Poezie de Gabriela Teișanu | Dragusanul.ro

Gabriela Teișanu: Despre iubire ce-ar mai fi de spus?

Un poet: Gabriela Teișanu

 

Un mesaj, trimis aseară, de către colega mea de birou și de… „Toy Machines”, Doamna Gabriela Teișanu, m-a surprins, dar nu din cale-afară. Și asta pentru că mesajul cuprindea un text liric, pe care Doamna Gabi îl numea „textul unei romanțe”, pe care o va cânta în februarie. Sunt convins că o să placă tuturor, Gabriela Teișanu fiind, atunci când e vorba de doine sau de romanțe, un interpret de ne-egalat.

 

 

Numai că „textul” este poezie adevărată, o poezie care, aidoma ghioceilor, răzbește spre lumină în „poiana” savuroaselor proze ale Gabrielei Teișanu, definindu-i complexitatea potențialului creator. „Textul”, odată scris, anunță regăsirea Gabrielei Teișanu într-un nou tărâm al creației, în care pășește cu siguranță și, tocmai din această convingere, nu ezit să deschid, pe site-ul meu, rubrica „Poezie de Gabriela Teișanu”. Așa că, la treabă, Doamnă coleg!

 

 

 

Despre iubire ce-ar mai fi de spus?
Te-nlănțuiește-n zori sublimu-i har
Și-oricât trăiești, nu poți iubi de-ajuns
Și nici s-o-mparți când fructu-i e amar.

 

Nu poți să negi ce-ai adorat cândva,
Nu poți iubi cenușa ce-a rămas
Cum nu vei face aur alb din lut
Și nici vei naște-un cântec fără glas.

 

De-oi mai iubi sau numai voi visa,
Chiar după ce voi fi trăit de-ajuns,
Mărturisească urma ce-oi lăsa.
Despre iubire n-am nimic de spus.