Dragusanul - Blog - Part 10

Corina – Scîntei prin sufletele bucovinenilor

 

 

 

De la regretata Rodica Dominte, încoace, nu am mai întâlnit slujitor al culturii care să scapere prin sufletele oamenilor atâta lumină precum Corina Scîntei, colega noastră care, iarăși precum Rodica Dominte, știe pe nume pe fiecare artist amator și profesionist din Bucovina și care, din multe alte cauzalități, a devenit singurul om de neînlocuit în Centrul Cultural „Bucovina”. Și asta pentru că așa s-a născut, într-un „astăzi” de odinioară, generoasă, comunicativă și cu sufletul descheiat, răspândind căldură și sinceritate, dar și un zâmbet netrucat, care provoacă până și seninătatea zilelor.

 

 

Corina Scîntei trăiește cu adevărat dimensiunile culturale ale Bucovinei, iar totala ei implicare în fiecare eveniment în parte, ține de firescul ei lăuntric, de o stare de normalitate intimă care o favorizează în deslușirea visului împlinit prin făptuire. Corina Scîntei este ea însăși o sărbătoare, percepută ca atare de către toți cei care o cunosc.

 

 

La mulți ani, Corina Scîntei,

și Dumneyeu să ni te ție

numai întru bucurie!

 


Povestea aşezărilor sucevene: Bereşti

 

 

 

Bereşti. Statutul de moşie a Zvoriştei, pe care s-a durat, ulterior, un cătun cu zece case, apoi, pe seama migraţiilor galiţiene de „liuzi”, chiar un sat, cu biserică mică şi târzie, dar cu oameni săraci, încât sărea în ochii drumeţului „cam proasta situaţie” a sătenilor, Bereştii au aceeaşi istorie ca şi Zvoriştea, Zamostea şi Şerbăneştii, cu aceiaşi moş-strămoşi, care se risipesc prin veacuri în diverse încrengături ale aceleiaşi tulpini genealogice. Prin urmare atestarea documentară începe cu statutul de moşie megieşă.

 

1492, martie 17: În faţa Divanului lui Ştefan cel Mare apar nepoţii lui Ion Jumetate, „Mărina, fiica lui Giurgiu Jumetate şi cu copiii săi, şi cu vara ei, Mărinca, fiica lui Mândrea, şi nepotul ei de frate, Silea, şi sora lui, Donea, fiii Fedcăi, şi verii lor, Şteful şi sora lui, Mărina, fiii Maruşcăi, fiica lui Şteful Jumetate” şi împart, în bună înţelegere, o parte dintre moşiile rămase după bunicul lor, Iom Jumetate. Şteful şi sora lui, Mărina, „nepoţii lui Şteful Jumetate” moştenesc „Şerbănăuţi pe Siret… Iar hotarul acelui sat, anume Şerbănăuţi, să fie din poiană, de la cornul pădurii, care este aproape de drum… iar de la Bereşti, aproape de Siret, o movilă pe care a pus-o Ioanăş (cel din 1392, proprietar al Zvoriştei, Zamostei şi Şerbăneştilor – n. n.), iar de la acea movilă drept către făget”[1].

 

1734: În 20 februarie 1733 se confirmă împărţirea moşiilor lui Vasile Stârcea, făcută în 20 decembrie 1733 e marele vornic Sandu Sturze, între urmaşii lui Stârcea, „anume Pătrăşcanu şi Safta, Ion şi Ştefan Stărpul, dându-se partea Stărpului, cu judecata Domniei Sale, să-l clironomisască nepoţii lui, feciorii lui Ioan Stârcea”. Astfel, prin „cartea lui Ion şi a lui Ştefan Stârcea, s-au împărţit pe 6 feciori ai lui Ion Stârcea: A patra parte de Bereşti, lui Vasile Stârcea; a patra parte de Zvorişte, Ilincăi; a patra parte de Şărbăneşti, Irinii şi o parte Ilincăi… A opta parte de Zvorişte, Sandii, mumei şatrariului Petre Cheşcu… A patra parte din Şărbăneşti, Saftei, din care se trage pitarul Cliamintiuoi”. / „La clironomii lui Ion Stârcea, ce clironomisesc şi pe Ştefan Stărpu, după puterea de judecată: A patra parte de Bereşti ot Ţinutul Sucevei; a patra parte de Zvoriştea”. / Partea lui Patraşcanu şi a Saftei lui Vasile Stârcea: jumătate de sat de Şărbăneşti; a patra parte de Bereşti… a opta parte de Zvorişte”. / „La clironomii lui Patraşcu şi a Saftei, surorii sale: A patra parte de Bereşti la Ţinutul Sucevei; pol  sat Şărbăneşti; a patra parte de Zvoriştea, însă cu jumătate de a patra parte ce au luat-o de la Şăpteliceşti fără dreptate, că unde aveau ei a opta parte de Zvorişte, acmu se stăpâneşte a patra parte”[2].

 

1772-1774: La Bereşti existau 14 case, cu 7 birnici şi cu 7 rufeturi, reprezentate de 1 mazil, 2 argaţi ai lui, 1 nevolnic, 1 ţigan şi 2 femei sărace[3].

 

1775: În recensământul făcut din ordinul generalului Spleny pentru Ocolul Siretului, Bereştii sunt menţionaţi cu 1 mazil, 1 popă, 10 ţărani.

 

1778: Bereşti avea 123 familii[4], incluse fiind şi cele de galiţieni, care munceau pe moşia mazilului Calmuţchi.

 

1803: Bereştii pitarului Neculai Calmuţchi avea 70 liuzi (oameni străini, de regulă fugiţi din Galiţia), care se alătură băştinaşilor menţionaţi de recensămintele anterioare[5].

 

1894: Biserica „Filială din Bereşti „Sfântul Necolai”, construită din lemn bârne, încheiate, de jos, până şi cu bolta de sus, de Vasile Calmuschi, la 1800. Catapiteazma din iconiţe mici, are inscripţia: „Această sfântă şi Dumnezeiască catapiteazmă s-a făcut de robul lui Dumnezeu Vasile Calmuschi şi soţia sa Balaşa, ca să fie spre pomenirea a tot neamul lor (7282). Altă inscripţie arată că s-a reînnoit de robii lui Dumnezeu Vasile Lepadatu, cu soţia sa, Safta, spre pomenirea a tot nea­mul lor, 1847, septembrie 26. În 1890, i se bătu scânduri pe dinlăuntru şi afară, văpsindu-se; se podi jos cu scân­duri, de comună şi enoriaşi, prin stăruinţa preotului C. Balanescu. Clopotniţa, dinaintea bisericii, pe 2 stâlpi. Pe clopot, numele Nicolae Calmuschi, 1809. Cimitirul e cu gard, cel de înmormântare, în partea de răsărit; sunt 8,5  fălci”[6].

 

1895: Comuna rurală Zvorăştea (Zvoriştea), din județul Dorohoi, plasa Berhometele, era „formată din satele: Bereşti, Buda cu Dealul, Poiana, Pustaiul, Şerbăneşti cu Slobozia, Stânca cu Zvorăştea şi Vatra, cu reşedinţa în Zvorăştea. Are 5.164 suflete; 6 biserici, deservite de 3 preoţi, 7 cântăreţi şi 6 pălămari; o şcoală mixtă. Vite: 939 vite mari cornute, 1.719 oi, 8 capre, 212 cai şi 300 porci”[7].

 

1895: „Soldaţii mai jos notaţi, dezertând, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi: ”

 

1898: Bereşti, sat, judeţul Dorohoi, pe moşia Zvorâştea, comumna cu ase­menea numire, plasa Berhometele. Cu 136 familii, 544 suflete. Bise­rica, cu patronul „Sfântul Nicolae”, fără preot, cu 2 cântăreţi, 1 pălimar, este din lemn şi mică, făcută, în anul 1800, de Vasile Calmuschi”[8]. În dicţionarul lui Filipescu-Dubău se menţionează „cam proasta situaţie” a sătenilor, iar Calmuschi este connsiderat ctitor al bisericii „dupre spusa populară şi însemnările ce sunt, căci inscripţie n-are”[9].

 

1919: EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de Comisia I judeteană, relativ la exproprierea moşiei Bereşti, din comuna Zvorâştea, proprietatea doamnei Ioana Dr. Sava-Goiu. Din această moşie s-au expropriat  94 ha şi 10 ari, situate între Siret şi Sireţel, în lung, în hotar cu terenul dat în expropriere locuitorilor din Ionăşăni pentru mosia Strâmba, având ca hotare, la nord, Siretelul, la sud, Siretul, la apus, hotarul pământului expropriat pentru locuitorii din Ionăşăni, iar la răsărit, cu restul proprietăţii. Întreg terenul expropriat este de calitatea I şi comisiunea opinează a se plăti cu 1.100 lei/ha. / Pentru exactitate: / Preşedintele comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer. // EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Bereşti-Zvorâştea, din comuna Zvorâştea, proprietatea Casei rurale din Bucureşti. Moşia are o întindere totală de 769 ha, care s-au expropriat în intregime, conform art. 5 din decret-lege, scăzându-se numai 3 ha – conacul, şi are următoarele hotare: spre răsărit apa Siretului şi moşia Strâmba, la apus delimitările satului Călugăreni (Adâncata) şi pădurea Hânţeşti, la nord moşia Bereşti Cotin Zamfirescu şi vatra satului Bereşti şi la sud cu moşia Hânţeşti. Terenul expropriat se compune din 512 ha calitatea I şi 194 ha calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.100 lei ha calitatea I şi 900 lei ha calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecator M. Balasan. / Secretar, I. Baer. // Cotin Zamfirescu (stăpân şi în Vârfu Câmpului), fiind proprietar în hotar, pe toată întinderea şi pe moşia Bereşti- Calmuski,  a oferit o egală porţiune de pământ în moşia Bereşti, hotar cu moşia Vârfu Câmpului, în lungul moşiei, între Siret şi Sireţel. Pământul se compune din 78 ha calitatea I şi 6 ha 30 ari calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.400 lei ha pământ calitatea I şi cu câte 900 lei ha calitatea II”[10].

 

 

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, doc. 108, p. 215

[2] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 272-276

[3] AŞRSSM, Moldova în epoca feudalismului, vol. I, Chiţinău 1975, p. 344

[4] Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 55, 56

[5] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886, p. 243

[6] Ciocoiu, C., Iconomul, Note la Monografia Bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Botoşani, Dorohoi 1892, p. 56

[7] Lavovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, Volumul V, București 1902, p. 799

[8] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul I 1898, p. 379

[9] Filipescu-Dubău, Nicu, Dicţionar geografic al judeţului Dorohoi, Iaşi 1891, p. 18

[10] Monitorul Oficial, 9 august 1919, p. 4955-4957


O scriitoare care cântă: Gabriela Teișanu

 

 

 

 

Povestitor înnăscut, cu izbânzi care nu pot fi ignorate în proză scurtă și poezie, Gabriela Teișanu, ursită doinitului alintător și tămăduitor, cântă, face emisiuni de radio și de televiziune, coase ii frumoase de parcă ar picta cu acul, organizează omagieri expoziționale ale măiestriei rurale românești din Bucovina, nu ratează nici un eveniment cultural, nici o lansare de carte, vernisaj de expoziție, spectacol de teatru sau concert, cu un firesc al trăirii, care, iarăși, presupune înnăscutul și un fel de religiozitate a sufletului care nu poate respira și fi ceea ce este decât în condiționările inefabile ale creației.

