Forţa transparenţelor flamande, în pictura lui Iosif Csukat

Iosif Csukat, pictorul în care credea şi Maestrul Ion Irimescu, fascinat fiind de insolitul şi fineţea transparenţelor, deci de un simţ al culorilor şi armoniei care, vorba lui Konstantyn Ungureanu-Box, denotă profunda cunoaştere şi înţelegere a artei plastice, m-a surprins, în lucrările aflate acum pe simeze, cu fundalurile de factură flamandă, amintind, uneori de tuşele lui Corneliu Baba şi, fără îndoială, de cele ale discipolului său preferat, Virgil Parghel, care nu este decât… maestrul lui Iosif Csukat. Dar, spre deosebire de flamanzi, care foloseau umbra pentru decuparea luminilor de prim plan (“luminile create”, adică oamenii, cum stă scris în străvechile cărţi religioase), pentru Iosif Csukat şi fundalul înseamnă o succesiune de transpareţe distincte, în care nu exisă forme, ci nuanţe care pot lua oricând contur, funcţie de puterea de a privi şi cu mintea, nu doar cu ochiul şi sufletul, a iubitorului de frumos, de naraţiune fără cuvinte sau de tăcere menită povestirii.

În planul apropiat, culorile păstoase, aproape sculpturale, cizelate într-o spaţialitate specifică operei lui Iosif Csukat, încearcă şi izbutesc evadări, dar fundalul “flamand” este aidoma unei furtuni cosmice, care absoarbe şi eliberează, năzuind spre o mobilitate, cel mai adesea geometrică, a planurilor, a lumilor, a trăirilor, a sufletelor care îşi străfulgeră lăuntricul cu o anume sfială, dacă nu cumva cu disperare. Tocmai de aceea, transparenţele vizuale, cum ar fi zis Mircea Streinul – personajul plenar, dar nemeritat al ignorantei Bucovina, rotesc, decupează şi refac vârtejuri, într-un extaz existenţial la fel de proaspăt şi de pur ca o neprefăcută credinţă, cea care ţine mai curând de încredinţare, decât de smerenie.

Pictura lui Iosif Csukat nu este una smerită, dar nici revoltată, ci doar personală, în sensul unei intimităţi secrete, care are secvenţele ei de despovărare şi, implicit, de mărturisire. Pictura lui Iosif Csukat este profund mărturisitoare de sine, de sinele lui, pe care timiditatea de fiecare zi a artistului nu o lasă slobodă, să se bucure de prospeţimea fiecărei clipe. În tablourile acestea îndrăzneţe, în care întotdeauna vei zări numai lucruri care nu s-au mai făcut sau măcar perspective dinspre care nu s-a mai privit, trăieşte, povesteşte şi filosofează Iosif Csukat şi e surprinzător să constaţi cât de guraliv este tăcutul şi timidul om Iosif Csukat, atunci când ciopleşte idei sau plămădeşte, în voluptatea culorilor vii, puternice, matriţa frumuseţii lumii respirate de el, a lumii în care se simte răsfăţat, pentru că, în fond, un răsfăţ dumnezeiesc este viaţa pentru fiecare din noi. Iosif Csukat nu doar că înţelege, dar izbuteşte să şi exprime asta.

Vigoare şi frumuseţe. Prospeţime şi novaţie. Culoare şi lumină nestăvilită. Cam acestea ar fi caracteristicile intimităţii şi, deci, ale operei plastice a lui Iosif Csukat. Am fost acolo, deci am văzut. Nu era obligatoriu să şi pricep, dar asta e meseria mea.

