Festivaluri rock, sub protecţia Legii 98

Pentru că se află în continuă ascensiune valorică, Festivalul Bucovina Rock Castle a atras o puzderie de adversităţi invidioase, dar şi o largă simpatie naţională, ba chiar şi europeană, dovadă clară că proiectul pe care l-am întocmit, semnat şi depus spre aprobare, în 12 iunie 2011, a fost inspirat, iclusiv prin tânjirea din primul aliniat: “Fundarea unui mare festival internaţional de rock, Bucovina Rock Castle (Cetatea de Piatră a Bucovinei), care să constituie el însuţi, în câţiva ani, o ţintă turistică a Sucevei, cu răsfrângere asupra Bucovinei” s-a împlinit. Pornisem, atunci, de la o anumită concepţie de spectacol unitar, îmbunătăţită nu doar de la ediţie la ediţie, ci chiar şi de la noapte la noapte. Iar cum eu nu mă prea pricepeam la chestia asta, dar aveam o anumită viziune, am apelat, pentru desluşiri şi implicare totală, în ordine cronologică, la Dodo Popovici, prezentatorul-emblemă, şi la fiul meu, Andi, apoi la Mihnea Blidaru (Luna Amară) şi Lucian Francisc Csibi (Relative) şi, desigur, ba încă şi din start, la Constantin-Emil Ursu, pe care lesne l-am convertit spre rock.

De-a lungul a şase ediţii de “Bucovina Rock Castle”, nu m-a interesat decât refuzul de modele consacrate, în favoarea consacrării unui model propriu, care să valorifice la maximum şi potenţialul locaţiei, şi motivarea tinerilor pentru promovarea şi apărarea propriei lor culturi. Am ales şanţul cetăţii, după ce vizitasem, împreună cu Emil Ursu şi măsurând cu pasul fiecare posibilă locaţie interioară, pentru că doar şanţul oferea condiţiile de perspectivă pe care le vizam şi care s-au şi materializat. Lui Almir (Dubioza Kolektiv), care mă întrebase, mai târziu, de ce în şanţ şi nu în cetate, i-am răspuns că străbunii lui numai până în şanţ au ajuns, nu şi în cetate, iar de atunci, pentru că ne înrudeşte spiritul, am rămas prieteni.

Dacă ar fi clacat festivalul, toate inutilităţile existenţei ar fi fost fericite, dar parcursul “din ce în ce mai bun” deranjează. În clipa în care festivalul de rock s-ar plafona, l-aş desfiinţa din proprie iniţiativă, numai că festivalul tot creşte, în ciuda alocării, pentru fiecare ediţie, a aceluiaşi buget de avarie, pe care nu l-am gestionat niciodată eu, ci doar m-am străduit să nu-l depăşesc. Negociam la sânge cu trupele româneşti şi străine, iar dacă ajungeam la o înţelegere, acceptam propunerile de premiere pe care le făceau Mihnea, Andi şi Luci, echipa noastră care viziona zeci şi zeci de concerte ale trupelor care îşi exprimau dorinţa de a participa la festival, chiar dacă pe multe dintre ele le ştiau şi din evoluţii scenice comune. Tocmai de asta, line-up-ul de premiere ţinea mereu cont doar de două criterii: concepţia artistică specifică festivalului şi accesibilitatea valorii. Pentru că, din păcate, întregul buget pentru minimum 15 trupe de ediţie a fost, întotdeauna, egal cu bugetul pentru o singură trupă la manifestările politice de peste an cu tentă culturală.

După aceleaşi principii, am propus şi proiectul pentru acest an, dar scandalul recent de presă, soldat cu interzicerea, la Suceava, a singurului Concert “Ciprian Porumbescu”, lucrat în România, după 134 de ani de ignorare a operei personajului emblematic al Bucovinei, mi-a atras atenţia, aşa că, deşi sistemul de premiere consacrat însemna, de fapt, respectarea negociată a unor “drepturi de proprietate intelectuală”, achiziţionate prin “reprezentaţii artistice unice” (în rock, totul e unic, şi muzica, şi versurile, şi interpretarea), o să propun actualizarea explicită şi otova a proiectului din perspectiva prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, capitolul III, secţiunea 1, paragraful 7, art. 104, pct. (1), lit. b) şi pct. (2), lit. c), prevederi care le consolidează pe cele ale Legii nr. 8/1996, legea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, consolidată şi reactualizată în 2015, art. 1 (1) şi (2), art. 5 (1) şi (2), art. 10 integral, art. 12, art. 13 integral, art. 15, art. 24 (1) şi (2), art. 25 (1) şi (2), art. 95, art. 98 integral, art. 123 (1), art. 138, art. 146 a) şi d), art. 147, inclusiv printr-un contract şi o negociere finală.

Din punct de vedere al conceptului artistic “Bucovina Rock Castle”, nimic nu se schimbă, doar că voi avea o prestaţie birocratică în plus de dus în cârcă, şi în acest an, şi în ceilalţi doi care urmează. Dar nu-i bai, pentru că niciodată nu le-am creat probleme celor care administrează bugetul şi nu o s-o fac nici acum, pentru că, şi când există legi care nu îmi sunt pe plac, eu le respect întocmai, chiar dacă le înjur ori de câte ori am ocazia.

