vătămanul, și Toader Clim, și Drăgan, și Ihnat, Păntelei ot tam și două slugi ale mitropolitului Vărlaam, Andronic și Gavril, și Pavăl de Giurgești, și Toader Nabreș, și Bucioc, și alți oameni buni mulți, ca să le fie lor danie și moșie dreaptă în veci. Și nimeni dintre nepoții mei, pe urma mea, să n-aibă treabă pe ocina mea, ci să mă comânde și să mă grijească și să-și facă zapis domnesc. Iară cineva dintre nepoții mei să n-aibă treabă, ci să fie treclet și proclet și să fie Arie și negru ca Iuda. Și eu, popa Dumitru de Rus, însumi cu mâna mea am scris, ca să se știe”[20].

 

1644, iunie 21: O scrisoare de la Vasile Lupu voievod, prin care i se porunceşte lui „Ionaşco den Pleşăşti: Dămu-ţi de ştire că domniei mele s-au jeluit sluga noastră Aramă de Hreasca pe popa Gheorghie din Petia cea Mare… (manuscris rupt – n. n.) se face răzeş pe moşia lui şi până acum n-a avut nici o… (rupt) la acea moşie… (rupt) să-l opreşti de va avea să-i… cartea domniei mele… Aramă de Hreasca”[21].

 

1645, iunie 5: „Milostive şi luminate doamne, să fii măria dumitale sănătos. Facem ştire măriei dumitale că au venit Ghiorghiţă, feciorul Lupului din Tudora, cu cinstită cartea măriei dumitale, la noi, pentr-o pâră ce s-au pârât cu Calcăş, pentru nişte vecini din Petie. Deci noi am adunat oameni buni, megieşi, şi din sus, şi din jos, şi slugi domneşti, oameni buni şi bătrâni, la târg, la Suceavă, şi i-am întrebat precum ştiu ei, cu sufletele lor. Ei aşa au dat seamă că, când a ţinut vornicul Şoldan acel sat, ei tot au fost şezând în sat şi plăteau şi ei zloţi şi dajdie cu alţi vecini, căci au fost şi ei vecini ca şi ceia, până s-au sfârşit bătrânii, acolo în sat, şi le-au rămas feciorii lor, iar acolo în sat. Când este acum, s-a sculat Calcăş şi i-a luat din sat, din cislă de dajdie şi de zloţi şi i-a mutat într-alt sat, în Leuşăşti, şi, ei neavând nici o moşie, acolo, într-acel sat, precum au mărturisit ceşti oameni, anume: Nichifor din Buciumeni, şi Bucioc din Hrasca, şi alt Nechifor din Şoldăneşti, şi Iftimii din Hrasca, şi Vasâli din Vârtop, şi Sanson din Hrasca, Toader din Boldeşti, şi Ionaşco din Pleşăşti, şi Sămion din Buciumeni şi alţi oameni mulţi, înaintea noastră şi înainte curtenilor, tuturora, câţi au fost strânşi acolo la cislă”[22].

 

1645, iulie 24: „Adică eu, Nacul, pârcălab din ţinutul Sucevei, scriem ceastă scrisoare a noastră, cum s-au pârât, de faţă, înaintea mării sale, lui vodă, jupâneasa Botezoie din Giurgeşti şi cu jupâneasa Candachiia din Pleşeşti şi cu Mihai, pentru scârbe şi strâmbătăţi ce au avut unii dinspre alţii. Deci măria sa, vodă, m-a învăţat pe mine să merg, să socotesc acolo, cu oameni buni. Deci am strâns oameni, slugi domneşti şi feciori de boiari şi mulţi oameni buni, megieşi, şi le-am ales: din vatra satului, două părţi s-au venit Botezoiei şi oamenilor săi, şi Candachiei cu Mihai, ginere-său, i s-au venit a treia parte din vatră, şi dintr-apă, şi în ţarină, pretutindeni al treilea pământ, şi din fânaţ, şi din livezi, şi din pomi, fără ce vor fi pomi făcuţi de oamenii Botezoiei, şi ilar iazuri ce vor fi făcut cu sapa, şi Botezoie, iar, pretutindeni două părţi. Şi le-am stâlpit în vatră. Şi alte scârbe ce au fost între dânşii şi cu vecinii lor s-au asemănat toate şi s-au împăcat toţi. De acum, înainte, să nu se mai sfădească, nici să se mai potrivească celora ce i-au fost sfădind până acum. Iar care dintre dânşii vor scorni sfadă sau vor vrea să facă scârbă, sau vor vrea să îmble în pizmă, ca până acum, din răzeşi sau ţărani, de va mai ara pământuri unul altora, fără voia a cui va fi pământul sau fânaţul, sau cine nu-şi va pune gard la ţarină sau va băga unul pe altul la slujitori, la zlotaşi sau la deseatnici sau la gorştinari sau la pârcălabi, cu pizmă, aceia să fie datori porţii măriei sale, lui vodă, cu 12 boi, şi pârcălabul să aibă a-i lega şi să-i trimită la măria sa, la vodă, să fie de mare certare şi de rea ruşine înaintea Divanului care va mai sări să-l bată, să i se taie mâinile, care le va sudui fără ispravă să i să taie limba. Şi la această tocmeală au fost: dumnealui vornicul Iuraşcu, şi Vasilie sin Mălai, şi Aramă din Hreasca, şi Condrea din Selişti, şi popa din Hreasca, şi Pântea din Preuteşti, şi Misaiu de la Iaşi şi mulţi megieşi, ţărani. Şi ne-am pus peceţile şi iscăliturile şi s-a făcut scrisoare şi jupânesei Botezoie, şi jupânesei Candachii, şi ginere-său. De aceasta scriem”[23].