 

Gabriela Teișanu există în afara timpului, pășind pe clipite cu dezinvoltură pentru a-și defini propriul univers. Se simte minunat în universul ei de litere, de armonii sonore și coloristice, de parcă și-ar arcui sufletul curcubeu asupra fiecăruia dintre noi.

 

 

La mulți ani, Gabriela Teișanu,

și Dumnezeu să ni te ție

numai întru bucurie!

 


Povestea aşezărilor sucevene: Grămeşti

 

 

 

 

GRĂMEŞTI. Despre legendarul Grama, al cărui nume l-a înveşnicit satul Grămeşti, vechile urice se pronunţă destul de ambiguu. Exista, în 1439 (6947), ca partizan al lui Ştefan Vodă, în disputa cu fratele său, Iliaş Vodă, un ban Grama, probabilfrate cu Oană Grama, proprietar de moşii pe Câmpul lui Dragoş, şi cu Coste Grama, proprietar al Siminicenilor. Acest Grama a avut patru feciori, pe Stan, Sima, Bodea şi Bogdan Grama, un singur urmaş fiind consemnat de mărturiile istoriei, Grama, fiul lui Stan şi părintele lui Grama vameş, care se însurase cu sora nevestei lui Ştefan Centaurul[1]. Cum satul lui Grama avea să fie împărţit, în 1430, între fiii lui Ioan Jumătate, este de presupus că Grama care a dat numele satului Grămeşti era ori tatăl, ori unchiul lui Ioan Jumătate, care putea moşteni sau cumpăra satul, conform dreptului valah, doar ca „neamul cel mai apropiat”, indiferent că era vorba de cumpărătură sau de moştenire.

 

1430, iulie 7. Satul lui Grama, Grămeşti, este menţionat în diata prin care Şteful Jumătate primeşte satul Cândeşti. În faţa divanului lui Alexandru cel Bun se prezentaseră „Jurju Jumătate, cu fraţii săi, cu jupânul Şteful şi cu jupânul Mândrul… şi cu a lor bunăvoie au împărţit ocinile părintelui lor, Ioan Jumătate… iar jupânului Şteful s-au dat Şerbăneştii pe Siret, cu mori în Siret şi Cândeşti pe Siret, cu moară pe Siret, între Grămeşti şi Rogojeşti, şi, mai jos de Călineşti… iar cu mori pe Siret”[2].

 

1490, martie 15. „A 26 biserică, la Grama, cu popă” trece sub ascultarea Episcopiei din Rădăuţi[3].

 

1623, aprilie 12. Ştefan Tomşa întăreşte lui Mihai Tăutul, pârcălabul Hotinului, „giumatate de sat Grămeştii, parte de sus, cu moară pe apa Siretului, ce el şi-a cumpărat de la unchiul său, Toader, fiul lui Tăutul,logofăt şi jumătate de Rudeşti, jumătatea de jos, ce i-a venit parte de la părintele său, Zahariia Tăutul, şi cu loc de iaz şi mori, şi satul Drăguşeştii, mai sus de târgul Siretului, ce el şi-a cumpărat de la Vasilie şi de la sora lui, copiii Eremii Drăgăneasii, nepoţii lui Burlă comis, şi a patra parte, partea de jos, din tot satul Rugăşeşti pe Siret, ce el şi-a cumpărat de la Căzacul şi de la femeia lui, Nastasia, fiica Agafiei Tolocicoaiei, nepoata lui Ponici, şi a treia parte din jumătatea de sus din acelaşi sat, parte cu loc de mori pe Siret şi pe Molniţă, amândouă părţile din ţinutul Sucevii, ce şi-a cumpărat de la Vasilie şi fratele lui, Gligorie, şi sora lor, Grozava, copiii lui Ionaşco Pitărescul, nepoţii Fădorcei, strănepoţii aceluiaşi mai sus scris Cozma Ponici”[4].

 

1722, februarie 20. Iuon Paladi moşteneşte partea de sus a satului de la Toader Paladi, ginerele lui Tăutul logofăt.

 

1733: Toader, fiul lui Iuon Paladi, moşteneşte moşia străbunilor săi.

 

1761, septembrie 19: „Pavel Morţun, vornic din Calafindeşti, ţinutul Suceava, dă lui Pahomie, egumenul mănăstirii Putna, mărturie că, după cum i-au artătat nişte oameni din Grimeşti, când a umblat cu Constantin Paladi pe moşia Rudeştilor şi a Botăşănţilor pentru cercetarea hotarelor, Igrişte este hortar al Rudeştilor şi al Botăşinţilor, ce desparte de Bălcăuţii mănăstirii Putna şi că, până în Igrişte, este şi hotarul Bălcăuţilor şi mănăstirii Putnn. Locul a fost arătat boierilor hotarnici: Vasile Buhăescu paharnic, Lupul Hadîmbul vornic de poartă gospod şi lui Pahomie, egumenul mănăstirii Putna”[5].  

 

1762: Vasile Buhăescu şi Lupul Hadâmul hotărnicesc, din nou, din porunca lui Grigori Callimachi Vodă, moşia Bălcăuţi, a mănăstirii Putna, satul megieşindu-se, „către răsărit, cu Rudeşti şi Grămeşti, moşiile lui Dumitru Palade vornic”[6].

 

1765, august 14. Se face hotarnica părţii din Grămeşti care-i revine Ilianiţwi, văduva lui Dumitraşco Paladi.

 

1782, februarie 20. Ioan Paladi şi Miron Darie împart între ei moşia rămasă după Toader Palade.  

 

1803: Conform condicii liuzilor („oameni aduşi de peste hotar, de către proprietarii de moşii, atât boieri, cât şi mănăstiri, care se foloseau de munca lor, pe un timp oarecare. Visteria nu putea percepe nici o dare de la toţi aceşti liuzi sau oameni străini”), în Ocolul Berhometile, la „Grămeştii caminarului Aleco Kalimah, lucrau pământul (pe) loc îndestul” 106 liuzi şi 16 breslaşi. În „Rudeştii lui Constantin Tăutul, lucrau pământul (pe) loc puţin” 21 liuzi, iar la „Botoşăniţa răzeşească, lucrau pământul, (pe) loc puţin” doar 11 liuzi. În celălalt cătun al Grămeştilor, la „Verpole a casei spătarului Neculce, lucrau pământul, (pe) loc îndestul” 32 liuzi[7]. Deci, stăpânii moşiilor din zonă erau caminarul Aleco Kalimah, Constantin Tăutul şi spătarul Neculce.

 

1804: „Parohia Grămeşti, 400 familii, cu biserica paro­hială „Sfântul Nicolae”, construită de locuitori, la 1804, din lemn bârne, tencuită şi văruită, în locul altei bisericuţe, arsă. Se repară, în 1887, acoperită cu şindrilă. În locul altei catapetezme de muşama, cu litere slavone, actuala catapiteazmă e în 3 rânduri de iconiţe, are, pe icoana împărătească, Maica Domnului, data 1807 şi un pomelnic cu această dată. La iconostas, data 1843; sus, podită cu scânduri, joş pardoseală de piatră. Cimitirul din jurul ei, închis cu gard de nuiele. Clopotniţa de la poarta cimitirului, aşezată pe stâlpi de lemn, e acoperită cu şindrilă. Cel de înmormântare, partea de apus, e închis cu zaptaz. Biserica avu reparaţiuni în 1908, întărindu-i-se pereţii. Poseda 12 fălci pământ. Proprietatea moşiei e a dlui Bogdan V. Goilav, Astăzi, sora Ecaterina Ilie Aritonovici. Sătenii împroprietăriţi au 1.004,26 hectare pământ, iar propietatea 1.246,01 hectare câmp şi 214,83 hectare pădure, la malul Siretului, luncă de răchită şi lozie. Însemnate, dealul (movila) din comuna Grămeşti (pe Siret), un loc unde spun bătrânii că au stat ostile ungureşti şi leşeşti, în vremea lui Ştefan cel Mare; Cudrina, un deal şi un ponor; Podişul Horaiţului, loc cu multe urme rămase de la războaiele dintre leşi, unguri şi moldoveni, sub Şte­fan cel Mare. Pârâie: Marele şi Verechia, ce vin din Bucovina. Clerul, în 1894: paroh –Sava Nicolau, seminar 4 cla­se, atestat No. 137 din 1858; Cântăreţi ­– D. Vasiliu, decre­tat în 1876; V. Gh. Nicolau – în 1886. Urmează: paroh – N. Tomaziu, din 1905, în locul decedatului Sava Nico­lau; cântăreţi: C. Vasiliu şi V. Vasiliu. Parohia Verpolea, 86 familii, anexată de cătunele Rudeşti, 30 familii, şi Botoşăniţa, 60 familii, toate din comuna Grămeşti, are biserica parohială „Sfântul Nicolai” din Verpolea, întâi con­struită din lemn bârne, adusă de la Sinăuţi, de lângă Mihăileni, reînnoită cu pereţi de cărămidă şi acoperită cu şindilă de ctitorii Elena şi preot V. Teodoriu, părinţii pre­otului Ioan Vasiliu, născut la 1799, care o refăcu de piatră. Vechea catapiteazmă de muşama se păstrează, cu inscripţiunea: „Această catapiteazmă au făcut-o robul lui Dumnezeu, Mihalache Grosu, cu fratele său, Ioniţă, la 1800, luna mart 22”. Actuala catapiteazmă, în 3 rânduri de iconiţe, se zugrăvi, cu preţul de 360 lei, la Satul Mare, în Bucovina. Icoanele împărăteşti parte sunt aduse, iar parte făcute din nou. „Sfinţii Voievozi” poartă data 1874. Uşile împărăteşti au litere slavone, cât şi alte iconiţe. Un tablou în pridvor: jude­cata viitoare. Sus, podeala din scânduri zugrăvite, jos pia­tră. Cimitirul din jurul bisericii închis cu zid de piatră, la poartă clopotniţă de lemn, acoperită cu tablă. Lângă sat, se află şanţul Haţaş, anume făcut a se despărţi de Bucovina, fiind graniţa. Biserica posedă 8,5 fălci pământ: Însemnată e Movila, la Verpole, unde s-a găsit o sabie şi alte obiecte militare, ar fi înmormântaţi soldaţi căzuţi în războiul lui Ştefan cu polonii. Filiala Adormirea din Rudeşti este construită din bârne, tencuită şi văruită, acoperită cu şindrilă, sus podeală din scânduri, jos nepodită, făcută în locul unui schit călugăresc. Vechea clopotniţă, ce fusese de cărămidă, înaintea bisericii, s-a mutat la poartă, pe stâlpi de lemn. Catapiteazma, în 3 rânduri de iconiţe, are litere slavone. Proprietatea moşiei e a doamnei Pulcherea Alecu Stârcia. Familia Stârcia, una din vechile şi ilustrele familiei ale Moldovei, se trage de aci; a dat mulţi bărbaţi însemnaţi; pe Mihu Stârcia, unul din veterani ostaşi ai lui Ştefan cel Mare, care străluci prin bravura sa, în războiul de la Baia, unde Matei Corvin, regele ungurilor, fu cu totul zdrobit; pe stolnicul Stârcia, care, la 1520 (7028), era între veliţii boieri şi consilier Domnesc (Cronicele Românilor, Melchisedec, p. 158). Dupa moartea lui Ştefan Bogdan Vodă, la 1527 (autorul se referă la Ştefăniţă Vodă – n. n.), se stinse cu el linia ereditară a Bogdanilor la tronul Ţării. Mihu Stârcia, bătrân de 87 ani, încă plin de viaţă, după stăruinţele adunării boierilor şi a vistiernicului Trotuşanu, se înduplecă a primi Domnia. Prezentându-se, atunci, Rareşa, cu fiul ei, Petru, şi arătând uricul cu inelul suveranului Ştefan cel Mare, prin care acesta reconoştea pe Petru de fiu al său natural, Stârcea recunoaşte pe Petru de Domn (Calendarul lui Asachi, 1854, p. 100.). Mihail Stârcia, portarul Sucevei şi Constantin Başotă, paharnic, fac hotărnicia Fălticenilor, în 12 iulie 1768 (Fondul Religionariu, Pumnul, p. 61). Sătenii împroprietăriţi au 52,2 hectare pământ, iar pro­prietatea 320,81 câmp şi 58 hectare pădure. Biserica s-a îngrijit, până la 1864, de decedatul proprietar Al. Stârcia. De la numitul proprietar, biserica stăpânea, imprejurul ei, cinci fălci pământ. De însemnat aici este Podul lui Tăutu, fiind biserica lui logofătului Tăutu, de la Bălineşti, aproape; asemenea, pârâul Marele, ce curge din Bucovina, fiind Rudeşti pe graniţă. Botoşăniţa (Tacul), sat lângă Grămeşti, aşezat parte pe costişă şi parte pe şes, între nişte gârle. Proprietatea moşiei a fost, din vechime, a mănăstirii Putna, din Bucovina. La 1785, s-a vândut partea ce a rămas în Moldova, după luarea Bucovinei, care forma un singur trup cu partea ce se prelungeşte în Bucovina. Sătenii împroprietăriţi au 104 hectare, iar proprietarul moşiei, 152 hectare câmp şi 35 hectare pădure. Însemnate: pârâul Verichia, dealul Botoşăniţa, care serveşte de hotar dinspre Bucovina. Clerul, în 1894: paroh –N. I. Tomaziu, seminar grad I, atestat No. 142 din 1876, Iaşi; supra-numerar – Preotul I. Vasiliu, născut la 1799, în 14 Ianuar, având cursul catihetic; cântăreţi: Gh. Vasiliu, decretat din 1878, şi V. Chiţu. Urmează: paroh – H. Tataru, în 1906, şi I. Grigoraşi, în 190p; Ilie Ungureanu, în locul lui Chiţu”[8].

