1919, Mihail I. Pricopie: Plecarea

*

Sub paza ta, odihnă, mai dorm o seară încă!

Mai pot dar sta de vorbă cu ochii ţintă-n loc,

Bordeiul tot s-ascunde sub negura adâncă

Pe care-o rupe-n vatră un sâmbure de foc.

*

Mi-i plină toată mintea de noapte şi tăcere

Şi mi-am uitat trecutul şi chinurile lui,

Şi mi-am uitat acuma c-am îndurat durere

Cum nu mai fu sortită pe lume nimănui!

*

Mai am o noapte, doară, şi-apoi pornesc spre moarte,

Mă vor urma tovarăşi tăcuţi şi-ncrezători,

O ştim: Plecăm spre ţara celei mai crude soarte,

Dar ne căznim din suflet să fim nepăsători.

 *

În şanţuri simple numai trăind o-ntreagă iarnă

Ne va pătrunde vântul puternic şi-ngheţat,

Iar când tăria vitreg va prinde fulgi să cearnă,

Câţi vor rămâne, oare, din cei ce au plecat?

 *

Valea Caregnei (Răsăritul, nr. 10, 15 ianuarie 1919, p. 3).