‘

Cronici sentimentale No Comments Aug 2

drept taină-a veşniciei, Bucovină

cândva, purificat numai de soare,

de lună şi de stele, de lumină,

te-oi respira din ape şi frunzare

drept taină-a veşniciei, Bucovină,

căci încă-mi eşti precum un trup secret

şi mă-nfăşori în muguri şi-n ninsori

de câte ori, ca pustiit poet,

gonesc hultanii clipelor în nori

şi parcă fără voie-ntind săgeata

în arcul de oţel al unui vers

desprins întotdeauna din înceata

despovărare-a stelelor prin mers,

dar nu ucid şi nu rănesc pe boltă

şi pe pământ nimic din câte sunt,

deşi îmi fierbe-n sânge drept revoltă

cuvântul înspre care mă încrunt

de câte ori cu litere-n risipă

încearcă să-i găsească vieţii sens

şi amăgeşte lumea cu-o aripă

precum un fulger scăpărat şi dens,

dar eu mă ştiu purificat de soare,

de lună şi de stele, de lumină,

să te respir din ape şi frunzare

drept taină-a veşniciei, Bucovină

Poezie de ion dragusanul No Comments Jul 30

Catagrafia Dorohoiului, în decembrie 1820

Nimerind o catagrafie a Dorohoiul, din decembrie 1820, am copiat-o, ca s-o pot compara cu cea din 1774, curios, nevoie-mare, câte familii, din cele 177, ale anului 1774, au mai rămas în târg şi la 1820, când Dorohoiul avea 204 familii, dar ca şi înainte, „toţi aceştia şed pe moşie domnească şi a dumisale vornicului Ioniţă Sturza, loc de câmp, strâmtoraţi foarte pentru cele trebuincioase ale hranei lor, chiverniseala şi alişverişul birnicilor cu cărătura de piatră şi lucrul mânurilor, starea lor foarte proastă”.

Ştiam că în veacurile anterioare rari erau oamenii care se stabileau într-un anumit loc, dacă nu aveau acolo o sfoară de pământ, moştenită din străbuni. De regulă, înainte de reforma agrară a lui Cuza Vodă, rătăceau cu animalele lor de pe o moşie pe alta şi, unde poposeau, săpau un bordei nou, în care trăiau până în primăvara următoare. Şi mai ştiam, mai ales din relatările călătorilor străini, dar şi din Cantemir, că oamenii aceia petreceau, uneori cu anii, prin Ardeal şi prin sudul Poliniei, înainte de a reveni, de data asta ca liude, deci ca oameni străini, în roditoarea Moldovă, dacă venea vestea că nu o mai calcă oştirile în picioare.

Confruntând cele două recensăminte sau, dacă preferaţi, catagrafii, am constatat că în Dorohoi trăiau, de mai bine de 46 de ani, următorii reprezentanţi ai unor 7 vechi neamuri moldoveneşti:

Ion Răcilă, poştaş, în 1774, iar în 1820, birnicii Sămion Răcilă şi Tănasă Răcilă

Anton Tiron, Ştefan Tiron şi Toader Tiron, poştaşi, în 1774, iar în 1820, doar birnicul Toader Tiron

Sandul Pricop, Moisi Pricop, David Pricop, poştaşi, în 1774, iar în 1820, doar birnicul Sămion Pricop

Ion Bălan şi Grigoraş zet (al) Bălan, lemnar, argatul căpitanului de poştă Gligoraş Gherghel,în 1774, iar în 1820, birnicul Ioan Bălan şi argatul protopopului Vasile, Ion Bălan

Ion sin Mihaiu, poştaş, în 1774, iar în 1820, birnicul Iftime Mihai

Ion Motan, poştaş, în 1774, iar în 1820, Iacov Motan, breslaş aş Sămeşiei

Mihălachi sin Filip, poştaş, în 1774, iar în 1820, Ion Filip, breslaş aş Sămeşiei

Ca să le fie de folos celor interesaţi (monografi, genealogişti etc.), reproduc, în ordine inversă, cele două recensăminte, punctând cu bold numele statornice pe acea vatră de ţară românească. Deci:

Catagrafia Dorohoiului, decembrie 1820

Birnici:

Sava Prilogeanu

Ostafie Moisa

Mihalachi Răileanu

Nichita a Aniţei

Sămion Răcilă

Toader Tiron

Ştefan a Prodanei

Ion Guţic

Sămion Pricop

Cheorghe a Aniţei

Ioan a Bebei

Vasile Văcariu

Sămion Ciobanu

Toader Prilogeanu

Anton Cheptănariu

Toader a Anisiei

Sămion zet Prilogeanu

Toader Cheptănariu,

Ilieş Murariu

Ioan Ciubotariu

Mihălachi Morariu

Ioan Călugăreanu

Ioan a Parascăi

Sava Solonariu

Sămion Moşneagu

Matei Dulgheriu

Tănase Solonariu

Petre Ostafie

Toader a Petrei

Ion Prilogeanu

Sămion a Ilincăi

Mihai Vătămanu

Gligore Ghiniţă

Ioan Bălan

Ioan Vătămanu

Tănasă Răcilă

Constantin Stratin

Chirilă a Grigoroaei

Iftime Mihai

Gavril Chihulca

Vasile Gavriliţă

Gheorghe Cornea

Iordachi Cioată

Maftei Sărbu

Ioan Săcrieriu

Grigori Budeanu

Tănasă a Sandului

Dumitru a Sandului

Ioan a Simionesei

Grigoraş Oltea

Ioan Solonariu

Ioan a Lucăi

„din aceşti 60 de birnici, 7 sunt fruntaşi, 1o mijlocaşi, iar 37 sunt codaşi, bez. 5 lide nevolnici, săraci şi iertaţi; toţi aceştia au 123 vite mari, 9 cai şi 170 oi”.

Breslaşii Sămeşiei:

Iacov Motan

Ion Calancea

Darie Cuciureanu

Acsinte zet Munteanu

Ion Filip

Neguţitoraşi ot Dorohoi:

Ion Botoşăneanu

Ion Furmagiu

Grigore Ciubotar

Onofrei Ciubotar

Toader Creţu

Toader a Radului

Andrei Crâşmar

Bresle:

Cioclii bisăricii Sfântului Nicolae:

Matei Ciubotar

Mihai Herţanu

Vasile Dubălariu

Leonte Ciubotar

Vasile Furmagiu

Iordachi Cojoca

Grigore Popovici

Dumitru Vântu

Liudi tot acestei bisărici:

Iordachiu sin Apostol

Roman Ungureanul

Nedelcu

Ciocli ai bisăricii Ospeniei:

Constantin Şoltuzu

Ioan Onofrei Şoltuzu

Iordachi sin Onofrei

Axinte Vântul

Ioan Vântul

Manole Cojocu

Liudi tot a acestei biserici:

Ioan Morţun

Andrei Horobat

Liudi mănăstirii Gorovei:

Ioan Culicean ciubotar

Iancu Ciubotar

Iosep Ciubotar

Timofti Culiceanu

Pintilie Ciubotar

Lumânărari isprăvniceşti:

Ilie Ciubotar

Dumitrachi Bărbieriul

Alexandru Croitoriul

Toma sân ego (fiul său)

Constandin Crâşmariul

A Beşlegei:

Gheorghe Ciubotariu

Petrea Ciubotariu

Ioan Casap

Neculai Rotar

Sămion Casap

Ioan Ungureanu

Dumitru Culiceanu

Toader Irimenco

Toader Dulgheru

Neculai Cojocariu

Toader Ungureanu

Ştefan Ivaşco

Vasile zăt Răileanu (din vir)

A dumisale Zoiţa Potlog:

Petrea Rusu

Mihai sin Andrei

Ioan Cimpoeşul

Neculai Rusul

Chitilă zet Rusu

Lupu Ilaş

Vasile Rusu

Pricope Ilaş

Grigoraş Buzilă

Alexandru Moşneagu

Miron Dulap

Costachi Munteanu

Gheorghe Vierul (din bir)

Anton Gogâţă (din bir)

A dumisale Ilie Caftangiu:

Ioan sin Macovei

Vasile Rusul

Macovei Moşneagul

Dumitru sin ego (fiul său)