 

1881: „Tabloul premianţilor de juriul concursului agricol şi industrial din judeţul Suceava, în zile de 14, 15 şi 16 octombrie 1881: Teodor Lupu, din comuna Pleşeşti, pentru grâul cultivat în comuna Pleşeşti, un plug. / Vasile Mihai , din comuna Pleşeşti, pentru grâul cultivat în comuna Pleşeşti, un plug. / Tănase Lăzărescu, din comuna Pleşeşti, pentru ovăzul cultivat pe moşia Pleşeşti, un car de boi. / Heinic Horodniceanu, din comuna Pleşeşti, pentru cultura rapiţei pe moşia Uncesti, medalie de bronz”[24].

 

1882, aprilie: „Soldații mai jos notați, dezertând, sunt rugate toate autoritățile din țară a-i prinde și înainta la corp: Lupu Vasile, din comuna Pleșești (Plășești – în text), plasa Șomuz, județul Suceava, părul castaniu, sprâncenele ochii căprii, nasul ascuțit, fruntea, gura, barba potrivite”[25].

 

1886: „În ziua de 14 Mai curent, a plouat bine prin plăși și în special la plasa Șomuz-Moldova, judetul Suceava; ploaia ce a căzut în acea zi, în comuna Pleșești, a fost însoțită de grindină deasă și mare, care a durat ca trei ore, cauzând următoarele stricăciuni:  A distrus 60 fălci grâu de toamnă al dlui Gheorghe Măcărescu, din care 30 fălci se speră a se îndrepta; 30 fălci grâu de toamnă, 12 fălci de orz și 26 fălci ovăz a dnei Calipso Condrea, din care parte se speră a se îndrepta; 6 fălci de ovăz al dlui Burah Harodniceanu, ca la 180 fălci semănături de pâine albă a locuitorilor și toate semănăturile de cânepă, a stricat mai multe ferestre pe la casele locuitorilor, le-au mâlit arături și semănături”[26].

 

1889: „În ziua de 13 Februarie curent, s-a găsit cadavrul lui Gheorghe C. a Vărvarei, din comuna Pleşeşti, judeţul Suceava, în drumul ce merge de la cotuna Hârtop, la Jacota, pe teritoriul comunei Şoldăneşti. Fiind bătrân şi slab, Gheorghe a rătăcit drumul, cu ocazia viscolului urmat şi, neputând înainta, a căzut în troian, unde s-a găsit mort, a doua zi”[27].

 

