ion drăgușamul Povestea așezărilor moldovene Z
Zi de zi, minimum câte zece ore pe zi, în ultimul an eu am trăit intens în Moldova, deşi locuiesc în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca.
Zi de zi, minimum câte zece ore pe zi, în ultimul an eu am trăit intens în Moldova, deşi locuiesc în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca.
De la Istoria pentru începuturile romanilor în Dachia (Buda, 1812), spiritualitatea românească, înrădăcinată în cea a romanilor de către Petru Maior, a fost, în fapt, retezată de „vremurile şi mai cărunte”[1] ale legen-darului Moş Timp, deşi Saturnaliile, de pildă, în care toţi continuatorii lui Petru Maior se resemnează să identifice toate obiceiurile românilor, nu au fost altceva decât omagieri ale lui Moş Timp (Cronos, la greci; Cernunos, la celţi), reper mitic dezlânat descifrat, în condiţiile în care cultura română nu s-a raportat şi nu se raportează la culturile lumii, pe care, în fond, aproape mimetic le mărturiseşte.
[1] Transilvania, Anul VIII, Nr. 5, 1 martie 1875, p. 51
Întemeierea statului feudal Moldova, deci punerea temeliei unei istorii naționale pentru aceste ținuturi, se datorează lui Bogdan I, cneazul Moiseilor, stăpânitor peste satele Cuhea, Moisei și Vișeu.
Stâna moldovenească, aidoma stânii românilor din celelalte provincii, are, totuşi, un specific al ei, care constă în detalii mai puţin degradate ale matricei stilistice iniţiale, deci ale prototipului preistoric atât de bine înrădăcinat în practici şi în eresuri, încât îl putem întâlni chiar şi la stânele de astăzi.
Dimitrie Cantemir a fost primul cărturar român care a luat în discuţie problema celor două culturi rurale, dar tratarea temei, cu aparenţă de mitologie socială, a trecut voit neobservată, mai ales în secolul de glorificare excesivă a culturii rurale, sub denumirea egalitaristă de cultură ţărănească sau folclor.