Ilaş nepot lui

Vasile Lozneanu

Grigoraş Ţintilă

Ioan Ciubotariu

Iancu Ciubotariu

A dumisali Vameşului Teodosachi:

Costachi Căldăruşă

Iftime Căldăruşă

Lupul Ungureanu

Ioan Ungureanu

Mihalachi

(toţi aceştia după cărţile visteriei)

A Doricăi monahia:

Costandin a Vieriţei

Ursu Mâţăoaei

Gheorghe a Muntencii

A căpitanului Arhanghel:

Neculai Jitariu

Gheorghe Ungureanu

In (alt) Gheorghe Ungureanu

Vasile Ungureanu

(toţi aceştia după hrisov)

A Căpitanului Pascal:

Dămian Rusu

Toader Ciubotariu

(toţi după carte gospod)

A Polcovnicului Mihalachi:

Ioan Vezetiu

Gavril Butnariu

Vasile Pânzariu

Onofrei Livădariu

Grigore

(toţi după carte gospod)

Ai Sărdariului Crupenschi_

Toader

Pintilie Prilogeanu

Tudosie sin Nichita

Vasile Ivaşcu

Tănasă Chihae

Ai Marghioalei Vârnăvoaie:

Vasile Cojocariu

Ioan Papuc

Ai Căpitanului Şişcală:

Vasile Cojocariu

Simion Butnariu

(toţi după carte gospod)

A dumisale Spătar Alecu Balş:

Vasile Bordiianu

A Căpitanului Pavăl:

Vasăle zet Pintilie Ciubotar

A mănăstirii Sf. Spiridon din Iaşi:

Gheorghe Harabagiu (cu cartea Epitropilor)

Ai iconomului Gheorghe, protopop ţinutului:

Mihai Hancu

Gheorghe zet Apostol

Pavăl Dinşăs

Gheorghe Cojocar

Leonte Purice

A protopopului Vasile:

Ion Bălan

Iacob Morariu

Ai preotului Chirilă i doao preutesă:

Dumitru Rusu

Iacob Rusu

Ioan Ungureanu

Gheorghe Burduj

(toţi în loc de argaţi)

Ai hatmanului Răducan Roset:

Căpitan Dumitrachi Inţa

Ai lui baş beşleagasi din Iaşi:

Toader Ţigănariu

A lui Odriţchi:

Grigore Crâşmariu

A Căpitanului Dumitru Costrăş:

Gheorghe Crâşmariu

A Spătarului Constantin Ruset:

Ioniţă Cilibiu

A lui Ioniţă Gherghel:

Ţonea Silitrariul (din bir)

A lui Chinargiu, de la vamă:

Panaite Căpitan

Vasile Botezatu

Ioan Creţu Botezatu

(aceştia cu cartea Sfintei Mitropolii)

Ai Căpităniei de târg:

Ioan Bălăniţki

Onofrei

Petre Rusu

Adunarea sumelor: 60 birnici, 5 breslaşi ai Sămeşiei, 7 negustoraşi birnici, 120 bresle, fac peste tot 192, bez. Afară de 20 haimanale burlaci şi calici.

Preuţi şi alţi slujitori ai bisericilor:

La biserica Sfântului Nicolae: Iconom Gheorghe, Protopopul Vasile, preutul Dimitrie, preutul Ioan, diaconul Grigorie, dascălul Ioam, Ştefan Palamar.

La biserica Arormirii Maicii Domnului: preutul Chirilă, preutul Ioan, Costandin psalt, dascălul Costandin, Tanasă pălămar.

Peste tot: 204 persoane.

Obs. În dosul paginii stă scris: „toţi aceştia şed pe moşie domnească şi a dumisale vornicului Ioniţă Sturza, loc de câmp, strâmtoraţi foarte pentru cele trebuincioase ale hranei lor, chiverniseala şi alişverişul birnicilor cu cărătura de piatră şi lucrul mânurilor, starea lor foarte proastă”.

Ruptaşi noi:

Ioniţă sin Tănasă Şoltuzul, ot Dorohoi (din slugă boierească)

Ştefănachi Chepşa ot Dorohoi.

