Dragusanul - Blog

„Goaba pântecelui” și „moartea de om”, în Moldova anului 1741

 

Şedinţa Divanului boieresc

 

 

Religve interesante ale dreptului pelasg supraviețuiau, degenerate și adaptate la vremuri, în „pravila”, deci în dreptul valah al Moldovei anului 1741. Despre păcatul „preacurviei”, uneori cu caracter incestuos, nu am găsit repere în legile în care Maica Pământ (Hestia) le încredințase lui Zalmoxe, dar despre vinovăția „morții de om”, da, și nu doar în documentele de cancelarie domnească a lui Ștefan cel Mare sau în cele câmpulungene de prin anii 1700, ci, cu veacuri înainte de legiuitorul Licurg, în… Iliada lui Homer.

 

Fără îndoială, cel mai interesant principiu al dreptului valah este cel al „răs­cumpărării capului”, după omor, prin plata unei sume de bani. Un prim exemplu de aplicare a dreptului privat de răzbunare sau compensare, pe seama arbitrajului, specific şi celţilor, dar şi Legilor încredinţate lui Zalmoxe de Hestia, s-a petrecut la Curtea domnească din Suceava, în 14 octombrie 1473, atunci când Ilca, fata lui Petru Ponici, moştenind vinovăţia tatălui său, „nu a tăgăduit această moarte a lui Andriţă, pe care l-a ucis Petru Ponici, tatăl Ilcăi, ci s-a ridicat… şi a plătit în mâinile slugii noastre, pan Petrea stolnic, moartea lui Andriţă” şi, astfel, „prin tocmeală bună şi înţelegere şi pace veşnică”, omorul a fost dat definitiv uitării, Petrea stol­nic beneficiind de compensarea bănească, plătită de fata ucigaşului.

 

Acelaşi tip de compensare, prin arbitraj, se săvârşeşte şi în satele câmpulungene, cel mai sugestiv caz fiind cel judecat în 7 august 1696 şi în 10 mai 1724. În 1695, pentru un „loc după Straje, în faţa Măgurii di cătră satul Pojorâta, care acel loc au fostu a Petrii Tolovanului celui bătrân, care întro vremi au fost giurat Toloveanul cel bătrân cu brazda în cap pentru dânsul” şi „având Tolovanul cel bătrân doi nepoţi, veri primari, şi vrând ei să-ş împărţască acel loc şi neputându-să ei învoi, s-au prelejit di au ucis şi au omorât pe Simion Boza, vărul său, tocma pe acel loc, iar cealaltu au pribegit în ţara ungurească”.

 

Deci, pentru un fânaţ din Pojorâta, pe care îl moşteneau de la bunicul lor, răposatul Petrea Toloveanu (care jurase „cu brazda în cap”), doi veri se iau la harță, iar unul dintre ei este ucis. Celălalt fuge în Ardeal. Omorul trebuia răzbunat sau compensat şi, cum nu mai exista vreun Tolovan, care să răspundă pentru crimă, vinovăţia este atribuită obştii săteşti din Pojorâta, din simplul motiv că pe teritoriul satului ei se săvârşise acel omor cu autor cunoscut. Atunci, în 7 august 1696, pentru că „pentru ace moarte au plătit satul judeţului”, Toader Filimon întoarce banii obştii şi obţine hotarnică, proprietatea astfel obţinută putând fi contestată de vreun Tolovan, dar acesta „fară nici un cuvânt să aibă a da gloabă care se chiamă „hultamo” judeţului. 30 ughi (ducaţi ungureşti) şi 12 oi negre breză cu 12 mei negri breji”.

 

Cu două milenii şi jumătate înainte de această tragică întâmplare, Homer avea să descrie… Procesul de la Câmpulung (judecat în baza Legilor Pelasgine, din care, ulterior, se va inspira şi Licurg), în felul următor:

 

 

„Gloata s-adună-ntr-un loc în sobor, între doi e o sfadă,

dânşii se judecă pentru răsplata cu care să fie

răscumpărat un omor. I-asigură unul că dase

plata, o spune-n vileag; celălalt, că nimic nu primise:

de-asta ei vor amândoi ca judeţul s-aleagă ce crede.

Oamenii strigă, fac gură, fiind pentru unul sau altul,

crainicii însă-i opresc şi fac linişte. Judecătorii

şed la judeţul lor sfânt, pe trepte de netedă piatră;

ia fiecare în mână toiagul strigacilor crainici

şi se ridică-n picioare şi judecă după olaltă.