 

1865: La „Esposiţiunea Naţionale din 1865 în Jassi”, organizată, sub înaltul patronaj al lui Alexandru Ioan Cuza, la Frumoasa, în cadrul clasei XIII – lânărie, a expus şi „Iconomul Sava, din Grămeşti, plasa Berhometele, judeţul Dorohoi, o scoarţă de lână lucrată de consoarta sa”, pentru care a primit „un premiu de 2 galbeni pentru o scoarţă”[9].

 

1883: „Sămile bugetare ale comunelor pentru exercițiul anului financiar trecut, 1881-1882, sunt deja verificate și aprobate de comitet, afară de acele ale comunelor Mamornita, Hilișeu și Grămești, care nu snnt trimise nici pe anul 1880-1881, și pentru care comitetul, uzând de dreptul ce i se confera prin art. 26 din legea comunalî, a regulat să trimită comisari, pe contul autorităților acelor comune, pentru a âncheia conturile și, în același timp, conform art. 90 din citata lege, a dispus sî se constate faptul întârzierii depunerii sămilor, traducându-se pe primari înaintea justiției, pentru a fi supuși penalităților ce această lege le prescrie”[10].

 

1895: „Soldaţii mai jos notaţi, dezertând, sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a-i urmări şi, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi: Ivan Costache, contingentul 1878, din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi; „Maria Ioan, contingentul 1881, din comuna Grămeşti, judetul Dorohoi; Scutariu Ion, contingentul 1884, din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi; Ţiguleanu Costache, contingentul 1889, din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi”[11].

 

1899: „Se publică spre cunoştinţa generală că, în ziua de 18 Noiembrie 1899, orele 11 a. m., se va ţine, în localul primăriei comunelor respective de care depinde fiecare din bunurile notate mai jos, licitaţiune publică orală pentru arendarea terenurilor de arătură, de fâneţe şi a golurilor de munte pentru păşune, încorporate pădurilor prin perimetrarea lor, cu ocaziunea vinderii de veci a moşiilor respective: Bălineşti: „154. Locurile de fâneţe, şi anume: Poiana Graniţa,  2.685 mp; hotarul Tacului, 8.951 mp; Chetrişu, 1 hectar, 5.396 mp; Timofti, 5.724 mp; Maduriac, 1 hectar, 1.636 mp; Poiana Popii Verechi, 7.160 mp; Poiana Popii, fântâna Ciobanului, 1 hectar, 741 mp; Poiana N. Bahnovici, 5.720 mp; Popii din Deal, 7.160 mp; Poiana Vererechia, 2 hectare, 5.063 mp, şi Tiru, 3.580 mp, dimpreună şi cu poienile de arătură, anume: Chetrişu, 4 hectare, 8.157 mp; Poiana Popii, fântâna Ciobanului, 3 hectare, 7.775 mp; a Urzicilor, 5.908 mp, şi Rivan, 5 hectare, 1.917 mp, din care sunt scăzute 3 hectare, delimitate pentru gardianul pădurii, şi Poiana Tiru, ca de 1 hectar, 5.217 mp; toate în întindere ca de 25 hectare, 5.630 mp, situate în cuprinsul pădurii Statului Bălineşti; garanţia provizorie lei 270” (Monitorul Oficial, Nr. 172, 2 noiembrie 1899, p. 5915).

 

1900: Grămeşti, comună rurală, în judeţul Dorohoi, plasa Berhometele, formată din satele: Botoşăniţa, Grămeşti, Rudeşti şi Verpolea, cu reşedinţa primăriei în Grămeşti. Are: 468 familii sau 2.173 su­flete; 3 biserici, cu 3 preoţi, 4 cântăreţi şi 3 pălimari; 1 şcoală, condusă de 1 învăţător şi frecventată de 58 elevi; 1.380 hectare 66 ari pămîânt sătesc; 1.944 hectare 93 ari câmp şi 365 hectare 96 ari pădure a proprietarilor de moşii; mai multe iazuri şi puţină vie. Bugetul comunei este de lei 6.214, bani 43, venituri, şi de lei 6.097, la cheltueli. Vite mari cornute 620, oi 1.257, capre 10, cai 57 şi porci 770. Sunt 60 stupi. Grămeşti, sat, pe moşia cu ace­laşi nume, plasa Berhometele, judeţul Dorohoiu, cu 318 familii sau 1.611 suflete. Proprietatea moşiei este a dlui Bogdan V. Goilav. Are o biserică, cu hramul „Sfântul Nicolai”, cu 2 preoţi, 2 cântăreţi şi 1 pălimar, mică, de lemn, şi tencuită, făcută în 1804, de către săteni; o şcoală, condusă de 1 învăţător şi frecventată de 50 elevi, aşezată într-un local bun făcut de comună. Sătenii împroprietăriţi au 1.004 hectare 26 ari pământ; iar stăpânul moşiei, 1.246 hectare 1 ar câmp şi 214 hectare 83 ari pădure, cu diferite eserţe de ar­bori; iar la malul Siretului, un frumos zăvoi, luncă de răchită şi lozie. Pâraiele ce trec pe moşie sunt Marele şi Verechia, ce vin din Bucovina. Drumuri principale: acel ce duce la Bălineşti şi acel ce duce la Botoşăniţa, prin Rudeşti şi Verpolea. Hotarele moşiei sunt cu : Bă­lineşti, Botoşăniţa, Rudeşti, Ver­polea şi Siretul. Însemnate aicea sunt dealul Cudrina, dealul Movila şi Podişul Horaiţuluî”[12].

 

1901, dialectologul Gustav Weigand: „Am vizitat Mihăilenii, târguşor preponderent evreiesc, de cealaltă parte a graniței cu România, unde era zi de piață. Un birjar m-a dus la oamenii din Grămeşti[13] și Zvoriştea[14], unde am şi înnoptat, la hanul evreiesc. A doua zi, am trecut, din nou, granița și am ajuns, după-amiază, în orașul Siret, care este inundat de evrei, plecând la Sfântul Onufri[15], sat cu o interesantă biserică mănăstirească, din 1593. Am rămas la profesorul de limba română von Geler, pe care l-am cunoscut pe stradă și care m-a invitat la el acasă”[16].

 

1919: EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană relativ la exproprierea moşiei Verpolea, din comuna Grămeşti, proprietatea doamnei Olimpia Chiriac Manoliu. Situatia definitivă a terenului expropriat în întindere de 7 ha, 80 ari este la locul numit „Ţarina”. Hotarele terenului expropriat sunt: la răsărit moşia Grămeşti, la apus cu restul moşiei, la nord cu Siretul, iar la sud cu şoseaua Grămeşti-Verpolea. Terenul expropriat fiind de calitatea I, Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.100 lei ha de pământ expropriat. / Pentru exactitate: Preşedintele Comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer. // EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană, relativ la exproprierea moşiei Budeşti, din comuna Grămeşti, proprietatea dlui Alex. A. Stârcea. Situaâia definitivă a terenului expropriat, în întindere de 3 ha, este în Ceairul (loc de păşunat cai, cu rogozuri – n. n.) de la fântâna lui Zaharia. Hotarele acestui teren sunt: la nord ţarina locuitorilor satului Rudeşti, iar la est şi spre vest cu proprietatea lui Alex. M. Stârcea. Întreaga suprafaţă expropriată este formată din teren de cultură de calitatea I. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.200 lei ha de pământ expropriat. / Pentru exactitate: Preşedintele Comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer”[17]. „EXTRAS de pe procesul-verbal, relativ la exproprierea moşiei Botoşiniţa-Tacu, proprietatea dlui Constantin Romano, fostă Elena Buzilă, încheiat de comisiunea I judeţeană, în ziua de 9 Iulie 1919. S-a declarat expropriată suprafaţa de 1 ha, 40 ari pamânt din moşia Botoşiniţa-Tacu, din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi. Situatia definitivă a terenului expropriat este în lanul Dumbrava, lângă pământurile sătenilor şi pădure. Comisia opinează a se plăti câte 1.000 lei hectarul, pământul fiind de calitatea II, în regiunea I. / Preşedintele comisiunii, M. Balasan. / p. Conformitate, M. Balasan”[18].