1894:Pleşeşti, comună rurală, în partea de vest a plasei Şomuzul, județul Su­ceava, spre nord-est şi la 11 km de Fălticeni. Se mărgineşte, la est, cu comuna Giurgeşti; la vest, cu comuna Oprişeni; la sud, cu comuna Preuteşti, şi la nord, cu Bucovina. Are forma unui poligon ne­regulat, prezentând mai multe ondulaţiuni. Se compune din satele: Pleşeştii Ganei, Pleşeştii Sineascăi, Valea Botezul, Jacota, Hreaţca, Unceşti, Petia şi Buneşti, cu re­şedinţa în Pleşeştii Sineascăi. Are o populaţie de 564 fa­milii sau 2.268 suflete; 6 bi­serici, deservite de 2 preoţi şi 5 cântăreţi; 2 şcoli mixte, con­duse de 2 învăţători. Bugetul comunei e, la venituri, de 5.270,25 lei, şi la cheltuieli, de 4.928,73 lei. Vite sunt: 128 cai, 384 boi, 260 vaci, 2.352 oi şi 360 porci. Altitudinea comunei, deasupra nivelului Mării, variază între 335-345 m. E udată de Şomuzul Mic şi de pârâiaşele Poenii, Racova, Hermeziul, Ciomârna, Bazaci, Popa, Fisticul, Sinescul, Fundoaia, Răcea, Caprei, Vârnavul, Ciurei şi Buneşti. Moşia aparţine mai multor proprietari. Suprafaţa comunei e de 5.636 fălci și 67 prăjini, din care 2,575 fălci cultivabile, 461 fălci pădure, 184 fălci fânaţ şi restul mlaştine şi locuri sterpe. Împroprietăriţi, în 1864, sunt 113 fruntaşi, 198 pălmaşi şi 77 codaşi, stăpânind 947 fălci. Teritoriul comunei se împarte în mai multe sfori de moşii, care, din vechime, sunt răzeşii”[28]. „Pleşeştii Ganei, numit şi Chiti­cul şi Găneni, sat pe moşia cu acelaşi nume, județul Suceava, comuna Pleşeşti, aşezat pe ţărmurile pârâului Racova, între dealurile Ţiclăul, Candachia și al Viei. Are o populaţie de 91 fami­lii sau 357 suflete, din care 85 contribuabili; o biserică de lemn, cu hramul „Buna Vestire”, deser­vită de 1 preot şi 2 cântăreţi, şi împroprietărită cu 8,5 fălci. Vatra satului ocupă 13,5 fălci. Moşia, proprietate a dlui M. Dragonciu, fostă a familiei Ganea, are 410 fălci, din care 164 fălci arabile, 40 fălci pădure, 200 fălci fânaţ şi imaş şi restul necultivabil. Împroprietăriţi, la 1864, sunt 21 fruntaşi, 54 pălmaşi şi 12 codaşi, stăpânind 186 fălci și 64 prăjini. Drumuri principale sunt la Fălticeni (11 km) şi la Pleşeştii Sineascăi (l,5 km). Pleşeştii Sineascăi sau Poia­na, sat pe moşia cu acelaşi nume, județul Suceava, comuna Pleşeşti, aşe­zat pe coasta Dealului Morii. Are o populaţie de 282 suflete; o şcoală mixtă, frecventată de 35 copii. Vatra satului ocupă 7 fălci, 15 prăjini. Întinderea moşiei e de 478 fălci, din care 198 fălci cultivabile, 200 fălci pădure, 20 fălci fânaţ, iar restul puţin productiv. Împroprietăriţi în 1864 sunt 17 fruntaşi, 23 pălmaşi şi 6 codași, stăpânind 132 fălci și 55 prăjini. Drumuri principale sunt la Pleșeștii Ganei (1,5 km) și la Fălticeni (11 km)”[29].

 

1899: „Batalionul 4 vânători / Listă de nesupuşii Batalionului 4 vânători, din contingentele anilor 1897, 1898 si 1899 / Judeţul Suceava: Cojocariu Ioan, din comuna Pleşeşti, plasa Şomuz; Berman Idel Leib, din comuna Fălticeni, plasa Şomuz”[30].

 

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Hârtop: „401. Locurile de arătură, şi anume : poiana Grajdurile, ca de 1 hectar, 4.300 mp; la Pădureţi, ca de 2 hectare, 600 mp; la Budăie, ca de 9.100 mp; cotul de la Piatră, ca de 2 hectare, 1.800 mp; Fundu Văii Grosului, ca 2 hectare, 6.500 mp; Marginea Mustea, ca 1 hectar, 5.600 mp, dimpreună cu locurile de fâneţe, anume: acelea din poiana Grajdurilor, ca de 6 hectare, 9.800 mp; fânaţul de la Pădureţ, ca de 6 hectare, 7.700 mp; al Budăilor, ca 4 hectare, 4.700 mp; cum şi locurile de păşune, anume ; poiana la Tecuţă, ca de 9 hectare, 6.700 mp, şi poiana Matioaei, ca de 8 hectare, 3.600 mp; în total, 46 hectare, 7.400 mp, situate în perimetrul pădurii Statului Hârtoapele; garanţia provizorie 350 lei” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, pp. 5940, 5941).

 

1913: „Luni, 3 Iunie 1913, se va face târnosirea bisericii din Pleşeşti Suceava). Slujba va fi oficiată de I. P. S. S. Mitropolitul Moldovei”[31].

 

1914: „Următorii învăţători, pe 1 Octombrie 1914, au fost înaintaţi la gradul de institutori, repartizându-se la următoarele şcoli: Vasile Costăchescu, de la Pleşeşti, Suceava, la şcoala de băieţi Mihăileni”[32].

