Poftiţi la moaşte, sfinţi şi minuni!

Sfântul de la Maglavit

În 1935, când un preot descurcăreţ a început să vândă mitul sfinţeniei ciobanului Petrache Lupu din Maglavit, Biserica a avut vorbe grele la adresa acestui sacrilegiu, minunile fiind caracteristice doar lui Iisus Hristos, nu şi pământenilor de rând. Numai că minunile sfântului de la Maglavit au început să producă atâta bănet, încât Biserica şi-a reconsiderat repede luarea de poziţie, nuanţând-o şi intrând în afacere. Ba, foarte curând, a mai născocit şi o sfântă, o fătucă dintr-un sat oarecare, cam înceată la minte, care l-a confundat pe un flăcău dornic de tăvăleală cu diavolul, de care a scăpat-o un bătrân şi care bătrân nu putea fi decât bunul Dumnezeu. Deci, minune!

Dar ciudăţeniile acelea interbelice însemnau o biată copilărie propagandistică, faţă de adacerea moaştelor Sfântului Daniel Securistul, minunile lui Petrache Lupu fiind receptate doar de lume drept minuni, după cum concluziona, în cele din urmă, reputatul savant dr. Gh. Marinescu, care studiase fenomenul acela de alienare publică a unei naţiuni. Abia acum afacerile cu sfinţenii au ajuns să clatine cu adevărat creştinismul, cunoscutul legământ (“sâmbure de credinţă”) de întemeiere a Bisericii, “Cred întrunul Dumnezeu”, transformându-se într-o idolatrie a osemintelor înspăimântătoare.

Mărturii despre Petrache Lupu am publicat în categoria “Minunea de la Maglavit” (pe coloana din dreapta paginii sunt trecute toate categoriile, pentru a putea intra direct în materialele care vă interesează), dar am găsit, în “Ilustraţiunea română” din 1935, fotografile făcute de Şt. Ignat, pentru reportajele lui Nicolae Ţic, pe care le pun la dispoziţia tuturor celor care au nevoie de ele: