Melete Răuţu: Imnul Naţional „Deşteaptă-te Române”
Corul de la Blaj din 1911, care a cântat imnul adevărat al lui Andrei Mureşeanu
În legătură cu poezia a doua, „Din sânul maicei mele”, pusă de mine pe note, după melodia mult auzită şi mai mult cântată în copilărie, am găsit necesar ca să povestesc cele auzite de mine, pe când eram învăţător de muzica vocală în Hudeştii mari de Dorohoi, de la Scipione Bădescu, care, până prin anul 1887, funcţiona ca revizor şcolar în ambele judeţe deodată, în Nordul Moldovei: Botoşani şi Dorohoi.
Acest fost revizor şcolar era originar din judeţul Sălaj, Transilvania, fiu de preot, de neam cărturar.
Înainte de a fi fost revizor şcolar, în sus-zisele judeţe, a trăit multă vreme la Bucureşti, colaborator la mai multe ziare şi la mai multe reviste literare, atât ca cronicar, precum şi ca autor de poezii, mult apreciate de contimporanii săi.
În timpul cât a funcţionat ca revizor şcolar, n-a încetat a se ocupa cu poeziile, cu articolele de literatură şi ca cronicar.
După retragerea din postul de revizor, a condus singur o revistă a sa proprie, intitulată „Vocea Botoşanilor”, cu care se impusese prietenilor, şi mai cu seamă devenise temut de adversarii săi.
Din gura acestui Scipione Bădescu, în casa Domnului Ioan Franc, din Hudeştii mari, am aflat istoricul Imnului Naţional „Deşteaptă-te Române”, precum şi a originii ariei muzicale pe care s-a cântat totdeauna acest imn cunoscut de toată suflarea românească.
Acel Scipione Bădescu ne povestea, la mai mulţi deodată, că nu singur Andrei Mureşanu a fost singurul autor; ci că înspre ziua de 3 Mai 1848, la Blaj, s-au adunat românii, nu numai din laturile Transilvaniei, ci din mai toate unghiurile locuite de români: Din Moldova, cu vecinele ei surori, Bucovina şi Basarabia, din Muntenia, din Oltenia şi de pretutindeni.
Din acea mare mulţime de români, n-au lipsit, în special, oamenii cărturari ca: Alecsandri, Eliade Rădulescu, Negruţi şi mulţi bărbaţi reputaţi dintre fruntaşii neamului românesc.
La opera de redactare a Imnului Naţional, comun al tuturor românilor, au colaborat deci toţi cei ce erau recunoscuţi ca autori de rime.
Dar toţi colaboratorii nu ar fi putut semna o singură poezie, mai ales că românii din alte laturi, afară din hotarele Ungariei, erau ţinuţi a participa numai ca simpli spectatori în ţara streină, şi aşa destul de suspectaţi de cerberii ungureşti, cari, în toate timpurile trecute, purtau oroare de tot ce-i român, de peste munţi.
Imnul Naţional s-a compus numai cu o zi mai înainte, iar unii afirmau că chiar în seara zilei spre 3 Mai, zi fixată cu mult înainte, de ziua memorabilă de paşnica manifestaţiune românească din câmpia numită a „Libertăţii”.
Poezia astfel întocmită trebuia îmbrăcată într-o haină de viaţă a unei melodii, a unei arii, care trebuia intonată chiar a doua zi.
A doua zi, când în Catedrala Mitropoliei din Blaj se celebra cea mai măreaţă serbare bisericească şi naţională, la timpul cuvenit, în loc de priceasnă, în amvonul corului catedralei, s-a cântat „Deşteaptă-te Române”.
Cum toate erau spontaneu, din fugă pregătită, în lipsă de o melodie adaptabilă, cu toţi au convenit să o înveţe pe o singură voce şi anume pe aria vechiului cântec moldovenesc „Din sânul maicei mele”[1], schimbându-i numai timpul mişcării din melancolică în tempo de marş, adică în măsuri de 2/4 în loc de 4/4, care, ca concepţie muzicală, nu cadrează cu întreaga energie a cântării.
Scrupulos judecate aceste două concepţii, poezia energică în idei şi cuvinte nu cadrează cu arta tristă şi melancolică, care cel mult poate fi tolerată ca fiind o manifestare, mai mult a unei jeliri, decât a unei explozii de manifestare, a sufletelor mistuite de dureri înăduşite, care totuşi nu se puteau erija în porniri de rebeliune, interzise de prudenţă, de către marii oameni ai acelor vremuri.
Din acest punct de vedere imnul „Deşteaptă-te Române”, care întruneşte toate condiţiunile unei manifestări pline de entuziasm de clocotire naţională întru toate asemeni „Marsiliezii”, nu a fost îmbrăcat într-o haină muzicală tot atât de vioaie ca aria franceză.
Tot povestitorul meu Scipione Bădescu mai spunea că adevărata origine a melodiei „Din sânul maicei mele”, identică în tonalitate minoră în „mi minor” cu aria imnului „Deşteaptă-te Române”, este de origină ucraineană, poate tot din concepţia vreunui moldovan de prin regiunile moldoveneşti de prin Crimeea.
Dacă origina acestei povestiri ar fi pusă la îndoială, ca izvorâte din propria mea născocire, măcar un martor auditiv, care mai trăieşte, prin judeţul Dorohoi, ar confirma cele mai sus arătate de subsemnatul,
Protopop Ortodox Melete Răuţu din Satu Mare.
Am scris aceasta la 20 Octombrie 1931[2].
[1] Amatorii şi în special cunoscătorii de artă muzicală, prin un studiu comparativ, s-ar convinge despre identitatea ambelor arii „Din sânul maicei mele”, în tempo normal şi „Deşteaptă-te Române”, în tempo de marş.
[2] Răuţu, Melete, Cetatea, cu monografia oraşului Soroca, Oradea 1932, pp. 72-74