 

1917: „Soldatul Niţă Mihaiu, din comuna Pleşeşti, Regimentul 1 Grăniceri, rănit grav la cotul drept, tot în ziua de 31 iulie / 13 august, în lupta de pe Mun­tele Măgura”[33].

 

1918, mai 4/17: „De câteva zile a început să se fure animalele domestice ale oamenilor din satele de lângă frontieră, de către bande înarmate, înadins organizate de autorităţile austriece, şi să fie duse în Bucovina. Astfel, din comuna Pleşeşti, într-o singură noapte, s-au furat 700 de oi, iar astă noapte, unui om i s-au furat 45 de capete de vită, mari şi mici”[34].

 

1931: În „Tablou de regruparea comunelor rurale”, publicat de Direcţiunea Administraţiunii Locale a Ministerului de Interne, p. 39, comuna Pleşeşti, din judeţul Baia, era compusă din satele Hreaţca, Mereşti, Petia, Pleşeşti-Centru, Pleşeşti-Gane şi Unceşti.

 

1940: „Prin decretul regal Nr. 84 din 17 Ianuarie 1940, următorii medici se numesc stagiari, pe ziua de 1 Februarie 1940, în posturile de medici de circumscripţie, pe care le-au ales, în ordinea clasificării în urma examenului de capacitate ce au depus: Dl dr. Doniceanu Gabriel, actual medic secundar la spitalul „Stamate” Fălticeni, se numeşte stagiar în postul de medic al Circumscripţiei Pleşeşti, judeţul Baia”[35].

 

1941: „În ziua de Sâmbătă, 1 Martie 1941, Consiliul se transportă, cu trenul, de la Fălticeni-Liteni, şi recrutează tinerii din comunele: Hârtop şi Valea Glodului, din plasa Siret, în localul Primăriei comunei Liteni. / Siretul / În ziua de Duminică, 2 Martie 1941, se recrutează tinerii din comuna Pleşeşti, în localul Primăriei comunei Liteni”[36].

 

1944: „Curtea Marţială a Comandamentului M. U. a pronunţat următoarea sentinţă: Pentru motivele cuprinse în corpul sentinţei şi în unire cu concluziile procurorului militar, / În numele legii, hotărăşte: / Cu unanimitate de voturi, declară culpabil pe soldatul Zancu Vasile, ctg. 1937, din Reg. 82 Infanterie, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Pleşeşti, judeţul Baia, pentru crima de dezertare la inamic”[37].

 

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septemvrie 1945, la şcolile primare din judeţul Baia, arătate în dreptul fiecăruia: Rădăşanu Mihai, grad definitiv, de la Ivancăuţi, la Mereşti, Pleşeşti, post I, singurul solicitant bărbat; Titu Gheorghe, grad definitiv, de la Buneşti, Buneşti, la Pleşeşti, Poiana, post II, vechime în serviciu; Ungureanu Maria, gr. II, de la Mereşti, Pleşeşti, la Todireşti, Stroeşti, post IV, soţ învăţător; Bălan Ion, grad definitiv, de la Sadagura, la Unceşti, Buneşti, post III; Apostol Olimpia, gr. II, de la Buneşti, Unceşti, la Buneşti, Petia, postul IV; Săvescu Corneliu, gr. II, de la Hreaţca, Pleşeşti, la Buneşti, post III”[38].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[39], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Florea Vasile, de la Pleşeşti-Baia, la Suceava, Şc. nr. 1, post XII, vechime în grad”. „Florea Angela, de la Basarabi, la Poiana, Pleşeşti; Rădăşanu Mihai, de la Mereşti, la Hreaţca; Lungu Vasile, de la Hreaţca, la Tarna Mare; Titu Gheorghe, de la Poiana, Pleşeşti, la Petia; Pleşoianu Maria, de la Poiana, Pleşeşti, la Pleşeşti; Sfichi Ana, de la Poiana, Pleşeşti, la Pleşeşti; Marţolea Ioan, de la Rotunda, la Poiana, Pleşeşti; Rădăşanu Maria, de la Mereşti, la Hreaţca”[40].

 

1948: „Prin decizia dlui ministru adjunct la Departamentul Sănătăţii cu Nr. 41.838 din 11 August 1948, dl dr. Moisiu Dumitru, medicul circumscripţiei Pleşeşti, judeţul Baia, se consideră demisionat din postul ce-l ocupă, pe data numirii, pentru neprezentare la post, conform art. 20 din Statutul funcţionarilor publici”[41].

