O achiziţie pentru Zicălaşi: Mihai Hrincescu

Are câteva trofee ale unor mari festivaluri naţionale câştigate. Se acompaniază cu cobza, iar repertoriul lui se bazează pe înregistrări vechi, făcute de bunicul lui, prin zona Rădăuţilor. Se numeşte Mihai Hrincescu şi are rădăcini în Arbore. Petrică Oloieru, care îi urmăreşte parcursul de ceva vreme, mi-a vorbit primul despre Mihăiţă Hrincescu, pe care l-am cunoscut la Solca, de ziua lui de naştere, pe când fonotecam “Chindiile”, deci cântecele ritualice de nuntă. Am stat alături, atunci, schimbând rar câte o vorbă, pentru că amândoi căzuserăm captivi cântecului vechi românesc. Nu moldovenesc, nu bucovinean, ci românesc, adică nealterat, graţie necunoaşterii, de parvenitismul elitiştilor “ştiinţei” etno-folclorice.

Nici astăzi, când Petrică Oloieru şi Răzvan Mitoceanu au scos de sub colbul unui veac şi mai bine cântecele bucovinene – de data asta sunt bucovinene, pentru că au fost născocite de lăutarii bucovineni Niculai Picu, Grigori Vindereu, Ion Batalan, Traian Bidirel, Iancu Paranici etc., dar şi pentru că au structuri specifice: fiecare horă e o “boierească”, inclusiv prin dedicări, iar fiecare cântec începe doinit, pentru a exploda, aproape fără excepţie, într-o dinamică şi neaşteptată veselă ritmicitate -, nici astăzi, deci, nu am prea avut când sporovăi cu Mihăiţă Hrincescu, din aceleaşi pricini de captivitate în alt veac, undeva, între anii 1860-1880.

Dumnezeieşte sună dansul popular “Ciocârlia”, cel care, după geniala prelucrare săvârşită de Grigoraş Dinicu, a devenit o capodoperă muzicală, adoptată de-a lungul, de-a latul şi în înaltul Balcanilor. Nu ştiu câţi au auzit vreodată sau dacă au auzit varianta veche, pe care o cânta şi taraful lui Ionică Batalan din Călugăriţa (Horodnicu de Jos). Un cântec vechi românesc, “Sub o culme de cetate”, pe care îl ştiţi drept “Cântecul lui Iancu”, interpretat de Veta Biriş, are, în Bucovina vremii, un parcurs glorios şi sub titlul “Două fete spală lână”, diferind şi de vechea melodie, şi de varianta paşoptistă (Iraclie Porumbescu a scris “Cântecul lui Iancu”, pe melodia “Sub o culme de cetate”), printr-o vioiciune surprinzătoare şi de o limpezime dusă până foarte aproape de puritate. “Hora Lenuţa” a lui Vindereu se reia, cu diferenţe novative de refren, drept “Hora Stăncuţa” sau “Hora lui Trifan”. Iar hora învăţată de “micuţul Ciprian Porumbescu” de la lăutarul Traian Bidirel din Stupca şi preluată, de la Ciprian, de Ion Batalan (pe când Batalan încă mai cânta cu Vindereu, iar Ciprian lua lecţii de vioară, ca gimnazist sucevean, de la legendarul lăutar al Bucovinei), înseamnă, dincolo de frumuseţe, cu adevărat un “Ciprian Porumbescu necunoscut”. Şi mai avem surprize: “Pasăre galbenă-n cioc” devine, în contextul pururi petrecăreţ bucovinean, “Am un leu şi vreu să-l beu”, în vreme ce “Rabdă inimă şi taci” avea să se constituie, ulterior, în filonul melodic pentru cunoscutul “Mugur, mugurel”. Şi aşa mai departe, cale de 30 de cântece uitate (operator: Lucian Căluşeriu), inclusiv o horă cu text post-paşoptist, intitulată “Hora Daciei” – frumoasă melodie, şubred text.