Ruptele visteriei:

Ţone Silitranul ot Dorohoi (din neguţitor)

(Ghibănescu, Gh., Dorohoiul. Studii şi documente, Iaşi 1924, pp. 96-98)

Ţinutul Dorohoiului: Târgul Dorohoiului

22 iunie 1774

Ocolul Târgului

Diligența Dorohoi-Herța

Târgul Dorohoiului

Toată suma caselor: 177. Scădere rufeturile, însă 177: 112 poştaşi, 6 femei sărace, 8 străini, 5 argaţi ai căpitanului de poştă, 5 lemnari i (şi) pescari isprăvniceşti, 10 preoţi, diaconi, dascăli, 3 ruptaşi, 5 ţigani, 21 jidovi, 2 vădani ai jidovilor.

Poştaşii:

Anton Tiron

Vasile Straton

Ion sin (fiu) Tofăneasăi

Ion, hoştinar

Nichita, pescar

Constantin Hribu

Georgii Gavriluţă

Ilie sin Ursul

Toader zet (al) Ungurinaş

Macsim

Ion sin Mihaiu

Vasile, muntian

Savin Dărăscu

Ion Broscăuţan

Vasile Andrieş

Luca Criţă

Toader Criţă

Ştefan Criţă

Macsim Ţar

Ştefan Tiron

Ioniţă, ciobotar

Vasile, olar

Ion Răcilă

Neculai cumnat lui Roman

Alecsa, morar

Miron Cuciran

Ion sin Miron

Acsinti Coţuc

Neculai Coroi

Ion Motan

Tănasi, solonar

Acsinti Iftodan

Dumitru, bârsan

Georgii Hilip

Vasile, vătăman

Eftimie, solonar

Ion Ghiniş

Sandul Pricop

Moisi Pricop

David Pricop

Vasile, chihae

Lupul sin Ursul

Timofti Ostahi

Chiriac, morar

Toader Mâţă

Chiriac, olar

Ion Grosu

Ioniţă, blănar

Tatul

Andrei Fetescul, holtei cu mamă

Dumitraşco Surdul, slabu

Toader sin Andriaş

Vasile, secrier, şchiop

Gavriluţă cel bătrân

Onofrii, morariu

Vasile Ciucă, bătrân

Petre cumnat lui Macsin

Neculai sin Zaharia

Tănasii sin Soltuzoaei, holtei

Mihălachi sin Filip

Ion cumnat Lucăi

Toader, olariul, bejenar

Simion, casap

Andronic, slabu

Ivan, rus

Toader Tiron

Ion sin Gafiţii, holtei cu mamă

Georgiţă, ungurian, slabu

Neculai Gânsacu, vătăman

Neculaiu, rus

Ion Coceran

Vasile, brăhar

Sandul cumnat chihae Cernăuţan

Ştefan Coroi

Eftimie sin Măricăi, slabu

Nichita, brat (frate) lui

Ion Ursul brat Nichitii

Toma Cuciran

Nichifor sin Georgiţii

Sandul Căzacu, vătăman

Ştefan, vătăman

Toader Pleşca

Opre, muntian, văcar

Grigorii sin Coroi, holtei

Vasile, ciobotar, bătrân

Grigoraş zet (al) ciobotar

Ion Bălan

Toader Prutian

Ştefan Plăcintă

Toader Hodoroamă

Gavril Hodoroabă

Vasile, rotar

Eftimie sin Moisi, slabu

Ursul Moisi

Ion Ţâmpoc

Ion, ungurian

Dumitraşco Straton

Georgii, oltian

Chira Horlaciu

Pavăl Horlaciu

Georgii Dron

Ursul sin Bejan

Miron Bejan

Andrei, zugrav

Ştefan sin lui

Alecsa sin lui

Vasile Negrescu

Ion Vasoschii

Vasile Bostan

Lazor sin Herjabă

Eftimie Ciuntul, calic

Femei sărace, fără de ajutor:

