Dragusanul - Blog

ion drăguşanul – revolta drăguşanilor: împăcarea cu lumea

 

 

 

În vara anului 2013, pentru că fiul meu Andi, aflat în tinereţea lui muzicală, încerca să compună o melodie pentru poemul „împăcarea cu lumea”, am tipărit o carte, în doar 10 exemplare numerotate, pe care am lansat-o în clădirea tipografiei „Muşatinii” din Suceava, la „Bizz Café”. Amândoi am cântat, fiecare cu instrumentele vocaţiei lui, într-o seară a prieteniei, pe care nu o vom uita nicicând.

 

Cartea aceasta intră târziu în universul virtual, abia atunci când exemplarul 1, aflat în păstrarea mea, se va întoarce acasă, la destinaţia lui iniţială.

 


VECHI CÂNTECE ŞI DANSURI GRECEŞTI

 

Mărturii despre

cântecele şi dansurile

vechi ale Greciei

 

 

O horă a grecilor, precum cea a „vestitului Dedal”, în cinstea Ariadnei, desfăşurată, cândva, la Cnosos, încă mai defineşte, la mai bine de trei milenii după evenimentele descrise de Homer, fenomenul horal grec, în curgere firească şi în tradiţiile de astăzi.

 

Tineri acolo şi fete bogate în boi o mulţime

Joacă-mpreună în cerc şi cu mâinile prinse deolaltă.

Fetele toate au gingaşe rochii de in şi flăcăii

Bine ţesute veşminte ce scânteie blând ca oleiul

Ele au conciuri pe cap, frumoasă podoabă de aur,

Dânşii au săbii de aur la chingă de-argint atârnate

Joacă ei toţi. Şi aici-ndemânatici şi iute s-avântă

Hora-nvârtind ca o roată de-o-ncearcă cu mâna-i

Meşter olarul, aici în şiraguri se saltă-mpotrivă.

Lumea-ndesită înconjură hora cea plină de farmec

Şi se desfată privind. De zei luminat cântăreţul

Zice din liră-ntrei ei. Şi-n vreme ce cântecul sună,

Se-nvârtesc doi ghiduşi se dau tumba în mijlocul gloatei[1].

De-a lungul timpului, s-au scris numeroase studii despre spiritualitatea grecească veche şi mai nouă, cea antică fiind descifrată migălos de genii ale culturii euro-pene, efortul comun fiind explicat şi justificat în convingerea rolului uriaş, pe care l-a jucat „neamul acesta al elinilor”, cum ar fi spus Herodot, în desfăşurarea istoriei universale.

 

„Aşa cum este cert că predispoziţia naturală pentru simţul frumosului există la toţi oamenii, tot aşa este cert că unele popoare îl posedă într-o măsură mai mare decât altele. Se pare că unul dintre aceste popoare era cel grec. „În talentul intelectual al grecilor antici”, notează Schmid[2], „pe lângă moderație, iese în evidență trăsătura ideală, datorită căreia ei s-au îndreptat spre tot ceea ce este mai înalt și mai nobil și au avut o receptivitate deosebită la frumos, în fiecare formă de manifestare, în vorbire și în înfățișările exterioare ale artelor vizuale, poeziei și muzicii și tot ceea ce se află în această direcție… Idealul unirii frumosului cu binele era originar la greci etc. Această receptivitate a grecilor la frumos mărturisește, în primul rând, faptul că ei, trăind aproape în toate locurile din lumea cunoscută de atunci și printre barbari, s-au remarcat peste tot prin înclinația spre frumos, apoi că alte triburi care au trăit între greci, timp de secole, nu au reușit niciodată să dobândească sentimentul grecesc autentic al frumuseții și, în cele din urmă, că simțul artistic îi înconjoară pe greci încă din prima epocă a dezvoltării lor, în care creează miturile poetice, care au devenit baza pentru toate artele frumoase, în care cântă, fac muzică și își înfrumusețează trupurile prin gimnastică, la fel ca în vremea lor de glorie”[3].

 

„Cântarea grecească nu era în esență diferită de cântarea modernă, în termeni melodici și ritmici, și care este mereu în această legătură, chiar dacă aplică expresii precum declamația „înălțată”, precum „recitativ” și altele asemănătoare antichității, autorul pare și el prins în vise cu ochii deschiși”[4].

 

„Rostind numele Greciei, ne simțim transportați în Casa Artelor. Un minunat suflu magic de frumusețe este răspândit peste tot ce a produs poporul elen, cu atât mai minunat cu cât ne vine nu numai de la poeți, de la operele de artă plastică și de arhitectură mai bine conservate, ci chiar și din moloz și fragmente împotriva cărora timpul și barbaria au făcut tot ce le-a putut”[5].

