Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro

ion drăguşanul: Caietele tinereţii

 

 

 

deasupra noastră grauri, grauri

bat calendarele în cuie,

iar anotimpul dovedeşte

că s-ar putea trăi frumos

sorbind din naltele potire

secunda asta care nu e,

căci iarăşi existăm, prieteni,

a doua zi după Christos

 


şi n-am auzit niciodată răspuns

 

O acuarelă de Radu Bercea, 2017

 

 

bătrânii au suflete de copii,

dar nu-i nici o mamă să-i apere

şi plâng când răsare toamna prin vii

frunzişul sălbatec să-l scapere,

şi poartă povară atâta credinţă

încât se-ncovoaie şi şchioapătă

şi parcă-s cu zeii de-un leat şi-o fiinţă

spre zările zării când scapătă,

 

iar soarele parcă dintr-odată bătrân

îşi caută mama în noapte

adesea întrebând-o: eu cui mă amân,

trezirii în zori a fructelor coapte?

şi n-am auzit niciodată răspuns

păşind cu bătrânii în şiraguri pe cale,

ci doar pe Iisus care plânge ascuns

purtând bătrâneţile sale

 

 


vei tot păşi cu soarele pe frunte

 

 

 

să nu te-ntrebi, ci numai să te bucuri

de ce ţi-i pus în drumul tău ursit,

pe pragul casei numai mucuri, mucuri

luceferii târzii au ruginit,

dar să nu-ţi pese, nu-i lua în seamă,

trăieşte-ţi bucuriile firesc,

chiar de te simţi adesea o hologramă

prin care alte lumi ne tălmăcesc,

 

dar nu contează, ai ce e al tău

şi fericeşte-ţi sufletul cu asta,

poverile părerilor de rău

azvârle-le-n pustie şi-apoi basta,

vei tot păşi cu soarele pe frunte

din stânci golaşe până sus, în vers,

căci ţi-a fost dat destinul unui munte

ce vieţuieşte şi în univers

 


călătoresc, dar ţie de ce-ţi pasă?

 

 

 

adeseori, când mă găseşti străin

şi-nstrăinat de vremile din casă,

eu ripostez cu sufletul venin:

călătoresc, dar ţie de ce-ţi pasă?

îmi povesteşti nimicuri şi n-ascult

căci sunt plecat atâta de departe

şi fără voia voii te insult

de când trăiesc doar pagini dintr-o carte,

 

iar tu te bucuri când nepoţii vin

ca să-mi aducă sufletul acasă,

căci îl uitasem iarăşi într-un clin

de jarişte de codru luminoasă,

le mulţumesc şi-aştept tu să le dai

din bunătăţi şi să mă lase-n pace,

dar sufletul îmi strigă iarăşi: Hai,

abia prin ei vei mai avea ce face!

 


şi mă aştern în pagini, să exist

 

 

 

eu sunt din cei care-au trăit pe rug

şi au păşit desculţi doar pe jeratic,

dar nu am tras cu vitele în plug

şi nu mă-nchin bezmetic şi lunatic

stăpânilor ce-au fost ursiţi stăpâni

de omeneşti vremelnice tradiţii,

deşi îmi pun adesea fruntea în mâini

să desluşesc puhoi de superstiţii,

 

 

da-n viaţa asta nu mă las prostit

cu votul ambulant sau patrafirul,

căci am atât de multe de-mplinit,

mi le vesteşte-n zori de zi zefirul

şi mă aştern în pagini, să exist

acolo unde lumea chiar există,

noroc de trup, un fel de ametist

care-n prigoana vremilor rezistă

 

 

 


Pagina 1 din 15212345...102030...Ultima »