Neculăiasa

Lupa Scifirniţoae

Nastasia Neculăiasă

Româniasa

Maria, bărbieriţă

Ioana, preotiasă

Rufeturi:

Străini din târgul Dorohoi ce nu dau nici la o rânduială

Toader, crâşmar vlădicăi ot (din) Rădăuţi

Stoian, furmagiu, orbu

Georgii, marchitan

Ştefan, crâşmar căpitanului Costandin

Vârnav, cu daria lui la satul Hilişeu ot Botoşani

Georgii, argat lui Tutovan, străin

Vasile, sârbul, marchitan

Ion, frâncul, botezat

Vasile Robul

Argaţii lui Grigoraş Gherghel, căpitan de poştă:

Georgii sin Andrieş, pescar

Andrieş, pescar

Sandul zet Andrieş, lemnar

Grigoraş zet (al) Bălan, lemnar

Ion sin Parascivii, lemnar

Preoţi, diaconi şi dascăli:

Preot Tănasii

Preot Iordachi

Preot Ion

Diacon Irimie

Diacon Dumitraşco

Diacon Toader

Dumitraşco, clisiiarhu

Grigoraş, dascăl

Preot Păladi

Diacon Simion

Ruptaşi ot tam (de aici):

Vasile Brandaburul

Constantin cumnat Brandaburului

Toader, cojocar

„Ţiganii dumisale stolnicului Enachi Canta, cei ce se află cu case şezătoare în Dorohoi”:

Stan, scripcar

Dumitru, scripcar

Nistor, cobzar

Ion, scripcar

Drăgoi, scripcar

Jidovii ce se află şezători în târgul Dorohoiului:

Herşcu, staroste

Iosil Strâmbul

Iosip zet Marie

Niţul sin Bărcul

Iţco cumnat Leibii

Moscul sin Hărşcu

Aizic sin Hevjii

Haţcal

Marco zet Freidii

Dănilă brat Leiba

Strule cel Negru

Strule, bârlădian

Avram a Beilii

Mănaşco sin Herşcu

Mihel Şcolnic

Solomon Tătar

Moscul, hotincian

Nuta, croitor, cel bătrân

Iacob zet Avram

Leiba, croitor, slab

Zavil, croitor, slab

Jidovi vădani:

Ciorna

Rava

(ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, pp. 486-488)

Noi regăţenii No Comments Jul 29

„Goaba pântecelui” și „moartea de om”, în Moldova anului 1741

Şedinţa Divanului boieresc

Religve interesante ale dreptului pelasg supraviețuiau, degenerate și adaptate la vremuri, în „pravila”, deci în dreptul valah al Moldovei anului 1741. Despre păcatul „preacurviei”, uneori cu caracter incestuos, nu am găsit repere în legile în care Maica Pământ (Hestia) le încredințase lui Zalmoxe, dar despre vinovăția „morții de om”, da, și nu doar în documentele de cancelarie domnească a lui Ștefan cel Mare sau în cele câmpulungene de prin anii 1700, ci, cu veacuri înainte de legiuitorul Licurg, în… Iliada lui Homer.

Fără îndoială, cel mai interesant principiu al dreptului valah este cel al „răscumpărării capului”, după omor, prin plata unei sume de bani. Un prim exemplu de aplicare a dreptului privat de răzbunare sau compensare, pe seama arbitrajului, specific şi celţilor, dar şi Legilor încredinţate lui Zalmoxe de Hestia, s-a petrecut la Curtea domnească din Suceava, în 14 octombrie 1473, atunci când Ilca, fata lui Petru Ponici, moştenind vinovăţia tatălui său, „nu a tăgăduit această moarte a lui Andriţă, pe care l-a ucis Petru Ponici, tatăl Ilcăi, ci s-a ridicat… şi a plătit în mâinile slugii noastre, pan Petrea stolnic, moartea lui Andriţă” şi, astfel, „prin tocmeală bună şi înţelegere şi pace veşnică”, omorul a fost dat definitiv uitării, Petrea stolnic beneficiind de compensarea bănească, plătită de fata ucigaşului.