 

Mă opresc aici cu citările, interesul meu fiind doar acela de a grupa mărturii europene, risipite prin vremuirile veacurilor, despre muzica şi dansul din „Casa Artelor”, care a fost, este şi va fi pururi tulburătoarea Grecia (Ion Drăguşanul).

 

 

[1] Homer, Iliada, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti 1967, XIX, versurile 581-593

[2] K. Schmid, Geschichte der Erz., Stuttgart 1884, I. Bd. S. 180. Vergl. weiter O. Bernhardy, Grundrifs der griechischen Literatur, 4. Bearb. 1. Teil, 1876, S. 66 u. 78. Über die Gemeinschaft der griechischen Völker an der künstlerischen Schönheit s. Winckelmann, Gesch. d. Kunst. Bd. 4, 1, 8 und Lessing, Laok. II.

[3] Lampas, D., Die künstlerische Erziehung der athenischen Jugend im 5 und 4 Jahrvundert v. Chr., Jena 1904, p. 3

[4] Ambros, August Wilhelm, Geschichte der Musik, Leipzig 1880, p. 542

[5] Ambros, August Wilhelm, Geschichte der Musik, Leipzig 1880, p. 217


Ciprian CÂRDEI: Zgomotul, în viața lui Mihai Eminescu

 

 

 

A fost sau nu a fost Mihai Eminescu sensibil la zgomot?
A fost sau nu a fost Mihai Eminescu agresat prin zgomot?
A avut sau nu a avut Mihai Eminescu probleme cu somnul?

Orice persoană care a suferit de insomnie anorganică,adică insomnie cauzată de surse din
mediul exterior poate recunoaște cu ușurință o persoană care a suferit de insomnie.
Iată ce spune Ioan Slavici în mărturia sa despre Eminescu,în cartea Mărturii despre Eminescu
Povestea unei vieți spusă de contemporani,Editura Humanitas 2022,redactor Cătălin
Cioabă,pagina 171:

“Îl văd,parcă și acum,uitându-se din când în când sperios și scos din răbdare la mine.
Om de o veselie copilăroasă,el râdea cu toată inima,încât ochii tuturora se-ndreptau asupra
lui.În clipa următoare se-ncrunta însă,se strâmba ori își întorcea capul cu dispreț.Cea mai mică
contrazicere-l irita;muzica de cele mai multe ori îl supăra;șuierătura-l făcea să se
cutremure;orice scârțâitură-l scotea din sărite.Și adeseori el îmi zicea „taci numai
scârțâi!”

Din textul de mai sus mărturie a lui Ioan Slavici se deduce clar că Mihai Eminescu a suferit de
insomnie.Când nu ai probleme cu somnul nu ești deranjat de zgomotele din cursul zilei,din stare
de veghe.

Iată ce spune Vasile Scânteie în mărturia sa despre Eminescu în cartea Mărturii despre
Eminescu Povestea unei vieți spusă de contemporani,Editura Humanitas,2022,redactor Cătălin
Cioabă ,pagina 495:

“Eminescu,pe când ședea într-o mansardă a caselor Uby Succesori din Iași,avea o vecină,în
același gang,ușă în ușă,o pianistă,anume domnișoara Dawson,o englezoaică bătrână și
sentimentală,care toată ziua cânta muzică clasică și se acompania singură cu vocea la pian.
Eminescu,care obișnuia să nu iasă zile întregi din casă,era osândit să asculte cât e ziua de
lungă vocea pițigăiată și miorlăitoare a bătrânei pianiste.

Din zorii zilei domnișoara Dawson deschidea ferestrele și ușa și Eminescu era trezit de
prelungite tirade: Aaaa…Oooo…cari se repetau din ce în ce mai fortissime.
Pe lângă ușa poetului se oploșise un biet câine,care trăia din mila proletarilor ce stăteau în
același gang cu Eminescu.

Până și dobitocul ciulea nervos urechile,trezit dis-de-dimineață de muzica domnișoarei
Dawson.Eminescu observă cum câinele cască prelung și își manifestă supărarea scoțând un
lătrat mânios.

Faptul acesta a sugerat lui Eminescu o răzbunare împotriva turbulenței sale vecine.
După o osteneală de câteva zile,câinele era dresat pentru răzbunare: îndată ce domnișoara
Dawson începea să cânte,Eminescu deschidea și el ușa mansardei sale și,cu un baston-
baghetă în mână, dirija câinele său,care,după ce se punea sluj,începea să-l latre după tactul
muzicii.