 

1948: „Membrii corpului didactic cuprinşi în alăturatele tablouri, care fac parte integrantă din prezenta decizie, ale cărora raţionalizări, fixări şi repartizări au fost anulate cu decizia Nr. 164.743 din 1948, rămân la dispoziţia ministerului, fiind obligaţi să ceară detaşarea în posturile ce vor fi publicate vacante: Lupu Filaret, Şcoala Pleşeşti, Mereşti, postul I; Dăscălescu Albertina, Şcoala Pleşeşti,Mereşti, postul II; Marţolea Ion, Şcoala Pleşeşti, Poiana, postul I; Florea Angela, Şcoala Pleşeşti, Poiana, postul II”[42].

 

1949: „Se trec în administrarea şi folosinţa administraţiilor locale următoarele bunuri mobile şi imobile, cu întreg activul şi pasivul lor: Bunurile de la fosta Asociaţie Cercul de Gospodine „Elena Mavrodi”, cu sediul în comuna Mereşti-Pleşeşti, jud. Baia, compuse dintr-un teren, în suprafaţă de 1.253 mp, şi 4.000 kg. var stins”[43].

 

 

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. II, Bucureşti 1976, doc. 248, p. 378

[2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XVIII, Bucureşti 2006, doc. 169, p. 220

[3] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XVIII, Bucureşti 2006, doc. 203, p. 274

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XVIII, Bucureşti 2006, doc. 313, p. 385

[5] ASȘP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XVIII, București 2006, doc. 314, pp. 386, 387

[6] ASȘP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XVIII, București 2006, doc. 319, p. 392

[7] ASȘP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XVIII, București 2006, doc. 392, p. 457

[8] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XVIII, Bucureşti 2006, doc. 225, p. 296

[9] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XIX, Bucureşti 1969, doc. 246, p. 329

[10] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XIX, Bucureşti 1969, doc. 274, p. 368

[11] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXI, Bucureşti 1971, doc. 91, p. 103

[12] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXI, Bucureşti 1971, doc. 97, p. 118

[13] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXI, Bucureşti 1971, doc. 438, p. 551

[14] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXII, Bucureşti 1974, doc. 86, p. 101

[15] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXII, Bucureşti 1974, doc. 158, p. 180

[16] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 335, p. 379

[17] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 465, p. 526

[18] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 513, p. 567

[19] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIV, Bucureşti 1998, doc. 23, p. 23

[20] ASȘP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XXIV, București 1998, doc. 25, p. 25

[21] ASȘP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XXVII, București 2006, doc. 350, p. 339

[22] ASȘP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XXVIII, București 1998, doc. 86, p. 77

[23] ASȘP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. XXVIII, București 1998, doc. 143, pp. 120, 121

[24] Monitorul Oficial, No. 196, 2/14 decembrie 1881, pp. 6078-6080

[25] Monitorul Oficial, No. 9, sâmbătă 10/22 aprilie 1882, pp. 207, 208

[26] România Liberă, Anul X, Nr. 2640, duminică 25 mai / 6 iunie 1886, p. 3

[27] Epoca, No. 979. Anul IV, joi 23 februarie / 7 martie 1889, p. 2

[28] Lahovari, George, Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, București 1901, pp. 760-761

[29] Lahovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, București 1901, pp. 761, 762

[30] Monitorul Oficial, No. 173, miercuri 3/15 noiembrie 1899, pp. 5987, 5988

[31] Opinia, No. 1889, Anul X, miercuri 29 mai 1913, p. 2

[32] Opinia, No. 2266, Anul XI, miercuri 3 septembrie 1914, p. 1

[33] Bianu, Vasile, Dr., Însemnări din Războiul României Mari, Cluj 1926, tomul I, p. 169

[34] Bianu, II, p. 7

[35] Monitorul Oficial, Nr. 20, 24 ianuarie 1940, p. 293

[36] Monitorul Oficial, Nr. 49, 27 februarie 1941, p. 981

[37] Monitorul Oficial, Nr. 179, 3 august 1944, p. 4425

[38] Monitorul Oficial, Nr. 248, 30 octombrie 1945, pp. 2578-2580

[39] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[40] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, p. 9653

[41] Monitorul Oficial, Nr. 191, 19 august 1948, p. 6778

[42] Monitorul Oficial, Nr. 194, 23 august 1948, p. 7021

[43] Monitorul Oficial, Nr. 35, 11 februarie 1949, p. 1209


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Bobeşti

Familie de ruteni – fotografie de Dimitrie Dan

 

