dar nu-mi mai pasă, fiindcă o să plec

*

presimt că-n toamnă se va rupe lanţul

şi zidurile toate au să cadă

ca să înceapă cât mai cosmic dansul

sub fluturatul giulgiu de zăpadă

şi-abia atunci, zvâcnind de libertate,

aripa se va-ntoarce în lumină

în unduiri care au fost uitate

pe sub prigoana timpului senină

*

şi vor rămâne întristaţi copacii

despovăraţi de noi vremelnicii,

iar cerul sfânt o să înalţe fascii

acolo unde-au fost numai făclii

lumina lor să îmi îndrepte paşii

spre altă-ntemniţare într-un trup

şi de acolo-n alte generaţii

dansând deasupra celor ce le-astup

 *

un dans stupid desfăşuraţi sub stele

cât trageţi universul la edec

şi cântecul se zbate sub podele,

dar nu-mi mai pasă, fiindcă o să plec