Dimineaţă, când am scris că urmează o zi dumnezeiască, am avut o premoniţie corectă. Încă-mi sună în auz, pe lângă “Ciocârlia”, minunatele “boiereşti” ale lui Grigori Vindereu: “Cozăceasca”, “Arcanul” (mai frumos şi decât varianta lui Picu, notată de Mikuli), “Rusasca” şi, desigur, amuzantele lui satire la adresa domnilor îmbrăcaţi “nemţeşte”, precum “Hai, raci cu nădragi!” sau “Pâc! Pâc! Pâc!”. Şi ne-au mai rămas doar vreo 30 de cântece vechi ale “Muzei Române”, din 120, de desluşit şi de ridicat în lumina zilei aidoma unor coroane voievodale.

Cronici sentimentale No Comments Jun 12

să-mi aflu viaţa mai frumoasă

în care veac ţi-ai pus sub tâmple

mănunchiul stelelor pribege

să simţi cum sufletul se împle

de somnul care să-ţi dezlege

şi mâinile în relaxare

deasupra cerului prelins,

şi sufletul, pe care-l doare

doar timpul care s-a prelins

ca picurii de ploaie sfântă

pe fruntea bardului pribeag

ce-n miezul nopţilor împlântă

un cântec care-mi este drag

şi-n hăul vremilor trecute,

şi-n geana altui viitor

al lebedelor veşnic mute

zburând spre veacul următor?

în care veac se trag perdele

să intre soarele în casă

ca, desluşind prin toate cele,

să-mi aflu viaţa mai frumoasă

căci stau în umbra mea părinţii

înşiruindu-mi alte vieţi

pe care le-am trăit prin sfinţii

rătăcitori numiţi poeţi?

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 12

Festivaluri rock, sub protecţia Legii 98

Pentru că se află în continuă ascensiune valorică, Festivalul Bucovina Rock Castle a atras o puzderie de adversităţi invidioase, dar şi o largă simpatie naţională, ba chiar şi europeană, dovadă clară că proiectul pe care l-am întocmit, semnat şi depus spre aprobare, în 12 iunie 2011, a fost inspirat, iclusiv prin tânjirea din primul aliniat: “Fundarea unui mare festival internaţional de rock, Bucovina Rock Castle (Cetatea de Piatră a Bucovinei), care să constituie el însuţi, în câţiva ani, o ţintă turistică a Sucevei, cu răsfrângere asupra Bucovinei” s-a împlinit. Pornisem, atunci, de la o anumită concepţie de spectacol unitar, îmbunătăţită nu doar de la ediţie la ediţie, ci chiar şi de la noapte la noapte. Iar cum eu nu mă prea pricepeam la chestia asta, dar aveam o anumită viziune, am apelat, pentru desluşiri şi implicare totală, în ordine cronologică, la Dodo Popovici, prezentatorul-emblemă, şi la fiul meu, Andi, apoi la Mihnea Blidaru (Luna Amară) şi Lucian Francisc Csibi (Relative) şi, desigur, ba încă şi din start, la Constantin-Emil Ursu, pe care lesne l-am convertit spre rock.

De-a lungul a şase ediţii de “Bucovina Rock Castle”, nu m-a interesat decât refuzul de modele consacrate, în favoarea consacrării unui model propriu, care să valorifice la maximum şi potenţialul locaţiei, şi motivarea tinerilor pentru promovarea şi apărarea propriei lor culturi. Am ales şanţul cetăţii, după ce vizitasem, împreună cu Emil Ursu şi măsurând cu pasul fiecare posibilă locaţie interioară, pentru că doar şanţul oferea condiţiile de perspectivă pe care le vizam şi care s-au şi materializat. Lui Almir (Dubioza Kolektiv), care mă întrebase, mai târziu, de ce în şanţ şi nu în cetate, i-am răspuns că străbunii lui numai până în şanţ au ajuns, nu şi în cetate, iar de atunci, pentru că ne înrudeşte spiritul, am rămas prieteni.