BOBEŞTI. Aflat pe malul stâng al pârâului Hliniţa, între Dracineţ, Mihalcea, Broscăuţi, Comareşti şi Căbeşti, satul Bobeşti, menţionat, în 1421, de scrisoarea unui prinţ polon, aparţinea, în 15 martie 1719, fiilor lui Părvul şetrar şi celor ai lui Ştefan Străşca, aflaţi în dispută în faţa divanului lui Racoviţă Vodă, dar toponime localnice sunt menţionate încă din 1648, când sunt menţionate o moşioară, Iablinie, Valea lui Lazor, Poiana Altar şi Poiana Spâţinul. Şi mai există, la Bobeşti, şi o biserică veche, construită în 1622, lângă care a fost înălţată, peste veacuri, şi o capelă, în care au fost adăpostite patru morminte ale familiei Medvedev.

 

În 4 martie 1652, se împart moşiile răposatului Gavrilaş Mateiaş între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia şi Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Alexandra visterniceasa a fost… satul Bobeşti”.

 

În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărţirea moştenirii rămase după soţul ei, între ea şi cumnaţii ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Ţintă, Costaşco, căpitanul Turculeţu şi Trinca, Grozavei îi revenea „a patra parte din sat Bobeni cu tot vinitul din tot locul şi cu vecinii carii fac oamenii”.

 

În 15 martie 1719, se certau pentru „a opta parte din Bobeaşti, ceau fosto văndutu Ionaşco Stărce, neavând nici o triabă”, feciorii lui Pavăl şătrarul şi Ştefan Străşca, pentru că, la împărţeala din vremea lui Duca Vodă, „sau învoit Pătraşco şi Maria şi popa Gavril, strămoşii Străşcăi, nepoţii lui Ionaşco Stărcii, şi au dat pentru acea parte din Noneaşti, ce o vânduse Ionaşco Stărcea rău, 11 jărăbii la Călineşti şi cu vecini”.

 

Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bobeşti, moşie a stolnicului Andrei BELDEMAN, „71 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Alecsei, 2 dascăli, Ion şi Simion palamar, 9 scutelnici ai lui Andrei BELDEMAN, Mihălachi, Simion CIUNTUL, IFTODII, Iurie rus, Ştefan sin SOPCO, Dumitraş zet vornicului, Toader CHEBAC, Ion morar şi Fodor ciobotar, 4 văduve, Aniţa, Antimia, Gafiţa şi Chiţa, 2 jidovi, Şimon şi Ion BOTEZATUL velnicer, 1 ţigan, Simion, şi 52 scutenici cu salvovardie, adică: Ştefan IONUŢU, Giorgie rus, Pintelei SOPCO, Ion SOPCO, Andrieş SOPCO, Gavril dulgher, Mihai IONIŢUC, Vasilie HARASIM, Necolai ZUBEDAC, Nicolai sin GLIGORI, Tănasă sin JALOBĂ, Ion MELNICIUC, Macovei JALOBĂ, Ion STANICIUC, Moisa sin popii, Hrihor rus, Vasili sin popii, Vasili zet PRESCURNIAC, Onofrei sin HRIHOR, Nechita muntian, Savin MITRAN, Pintelii moldovanul, Ursul botnar, Enachii sin GLIGORI, Andrei sin MIHAI, Gligori sin ZUBIDAC, Tănasă sin popii, Necolai brat lui, Ştefan cojocar, Gligoraş sin ALECSA, Mihai sin ARSĂNICIUC, Ion CHEBAC, Andronic sin ARSĂNII, Toader rus, Ursachi GIOSANUL, Nechifor CIUVIC, Păladi CĂZACUL, Toader CĂZACUL, Ion BERBINICIUC, Vasilie sin MOISA, Vasilie LUNGUL, Ion IACU, Tudosi sâtariul, Ion HARASIM, Hrihor zet MOSCALIUC, Iacob MOSCALIUC, Ivan funar, Vasilie sin MITRAŞ, Vasilii HUŢAN, Ion PÂRVULIAC, Nechifor şi Ion sin ZUBIDAC.

 

În 5 aprilie 1782, satul Bobeşti aparţinea lui Gheorghe Beldiman, după cum o demonstrează, în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, trimisul acestuia, căpitanul Nicolai Munza. Moşia Bobeşti, care trecuse în proprietatea lui Andrei Beldiman, a fost dăruită în întregime, în 1 ianuarie 1792, fiului lui Gheorghi Beldiman, postelnicul Iancu Beldiman, care, 6 noiembrie 1792, schimbă satul Bobeşti pe satul Cosăuţi-Soroca, al generalului… rus, Scarlat Sturza (un boier moldovean, care renunţase, în favoarea rubedeniilor, la moşiile sale moldoveneşti şi se pusese în slujba Ţarului de la Moscova).

