Capul lui Baisanu il vor!

Capul lui Băişanu îl vor!

     Ştefan cel Mare Alexandru Vodă Băişanu, adevăratul şi singurul cârmuitor al patriei judeţene şi municipale, susţinut frenetic de 46 familii de cumetri proprii şi personali, în frunte cu viceprimarul Ovidiu Doroftei, desemnat Cumătru-Şef şi Hatman, va avea, ca orice voievod moldovean, un sfârşit tragic şi destul de apropiat.
     Discutând, la întâmplare, cu boierimea judeţeană galbenă-n cioc, mi s-a spus, cu of şi jurământ, deşi nu era nevoie, că, la apropiatele alegeri din PNL, ei, peneliştii judeţeni, care-s mult mai mulţi decât peneliştii cumetri municipali, capul lui Băişanu îl vor.
     Şi tot boierii galbeni-n cioc mi s-au plâns că n-au noroc, încercând să mă convingă că se vor schimba sortirile, ursitele şi ursitoarele, imediat după căderea lui Ştefan cel Mare Alexandru Vodă Băişanu, când vor retrage sprijinul politic şi tuturor înscăunaţilor „prin concurs” în scaune manageriale descentralizate sau judeţene, dacă nu vor da câte o declaraţie scrisă despre cât i-a costat înscăunarea şi cui anume au dat banii (ceea ce şi eu sunt curios să aflu).
     Aşa că, Măria Ta, ia seama la ce zice cronicarul şi, vorba lui Marin Sorescu, în „Răceala”, „ori mai măreşti ciolanul, ori mai răreşti din câini”, că deja îşi arată colţii, ameninţător!

Sinescu si Nechifor tapi ispasitori

Sinescu şi Nechifor,

ţapi ispăşitori

     Pe Florin Sinescu, actualul prefect al judeţului, îl ştiu, de vreo două decenii, drept om de caracter, harnic, priceput şi cuminte, dar, din păcate, excesiv de disciplinat (nici măcar trufaşa şi insolenta lui şefă de cabinet nu şi-a ales-o el, ci i-a fost impusă de PSD).
     Şi pe Ioan Cătălin Nechifor îl ştiu, de ceva vreme, drept tânăr civilizat şi cu mult bun simţ, dar care, tot din păcate, e mult prea chibzuit, prea ezitant în a lua decizii (de aici, referirea epigramistică la personajul literar cu „da-s muieţi posmagii?”).
     În ciuda acestor realităţi indiscutabile, pe care nimeni nu le neagă, lor li se poate imputa debandada judeţeană, în care un avocat ajunge director la sănătatea publică, o doamnă stomatolog, care nu-şi mai practică meseria de decenii, director al Casei de Sănătate, iar un suflător în sticlă, ditamai diriguitorul culturii judeţene. Ca să nu mai amintesc de cei doi vicepreşedinţi, ambii fără experienţă în administraţie, doar cu calităţi umane indiscutabile, în cazul profesorului Rădulescu, şi cam atât.
     După lege, toate posturile din administraţia descentralizată şi judeţeană se ocupă prin concurs, pe bază de „expertiză”, deci de experienţă şi de pricepere. Există şi comisii de examinare, special desemnate, în baza unei dezgustătoare supuşenii, care să-l transforme pe fraierul de partid în ditamai competentul profesional în domenii cu care el, fraierul şmecher nu are nici în clin, nici în mânec (nu-i greşeală, îl am martor pe George Coşbuc).
     Judeţul Suceava are mulţi medici de excepţie, cu îndelungată experienţă şi în gestionarea actului medical, are foşti primari cu recunoscută competenţă, are oameni de cultură care supravieţuiesc pe la periferia societăţii, are valori umane şi profesionale puzderie (ca să nu-i iau în calcul şi pe studenţii de excepţie, şcoliţi pe la Cluj, Bucureşti şi Iaşi, dar şi câţiva dintre cei şcoliţi la fabrica de diplome din Suceava), dar competenţa nu-i interesează, din păcate, nici pe prefect, nici pe preşedintele C.J. Suceava – şi tare mă tem că nu-i mai interesează nici pe oamenii oameni, Florin Sinescu şi Ioan Cătălin Nechifor.
     Suceava e o veşnică bursă a şpăgii, de care, în clipa de faţă, sunt responsabili, ba chiar vinovaţi doar prefectul Florin Sinescu şi preşedintele Ioan Cătălin Nechifor, deşi, în mod paradoxal, ei sunt printre puţinii politicieni din judeţ care nu au luat niciodată şpagă.

