Faceţi CLICK pe copertă, dacă doriţi să răsfoiţi sau să descărcaţi cartea.
Pe „oaspetele din urmă”, George Drumur, îl putem afla lumină lină „în Bucovina (în care) totul se întunecă“, unde oficiază cu ritmicităţi păgâne pentru sufletul neamului.
O carte de poezie a lui Nicolae Iorga, pe care am lucrat-o
doar pentru a atenţiona asupra unei mari opere lirice.
Dacă doriţi s-o răsfoiţi, faceţi click pe copertă!
iubirea e o tainică vioară
ce slobozeştze-n larguri armonii
să am puterea să te-aştept să vii
din stelele ce încă te-mpresoară
ca roua dimineţilor curate
cu care să îţi vindeci peste pleoape
să poţi vedea cum te aştept aproape
în vremile ce-ţi sunt îndepărtate:
vioara cântă, cântă şi se-nchină
cuvintelor ce-mi poposesc în filă,
iar viaţa-mi pare pururi ostilă
cu vinovaţii fără nici o vină
pe care îi iubesc şi nu îi tac
când simt vioara cum mă tot apasă
precum un cer ce peste lumi se lasă
ca să-mi desprindă sufletul de veac
Cezar Baltag – foto: AgerPres
„Cel mai vechi ni să dă unul Baltag, care ar fi trăit pe la 1600, şi care poate fi chiar acesta din documentul de faţă, Ionaşco Baltag. El a avut 3 feciori: Nicolai, pârcălab de Lăpuşna, Costachi, clucer (7177 – 1669, Mart 31) şi Petru Baltag, pârcălab de Orhel (7177 – 1669, Septemvrie 1).
Din Costachi Baltag, clucer, se naşte Ştefan, căminar, ce trăieşte la începutul secolului al XVIII. Din Ştefan Baltag se nasc Arhiri, Andrei Baltag şătrar şi Neculai Baltag. Din Andrei Baltag se nasc Iordachi Baltag, preot, Macarie Baltag, ierodiacon şi egumen la Precista din Roman, Vasile Baltag, protopop, Grigore Baltag, preot, Costachi Baltag, preot, Onofrei Baltag, protoiereu; toţi aceştia au trăit pe la finele secolului al XVIII-lea.
Din Vasile Baltag, protoiereu, s-au născut Gheorghe Baltag, ierodiacon, Andrei Baltag, preot, Sava Baltag, Zamfira, Safta, Andronachi Baltag, serdar şi Constantin Baltag, medelnicer”[1].
„Modul după cum erau întocmite proprietăţile rurale, urmaşii, nepoţii şi răsnepoţii moşteneau averea strămoşească în mod nehotărât (nedivizat – n. n.). Se ştia de tot satul că, la început, tot acel loc a umblat din hotar până în hotar pe atâţia bătrâni. Fiecare bătrân se cunoştea al cui era, se ştia numele primilor proprietari, care, fiind bătrâni în ochii răsnepoţilor, dădeau numele lor de bătrân la porţiunea de pământ ce o stăpânise. În document se dă numele de bătrân la pământul divizat în prima generaţiune (sublinierea noastră – n. n.). De pildă, Stan Plotun trăieşte pe la 1440, pe locul unde azi sunt Plotuneştii; el stăpânea tot pământul, care, după moartea lui, s-a împărţit la cel 3 feciori ai lui, care formau apoi bătrânii satului. Presupunem că întreaga moşie avea o întindere de 1.000 fălci şi că cuprindea şi loc de sat, fie selişte, fie vatra de sat; apoi ţarina, pădure, iaz, vreo moară de apă, vreo prisacă, livadă etc. Moşia, împărţindu-se în trei părţi, fiecărui bătrân, urmaş al primului proprietar, i se veneau câte 333 fălci, cuprinzătoare şi la vatră de sat, la ţarină, fânaţ, loc de prisacă, iaz, vad de moară, etc., etc. Dar nici un document vechi nu ne spune hotărât câtă era întinderea bătrânilor, nici chiar a moşiei întregi”[2].
[1] Codrescu, Theodor, Uricaru, Volum XXIII, Iași 1895, p. 214
[2] Codrescu, Theodor, Uricaru, Volum XXIII, Iași 1895, pp. 139, 140
Seniori ai Scrisului Bucovinean: Constantin HREHOR