 

Generalul ţarist Scarlat Sturza vinde Bobeştii, în 1 februarie, 1798, lui Theodor Dobrowolski, pentru 5.596 ducaţi, intermediar fiind maiorul rus, cu provenienţă moldovenească, Ioan Măcărescul. Vorba unui cântecel popular al vremii: „Nu mi-i ciudă pe străini / cât pe pământeni haini, / căci ei singuri îşi sugrumă / a lor ţară, a lor mumă”.

 

Theodor Dobrowolski Ritter (cavaler) von Buchenthal dăruieşte Bobeştii, în 29 ianuarie 1826, fiului său, Gheorghe Dobrowolski Ritter von Buchenthal.

 

Numit şi „satul în cinci colţuri”, datorită celor cinci legendate vetre de sat, Colţul Vechi, unde ar fi fost casa unui oarecare Bobyrlor, Colţul Cazacilor, vatra pe care şi-au construit case, în 1783, nişte cazaci zaporojeni, Colţul lui Roman, unde cică ar fi avut gospodării un oarecare Roman şi feciorii săi, Colţul Satului, spre nord-vest, întemeiat ca vatră de Ivan Jaloba, şi Colţul Altarului, pe vatra unde ar fi fost, cândva, o biserică, ignorată de oameni şi care, tocmai de asta s-a prăbuşit, transformându-se într-un izvor, Bobeştii abundă, astăzi, de legende, care merită o atentă înţelegere.

 

În 1843, patron al bisericii din Bobeşti era George DOBROWOLSKI Ritter von BUCHENTHAL, iar preotul Teodor SARNAWSKI păstorea 1.102 suflete. În 1876, patron al bisericii era Kassandra von BUBERLE, iar parohul Cornelie NICOROVICI păstorea 1.585 enoriaşi. În 1907, aceeaşi Casandra de Buberl era patronul bisericii cu 2.338 enoriaşi, peste parohia, proclamată în 1786, păstorind parohul Eusebie PROCOPOVICI, născut în 1870, preot din 1900, paroh din 1905, avându-l cantor, din 1900, pe George POPESCUL, născut în 1866.

 

O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Vaşcăuţi (Târg) pe Ceremuş, Banila rusească pe Ceremuş, Slobozia Banilei, Berbeşti cu Ostra pe Prut, Bobeşti, Ciartoria, Dracineţ, Hliniţa, Căbeşti, Călineşti pe Ceremuş, Carapciu pe Ceremuş, Costeşti, Stăneştii de Sus pe Ceremuş, Stăneştii de Jos (tribunal districtual), Vilaucea, Voloca pe Ceremuş, Zamostie, Zeleneu cu Samsonowka, Pleşniţa”[2].

 

O şcoală cu 4 clase activa, la Bobeşti, din anul 1886[3].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Bobeştii, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe pârâul Hliniţa, la confluenţa sa cu cele două pâraie, Lazăr, pe stânga, şi Vîvlar, pe dreapta. Suprafaţa:9,88 km p.; popu­laţia: 1938 locuitori, în majo­ritate ruteni de religiune gr. or. Un drum comunal, foarte bine întreţinut, leagă Bobeştii cu drumul principal Storojineţ-Hliniţa. Are o şcoală po­pulară, cu 3 clase, o biserică parohială, cu hramul „Ador­mirea Maicii Domnului”, şi una filială, cu hramul ,Sf. Ioan Botezătorul”. Se compune din vatra sa­tului şi din cătunul Vîvlar, unde se află o capelă şi un izvor. Aci se face un mare pelerinagiu, în fiecare an, la 6 iulie. Are un oficiu poştal; o şcoală populară, cu 2 clase. La 1776, aparţinea marelui ban George Beldiman. Atunci se afla aci o mănăstire, pe locul căreia este zidită bi­serica actuală a comunei, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.000 hectare pământ arabil, 383 hectare fânaţuri, 38 hectare grădini, 408 hectare izlaz, 810 hectare pădure. Se găsesc 85 cai, 627 vite cornute mari, 15 oi, 402 porci, 93 stupi. Bobeşti, moşie, cu administra­ţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 17,22 km p.; po­pulaţia: 79 locuitori, în majo­ritate izraeliţi. La 1776, aparţinea marelui ban George Beldiman”[4]. „Vîvlar, cătun vechi, pendinte de comuna rurală Bobeşti, districtul Storojineţ. În acest cătun se află o ca­pelă, în care se oficiază ser­viciul divin în ziua de 6 iulie a fiecărui an, când un mare pe­lerinaj are loc aci. Origina acestui pelerinaj se găseşte într-o legendă, care spune că aci s-ar fi găsit o icoană a Maicii Dom­nului, şi anume în izvorul de lângă capelă. Poporul crede că apa acestui izvor, numit de el „Izvorul Tămăduirii”, are puterea să vindece toate boalele. Vîvlar, pârâiaş, ce răsare sub dealul Dracului, nu departe de izvorul pârâului Corovia, şi se varsă în pârâul Hliniţa, în faţa satului Bobeşti”[5].