În 2016, doi pohtitori de brâuri de protopopi şi un trântor buzincurist au încercat blocarea Festivalului “Bucovina Rock Castle”. Nu sunt, încă, semne de atentate neghioabe şi în acest an, aşa că sper că mă voi putea şi eu bucura nestânjenit de muzica generaţiilor viitoare, pe care o voi putea asculta şi la Suceava, prin visul împlinit “Bucovina Rock Castle”, şi la Vatra Dornei, prin visul pe care îl vom contura într-o primă ediţie “Bucovina Acoustic Park”.

s-a întrupat natură pe aici?

fiţi fericiţi, căci universul cântă

şi cu lumină sacră vă răsfaţă,

iar viaţa fiecăruia e sfântă

şi numai calea uneori se-nvaţă

drept leac definitiv pentru orbire

şi pentru alte laşe rătăciri

când cântecul începe să înşire

ademenirea cosmicei iubiri,

nu ispăşiţi, ci fiţi fără prihană

ca iarba peste care mai păşiţi

şi refuzaţi bicisnica prigoană

a celor ce vă-nvaţă să trăiţi

sub sceptrul lor de călăreţi pe clipe

purtând de-a pururi bezne la oblânc

fiindcă aveţi din naştere aripe

pe care le scufundă în adânc

doar cei ce vă refuză fericirea

şi tot pocnesc prin suflete din bici,

chiar nu vedeţi că şi dumnezeirea

s-a întrupat natură pe aici?

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 11

“Poezia care cântă” la… Vatra Dornei

Click pe copertă, dacă doriţi să o răsfoiţi

Poezia care cântă este aceea care îl determină pe muzician să devină poet, pentru că desluşirile dumnezeieşti îl obligă la ritmicităţi armonioase de sunete, la inefabilul liric şi la picturalul spectacolului scenic.

Carti No Comments Jun 10

dar nu-mi mai pasă, fiindcă o să plec

presimt că-n toamnă se va rupe lanţul

şi zidurile toate au să cadă

ca să înceapă cât mai cosmic dansul

sub fluturatul giulgiu de zăpadă

şi-abia atunci, zvâcnind de libertate,

aripa se va-ntoarce în lumină

în unduiri care au fost uitate

pe sub prigoana timpului senină

şi vor rămâne întristaţi copacii

despovăraţi de noi vremelnicii,

iar cerul sfânt o să înalţe fascii

acolo unde-au fost numai făclii

lumina lor să îmi îndrepte paşii

spre altă-ntemniţare într-un trup

şi de acolo-n alte generaţii

dansând deasupra celor ce le-astup

un dans stupid desfăşuraţi sub stele

cât trageţi universul la edec

şi cântecul se zbate sub podele,

dar nu-mi mai pasă, fiindcă o să plec

Poezie de ion dragusanul No Comments Jun 10

VIDEO ZICĂLAȘII – 1870: Hora lui Ionică Batalan

Click pe fotografie, dacă doriți să ascultați „Hora lui Batalan” din 1870

Pentru că așa am convenit cu Petrică Oloieru și cu Răzvan Mitoceanu, nu vom publica fonotecările cu partiturile din „Muza Română” a lui Calistrat Șotropa, decât după cele două-trei spectacole, pe care le vor realiza „Zicălașii”, în formulă completă, cea dintâi premieră urmând să se facă, în 7 iulie 2017, începând cu ora 20, la Vatra Dornei, în cadrul Festivalului „Cântece de peste veacuri”, din Parcul Cazinoului, spectacol pe care îl vom filma și distribui ca atare, inclusiv prin DVD-uri. Am convenit, totuși, ca, din fiecare sesiune de fonotecare, să primesc îngăduința de a vă arăta măcar un singur cântec și am recurs la „Hora lui Batalan”, compusă de lăutarul Ionică Batalan, din Călugărița, cel mai vechi sătuc din comuna Horodnicu de Jos, în care a văzut lumina zilei și celebrul Silvestru Lungoci, al cărui părinte a cântat în taraful de 12 lăutari ai starostelui Batalan. Un staroste celebru și în vechiul Regat, și în ținuturile românești din Austria, care selecta oferte pentru concerte de vară în cele două țări, pe care le primea cu măcar doi ani înainte.

În Bucovina lui natală, cercetătorii doctori în etnologie și folclor nu au auzit niciodată despre neîntrecutul violonist și născocitor de cântece Ion Batalan, un artist înnăscut „vrednic de Bucovina”, cum ar fi spus Constantin Loghin, dar cu memoria spulberată de incompetența savanților de specialitate, cum ar zice buzincurismul elitist, din dihorita hai-dâr-dâr societate de astăzi. Iar fonotecarea cântecelor bucovinene, compuse de pleiada de lăutari care au ucenicit cu celebrul Nicolae Picu, deranjează pe toată lumea, pentru că folclorul scos prin piețele chermezelor festivalistice, nu are decât vagi și bicisnice asemănări cu marea muzică bucovineană de peste veacuri.

Judecând după asemănările dintre structurile melodice asemănătoare cu cele ale cântecelor „răzășești” sau „boierești”, care s-au păstrat ca atare, majoritatea compozițiilor lui Vindereu și Batalan reprezintă epoca de glorie a cântecului cu adevărat românesc și, tocmai de aceea, după cum spune Cantemir, numit „răzășesc”. Numai că la noi, unde și vinovățiile și meritele se atribuie colectiv, cântecul „răzeșesc” a dispărut, datorită ignoranților savanți, în marea masă a contrafacerilor, pe care o numim folclor. Ascultați, cu atenție, „Hora lui Batalan” și vă veți convinge că piesa aceasta, cu autor cunoscut, înseamnă altceva, caracterizat de noblețe, de suplețe, de… simfonism străveziu în execuțiile de curată rapsodie română, pe care le făceau ignorații lăutari ai Bucovinei de odinioară.

ZICĂLAŞII - VIDEO No Comments Jun 9