Stau între dânşii talanţii, doi bulgări de aur, răsplata

judelui, care, rostind judecata, mai drept o să fie” (lliada, XVIII, pp. 360. 361).

 

Pravila aceasta străveche are, în 1741, următoarea aplicare zonală:

 

 

„Noi Grigorie Ghica Voevod bojiia milost. gpodar zemli Moldavschii[1]. Dat-am cartea Domniei mele cinstit și credincios boiarului nostru, dumnealui Constandin Roset, vel vornic, şi pe cine va pune dumnealui vornici la târgul Bâr­ladului, (aceia) să fie volnici, cu cartea Domniei mele, a căută şi a cerca gloabe, şugubine, morţi de om, venitul vorniciei (în) ţinutul Tutovei, a Tecuciului, a Putnii, Covurluiul, Fălciului.

 

Şi oriunde ar afla, sau prin târguri, sau prin sate domneşti, boiereşti, călugăreşti, fete, muieri văduve a făta (gravide – n. n.), să aibă a le lua gloabă: de fată mare, 20 de lei, de muieri 12 lei, de la cei ce le vor fi făcut (deci, de la părinții fetelor – n. n.), iar de la femei numai ciobotele (darea pentru călătoria investigatorilor – n. n.), câte 2 ughi (ducați ungurești – n. n.), pe obiceaiu. Însă într-acest chip poruncim să urmeaze, după cum scriem mai jos: pentru preuți, diaconi, ţărcovnicii călugări, feciorii de popă, nămeţii lor, oamenii bisericeşti, de se vor întâmplă vreunii dintr-aceştia să facă pe cineva a făta dinre mirence, fieştecare dintr-aceşti să aibă a-i globi protopopul care a fi, iar vornicii vor lua 2 ughi, ciobotele, de la femee, fiind mireancă; iar de se va întâmpla, dinspre partea femeiască, să fie a făta ori preoteasă sau diaconeasă, sau ţârcovnice, sau fată de popă, sau călugăriţă, fiind făcut de vreun mirean sau neam, ginere de popă fiind mirean, să nu fie (globiți – n. n.) de oamenii bisericeşti, ci să ia gloaba pântecelui oamenii dumnealui vornicului, pentru că bărbatul este obiceiul de dau gloaba pântecelui, iar femeia va certa-o potropopul şi va lua ciubotele, pe obicei; de va fi din oamenii bisericeşti femeia, pentru rudenii, pentru cuscrii, cumetrii, sânge amestecat, de s-a întâmpla a făta, să ia vornicii gloaba pântecelui, iar prptopopul va lua cicbotele, şi să-i certe, şi să-i judece pe pravilă pentru sânge amestecat; iar de se va întâmpla vreo greşeală fără pântece, să nu fie a făta (sex, fără a rămâne gravidă – n. n.), pe aceştia, ce-or fi sânge amestecat, iar protopopul să-i judece cu pravila şi să-i globească.

 

Pentru morţi de om, negăsindu-se ucigaşul, să plătească 12 sate din împrejurime moartea de om, pe obicei, şi ciobote să dea; iar prinzându-se tâlharul ucigaş, să ia ciobotele oamenii lui vel (marele) vornicul, şi pe tâlhar să-l dea pe mâna lui vel armaş.

 

Aşijderea, pentru târgeveţi den Bârlad şi ocolul târgu­lui, de fapte rele, de furtişaguri, de bătăi, de greşeli ce-or fi, cine ar face, ori din moldoveani sau armeni, sau jidovi, cine ar fi pe greşelile ce ar avea, vornicii de Bârlad să-i ju­dece, să-i globească pe fieştecare, după cum îi va fi vina; aşijdere, să aibă a lua şi venitul vornicii din târg din care cu peşte, 2 potronici, 2 ocă de peşte; de bute de vin, de cofă de horilcă, iar câte 2 potronici, 2 ocă de băutură; şi alte veni­turi ce-ar fi, să aibă a lua şi a urma, la toate, pe obiceai; alt nimeni să nu se amestece. / Aceasta poruncim. / 15 Mai let 7249[2] (1741)”[3].