 

În 1910, trei pătrimi din populaţia satului era formată din ucraineni şi doar o pătrime din români, dar din conducerea Societăţii Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni făcea parte, ca membru fără funcţiune, şi „Eusebie de Procopovici, paroh în Bobeşti” [6].

 

În 1914-1918, au vărsat sânge pentru Bucovina şi „corporalul Iordache Mitran, Bobeşti, Regimentul 22, rănit”, şi „corporalul Simion Tocar, Bobeşti, Regimentul 22, rănit”[7].

 

În 1919, în Comisiunea agrară de ocol Storojineţ, activa ca „locţiitor: Gheorghe Medveţchi, proprietar mare, Bobeşti”[8].

 

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: Titus Popescul la Bobeşti[9].

 

Şi la Bobeşti a avut loc, în vara anului 1941, un masacru incalificabil, iar în memoria evreilor care au căzut victime Holocaustului a fost înălţat un monument.

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[10], următorii învăţători şi învăţătoare: Ucraineţ Nistor, comuna Bobeşti, Căzăceni, jud. Storojineţ, media 7,25”.

 

La Bobeşti s-au născut jurnalistul ucrainean Mihail TOKARIUK, poetul şi profesorul universitar de limbă ucraineană Boris BUNCIUK şi omul de ştiinţă ucrainean Vasil IFTEMICIUK.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 442

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 20, 1876 p. 73, 1907 p. 140

[4] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 14, 15

[5] Ibidem, pp. 241, 242

[6] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[7] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[8] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[10] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552


O cumplită tragedie în familia „Toy Machines”

 

M-a sunat Andi, adineauri, şi nu pot să-mi mai revin: Marin nu mai este. A murit, aseară, în braţele lui Andi şi a lui Buzu, în urma unei operaţii de sterilizare, făcută de un medic veterinar clujean, tot ieri, la amiază. În receptor îl auzeam şi pe „Teiu”, şi pe Ştefi, auzeam „Toy Machines” abia respirând printre sughiţurile de plâns ale lui Andi, zvârcoliri ale sufletului care mi se înfigeau dureros în suflet. Pentru că Martin însemna, şi pentru familia „Toy Machines”, şi pentru propria mea familie, o bucurie firească, netrucată şi sinceră, o fărâmă de dragoste care ne unea. Însemna un fel de „tot ce aveam”, deşi nu ne lipseşte nimic, deşi ne avem şi unii pe ceilalţi. Dar vestea este, fără voia noastră, una a dispariţiei nevinovăţiei şi încrederii. Se pustieşte ceva în mine şi nu mai pot spune ce simt. Martin e o lacrimă, e un geamăt, e o disperare. Şi-am fi avut atâta nevoie de rouă, de dimineaţă, de dezlănţuire slobodă a luminii…


Sorin Filip, o zi din familie

 

Sorin Filip, interpret de folclor care amintește, cumva, prin timbrul vocii, prin ținuta scenică, ba chiar și prin conduită socială, de regretatul Aurel Tudose, ne prilejuiește astăzi un prilej de bucurie, pe care nu-l vor rata nici componenții familiei lui de acasă, nici noi, ceilalți, componenți ai familiei Centrul Cultural „Bucovina”. Instituția există de ceva vreme, dar s-a individualizat drept familie abia din anii de când se află sub „bagheta” managerială a lui Sorin Filip.

 

În 31 ianuarie, când lansam cea mai recentă carte a Sofiei Vicoveanca, declaram public, în fața oficialităților județene și municipale, dar și a unui public numeros și plin de căldură, că, din punctul meu de vedere, Sorin Filip este cel mai bun manager pe care l-a avut vreodată instituția aceasta, indiferent de numele pe care l-a purtat. Nu obișnuiesc să mă joc cu vorbele, iar cu temenelele nici atât. Și nici nu vreau să-i mângâi bucuria acestei zile, ci, salutând-o cu sufletul, spun doar ceea ce simt și gândesc.

 

La mulți ani, Sorin Filip,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!


Pagina 1 din 2012345...1020...Ultima »