Povestea aşezărilor bucovinene, ediţie întregită, vol. II, D-P
Cine are nevoie de acest volum este bine să-l descarce, ca să-l aibă şi când eu nu voi mai fi.
Cine are nevoie de acest volum este bine să-l descarce, ca să-l aibă şi când eu nu voi mai fi.
Cine are nevoie de acest volum este bine să-l descarce, ca să-l aibă şi când eu nu voi mai fi.
carinei ioana
hai, haaai,
tren de noapte ostenit,
bezna-i lamă de cuţit
şi în suflet mi-o înfige
să mi-l scoată pe cârlige
şi să-l frigă pe cărbuni
până-n ziua sfintei luni
un cobzar din galaxie
ce pe-aicea întârzie
şi în simplul lui plictis
simt că nu-s şi simt că mi-s
numai bietul tren de noapte
rătăcit din şapte-n şapte
şi din nouă mult mai sus
ca să înţeleg că nu-s
decât trenul care taie
timpul sfânt şi îl despoaie
de clipite ostenite,
de cuvinte şi ispite
să rămână-n file doar
cântecul unui cobzar
leac din leac şi strop din sânge
care-n struna lui se frânge
şi se pierde în avai,
tren de noapte, hai, hai, hai!…
iar Dumnezeu în totul şi în toate
nu conteneşte încă să respire,
deşi îl văd cu mâinile legate
supus la cazne-n câte-o mănăstire,
apoi îl întâlnesc numai lumină
în nuferii plăpânzi de peste ape,
ofrandele pe care nu le-nchină
abia-abia îmi mai încap sub pleoape
şi sufletul – imensă bucurie –
din când în când va scrijeli pe cer
câte un vers din sfânta-i poezie,
câte-un alean al marelui mister
vestit de albatroşii ca o vrajă
a biruinţei vieţii pe pământ,
iar Dumnezeu, cu zâmbetul drept strajă,
se face cântec. Şi-l trăiesc. Şi-l cânt…
aici mereu se-ncheagă începutul
vâslit frumos de păsări călătoare,
iar în adâncuri se aude lutul
vegherilor târziu vizionare
şi te închini cu nuferi în derivă
risipei de lumină ancestrale
de parcă-ai exista deopotrivă
şi ai păşi în desluşiri de cale,
de parcă albatrosul s-ar desprinde
din carnea ta de ţipăt şi prihană
şi depărtări încep să te colinde
să-ţi facă loc şi ţie în icoană
să-ncepi să fii şi să-nţelegi că eşti
aidoma cu apa şi cu lutul
minunilor profund dumnezeieşti,
aici mereu se-ncheagă începutul