 

1920: EXTRAS de pe hotărârea acestei comisiuni No. 150 din 25 Noemvrie 1920. / Văzând şi dispoziţiunile art. 31 bis şi 33 din decretul-lege de expropriere cu modificările aduse prin decretul-lege cu No. 2.100 din 8 Mai 1920 şi toate instrucţiunile date de Casa centrală a cooperaţiei şi împroprietării sătenilor în această privinţă. / Pentru motivele văzute în corpul hotărârii, în majoritate, hotărăşte: / Fizează următoarele preţuri pentru terenul expropriat din mosie Verpolea, comuna Grămeşti, proprietatea dnei Olimpia Chiriac Manoliu: / Pentru 7 hectare, 80 ari teren cultivabil calitatea I, lei 2.400 hectarul. Prezenta hotărâre este supusă apelului la Curtea de apel din Iaşi, în termen de 15 zile de la publicarea ei, conform art. 34 din decretul-lege de expropriere modificat prin decretul-lege No 2.100 din 8 Mai 1920. / Preşedinte, I. Stănescu-Buzău. / Membri: Consilier agricol, cu opinie separată, Alex. I. Dimitriu. / Delegatul proprietarilor, supleant, Brăescu. / Delegatul sătenilor, cu opinie separată, Dr. Al. Sandovici, preot. / Secretar, N. C. Mândrescu”[19]. // „Fixează următoarele preţuri pentru terenul expropriat din moşia Rudeşti, comuna Grămeşti, proprietatea dnei Finareta Al. Stârcea: / Pentru 3 hectare, teren cultivabil calitatea I, lei 2.000 hectarul”[20].

 

1925: „În numele legii şi al M. S. Regelui, Noi, locotenent Angheluţă I., substitut  de raportor pe lângă consiliul de război al corpului IV armată Iaşi, secţia II, / Mandăm şi ordonăm prin aceasta tuturor portăreilor sau agenţilor puterii publice militare şi civile a aduce înaintea noastră pe soldatul A Iftincăi Ioan, de fel din Grămeşti, judeţul Dorohoi, contingentul 1910, fost în regimentul 29 infanterie, iar acum necunoscut, la 29 mai 1925, ora 8 şi 30 a. m., pentru a fi ascultat ca inculpat. Invităm pe toţi depozitarii puterii publice militare şi civile, cărora li se vor arăta acest mandat, a da mână de ajutor pentru execatarea lui. / Mandăm şi ordonăm prin aceasta tuturor portăreilor sau agenţilor puterii publice militare şi civile a aduce înaintea noastră pe soldatul Barbu Vasile, de fel din comuna Grămeşti, judeţul Dorohoi, contingentul 1900, fost în regimental 69 infanterie, iar acum necunoscut, la 29 Mai 1925, ora 9 a. m., pentru a fi ascultat ca inculpat”[21].

 

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupe), morți pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Moroșanu Vasile, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu în comuna Grîmești, jud. Rădăuți, mort la 13 iulie 1941”[22]. „Lista nr. 9: Acsahei Haralamb, sergent, ctg. 1932, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Grămești, jud. Dorohoi, mort la 5 iulie 1941; Anichitei Mihai, soldat, ctg. 1941, cu ultimul domiciliu cunoscut în comuna Grămești, jud. Dorohoi, mort la 17 iulie 1941”[23].

 

1947: „Tribunalul Dorohoi Conform art. 14 din legea Nr. 173 din 1941, sunt invitați toți acei ce stiu despre moartea sau dispariția lui Neculai Ion Barbu, fost cu domiciliul în comuna Grămești, județul Dorohoi, să comunice Tribunalului Dorohoi. / Nr. 23.069. /1947, Iulie 30”[24].

 

1947: Se transferă: „Agronomi: Vatamaniuc Teodor, de la Grămești, Dorohoi, la Vârfu Câmpului, singurul concurent, interese materiale”[25].

 

1948: „Art. 1. Se acordă gradația de merit în învățământul primar, pe data de 1 Septemvrie 1946, următorilor învățători titulari la școlile primare specificate în dreptul fiecăruia: Bordeianu Clemansa, învățătoare, comuna Grămești, județul Dorohoi”[26]. / „Membrii corpului didactic cuprinși în alăturatele tablouri, care fac parte integrantă din prezenta decizie, ale cărora raționalizări, fixări li repartizări au fost anulate cu decizia Nr. 164.743 din 1948, rămân la dispoziția ministerului, fiind obligați să ceară detașarea în posturile ce vor fi publicate vacante: Maftei Mihai, Şcoala Grămeşti, Grămeşti, postul V[27].

 

1958-1963: „Preotul Casian Bucescu, paroh în localitatea Grămești, a executat șase ani de închisoare la Aiud”[28]. „Acest om s-a născut în anul 1907, în satul Baineț, lângă orășelul Siret: a absolvit Teologia la celebra facultate din Cernăuți (1933): mitropolitul Nectarie l-a hirotonit preot. A păstorit în Broscăuții Noi și Panca, Storojineț, în nordul Bucovinei, între anii 1933-1940, la Grănicești, între anii 1940-1950, și la Grămești, din 1950, până în 1958. Aici, umbra malefică a unui confrate i-a retezat dreptul de slujire și propovăduire curajoasă a Evangheliei – timp de 5 ani a trebuit să-l mărturisească pe Hristos de după gratii; a fost vertical, ca și înaintea altarului, și la Botoșani, și în Aiud, Gherla, Jilava, ca și în gulagul de la Ostrov”[29].

 

1991: Victor Bobu, „părinte al lucrului bine făcut… a scris o monografie a Bălineștilor (1938) și una a comunei Grămești (1991)”[30].

 

 

[1] Ghibănescu, Gh., Surete şi Izvoade, Volumul XX, Iaşi 1928, p. 232

[2] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, doc. 99 pp. 146, 149

[3] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, doc. 73, pp. 135-139

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XVIII, Bucureşti 2006, doc. 58. pp. 90-94

[5] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 1036, pp. 343, 344

[6] DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti 1983, Doc. 1050, pp. 348, 349

[7] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886, p. 243

[8] Ciocoiu, C., Iconomul, Note la Monografia Bisericilor parohiale şi filiale din judeţul Botoşani, Dorohoi 1892, pp. 61-64

[9] Ionescu, Ion, Esposiţiunea Naţionale din 1865 în Jassi – Catalogu Officialu, Jasii 1865, p. 66 şi 96

[10] Monitorul Oficial, No. 136 , 24 septembrie / 6 octombrie 1883, p. 2854

[11] Monitorul Oficial, Nr. 118, 26 august 1895, pp. 4009-4012

[12] Lahovari, George Ioan, Marele Dicţionar Geografic al României, volumul III 1900, p. 629

[13] La Grămeşti, a cântat Gheorghe Găvărloaie (60 ani).

[14] La Zvoriştea a cântat Ion Damia (45 ani) din Vârvu Câmpului.

[15] La Sf. Onufri, a cântat Niculai Humeniuc (18 ani)

[16] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[17] Monitorul Oficial, Nr. 90, 9 august 1919, p. 4956

[18] Ibidem, p. 4958

[19] Monitorul Oficial, Nr. 203, 15 decembrie 1920, p. 8199

[20] Ibidem, p. 8200

[21] Monitorul Oficial, Nr. 107, 17 mai 1925, p. 578

[22] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, p. 5546

[23] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, p. 5045, 5050

[24] Monitorul Oficial, Nr. 178, 6 august 1947, p. 5855

[25] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

[26] Monitorul Oficial, Nr. 40, 18 februarie 1948, p. 1391

[27] Monitorul Oficial, Nr. 194, 23 august 1948, pp. 6963, 7021-7023

[28] Ioanițiu, Cicerone, Martiri și mărturisitori ai Bisericii din România, București 2004, p. 6

[29] Hrehor, Constantin, Muntele mărturisitor, Editura Apologetica, Iași 2004, p. 199

[30] Hrehor, op. cit. p. 235


Povestea aşezărilor sucevene: Zvoriştea

 

 

ZVORIȘTEA. Cel mai vechi Bucureşti din istoria României, Bucurăuţii atestaţi în 30 martie 1392, se numeşte, după acapararea pământurilor de pe pârâul Zvoriştea de către mănăstirea Putna, Zvoriştea sau Dvorăşte, cu variante de grafiere de-a lungul timpului: Zvorăştea, Zvorâştea, Zvoriştea. Uricul lui Roman al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Bun şi bunicul matern al lui Vlad Ţepeş, i-a fost dat lui Ianiş Viteazu – „viteaz” fiind un titlu de nobleţe, pe care îl purtau doar câştigătorii unor turniruri. Uricul este scris doar cu majuscule, în buchii slavone şi fără nici un semn de punctuaţie, aşa că traducătorii textului au putut scrie cu litere mici ce şi cum le-a convenit, inclusiv Bucovina Mare, din tratatul de la Lublau, care devine, prin traducere, „bucovină” la fel de banală precum crânguleţul de lângă „Şărbăneşti”, sat care nu este Şerbăneştii, ci Şerbăuţii de astăzi, Şerbăneştii de odinioară numindu-se Vladimirăuţi. Iar numele converg spre ipoteza că Ianiş Viteazu (sau poate Ianis, cum de altfel este şi scris în uric, deci cu nume de român balcanic) moştenea ocina (moşia natală) a fraţilor Bucur şi Vladimir, descendenţii lui Ianis fiind pe larg prezentaţi, de către Ştefan cel Mare, în hrisovul din 12 martie 1488, prin care confirma cumpărarea părţii de jos a satului şi dăruirea ei mănăstirii Moldoviţa. Probabil că din această pricină casele boiereşti de mai târziu, sigurele mărturisite, se aflau în hotarul Zamostei.

 

1392, martie 30: „Marele singur stăpânitor, din mila lui Dumnezeu domn, Io Roman voievod, stăpânind Ţara Moldovei, de la munte, până la mare. Am dat, cu fiii mei, Olecsandro şi Bogdan, slugii noastre Ioaniş viteazul, pentru credincioasa lui slujbă, 3 sate pe Siret, uric, lui, cu tot venitul, în veac, şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi strănepoţilor lui, şi răstrănepoţilor lui, cu tot dreptul. Numele satelor: Ciorsaceuţi (parte din Zvoriştea[1]) şi Vladimirăuţi (Şerbăneşti[2]) şi Bucurăuţi (Zvoriştea[3]). Iar hotarul lor să fie din jos de Marişeuţi, valul care este de-a curmezişul Câmpului, până la Siret, apoi pe cealaltă parte a Siretului, la capătul de jos al poienii, o movilă, şi de acolo, drept peste luncă, la fântână, o movilă, şi de acolo drept la bucovină, o movilă, şi de acolo, pe marginea bucovinei, în sus, până la hotarul lui Şerbănescu, la tei, o movilă, de acolo către topliţă, acolo o movilă, şi de acolo către Siret, movila de la mijloc, şi de acolo, peste Siret, în sus, până la Bucovina cea Mare, pe unde iese drumul de la Dobrinăuţi, la capătul Câmpului, şi de acolo, pe marginea Bucovinei, pe deal, la vale, până la val. Acesta îi este hotarul întregului ocol”[4].

