Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro

în veşnicia ta săracă

 

din trup, în trup, în trup, în trup

călătorind din veac în veac

eu sunt doar ochiul unui lup

ascuns de stelele ce tac

şi-nspăimânt de întuneric

sfâşii doar seva din copaci,

în timp ce tu în negrul sferic

aştepţi tăcerea să o taci:

 

 

hai, vino lângă steaua mea

şi-ngemănează-te drept pleoapă

păgână uneori şi rea

ca vremea vremii să ne-ncapă

şi-atunci când n-om mai sta de strajă

căci toate astea au să treacă

încearcă-mă desprins din vrajă

în veşnicia ta săracă

 


o lacrimă amară care cântă

 

 

cobzarul orb nu semăna cu orbii

căci culegea cuvintele din stele

ca să privească uneori cu ele

spre văi în care năpădiră corbii

şi nu-i păsa de toate celelalte

abia înghesuite în contur

sau spulberate boare împrejur

spre bolţile adâncului înalte,

 

 

cobzarul orb era doar un poet

muşcat încrâncenat de o cântare

desprinsă de prin stele căzătoare

ca amăgirea-ntr-un târziu regret,

iar şoapta lui se desluşeşte sfântă

sub paşii călătorilor din zori

când viaţa însăşi pare uneori

o lacrimă amară care cântă

 

 


că toate celelalte-s doar tăcere

 

 

 

dacă exiști te vor zări pândarii

și-nspăimântați vor azvârli cu pietre

căci umbrele, când se desprind din vetre,

în bezna beznei se vor face carii

și vor rămâne pururea în beznă

rozând înfometate întuneric

și pizmuind întoarcerea în sferic

și roua ca stigmat săpat pe gleznă,

 

 

ignoră tot, căci încă ai de mers

pe căile din veșnicii ursite

și lasă-n urmă cele pătimite

în necuprinsul fiecărui vers

desprins din palma ta drept mângâiere

doar pentru setea celorlalți drumeți

și-apoi pe cale singur să înveți

că toate celelalte-s doar tăcere

 


risipa lui aici în depărtare

 

 

doar când iubești și stânca și izvorul

și iarba-n pribegie peste zări

se vor croi-n adâncul tău cărări,

nimic nu se străbate cu toporul,

iar de nu-ți vrei sfârșitul în nimic

ci lângă ghizdul sacru al fântânii

ignoră-ți și supușii și stăpânii

să poți trăi ca boabele din spic,

 

 

iar uneori să mai deschizi ferestre

căci fără de lumină nu exiști

și însoțește călătorii triști

în mersul ostenit spre niște creste

de unde nostalgiile amare

ca valurile ierbilor se văd,

în rest e doar pustiu și doar prăpăd

risipa lui aici în depărtare

 


trilogie existenţială: încredinţarea

 

 

 

hai, pune şaua pe un cal de lut

s-aud copita cum măsoară clipa,

iar ierburile care m-au durut

să îmi atingă fruntea cu aripa

ca un balsam din veşnicii primare,

iar universul vremii ruginit

să-mi desluşească trecerea călare

prin ce-i vremelnic pururi răzvrătit

 

 

căci nu-s născut să cad în rugăciune,

să mă răsfăţ credul cu umiliri

când înţeleg ce nu-ndrăznim a spune:

doar cei supuşi au devenit martiri,

ceilalţi s-au dus precum le-a fost ursita

şi-asemeni lor cândva şi eu m-oi duce

când calul meu şi-o poticni copita,

dar nu o să mă las urcat pe cruce

 


Pagina 1 din 14412345...102030...Ultima »