Schelălăia bietul câine,că-ți venea să apuci câmpii,și duetul dintre vocea de contraaltă a
domnișoarei Dawson și câinele tenor,aceste două voci atât de muzicale,putea dispera și pe cel
mai profund wagnerian.

Enervată,domnișoara Dawson înceta să cânte și închidea ușa disperată de înfiorătoarele urlete
ale câinelui.
Iar,la Sfântul Gheorghe,Eminescu a scăpat de clasica sa vecină.”

Din mărturia lui Ioan Slavici,din cartea Mărturii despre Eminescu Povestea unei vieți spusă de
contemporani,Editura Humanitas,2022,redactor Cătălin Cioabă,pagina 181:

“Dădeam lecțiuni la Școala normală a Societății,la azilul “Elena Doamna” și la institutul
Manliu.Sâmbetele dar și-n ajunul zilelor de sărbători,când nu aveam să fiu la 8:00 dimineața pe
catedră,stăteam și eu adeseori cu el și discutam chestiuni de gramatică,de pedagogie, de
filosofie,ori de istorie,întregi nopți senine,care nu se pot uita.De obicei însă nu-l lăsăm să stea,și
era destul să bat în perete pentru ca să-și strângă lumânarea ori să-l întreb,când mă
întorceam acasă,dacă și-a luat ori nu masa pentru ca să se ducă și s-o ia.

În primăvara anului 1883 însă el a început să se îndărătnicească și nu mai eram nici eu tot cel
de mai înainte.Sufeream de câțiva ani acum de o hiperclorhidrie,ale cărei simptome interpretate
de medici drept manifestațiuni ale unei alte boli mă chinuiau,mă umpluseră de îngrijire și mă
făcuseră nerăbdător.Nu mai aveam dar măsura de mai înainte nici în relațiunile mele cu
Eminescu și mă supăram câteodată pe el.

Obiceiul lui era că citea cu glas tare ceea ce îi plăcea,mai ales poeziile și făcea multă gălăgie
când scria,se plimba,declama,bătea cu pumnul în masă,era oarecum în harță cu lumea la care
se adresa.

Îi băteam în perete;el stingea lumânarea și se liniștea,dar era de rea credință și nu se
culca.Peste câtva timp,când credea că am adormit,aprinde din nou lampa și iar începea să
bodogănească.Mă sculam atunci,mă duceam la el,și-l rugam să mă lase să dorm. Această-l
răpunea,dar relațiunile dintre noi erau din ce în ce mai încordate.Eu eram din ce în ce mai
stăruitor iar el se făcea tot mai îndărătnic și zicea în cele din urmă că abuzez de afecțiunile lui
și-l terorizez.
Acesta a fost pentru mine primul semn al bolii de nervi care îl cuprinsese.”

Voi încheia mărturiile tot cu cea a lui Ioan Slavici din aceeași carte pagina 303:

“Orișicât de mult i-ar fi plăcut însă discuțiunile pe care le avea mai cu unul,mai cu altul,el tot
acasă își petrecea mai bucuros timpul,fie scriind,fie citind,fie stând pe gânduri,fie mai ales
dormind,ceea ce în gândul lui era partea cea mai plăcută a vieții.”

 

Concluzie

Nu poți să faci asemenea afirmații despre somn,decât daca nu prea ai parte de el,dacât dacă iți
lipsește.
Când ești torturat de zgomot,un somn bun este suficient pentru a fi fericit in viața.
Mihai Eminescu,poetul “ cel mai iubit “de români, a suferit din cauza zgomotului,a fost “sensibil”
la zgomot,a suferit de insomnie anorganică.

Cardei Ciprian Constantin
https://editurasubconstientulcharlie.ro/
01.11.2024,Danemarca


ion drăguşanul: SCHIMBĂ TOT!

O carte de poezie, închinată trupei rock VILLA GORILLA din Cluj-Napoca, care îşi lansează, astăzi, primul videoclip al albumului cu 10 piese noi şi care înseamnă şi pentru mine o nouă naştere.

 

 

 


ion drăguşanul: NOI, VALAHII

 

 

Vreme de patru milenii, noi am fost pelasgi; alte două, valahi, iar de curând, după 27 iunie 1848 şi până în zilele noastre, suntem români.

 

Despre acestea vorbesc cele 800 de pagini ale acestei cărţi, cu mărturii ale străinilor care ne-au cunoscut, de-a lungul mileniilor.

 


Pagina 1 din 1,49212345...102030...Ultima »