Dacă ar fi clacat festivalul, toate inutilităţile existenţei ar fi fost fericite, dar parcursul “din ce în ce mai bun” deranjează. În clipa în care festivalul de rock s-ar plafona, l-aş desfiinţa din proprie iniţiativă, numai că festivalul tot creşte, în ciuda alocării, pentru fiecare ediţie, a aceluiaşi buget de avarie, pe care nu l-am gestionat niciodată eu, ci doar m-am străduit să nu-l depăşesc. Negociam la sânge cu trupele româneşti şi străine, iar dacă ajungeam la o înţelegere, acceptam propunerile de premiere pe care le făceau Mihnea, Andi şi Luci, echipa noastră care viziona zeci şi zeci de concerte ale trupelor care îşi exprimau dorinţa de a participa la festival, chiar dacă pe multe dintre ele le ştiau şi din evoluţii scenice comune. Tocmai de asta, line-up-ul de premiere ţinea mereu cont doar de două criterii: concepţia artistică specifică festivalului şi accesibilitatea valorii. Pentru că, din păcate, întregul buget pentru minimum 15 trupe de ediţie a fost, întotdeauna, egal cu bugetul pentru o singură trupă la manifestările politice de peste an cu tentă culturală.

După aceleaşi principii, am propus şi proiectul pentru acest an, dar scandalul recent de presă, soldat cu interzicerea, la Suceava, a singurului Concert “Ciprian Porumbescu”, lucrat în România, după 134 de ani de ignorare a operei personajului emblematic al Bucovinei, mi-a atras atenţia, aşa că, deşi sistemul de premiere consacrat însemna, de fapt, respectarea negociată a unor “drepturi de proprietate intelectuală”, achiziţionate prin “reprezentaţii artistice unice” (în rock, totul e unic, şi muzica, şi versurile, şi interpretarea), o să propun actualizarea explicită şi otova a proiectului din perspectiva prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, capitolul III, secţiunea 1, paragraful 7, art. 104, pct. (1), lit. b) şi pct. (2), lit. c), prevederi care le consolidează pe cele ale Legii nr. 8/1996, legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, consolidată şi reactualizată în 2015, art. 1 (1) şi (2), art. 5 (1) şi (2), art. 10 integral, art. 12, art. 13 integral, art. 15, art. 24 (1) şi (2), art. 25 (1) şi (2), art. 95, art. 98 integral, art. 123 (1), art. 138, art. 146 a) şi d), art. 147, inclusiv printr-un contract şi o negociere finală.

Din punct de vedere al conceptului artistic “Bucovina Rock Castle”, nimic nu se schimbă, doar că voi avea o prestaţie birocratică în plus de dus în cârcă, şi în acest an, şi în ceilalţi doi care urmează. Dar nu-i bai, pentru că niciodată nu le-am creat probleme celor care administrează bugetul şi nu o s-o fac nici acum, pentru că, şi când există legi care nu îmi sunt pe plac, eu le respect întocmai, chiar dacă le înjur ori de câte ori am ocazia.

În 2016, doi pohtitori de brâuri de protopopi şi un trântor buzincurist au încercat blocarea Festivalului “Bucovina Rock Castle”. Nu sunt, încă, semne de atentate neghioabe şi în acest an, aşa că sper că mă voi putea şi eu bucura nestânjenit de muzica generaţiilor viitoare, pe care o voi putea asculta şi la Suceava, prin visul împlinit “Bucovina Rock Castle”, şi la Vatra Dornei, prin visul pe care îl vom contura într-o primă ediţie “Bucovina Acoustic Park”.

s-a întrupat natură pe aici?

fiţi fericiţi, căci universul cântă

şi cu lumină sacră vă răsfaţă,

iar viaţa fiecăruia e sfântă

şi numai calea uneori se-nvaţă

drept leac definitiv pentru orbire

şi pentru alte laşe rătăciri

când cântecul începe să înşire

ademenirea cosmicei iubiri,

nu ispăşiţi, ci fiţi fără prihană

ca iarba peste care mai păşiţi

şi refuzaţi bicisnica prigoană

a celor ce vă-nvaţă să trăiţi

sub sceptrul lor de călăreţi pe clipe

purtând de-a pururi bezne la oblânc

fiindcă aveţi din naştere aripe

pe care le scufundă în adânc

doar cei ce vă refuză fericirea

şi tot pocnesc prin suflete din bici,

chiar nu vedeţi că şi dumnezeirea

s-a întrupat natură pe aici?

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 11

“Poezia care cântă” la… Vatra Dornei

Click pe copertă, dacă doriţi să o răsfoiţi

Poezia care cântă este aceea care îl determină pe muzician să devină poet, pentru că desluşirile dumnezeieşti îl obligă la ritmicităţi armonioase de sunete, la inefabilul liric şi la picturalul spectacolului scenic.

Carti No Comments Jun 10