Acelaşi tip de compensare, prin arbitraj, se săvârşeşte şi în satele câmpulungene, cel mai sugestiv caz fiind cel judecat în 7 august 1696 şi în 10 mai 1724. În 1695, pentru un „loc după Straje, în faţa Măgurii di cătră satul Pojorâta, care acel loc au fostu a Petrii Tolovanului celui bătrân, care întro vremi au fost giurat Toloveanul cel bătrân cu brazda în cap pentru dânsul” şi „având Tolovanul cel bătrân doi nepoţi, veri primari, şi vrând ei să-ş împărţască acel loc şi neputându-să ei învoi, s-au prelejit di au ucis şi au omorât pe Simion Boza, vărul său, tocma pe acel loc, iar cealaltu au pribegit în ţara ungurească”.

Deci, pentru un fânaţ din Pojorâta, pe care îl moşteneau de la bunicul lor, răposatul Petrea Toloveanu (care jurase „cu brazda în cap”), doi veri se iau la harță, iar unul dintre ei este ucis. Celălalt fuge în Ardeal. Omorul trebuia răzbunat sau compensat şi, cum nu mai exista vreun Tolovan, care să răspundă pentru crimă, vinovăţia este atribuită obştii săteşti din Pojorâta, din simplul motiv că pe teritoriul satului ei se săvârşise acel omor cu autor cunoscut. Atunci, în 7 august 1696, pentru că „pentru ace moarte au plătit satul judeţului”, Toader Filimon întoarce banii obştii şi obţine hotarnică, proprietatea astfel obţinută putând fi contestată de vreun Tolovan, dar acesta „fară nici un cuvânt să aibă a da gloabă care se chiamă „hultamo” judeţului. 30 ughi (ducaţi ungureşti) şi 12 oi negre breză cu 12 mei negri breji”.

Cu două milenii şi jumătate înainte de această tragică întâmplare, Homer avea să descrie… Procesul de la Câmpulung (judecat în baza Legilor Pelasgine, din care, ulterior, se va inspira şi Licurg), în felul următor:

„Gloata s-adună-ntr-un loc în sobor, între doi e o sfadă,

dânşii se judecă pentru răsplata cu care să fie

răscumpărat un omor. I-asigură unul că dase

plata, o spune-n vileag; celălalt, că nimic nu primise:

de-asta ei vor amândoi ca judeţul s-aleagă ce crede.

Oamenii strigă, fac gură, fiind pentru unul sau altul,

crainicii însă-i opresc şi fac linişte. Judecătorii

şed la judeţul lor sfânt, pe trepte de netedă piatră;

ia fiecare în mână toiagul strigacilor crainici

şi se ridică-n picioare şi judecă după olaltă.

Stau între dânşii talanţii, doi bulgări de aur, răsplata

judelui, care, rostind judecata, mai drept o să fie” (lliada, XVIII, pp. 360. 361).

Pravila aceasta străveche are, în 1741, următoarea aplicare zonală:

„Noi Grigorie Ghica Voevod bojiia milost. gpodar zemli Moldavschii[1]. Dat-am cartea Domniei mele cinstit și credincios boiarului nostru, dumnealui Constandin Roset, vel vornic, şi pe cine va pune dumnealui vornici la târgul Bârladului, (aceia) să fie volnici, cu cartea Domniei mele, a căută şi a cerca gloabe, şugubine, morţi de om, venitul vorniciei (în) ţinutul Tutovei, a Tecuciului, a Putnii, Covurluiul, Fălciului.