 

1488, martie 12: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Troiţă sfântă nedes­părţită. Iată eu, robul Domnului meu Iisus Hristos, Io Ştefan voievod, cu mila lui Dumnezeu domn pământului Moldaviei. Facem ştire prin această carte a noastră tuturor cui vor căuta pe dânsa sau vor auzi cetind-o, precum au venit înainte noastră şi înainte tuturor boierilor noştri ai Moldovii, slugile noastre pan Mihul Ponici şi cu soru-sa, Maruşca, şi nepoata lor, Anuşca, fata Belii, şi Ilcu şi Labăşcu, şi sora lor, Duşa, feciorii lui Dancul din Steclieni, şi nepotul lor, Alexandru, feciorul lui Ivanco Tolocico, şi Burla şi fraţii lui, Costia şi Pante, feciorii lui Fedor Platon, şi Romaşco Ciuciul şi cu surorile sale, cu Ulca şi cu Niaga, fiii Danciului Ciuciu, şi Buda şi sora lui, Nastea, şi mătuşa lor, Maruşca, fata lui Oprişan, toţi nepoţi lui Giurgiu Dvorăşti, şi cu toţi feciorii săi, de a lor bunăvoie, de nimenea siliţi, nici asupriţi, au vândut a lor dreaptă ocină, dintr-al lor drept uric, jumătate de sat din Dvorăşte, cutul din jos, pe Siret, şi cu morile ce sunt în Siret, însumi domniei mele, drept patru sute zloţi tătăreşti, care bani de mai sus scrişi, 400, i-am şi plătit domnia mea în mâinile slugilor noastre, tuturor celor de mai sus scrişi, nepo­ţilor lui Giurge Dvorăşte, după tocmeala ce au avut cu domnia mea. / Deci domnia mea bine am voit, cu a noastră bună voire, cu curată şi cu luminată inimă şi cu ajutorul lui Dumnezeu, de am întărit a noastră sfântă mănăstire de la Moldoviţă şi am făcut noi pentru a noastră sănătate şi mântuire, şi pentru sănătatea şi mântuirea fiilor noştri, am dat şi am întărit pe acea de mai sus zisă jumătate de sat din Dvorăşte, cotul din jos, şi cu mori ce sunt în Siret, acelei sfinte mănăstiri a noastre, Moldoviţei, unde este hramul „Bunavestire a presfintei născătoare de Dumnezeu şi pururea fecioarei Maria”, şi egumenul mănăstirii este rugătorul nostru, popa Anastasie, ca să fie acea jumătate de sat, şi cu morile, acelei sfinte mănăstiri a noastre, Moldoviţei, de la noi uric, cu tot venitul, nestrămutat nici odinioară, în veci. / Iar hotarul acelei jumătăţi de sat să fie pe unde au hotărât dumnealui, Tăutul logofăt, începându-se din sus, din malul Siretului, pe din sus de gura Dvorăştii (pârâul Zvoriştea – n. n.), de la o salcie ce este în malul Siretului, de acolo drept la vadul Dvorăştii, unde trece drumul Dobrănăuţului, de acolo drept la marginea pădurii, la doi arini, de acolo la o fântână de pe costişă, de acolo drept la o obîrşie a altei fântâni, pe din sus de fântână, la nişte pădureţi, de acolo drept la o movilă, peste drum, de acolo drept la o movilă, ce este în vale, de acolo drept la codru, la un stejar, de acolo, codrul, în jos, până la hotarul Şărbăneştilor, iar de acole, din margine pădurii, dintr-un viazi, adică ulm, ce este în mijlocul a două pâraie, drept pe mijlocul loziilor, peste drum, la o movilă săpată, de acolo drept la altă movilă, la capul unor schini, de acolo drept la deal, la a treia movilă, şi de acolo drept la a patra movilă, ce este în mijlocul toloacăi, de acolo drept la gura unei bălţi, ce cade în topliţă, la altă movilă; iar de aice să fie pe unde au hotărât pan Duma clucer, adică din gura bălţii, la malul Siretului, la viaz, adică la ulm, apoi peste Siret, la alt mal, la un tei, de acolo la un frasin, ce este în mijlocul luncii, şi printre poieni la Râpa Hoţilor şi la poiana de sus, care e ceva mai sus de Poiana lui Ion Jumătate, pe lângă care poiana cea din sus apucă codru, la deal, la un stejar mare, de acolo la Groapa Ursului, şi apucă codrul în sus, peste drum, la nişte meri, şi acolo este movilă săpată, de acole drept la trei ulmi şi drept la malul Siretului, pe din sus de moară, de lângă salce, ce este împotriva celeilalte sălcii, ce este peste Siret. Şi atâta este tot hotarul”[5].

 

1636, mai 9: La alegerea părţilor rămase după vornicul Coste Băcioc, în Hânţeşti, au participat, ca martori, „şi Drăguşan bătrânul din Dvorişte, şi Eremiia Pahulcea ot Şerbăneşti… şi alţi oameni buni şi bătrâni”[6].

 

1734, februarie 20: Se împart între moştenitori moşiile „pe feciorii lui Vasile Stărcea, anume Pătrăşcanu şi Safta, Ion şi Ştefan Stărpu, nepoţii lui, feciorii lui Ioan Stărce” şi revin „a patra parte de Bereşti lui Vasile Stărcea; / A patra parte de Zvorişte, Ilincăi; / A patra parte de Şărbăneşti, Irinii, şi o parte Ilincăi; / A opta parte de Zvorişte, Sandei, mumei şatrarului Petre Cheşcu; / A patra parte de Şărbăneşti, Saftei, din care se trage pitarul Cliamintiuoi”. / „La clironomii lui Ion Stărcia, se clironomisesc şi pe Ştefan Stărpu, după puterea cărţii de judecată: pol sat Şărbăneşti, a patra parte de Bereşti şi a patra parte de Zvorişte”. / „Partea lui Pătrăşcanu şi a Saftii, feciorii lui Vasile Stărcia: jumătate de sat Şărbăneşti, a patra parte de Bereşti, a opta parte de Zvorişte”. / La clironomii lui Patraşcu şi a Saftii, surorii sale: a patra parte de Bereşti, pol sat Sărbăneşti, a patra parte de Zvorişte, însă cu jumătate de a patra parte ce au luat-o Şăpteliceştii fără dreptate, că unde avea el numai a opta parte de Zvorişte, acum se stăpâneşte a patra parte. Un sat întreg face şi a patra parte şi trece mai mult în partea lor acea jumătate de a patra parte, ce au luat-o de la Şăptiliceşti cu strămbătate. / Din care îndestul se dovedeşte că cu strâmbătate şi cu greşeală s-au luat de la noi, Şăptiliceştii, acea jumătate de a patra parte de Zvorişte, cu judecata din 1787, Iulie 27, ce s-a judecat frate-meu Neculai, şapte ani, şi cu Petru Cheşcul, cumpărătorul. Întâi că trece acastă a opta parte mai mult în fi partea clironomilor lui Patraşcu şi a Saftei peste înpărţeală, şi clironomilor lui Ion Stărcia le lipseşte din împărţeală acastă jumătate de a patra parte, şi, de ar fi lipsit de la truş-şase fraţii, ficiorii lui Ion Stărce, după analogie eram mai puţin păgubaşi, iară cu urmările şatrarului Petrea Cheşcu sunt păgubaşi numai eu, în jumătate din zestrea maicii mele. Şi unde aveau, după împărţeală, cli­ronomii Saftei şi ai lui Patraşcu numai a opta parte din Zvorişte, şi moaşă-mea (bunica, adică soţia moşului, bunicului – n. n.) Ilinca a patra parte, care a dat-o zestre maicii mele, Şăptelicioi, am rămas noi cu a opta parte şi el cu a patra parte, vânzând clironomii lui Pa­traşcu şi a Saftei, şatrarul Petrea Cheşcu, de două ori acea a opta parte. Însă o dată ficorii lui Cerchez, ce se trag din Safta, şi o dată clironomii lui Patraşcanu, vicleni fiind şi vânzătorii, şi cumpărătorul, şi la anul 1787, Noiemvrie, luând hotarnici pe dumnealui spătarul Ioan Cananou, fiind pa­harnic, şi pe răposatul ban Iordachi Cananou, ca să-i hotărască părţile sale dinu Zvorişte, dumnealor au pus temei pe zapisele şatrarului Petrea Cheşcu, de cumpărătură ce avea de la clironomii lui Patraşcu şi a Saftei, şi ne-au luat moşia, dându-i şi mărturie hotarnică. Şi, viind aici la Divan în judecată răposatul frate-meu, judecata Divanului încă a pus temei pe hotarnică, şi noi suntem păgubaşi de jumătate zestrea maicii noastre. Pentru care, cu lacrămi, mă rog luminatului Divan să cerceteze cu amăruntul, atât împărţeala Domniei Sale Costandin Neculai-Vodă, cât şi cartea de judecată din velet 1787, ca să se poată pliroforisi luminatul Divan câtă deosebire are noima cărţii de judecată de hotărârea cărţilor domneşti de împărţeală, ca să pot şi eu, ticălosul, de a-mi afla dreptatea şi să nu rămăn isterisit de zestrea maicii mele, căci viclenia şi lăcomia şatrarului Cheşcu l-au silit a cumpăra de două ori, vrând să-i dezrădăcineze din strămoşeasca moştenire şi să cuprindă toată Zvoriştea supt a sa stăpânire, cu fel de fel de chipuri meşteşugite, că n-a fost şatrarul Cheşcu atât de prost, cât să se amăgească de vânzători, mai ales având toate scrisorile şi împărţelile neamului în mâna sa”[7].

 

 

1772: Parohia Dealu Buda, 150 familii, Buda 150 familii şi parte din Stânca, 47 familii, toate în comuna Zvoriştea, are bi­serica parohială „Sfinții Voievozi” din lemn bârne, construită la 1772, după cum se prevede în sinodic, ctitor Prinţul Andrei Ştefanco, alţii spun de Alexandru Tăutu, proprietarul moşiei. La 1822, reparată de Iacovschi Moţoc, asemene reparări i se fac la 1865-1875 şi la 1890, sub pri­marul Sava Iliescu, se cheltui 1.700 lei, pardosindu-se înlăuntru şi afară cu scânduri, se podi cu scânduri în locul pietrelor, se făcu din nou clopotniţa tăbănuilă. Catapiteasma, aceiaşi din vechime, se reînnoi în 1875. Clerul, în 1894: paroh: H. Vasiliu, seminar 4 clase, atestat No. 47 din 1884; cântăreţi: G. Cândescu, decret No. 274 din 1887, şi Emanoil Dascălu, decret No. 71 din 1851, urmând N. Diaconu. În 1902, paroh: C. Buşilă, de la Păltiniş, în locul lui H. Vasiliu, trecut la Puienii, preot G. Cărăuşu, în locul preotului Buşilă. Cântăreţi: Băncescu şi Poinariu. Pămânlul bisericesc e de 6 fălci, neregulat, fiind printre casele locuitorilor; satul, lângă graniţa Bucovinei”[8].

 

1772-1774: În Ocolul Siretului de Sus, conform recensământului rusesc dispus de Rumeanţev, Zvoriştea din Deal avea 19 case şi doar 7 birnici, după ce se scădeau ruferurile, 12 la număr, adică 5 argaţi şi slugi, 3 popi şi 4 ţigani. Zvoriştea din Vale avea 144 de case, cu 70 de birnici, 74 însemnând rufeturile, adică 24 de ţigani, 17 femei sărace, 10 nevolnici şi 23 slugi, argaţi, scutelnici şi alte bresle ai şetrarului Cheşcu. În satul megieş, Zamostea, existau doar 19 case şi doar 10 bienici, 9 fiind rufeturi, adică 2 mazili, 3 volintiri, 3 păstori ai medelnicerului Silion şi 1 ţigan. La Bereşti existau 14 case, cu 7 birnici şi cu 7 rufeturi, reprezentate de 1 mazil, 2 argaţi ai lui, 1 nevolnic, 1 ţigan şi 2 femei sărace[9].