 

 

[1] Transcris după manuscrisul No. 237 de la Academia Română, fol. 404. Îl pun între doc. bis. Catedrala Domnească, pentru că în el îi vorba de atribuţiuni date protopopului, care, în multe rânduri, la Bârlad, a fost dintre preoţi acestei biserici – nota preotului Ioan Antonescu; Nota noastră: reproduc documentul cu corecturile firești, pentru că nu mă interesează ca mărturie lingvistică; cei interesați să meargă la sursa citată – I. D.

[2] În urma unei cărţi domneşti de la Scarlat Grigorie Ghica voevod, din 1758 (7266), Martie 27, s-a luat autorităţii bisericeşti dreptul de a globi pe cei vinovaţi. „Prin aceasta, zice mult regretatul Episcop Melchisedec, s-a făcut bine; căci în puterea acelui drept se vor fi făcut multe abuzuri. La căutarea pricinilor bisericeşti, nu trebue să fie motive materiale, ci numai morale” (Cronica Huşilor, p. 265).

[3] Antonescu, Ioan, Preotul, Documente bârlădene, volumul I, Bârlad 1911, pp. 6, 7

 


Gabriela Teişanu: LA BALUL GOSPODARILOR

 

 

Lui

Călin

Brăteanu,

 

 

starostele

 

 

balurilor

de

azi

și

de

mâine

 

 

 

 

Se însera și o liniște binecuvântată începea să învăluie întreaga fire. Însă Catrina, biata, nu mai știa unde îi este capul. Costan al ei rânduise toate treburile pe afară și acum adăsta pe gang, trăgând din tabac, de parcă spectacolul oferit de gospodăria lui tihnită, înțesată cu vite și orătănii ghiftuite, merita savurat mai dihai decât balul gospodarilor pentru care se da Catrina lui de ceasul morții.

– Hai, mă, omule, că ai să mai duhănești pe la cămin, altfel ajungem când lumea pleacă, măi!

 

S-au îmbrăcat frumos cu straiele prețioase, încărcate de mărgele-mărgărit care sclipeau ca ochișorii somnoroși ai jderului bundiței și de pe altița cămășii. În răcoarea înmiresmată cu busuioc a casei celei mari, Catrina și-a pus la gât mărgelele, și-a stropit palmele cu oleacă de apă de colonie, netezi primul de la bondiță, chica frumos pieptănată a lui Costan și la urmă mărginuța îndoită a tulpănelului împestrițat în „tri culori”. Au apucat din mers coșarca cu bunătăți de pe gang și au purces spre căminul cultural.

Răzbăteau prin seara plină de mireasma fânului cosit, când concertul răcăteților din iazul plin de rogoz al lui Gherasim, când ritmul sacadat al dobei și tonurile răstite ale trompetei lui Vasile din balul care începuse. Pasul le zvâcnește mai rapid, că dacă ajung tare târziu, nu mai au loc la masa de ospăț așezată într-o latură a sălii de bal. Pe masă deșartă fiecare ce-a adus cu fală de acasă: cârnați fripți, chișcă proaspătă, plăcinte poale-n brâu, găluște cu carne, învârtită și cornuri cu povirlă. Între bucate era nelipsitul „șip” de rachiu – fala gospodarului la care cazanul nu plânge părăsit în fiece toamnă, ci varsă licoarea aceea care încălzește inima omului și ostoiește amărăciunile, care mai mușcă din viața fiecăruia, din când în când.

 

Atmosfera era de voie bună, Costan s-a așezat la masă între gospodari iar Catrina ciripea veselă între gospodine. O suceau acelea pe toate părțile cu gesturi smucite, sub priviri pierdute între admirația și curiozitatea izvorâtă din invidie, că frumoasă mai era!

Primul joc a fost a lui Costan, care își învârtea mândru și îndrăgostit „fimeia”, chiuind arar de i se umflau venele pe grumaz. Rămânea în urma lor un damf de parfum și strălucea ca un fulger marginea fustei crețe de catifea, de la broderia îngreunată cu mărgele, peste colțișorii poalelor imaculate. Ghetuțele cu tureatca înaltă și încheiate cu șiret și ciubotele cu scârț tocăiau ritmic pe podelele care gemeau sub povara atâtor frumuseți de perechi gospodărești.