Victor Ponta va lasa cu buzunarele goale

Victor Ponta

„vă lasă cu buzunarele goale”…

     Din Siret, în Timişoara, din Costanţa, în Salonta, de tot râsul vă e ţara, îi lipsise numai… Ponta! Adică şi tragica poantă, dar, mai ales, Ponta Victor, acest amestec aparent agreabil de şmecherie oltenească şi de duplicitate bucovineană, care „vă lasă cu buzunarele goale, şi încă vă mai simţiţi datori” (fraza asta nu-mi aparţine, fiind singura cu dichis, care i se înşurubase în creieraş, în lunga şi inutila lui viaţă „literară”, proletcultistului Nicolae Cârlan).
     Mult mai păgubos şi mai nociv decât Boc Emil, Ponta Victor trage după sine lepra corupţiei imbecile a unor şarlatani ineficienţi şi care, în afară de furat şi de fudulit cu neaşteptatele lor privilegii, nu se pricep la nimic, decât la hărtănit hălci cât mai dolofane din stârvul deja fetid al României, pe care, cu excepţia ungurilor, care poftesc doar o anume halcă, nu-l mai vrea şi nu-l mai suportă nimeni.
     E atâta analfabetism provocator de haos în sistemul administrativ promovat de Ponta Victor, încât – vorba lui Ioan Cătălin Nechifor, actualul Preşedinte al C.J. Suceava – avem obligaţia de a împânzi Europa cu indicatoare rutiere spre voievodala Suceavă, dulcea Bucovină şi mândra Românie, astfel încât românii de prin Eoropa şi europenii get-beget să fie avertizaţi, la fiecare răscruce de vânturi, în ce direcţie e periculos să te îndrepţi, dacă-ţi visezi urmaşii şi urmaşii urmaşilor tăi altceva decât un şir neîntrerupt de generaţii de sacrificiu.
     Ştiu că vi-i drag Ponta Victor, dar eu îi tot identific, aproape fără voie, feţele groteşti, aşa că îl văd când Niţă Ilie, când Horvat Petru, când Brăteanu Călin, când Filip Sorin, când alt maidanez în călduri, fie ele şi patriotarde, care mârâie şi îşi arată colţii cariaţi chiar şi de lângă taraba vânzătorului de ziare, şi tocmai de aceea nu-l pot iubi.
     Am, totuşi, grijă de buzunare, ca să pot să-mi adăpostesc, din când în când, mâinile şi, foarte rar, umilitoarea raţie de subzistenţă, care ţine loc de leafă de slujitor al culturii, dar la care râvnesc, zilnic şi aproape animalic, Ponta Victor şi ai lui, apoi îmi iau ei şi raţia de supravieţuire, prin tertipurile lor de impozitare supra-piramidală, deci prin şmecherie oltenească şi prin incalificabilă duplicitate bucovineană.

Primarul Ion Lungu sau legaturi periculoase

Primarul Ion Lungu

sau legături periculoase

     Că l-a trădat pe Flutur, cel care-l scosese dintr-un dublu faliment existenţial, făcându-l bogat, celebru şi adulat, nu-i bai, că doar şi Gheorghe Flutur era dator să repete experienţa nefericită a regretatului Constantin Sofroni, primul care mizase pe „credincioşi”. Proşti, dar aparent credincioşi.
     Că în infinitele şi cenuşiile lui mandate de primar al letargicei Suceava nu a avut decât grija prosperităţii familiei sale (Suceava e familia lui, tovarăşi!, nu care cumva să vă închipuiţi altceva!), iarăşi nu-i bai, din moment ce morala politică e unică, exhaustivă şi infailibilă în tot arealul planetar.
     Că universul lui spiritual e temeinic delimitat de Hasdeu Goian, Zoe Dumitrescu-Clipa, Dorin Einstein, Margareta Buşulenga şi sarmalele de Sânziene (pe care le mestecă mai ales când se manifestă bucal), şi cu care umileşte fraierii de votanţi, iarăşi nu-i bai, din moment ce şiretenia lui de târgău proletcultist îl ajută, incredibil de mult şi de eficace, în a trage multi-naivităţile târgalnice pe sfoară, din patru în patru ani.
     De fapt, în ceea ce mă priveşte, nimic nu-i bai, când e vorba de Ion Lungu, nici măcar aparenţa lăcomoasei, opulentei şi trufaşei lui existenţe.
     În ceea ce-l priveşte, însă, pe Ion Lungu, grav este că, via Ovidiu Doroftei, sluga credincioasă (concept voievodal, deh!) a lui Ştefan cel Mare Alexandru Vodă Băişanu, Ion Lungu a intrat în nişte legături atât de periculoase (care continuă cu o şcoală din Burdujeni şi nu se vor sfârşi niciodată), încât până şi DNA a prins să se uite la el precum pisica la şoarece, dovadă că nici în perioada lui proletcultistă nu le-a prea avut cu cultura.
     Şi era, în proletcultism, o poveste interesantă, cu un activist de partid, găsit mort, şi care activist, după cum o dovedeau, în final, cercetările miliţiei, se sinucisese (singura şansă de a evada dintr-o reţea legături periculoase), lăsând o scrisoare pentru fiul său, în care îl sfătuia să fie vigilent cu bunăvoinţa, ca nu cumva să se trezească într-o reţea, în care nu ar fi vrut să ajungă vreodată.
     Pagubă-n ciuperci şi cu bolşevicul, şi cu târgo-buricul Ion Lungu!