 

1774: Filiala „Sfinții Voievozi” din Poiana Pustaiul, constru­ită din lemn bârne, tencuită şi văruită, la 1774, de preotul Dumitru Ungureanu, reînnoită, la 1820, adusă din Zamostea, de preotul Dumitru Ionicesei, acoperită, la început, cu stuf şi paie, reclădită, la 1851, se reînnoi de enoriaşi şi Prinţul Alezandru Moruzi. Poiana fu moşie aparte a mănăstirii Putna, până la 1785. Catapiteasma, în 3 rânduri de iconiţe cu pictură veche. Icoanele Împărăteşti, parte nouă do­nate de Turtureanu, din Bucovina. Sunt şi icoane de la vechea biserică din Zvoriştea. Stranele simple, sus şi jos podeală de scânduri, în pridvor piatră, clopotniţa la intrare în cimitir, pe stâlpi de lemn, acoperită cu şindilă, are 2 clopote, unul cu data 1821 şi altul, 1872. Cimi­tirul închis cu zaplaz, cel de înmormântare, partea de răsărit; sunt 6 fălci pământ bisericesc. Clerul în 1894: Paroh: Constantin Balanescu, curs seminar 4 clase, atestat No. 509 din 1874, Iaşi, învăţător, duhovnic; Cântăreţi: Gavril Antonescu, decretat No. 375 din 1891, Ioan Manoliu, decret No. 92 din 1851, după care Dumitru Iliescu, Alexandru Şeptelici; membri epitropi G. Barbosu şi I. P. Bontea”[10].

 

1775: În recensământul ordonat de generalul Spleny, primul guvernator militar al Bucovinai, înainte de convenirea graniţelor definitive, în Ocolul Siretului, Zamostea are 1 popă şi 23 ţărani, Zvoriştea din deal, 2 mazili (mazili înseamnă fii de boieri), 6 popi şi 20 ţărani, Zvoriştea din vale, 1 boier, 4 popi şi 51 ţărani, iar Bereşti, 1 mazil, 1 popă şi 10 ţărani[11].

 

1778: Parohia Şerbăneşti, 141 familii, anexată de cotunele Slobozia, 128 familii, Bereşti 123 familii şi Poiana 86 familii, toate din comuna Zvoriştea, are biserica parohială „Sfinții Voevozi” (Şărbăneşti), construită din lemn bârne, ctitorii, fondatori, familia Stârcea Ioniţă, proprietarul moşiei, la 1778. Aci s-a retras Grigore Matei Ghica Vodă, în a doua Domnie, 1735-1741. După irupţiunea războiului dintre ruşi şi turci, Munich, ocupând Moldova, Ghica Vodă fugi din Iaşi şi se retrase aici, la moşia sa, dar şi aici fiind ur­mărit de ruşi, fugi din ţară (Letopiseț, Tom 2, p. 451. ed. veche). Biserica avu reparaţiuni prin familia Sireteanu, în 1855, şi mai în urmă, pe la 1890, se tăbănui cu scân­duri, înlăuntru şi afară, văpsindu-se, prin preotul Constantin Bălănescu. Catapiteasma e pictată pe trei bucăţi scândură de ulm; clopotniţa, deasupra coridorului de scânduri, are un clopot, cu data 1795. Sus şi jos, podeală de scânduri; cimi­tirul din jurul blsericii e închis cu gard, cel de înmormântare în partea de sus. Sunt 6 fălci pământ bisericesc”[12].

 

1782: Parohia Zvoriştea, vatra, 207 familii, anexată de cotuna Stânca, 100 familii, comuna Zvoriştea, are biserica parohială „Adormirea” fondată, de piatră şi cărămidă, de Petru Cheşcu, după inscripţia de sus, la intrare: „Această sf. biserică cu hramul Ospeniei, este făcută de Petru Cheşcu, pe moşia D-sale, satul Zvoriştea 1182 lanuar 24”. Mormântul familiei fondatorului Petru Cheşcu se află în prid­vorul bisericii, văzându-se mai multe pietre, cu inscripţii având anul 1782. Tot în pridvor, la intrare, se vede monumentul de marmură, cu inscripţia grecească, sub care se află înmormântat Dimitrie C. Moruzi, fratele ctitorului Alexandru C. Moruzi, care a reparat biserica, purtând data 1838 Oct, 8. Prinţul Alexandru C. Moruzi a reparat biserica în 1853, făcând catapiteasma din nou, cu stranele şi alte podoabe bisericeşti, iar din icoanele vechi parte sau dat la biserica Trestiana şi parte se află aici. Decedatul ctitor Alexandru C. Moruzi se află înmormântat afară, dinaintea uşii bisericii, având 2 mo­numente, cu inscripţie greacă şi română: „Lui Alexandru Constnntin C. Moruzi, născut la 1805, aug. 29 în Ţarigrad, mort în Fotia Italia 25 aprilie 1873, spre pomenirea sa. Eliza Zaimis, Aspasia Roma, Zenaida Calimachi, fiicele lui. Alt monument, al soţiei Sale, Pulcheria, se află alăturea, purtând data 3 Ianuar 1842. / Grosimea pereţilor bisericii e de jumătate stânjen, conţine pe deasupra ferestrelor în zid, în lungime, bolta ce duce în nişte etacuri sau goluri, deasupra altarului şi a pridvorului. / Catapiteasma, cu sculptură şi pictură, e demnă de văzut. Podeala de jos a bisericii, o sobă de oale, în altar, şi alte obiecte sunt făcute de Doamna Eliza Zaimis, soră cu Doamna Zenaida Căţimachi şi cu Doamna Aspasia Spiridon, fiice ale decedatului ctitor Alexandru C. Moruzi. Doamna Eliza Zaimis, până la vinderea moşiei domnului Manoliu, plătea clerul şi întreţinea biserica cu bani şi pământ. / Din vechime, trupul moşiei Zvoriştei, dinspre sud, a fost a mănăstirii Moldaviţa din Bucovina, dată de Ştefan cel Mare, prin uricul din 14 martie 1488, şi trupul din sus, al boierului Petru Cheşcu. Personalul clerical, la pu­nerea în aplicare a legii din 1894: Paroh: Gheorghe Enescu curs catihetic, hirotonit la 1859. Cântăreţi: I. Băncescu, din 1865, şi C. Mândrescu, din 1880, după care T. Gheorghiu. Urmează paroh I. Dionisie, seminar grad II, din 1859, în locul decedatului Enescu, apoi paroh V. Măcărescu, seminar grad II, din1901, în locul decedatului Dionisie. Cântăreţ: H. Poenaru, în locul lui Mândrescu”[13].

 

Mormântul bunicilor paterni ai lui George Enescu, de la Zvoriştea

 

1788, Hacquet: „Dacă mergi pe malul drept al Siretului, atunci pământul e necontenit tăiat de afluenţii săi laterali. Pe acest drum, am făcut cunoştinţă cu un boier moldovean, de stare mijlocie, ce se numea Şeptilici şi era originar din satul Zvoriştea. Cum m-a surprins numele lui, care însemna „al şaptelea”, am întrebat şi pe alţi moldoveni despre raţiunea acestei numiri şi mi s-a susţinut, într-un glas, că maică-sa a născut, într-o lună, şapte copii, dintre care s-ar mai afla în viaţă încă patru. Când l-am întrebat aceasta pe boierul foarte zdravăn şi spătos, mi-a confirmat acest lucru (!) şi mi-a spus că pot să mă informez şi la popa din acel sat. Era un bărbat de vreo patruzeci de ani şi făcuse, cu nevastă-sa, şase copii”[14].

 

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, menţiona drumul care „duce prin Sinăuţi (vamă şi lagăr de carantină austriac), la Târgul Nou, primul – sat moldovenesc, apoi prin Talpa, pe malul stâng al Siretului, la Zvoriştea. De aici, la stânga, pe vale, prin Bucecea (o localitate ce aparţine patriarhului de Ierusalim) şi Cucorăni, la Botoşani”[15].

 

1800: Filiala din Bereşti „Sfântul Necolai”, construită de lemn bârne, încheiate de jos până şi cu bolta de sus, de Vasile Calmuschi, la 1800. Catapiteasma din iconiţe mici are inscripţia: „Această sfântă şi Dumnezeiască catapiteasmă s-au făcut de robul lui Dumnezeu Vasile Calmuschi şi soţia sa Balaşa, ca să fie spre pomenirea a tot neamul lor (7282)”. Altă inscripţie arată că s-a reînoit de robii lui Dumnezeu, Vasile Lepadatu, cu soţia sa Safta, spre pomenirea a tot nea­mul lor, 1847 Septembrie 26. În 1890 i se bătu scânduri pe din lăuntru şi afară, văpsindu-se; se podi jos cu scân­duri, de comună şi enoriaşi, prin stăruinţa preotului Constantin Balanescu. Clopotniţa, dinaintea bisericii, pe 2 stâlpi. Pe clopot, numele Nicolae Calmuschi, 1809. Cimitirul e cu gard, cel de înmormântare, partea de răsărit; sunt 8,5 fălci”[16].

 

1803: Zvoriştea din Deal a solnicului Ioan Cheşcu avea 344 liuzi (oameni străini, de regulă fugiţi din Galiţia), care se alătură băştinaşilor menţionaţi de recensămintele anterioare, iar Bereştii pitarului Neculai Calmuţchi, doar 70[17].

 

1878: „Regimentul 8 de linie. Soldații al căror nume și signalimente se notează mai jos, fiind șterși din controale ca dezertori; autoritățile civile și militare cu onoare sunt rugate să binevoiască a-i urmări și înainta acestui depotu, în caz de a-i prinde:  Andronie Ion, din comuna Zvoriștea, plasa Berhometele, districtul Dorohoi, fiul lui Mihai și al Smarandei, născut la 1856, Noiembrie 10, talia 1 metru 680 milimetri, fața lungă, fruntea lată, ochii veryi, nasul, gura, bărbia potrivite, părul și sprâncenele negre, semne particulare nu are; Luchian Vasile, din comuna Zvoriștea, plasa Berhometele, districtul Dorohoi, fiul lui Petrea și al Casandrei, născut la 1856, Iulie 3, talia 1 metru 640 milimetri, fața smeadă, fruntea lată, ochic verzi, nasul, gura, bărbia potrivite, părul și sprâncenele castanii, semne particulare nu are”[18].

 

1884: „În comuna Zvorăștea, județul Dorohoi, s-a declarat de pripas un cal armăsar, în păr șarg, coamă, coadă albe, puțin retezat la frunte. Spre satisfacerea referatulni domnului subprefect al plasei Berhometele, cu No. 324, se publică aceasta pentru cunoștința păgubașului acelui cal, care să se conformeze legii poliției rurale în ceea ce privește primirea lui de la primăria comunei Zvorăștea”[19].

 

1885: „Din comuna Zvorăştea, judeţul Dorohoi, se trimite înştiinţare că în ziua de 18 aprilie 1885, la 4 ore p. m., a fost lovit de trasnet un băiat ca de vreo 16 ani, în timp ce mâna boii la plug. Acest băiat, numit Gheorghe, era un fiu al lui Vasile Cojocaru din cotuna Şerbăneşti, comuna Zvorâştea. În aceeaşi zi a fost lovită de curentul electric şi o vacă, care a văzut, la moment, moartă”[20].