Şi oriunde ar afla, sau prin târguri, sau prin sate domneşti, boiereşti, călugăreşti, fete, muieri văduve a făta (gravide – n. n.), să aibă a le lua gloabă: de fată mare, 20 de lei, de muieri 12 lei, de la cei ce le vor fi făcut (deci, de la părinții fetelor – n. n.), iar de la femei numai ciobotele (darea pentru călătoria investigatorilor – n. n.), câte 2 ughi (ducați ungurești – n. n.), pe obiceaiu. Însă într-acest chip poruncim să urmeaze, după cum scriem mai jos: pentru preuți, diaconi, ţărcovnicii călugări, feciorii de popă, nămeţii lor, oamenii bisericeşti, de se vor întâmplă vreunii dintr-aceştia să facă pe cineva a făta dinre mirence, fieştecare dintr-aceşti să aibă a-i globi protopopul care a fi, iar vornicii vor lua 2 ughi, ciobotele, de la femee, fiind mireancă; iar de se va întâmpla, dinspre partea femeiască, să fie a făta ori preoteasă sau diaconeasă, sau ţârcovnice, sau fată de popă, sau călugăriţă, fiind făcut de vreun mirean sau neam, ginere de popă fiind mirean, să nu fie (globiți – n. n.) de oamenii bisericeşti, ci să ia gloaba pântecelui oamenii dumnealui vornicului, pentru că bărbatul este obiceiul de dau gloaba pântecelui, iar femeia va certa-o potropopul şi va lua ciubotele, pe obicei; de va fi din oamenii bisericeşti femeia, pentru rudenii, pentru cuscrii, cumetrii, sânge amestecat, de s-a întâmpla a făta, să ia vornicii gloaba pântecelui, iar prptopopul va lua cicbotele, şi să-i certe, şi să-i judece pe pravilă pentru sânge amestecat; iar de se va întâmpla vreo greşeală fără pântece, să nu fie a făta (sex, fără a rămâne gravidă – n. n.), pe aceştia, ce-or fi sânge amestecat, iar protopopul să-i judece cu pravila şi să-i globească.

Pentru morţi de om, negăsindu-se ucigaşul, să plătească 12 sate din împrejurime moartea de om, pe obicei, şi ciobote să dea; iar prinzându-se tâlharul ucigaş, să ia ciobotele oamenii lui vel (marele) vornicul, şi pe tâlhar să-l dea pe mâna lui vel armaş.

Aşijderea, pentru târgeveţi den Bârlad şi ocolul târgului, de fapte rele, de furtişaguri, de bătăi, de greşeli ce-or fi, cine ar face, ori din moldoveani sau armeni, sau jidovi, cine ar fi pe greşelile ce ar avea, vornicii de Bârlad să-i judece, să-i globească pe fieştecare, după cum îi va fi vina; aşijdere, să aibă a lua şi venitul vornicii din târg din care cu peşte, 2 potronici, 2 ocă de peşte; de bute de vin, de cofă de horilcă, iar câte 2 potronici, 2 ocă de băutură; şi alte venituri ce-ar fi, să aibă a lua şi a urma, la toate, pe obiceai; alt nimeni să nu se amestece. / Aceasta poruncim. / 15 Mai let 7249[2] (1741)”[3].

[1] Transcris după manuscrisul No. 237 de la Academia Română, fol. 404. Îl pun între doc. bis. Catedrala Domnească, pentru că în el îi vorba de atribuţiuni date protopopului, care, în multe rânduri, la Bârlad, a fost dintre preoţi acestei biserici – nota preotului Ioan Antonescu; Nota noastră: reproduc documentul cu corecturile firești, pentru că nu mă interesează ca mărturie lingvistică; cei interesați să meargă la sursa citată – I. D.

[2] În urma unei cărţi domneşti de la Scarlat Grigorie Ghica voevod, din 1758 (7266), Martie 27, s-a luat autorităţii bisericeşti dreptul de a globi pe cei vinovaţi. „Prin aceasta, zice mult regretatul Episcop Melchisedec, s-a făcut bine; căci în puterea acelui drept se vor fi făcut multe abuzuri. La căutarea pricinilor bisericeşti, nu trebue să fie motive materiale, ci numai morale” (Cronica Huşilor, p. 265).

[3] Antonescu, Ioan, Preotul, Documente bârlădene, volumul I, Bârlad 1911, pp. 6, 7