 

În pauzele din ce în ce mai lungi, gospodarii ciocneau bucuroși, limbile se dezlegau, vacarmul devenea tot mai mare, fudulia și bățoșenia cu care venise fiecare de acasă se pierdea în aburii bahici de deasupra mesei îmbelșugate. Vorbăria lua locul jocului și femeile priveau îngrijorate spre colțul bărbaților. Cu toată paza, cu toate rugile șoptite sau gândite, o gâlceavă deja s-a iscat: câțiva bărbați vociferează, vinele de pe frunte li s-au umflat ca niște lipitori, obrajii le dogoreau și pumnii li s-au strâns amenințător. Primarul, om voinic și impunător, din câțiva pași a ajuns lângă ei. Saveta sta lângă Catrina și se uita lung și spărios spre Ghiță al ei.

– Ghiță, nu te băga! Îi strigă drăgăstos și pițigăiat omului ei.

 

Catrina își pune palma la gură, stăpânindu-și cu greu râsul: Ghiță al lui Saveta dormea cu ceafa rezemată de spătarul scaunului, gura îi rămăsese căscată și în jurul ei zbârnâia ca un satelit o muscă amețită de răsuflarea lui. În următoarea clipă, însă, râsul i-a înghețat pe buze: din Costan al ei nu se mai vedea decât chica bogată, înmuiată pe jumătate într-un blid cu mâncare. Nu avea rost să spere că a scăpat ceva pe sub masă și s-a aplecat el acolo să culeagă; stătea acolo țapăn și Catrina s-a dus să-l zgâlțâie. Costan nu s-a urnit însă, dar Ghiță s-a trezit speriat de ghiontul pe care Catrina i l-a dat din greșeală. A sărit în sus ca un arc, moment în care o ulcică de lut pornită dinspre colțul mânioșilor i s-a spart în frunte cu un pocnet scurt. Amețit, s-a prăbușit la loc pe scaun. Atunci Saveta glăsui lăcrămos de pe laiță:

– Mă, Ghiță, mă, ce ți-am spus să nu te bagi la bataie, mă?!…

 

Na, cu bune și rele, distracția continuă, că doar ce aveau să facă gospodinele? Așteptau să se scoale gospodarii, că doară nu s-or face de râs să îi târâie prin bal, nici să mergi acasă cu coșarca pe mână și haramul în spate, nu se putea.

Primarașul satului, amărât cumva că a venit singur – „fimeia îi cam boalnăvă”, bălmăjea el la cunoscuți prin bal – se îndreaptă spre Catrina și o ia la joc. Una la mână: că îi primar și nu-i floarea soarelui și, doi la mână: e și un gest de milostenie să nu refuzi un bărbat venit singur la așa o petrecere.

 

După o horă merge și o bătută, după o rusască mai încape și o sârbă, și uite așa s-a ajuns la o altă pauză. Catrina asudată de truda jocului, cu ochiul vigilent către Costan care dormea bine în lumea lui, nu mai putea de râs și voie bună. Simțea că e în culmea fericirii și că merită să tragi și în jug în fiece zi, dacă e nevoie, numai să ai parte de așa un bal și așa un partener de joc, măcar o dată pe an.

– Vai, Catrină, dar ce cald îi aici! Haideți să ne răcorim oleacă afară.

 

Speriată, face ochii mari și se uită în jur, dar toată lumea e ocupată cu cheful și distracția, așa că nici un ochi iscoditor nu pare să fie ațintit asupra ei.

Pornesc spre ieșire și se îndreaptă apoi după cămin, unde o căpiță de fân se mișcă într-un fel ciudat; se întorc, dar în bezna de sub geamul căminului, se împiedică de un picior cu ciorap fin și o cizmă bărbătească. Catrina dezolată, dă să se întoarcă rușinată în cămin, dar domnul primar o trage de mână spre scara dinspre podul căminului. Se uită amândoi în sus, spre gura podului, dar învălmășeala pe care o zăresc acolo, îi face să încremenească cu un picior pe primul fuștei de jos al scării. În acel moment, simțul moral al Catrinei se trezește brusc, își pune mâinile în șolduri, se uită tăios și adânc în ochii primarului și îi spune răspicat și plină de năduf:

 

– Îți place, domnule primar? Îți place??? Ți s-o umplut satu’ de panarame. Nu mai are unde să se poată răcori, într-așa o distrabalare, o fimeie gospodină ca mine!

 

 

 

Gabriela Teişanu


Neamuri moldoveneşti, în 1774

 

 

 

Faceţi click pe copertă,

dacă vreţi să citiţi sau să descărcaţi

această bază de date, care acoperă 1.820 pagini!

 

 


Pagina 1 din 1,44112345...102030...Ultima »