 

1886: „La 14 Iunie curent, o copilă de 4 ani, numită Aglaia, fiica locuitorulul Theodor N. Ifteme din comuna Zvorăştea, judeţul Dorohoi, s-a dus la Siret, ca să se scalde, şi, dezbrăcându-se de haine, a alunecat de pe mal şi, căzând într-o bolboacă, s-a înecat. Cadavrul a fost scos de către tatăl copilei”[21].

 

1888: „Prin decisiunea Domnului ministru de finanţe, cu No. 44.392 din 15 Noembre 1888, dl Demetriu Mihăiluc, fost sub-casier, se numeşte agent de control la fabrica de spirt Zvorâştea, din judeţul Dorohoi, cu salariul de 200 lei lunar, în locul dlui M. Dumitrescu, depărtat”[22].

 

1891: „Proprietarul vacii cu mânzatul ei, ce se pripăşise în comuna Zvorâştea, despre care tratează publicaţia No. 6.412 din 20 Noembre 1890, înserată în Monitorul oficial, prezentându-se cu probele cuvenite la primăria respectivă, i s-a dat în stăpânire acea vacă cu mânzat. Se publică aceasta spre cunoştinţa generală, cunoscându-se revocată publicaţiunea citată mai sus”[23].

 

1892: „Ministerul, auzind pe consiliul permanent al instrucţiunii, publică concurs pentru ziua de 15 Septembrie 1892, pentru ocuparea, cu titlu provizoriu a şcoalelor rurale din circumscripţiunile mai jos notate: Circumscripţiunea IV Iaşi, judeţul Botoşani, plasa Siret: Şcoala judeţeană din comuna Fântânelele, cătunul Roşcani; Şcoala judeţeană de fete din comuna Corni; Şcoala judeţeană de băieţi din comuna Burdujeni, al doilea post de învăţător; Şcoala comunală de băieţi din comuna Dumbrăveni, al doilea post de învăţător; Şcoala comunală din comuna Burdujeni, cătunul Prelipca. / Judeţul Dorohoi, plasa Berhometele: Şcoala judeţeană din comuna Zamostea, cătunul Bălineşti; Şcoala comunală din comuna Zvoriştea, cătunul Şerbăneşti”[24].

 

1895:Zvorăştea (Zvoriştea), comună rurală în județul Dorohoi, plasa Berhometele, formată din satele: Bereşti, Buda cu Dealul, Poiana, Pustaiul, Şerbăneşti cu Slobozia, Stânca cu Zvorăştea şi Vatra, cu reşedinţa în Zvorăştea. Are 5.164 suflete; 6 biserici, deservite de 3 preoţi, 7 cântăreţi şi 6 pălămari; o şcoală mixtă. Vite: 939 vite mari cornute, 1.719 oi, 8 capre, 212 cai şi 300 porci. Zvorăştea cu Stânca (Zvoriş­tea), sate, pe moşia Zvorăştea, comuna cu acelaşi nume, plasa Berhometele, județul Dorohoi, cu 1.132 suflete. Din vechime, trupul moşiei Zvorăştea, dinspre sud, a fost al mănăstirii Moldaviţa, din Buco­vina, dată de Ştefan Vodă cel Mare, prin uricul din 12 Martie 1488, şi trupul din sus, a boierului Petru Cheşcu. Are o biserică, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, de­servită de 1 preot, 2 cântăreţi şi 2 pălimari, mare şi bine zidită, făcută la 1782, de Petru Cheşcu; o şcoală. Pârâul ce trece pe moşie este Leahul. Râul Siretul trece pe mar­gine. Drumuri: calea comunală de la Podul Siretului şi calea naţio­nală, ce duce la Hănţăşti. Moşia se hotăreşte cu: Vârful Câmpului, Bucovina, Hănţăşti şi Zamoştia”[25]. „Poiana Pustaiul, sat, pe moşia Zvoriştea, comuna cu acelaşi nume, plasa Berhometele, județul Dorohoi, cu o populaţie de 176 familii sau 704 suflete. În vechime, fiind moşie, a parte era proprietatea mănăstirii Putna din Bucovina, care a stăpânit-o până la 1785. Biserica, cu hramul „Sfinții Mihail şi Gavril”, este de lemn, fă­cută în 1774, de preotul Dimitrie Ungureanu, şi e deservită de 1 cântăreţ şi 1 pălimar”[26]. „Vatra, sat pe moșia Zvoriștea, comuna cu același nume, cu 440 suflete”[27].

 

1895: „Soldații mai jos notați, nerăspunzând ordinelor de chemare, și care s-au dat nesupuși, nefiind prezenți la corpurile lor, sunt rugate toate autoritățile civile și militare a-i urmări și, prinzându-i, să-i trimită depozitului de recrutare Dorohoi: Strul Henich, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Andrei Vasile, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; A Dumitrăesei Dumitru, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Corstia Constantin, contingentnl 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; A Cortoaie Dumitru, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Murariu Vasile, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Jitariuc Iordache, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Caraulia Andrei, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Chiruță Zaharia, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Chiță Gheorghe, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; A Iloaie Ilie, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Prisacariu Constantin, contingentul 1883, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Purice Dumitru, Grisariu Hunia, contingentul 1881, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Cristea Gheorghe, Ințel Ber Leib, contingentul 1881, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi”[28]. / „Regimentul 8 artilerie: Leon Aronovici, contingentul 1887, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi. / Regimentul 12 artilerie: Suh Andrei, contingentul 1891, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Rascu Vasile, contingentul 1894, din comuna Buda, județul Dorohoi. / Batalionul 4 vânători: Șeptelici Spiridon, contingentul 1886, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi. / Arsenalul de construcție: Iohann Harant, contingentul 1892, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi. / Regimentul 8 Dragoș No. 29: Matei Theodor, contingentul 1878, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Dornianu Dumitru, contingentul 1878, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Ioanceanu Iacob, contingentul 1878, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Duduman Constantin, contingentul 1878, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Ilaș Vasile, contingentul 1880, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Maftei Gheorghe, contingentul 1880, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Sfichi Ioan II, contingentul 1876, din comuna Zvoriștea, județul Dorohoi; Iova Leon, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Andronic Vasile, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Dumitru Costantin, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; A Olăriței Ion, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Andrieș Dumitru, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Dumitru Constantin, contingentul 1880, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Grădinariu Neculai, contingentul 1881, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi; Scutelnicu Ion, contingentul 1884, din comuna Zvorăștea, județul Dorohoi”[29].

 

1899: „Depozitul de recrutare Dorohoi. Listă de nesupuţii din contingentul 1900. Sunt rugate toate autorităţile civile şi militare a lua măsuri pentru urmărirea, prinderea şi trimiterea lor la acest depozit: Regimentul 4 artilerie: Fridman Adolf, fiul lui Haim şi al Etei, din comuna Zvorâştea, judeţul Dorohoi. / Regimenul 8 Dragoş No. 29: Iosub Marcu, fiul lui Herş şi al Ităi, din comuna Zvorâştea, judeţul Dorohoi; Pavalache Gheorghe, fiul lui Dumitru şi al Mariei, din comuna Zvorâştea, judetul Dorohoi; Lelescu Gheorghe, fiul lui Costache şi al Elenei, din comuna Buda, judeţul Dorohoi; Huţanu Simion, fiul Zamfirei, din comuna Buda, judeţul Dorohoi”[30].

 

1901, Gustav Weigand „De aici, am urmat Siretul, trecând prin Ciudei (Czudyn), unde locuiesc evrei, germani, români şi ruteni, spre Suceveni[31], unde am stat, la prânz, iar duminică, 25 august 1901, seara, am plecat la Terebleşti[32], satul locuit de germani și români, dar în care sunt şi destui slavi, ca în toată zona. Am vizitat Mihăilenii, târguşor preponderent evreiesc, de cealaltă parte a graniței cu România, unde era zi de piață. Un birjar m-a dus la oamenii din Grămeşti[33] și Zvoriştea[34], unde am şi înnoptat, la hanul evreiesc. A doua zi, am trecut, din nou, granița și am ajuns, după-amiază, în orașul Siret, care este inundat de evrei, plecând la Sfântul Onufri[35], sat cu o interesantă biserică mănăstirească, din 1593”[36].

 

1908: Prin licitaţie, este luată în exploatare „Coasta lui Andoni, de pe proprietatea Probota, parchetul No. 1, în întindere de 16 hectare 8.000 mp, exploatabili într-un an, asupra dlui Gheorghe Manoliu Teţcanu, din comuna Zvoriştea, judeţul Dorohoi, cu lei 312 hectarul”[37].

 

1919: EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de Comisia I judeteană, relativ la exproprierea moşiei Bereşti, din comuna Zvorâştea, proprietatea doamnei Ioana Dr. Sava-Goiu. Din această moşie s-au expropriat  94 ha şi 10 ari, situate între Siret şi Sireţel, în lung, în hotar cu terenul dat în expropriere locuitorilor din Ionăşăni pentru mosia Strâmba, având ca hotare, la nord, Siretelul, la sud, Siretul, la apus, hotarul pământului expropriat pentru locuitorii din Ionăşăni, iar la răsărit, cu restul proprietăţii. Întreg terenul expropriat este de calitatea I şi comisiunea opinează a se plăti cu 1.100 lei/ha. / Pentru exactitate: / Preşedintele comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Zvorâştea, lotul 7, din comuna Zvorâştea, proprietatea lui Gr. Manoliu-Teţcanu. Mosia are o întindere de 700 ha, din care se scade 240 ha pădure, iazul etc., şi rămân 460 ha pământ cultivabil, din care s-au expropriat 224 ha 70 ari, ce se găseşte situat înspre locurile sătenilor din Stânca şi Stăncuţa şi merge până la drum, deasupra fabricii, megieşindu-se: la nord, cu lotul 2, Ioan Manoliu-Teţcanu, la sud lotul Poiana şi pădurea Stăncuţa, la apus cu ţarina locuitorilor din satul Stânca şi Stăncuţa, iar la răsărit cu drumul ce pleacă din şoseaua Zvorâştea-Hânţeşti şi duce, pe deasupra fabricii, înspre satul Poiana; el se compune din 114 ha 70 ari, calitatea I, 100 ha calitatea II şi 10 ha calitatea III. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.240 lei hectarul calitatea I, 900 lei hectarul calitatea II şi cu 600 lei hectarul calitatea III. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecător, M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Zvorâştea, loturile No. 3 şi No. 2, Lojoc, din comuna Zvorâştea, proprietatea Ioan Manoliu-Teţcanu. Moşia are o întindere de 45 ha 50 ari, teren expropriat care se găseşte situat în partea dreaptă a şoselei ce duce, din Zvorâştea, înspre Hânţeşti, în aproprierea cimitirului satului, megieşindu-se: la răsărit cu şoseaua, la apus cu proprietatea Gr. Manoliu-Teţcanu, la nord cu drumul de hotar, ce desparte de locurile satului Stăncuţa, iar la sud restul proprietăţii; el se compune din 40 ha 50 ari calitatea I şi 5 ha calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu lei 1.240 hectarul calitatea I şi 1.000 lei hectarul calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecător, M. Balasan. / Secretar, M. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiilor Zvorâştea, lotul 4 şi Zvorâştea, lotul 6, din comuna Zvoriştea, proprietatea lui Constantin Manoliu-Teţcanu şi Eufrosina Manoliu-Teţcanu. Situaţia definitivă a terenului expropriat din lotul Hliboca al lui C. Manoliu şi al doamnei Eufrosina Manoliu, în întindere de 97 ha, pentru primul, şi 13 ha 40 ari, pentru ultima, se găseşte lângă ţarina satului Buda şi satul Dealu; iar situaţia definitivă a terenului expropriat din lotul Bahna este aceeaţi de la comisiunea locală, având de hotare ţarina satului Vatra, satul Buda, pădurea Zamostea şi, pe toată întinderea, gârla Bărăncei, având o suprafaţă de 50 ha. Pământul expropriat se compune din lotul de la Hliboca, din 77 ha calitatea I şi 20 ha calitatea II, al lui C. Manoliu, şi 13 ha 40 ari calitatea I, a doamnei Eufrosina Manoliu, iar la lotul Bahna, 100 ha calitatea I şi 50 ha calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu lei 1.240 hectarul calitatea I şi cu 900 lei hectarul calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunnii, judecător, M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS depe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Zvoriştea, lotul No. 3 din comuna Zvorâştea, proprietatea Casei rurale. Terenul expropriat este în întindere suprafaţă totală de 540 ha, compus din 2 trupuri, întrucât moşia s-a expropriat în întregime, conform art. 5 din decretul-lege. El se compune din 375 ha calitatea II şi 165 ha calitatea III. Comisiunea opinează a se plăti: pământul de calitatea II cu 900 lei hectarul, iar pământul de calitatea III, cu 500 lei hectarul. / Pentru exactitate Preşedintele comisiunii, judecător, M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Zvorâştea, lotul V, din comuna Zvoriştea, proprietatea doamnei Virginia inginer N. Theodorescu. Terenul expropriat se compune din 179 ha 20 ari şi cuprinde lanul „Gavanaşul” în întregime, iar restul este situat din pădurea Zamostea, pe toată lîţimea moşiei pe laturile Bucovinei şi ţarinele locuitorilor din Vatra, o linie dreaptă care uneşte aceste două laturi. Terenul expropriat se compune din 161 ha 4 ari pământ calitatea I şi 17 ha 16 ari, lanul Bătrâncei, pământ calitatea II, bun pentru imaş. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.240 lei ha de pamânt calitatea I şi 900 lei ha calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecător M. Balasan. / Secretar, I. Baer. / EXTRAS de pe procesul-verbal încheiat de comisiunea I judeţeană Dorohoi, relativ la exproprierea moşiei Bereşti-Zvorâştea, din comuna Zvorâştea, proprietatea Casei rurale din Bucureşti. Moşia are o întindere totală de 769 ha, care s-au expropriat în intregime, conform art. 5 din decret-lege, scăzându-se numai 3 ha – conacul, şi are următoarele hotare: spre răsărit apa Siretului şi moşia Strâmba, la apus delimitările satului Călugăreni (Adâncata) şi pădurea Hânţeşti, la nord moşia Bereşti Cotin Zamfirescu şi vatra satului Bereşti şi la sud cu moşia Hânţeşti. Terenul expropriat se compune din 512 ha calitatea I şi 194 ha calitatea II. Comisiunea opinează a se plăti cu câte 1.100 lei ha calitatea I şi 900 lei ha calitatea II. / Pentru exactitate, Preşedintele comisiunii, judecator M. Balasan. / Secretar, I. Baer”[38].

 

1941: „Centrul de recrutare „Logofătul Tăutu”. La 26 Mai 1941, transport de la Dorohoi, la Zvoriştea; / la 30 Mai 1941, recrutează tinerii din comunele Zamostea şi Hănţeşti; la 31 Mai 1941, recrutează tinerii din comuna Zvoriştea; / la 1 Iunie 1941, după-masă, recrutează tinerii din comunele Lozna, Grămeşti şi incheierea plasei, în localul primăriei Zvoriştea. / La 2 Iunie 1941, transport, de la Zvoriştea, la Dorohoi”[39].

 

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 Iunie 1941, ora 24: Ştefănucă Gheorghe, soldat, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, mort. la 25 iunie 1941; Lis Nicolae, caporal, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în com. Buda. jud. Dorohoi, mort la 2 iulie 1941; Rusu Petre, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, mort la 2 iulie 1941;  Itoc Alexandru, sergent, ctg. 1938, cu ultimul domiciliu în com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, mort la 3 iulie 1941; Lefter Titus, soldat, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, mort la 6 iulie 1941; Berariu Aurel, sergent, ctg. 1934, cu ultimul domiciliu în com. Zvoriştea, jud. Dorohoi, mort la 21 iulie 1941”[40].

 

1941: „Tribunalul Dorohoi: Având în vedere petiţiunea înregistrată la Nr. 27.603 din 1941, prin care doamna Olga Dr. Nădejde, din oraşul Dorohoi, arată că a pierdut o cambie, pe ruta Dorohoi-Botoşani, pentru suma de lei 40.000, emisă la data de 12 Noemvrie 1941, semnată de Grigore Manoliu-Teţcanu din comuna Zvorâştea, ca emitent, şi girată de petiţionară, fără scadenţă… / Dispunem: / A se publica în Monitorul Oficial, la stăruinţa şi pe cheltuiala petiţionarei, doamna Olga Dr. Nădejde, din oraşul Dorohoi, a prezentei ordonanţe, prin care se constată pierderea de către reclamantă a unei cambii, pe ruta Dorohoi- Botoşani, pentru suma de lei 40.000, emisă, la data de 12 Noemvrie 1941, semnată de către Gigore Manoliu-Teţcanu din com. Zvorâştea, jud. Dorohoi, ca emitent şi girată de către petiţionară, fără scadenţă, declarându-se nulă în mâinile oricărui s-ar găsi”[41].

 

1945: „Următorii învăţători se transferă, pe data de 1 Septembrie 1945, la şcoalele primare din judeţul Dorohoi, arătate în dreptul fiecăruia: Iţcou Gheorghe, gr. II, de la Zvorăştea-Stânca, la Vf. Câmpului, Nr. 1, post V, interese materiale; Grigoriu Elena, gr. II, de la Zvoriştea-Stânca, la Vf. Câmpului, Nr. 2, post I, interese familiare şi materiale; Grădinaru Dumitru, gr. II, de la Stăneştii de Jos, Rădăuţi, la Zvorăştea-Poiana, post I; Iţcou Gh. Elena, gr. II, de la Zvorăştea, la Zvorăştea-Stânca, post II; Grădinaru Ştefania, gr. II, de la Stăneştii de Jos, la Zvorăştea-Poiana, post I; Bălan C. Maria, gr. II, la Zvorăştea-Slobozia,post  III; Şegărceanu Maria, gr. prov., Zvorăştea-Poiana, post III”[42].

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[43], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Iţcou Elena, de la Stânca-Zvoriştea-Dorohoi, la Burdujeni, Orfelinatul C. F. R., post IV, interese materiale, cu agrementul C. R. R.”.

 

1948: „Membrii corpului didactic cuprinși în alăturatele tablouri, care fac parte integrantă din prezenta decizie, ale cărora raționalizări, fixări li repartizări au fost anulate cu decizia Nr. 164.743 din 1948, rămân la dispoziția ministerului, fiind obligați să ceară detașarea în posturile ce vor fi publicate vacante: Iţco Elena, Şcoala Zvoriştea, Stânca, postul II; Marin Cigăreanu, Şcoala Zvoriştea, Slobozia, postul II; Filip Mihai, Şcoala Zvoriştea, Şerbăneşti, postul III”[44].

 

În comuna Zvoriştea s-au născut publiciştii Mircea Sfichi şi Dumitru Teodorescu, cărora le închin această poveste.

 

Mircea Sfichi

Scriitorul şi publicistul Dumitru Teodorescu, la sărbătorirea poetului Ion Paranici

 

[1] Gonţa, I. Alexandru, Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 61

[2] Gonţa, I. Alexandru, Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 279

[3] Gonţa, I. Alexandru, Indicele numelor de locuri, Bucureşti 1990, p. 45

[4] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. I, Bucureşti 1975, p. 3

[5] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, pp. 49-51

[6] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. XXIII, Bucureşti 1996, doc. 414, p. 475

[7] Iorga, N., Studii şi documente cu privire la Istoria Românilor, vol. XXI, Bucureşti 1911, pp. 272-275

[8] Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, p. 57

[9] AŞRSSM, Moldova în epoca feudalismului, vol. I, Chiţinău 1975, p. 344

[10] Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 56, 57

[11] Spleny von Mihaldy, Gabriel, Descrierea districtului Bucovina, p. 55

[12] Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 55, 56

[13] Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, pp. 54, 55

[14] Călători, X, pp. 812, 813

[15] Călători, XIX, I, pp. 754-773

[16] Ciocoiu, Constantin, iconom, Note la Monografia Bisericilor parohiale și filiale din județul Dorohoi, Dorohoi 1902, p. 56

[17] Codrescu, Th., Uricarul, Vol. VII, Iaşi 1886, p. 243

[18] Monitorul Oficial, Nr. 23, 29 ianuarie / 10 februarie 1878, pp. 516, 517

[19] Monitorul Oficial, No. 256, 24 februarie / 7 martie 1884, p. 6553

[20] Telegraful, No. 3973, Anul XVI, duminică 28 aprilie 1885, p. 3

[21] România Liberă, Nr. 2667, Anul X, sâmbătă 28 iunie / 10 iulie 1886, p. 3

[22] Monitorul Oficial, No. 185, 20 noiembrie 1888, p. 4286

[23] Monitorul Oficial, No. 4 5 aprilie 1891, p. 100

[24] Monitorul Oficial, Nr. 114, 23 august 1892, p. 3498

[25] Lavovari, George Ioan, Marele Dicționar Geografic al României, Volumul V, București 1902, p. 799

[26] Ibidem, p. 36

[27] Ibidem, p. 724

[28] Monitorul Oficial, No. 116, 24 august / 5 septembrie 1895, pp. 3947-3951

[29] Monitorul Oficial, No. 118, 26 august / 7 septembrie 1895, pp. 4007-4013

[30] Monitorul Oficial, No. 205, 11/23 decembrie 1899, pp. 7036-7038

[31] La Suceveni, a cântat Vasile Hrinco (17 ani).

[32] La Tereblecea, a cântat Anastasia a Niţului.

[33] La Grămeşti, a cântat Gheorghe Găvărloaie (60 ani).

[34] La Zvoriştea a cântat Ion Damia (45 ani) din Vârvu Câmpului.

[35] La Sf. Onufri, a cântat Niculai Humeniuc (18 ani)

[36] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[37] Monitorul Oficial, Nr. 253, 16 februarie 1908, p. 9465

[38] Monitorul Oficial, 9 august 1919, p. 4955-4957

[39] Monitorul Oficial, Nr. 91, 16 aprilie 1941, p. 2074

[40] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549

[41] Monitorul Oficial, Nr. 298, 16 decembrie 1941, p. 7839

[42] Monitorul Oficial, Nr. 241, 22 octombrie 1945, pp. 9229-9231

[43] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912

[44] Monitorul Oficial, Nr. 194, 23 august 1948, pp. 6963, 7021-7023


Pagina 10 din 1,266« Prima...89101112...203040...Ultima »