T. V. Păcăţian: Cum au fost prinşi Horia şi Cloşca?

*

Cum au fost prinşi Horia, Cloşca şi Crişan? Prin mâini trădătoare româneşti, ca întotdeauna, în cazul trădărilor, doar bietul Crişan fiind capturat “cu popii noştri în frunte”, precum în tragedia din grădina Ghetsimani…  a munţilor Apuseni. Dar, mai bine citiţi şi umpleţi-vă de mândrie naţională şi creştin ortodoxă:

*

*

Horia, cu numele cel adevărat Ursu Nicola, născut pe la anul 1730 în comuna Albac, capul revoluţiei sociale de la 1784 din Munţii Apuseni, convingându-se, că cu oamenii săi, decimaţi rău în luptele date la Mihăleni, în 17 decemvrie 1784, nu mai poate continua cu succes lupta începută pentru dezrobirea economică a neamului său împilat din Ardeal, pentru că e prea numeroasă armata trimisă asupra sa şi asupra credin­cioşilor săi, în numele Împăratului, cu care el vorbise doară şi se înţelesese, s-a decis să sisteze lupta zadarnică, îşi părăseşte deci oamenii, sfătuindu-i întâi să-şi vadă fiecare de cap cum ştie şi cum poate, fuge apoi şi se ascunde prin pădurile Ar­dealului, împreună cu tovarăşul său Cloşca. Pribegind încoace şi încolo, ajung în pădurea Scorăcetul de pe teritoriul comunei Mărgău, din judeţul Cojocna, plasa Huedin, unde fac un popas mai lung. Dar, spre nefericirea lor, pentru că sunt trădaţi de opt ţărani români, Moţi şi ei, ca şi Horia şi Cloşca, şi prinşi în 27 decembrie 1784, sunt duşi la Alba Iulia, iar aci, după ascul­tare, judecaţi la moarte şi, în 28 februarie 1785, frânţi în roată, cum era obiceiul pe atunci, şi daţi dispreţului obştii, tot după obiceiul de atunci.

*

Pentru prinderea conducătorilor mişcării revoluţionare de la 1784, Horia, Cloşca şi Crişan, se pusese, din partea stăpânirii, un premiu de 300 galbeni împărăteşti şi premiul acesta a avut efectul dorit şi aşteptat, pentru că s-au aflat oameni, s-au aflat Români, care să-şi trădeze binefăcătorii şi să-i dea pe mâinile călăilor.

*

Crişan George, numit şi Marcul, se despărţise de ceilalţi doi tovarăşi ai săi şi el a fost prins separat, de nouă ţă­rani români din Munţii Apuseni, conduşi de preotul din Cărpiniş, Moise Popa, şi de cel din Lupşa, Simeon Popa. Aruncat fiind în temniţă, imediat după ascultare, Crişan s-a spânzurat, în celula sa, cu ajutorul curelelor de la opinci. Judecătorii săi însă nu au fost mulţumiţi cu aceasta auto-executare, ci au adus sentinţă formală şi asupra lui, care a şi fost executată în toată regula. Corpul său neînsufleţit a fost împărţit, cu solemnitate, astfel: capul tăiat şi pus în ţeapă, în comuna Cărpiniş. Corpul, tăiat în patru bucăţi, şi una pusă în ţeapă, în comuna Abrud, alta în comuna Bucium, a treia în Brad şi a patra în comuna Mihăleni, toate acestea pentru a băga groază în ţărănimea română şi a o face să înţeleagă că cu domnii nu se poate ea prinde, pentru că domnii sunt cei mai tari şi cu domnii ţine şi împărăţia, nu cu poporul cel prost.

*

Sfâşietoare de inimi va fi fost, apoi, executarea lui Horia şi a lui Cloşca, întâmplată în 28 februarie 1785, în faţa mulţimii adunate la locul de pierzare din Alba-Iulia, şi grozave vor fi fost torturile prin care au trecut cei frânţi în roate, martirii cauzei ţărăneşti din Munţii Apuseni, Horia şi Cloşca; dar ei le-au su­ferit ca adevăraţi mucenici, fără vaiete şi fără tânguiri. Şi-au dat sufletul, în felul cum şi l-au dat, ca eroi adevăraţi, cu con­ştiinţa liniştită.

*

Va fi zguduit adânc acest fel de executare barbară şi inima milostivă şi impresionabilă a împăratului Iosif II, de la Viena, care îl cunoscuse pe Horia, căci a dat, nu peste mult, ordin să se compună o altă „provilă criminălească”, care a şi fost publicată în toată împărăţia şi în toate limbile, în ianuarie 1787, şi din care e ştearsă pedeapsa cu moarte prin frângere în roată, rămânând numai pedeapsa de moarte prin ştreang, pentru făp­tuiri grave penale.

*

Despre felul cum au fost prinşi Horia şi Cloşca, spre a putea fi daţi pe mâna judecătoriei, există un document, un proces-verbal, luat cu cei 8 oameni cari i-au prins, adevărat că la 20 de ani după prindere, în anul 1804, dar cei ascultaţi aşa au declarat, că-şi aduc bine aminte cum s-au întâmplat lucrurile şi aşa le spun, cum s-au întâmplat. Procesul acesta verbal s-a luat, la ordinul din 22 aprilie 1804 al comitelui su­prem Ştefan Haller din Aiud, din partea juraţilor asesori ai comitatului Alba Inferioară, Katonai Iosif şi Cseresnyés Ioan, care, în scopul acesta, s-au prezentat, în 30 aprilie 1804, în Abrud, unde au efectuat, apoi, ascultările şi au dres procesul-verbal.

*

Introducerea şi încheierea procesului verbal e făcută după uzul din zilele acelea, în limba latină, iar ascultarea părţilor, cu întrebările puse şi răspunsurile date, în limba maghiară. Eu le dau, însă, în traducere românească, pentru a putea fi înţelese de toţi.

*

Întrebările au fost precizate astfel:

*

1. „Îşi aduce martorul aminte de vremea în care Horia şi Cloşca, răsculând naţia valahă şi prădând cu ea pretutindeni, Exelenţa Sa, domnul general baron Kráj, pe atunci locotenent-colonel al unui regiment secuiesc de infanterie din secuime, a venit la Abrud, cu miliţie numeroasă, compusă din seini şi husari, pentru sufocarea revoltei? Dacă da, să mărturisească, pe jurământul prestat, curat şi după adevăr.

*

2. Pe cine ştie martorul, din cele văzute sau aflate, şi de unde, că cu onoratul Kráj, pe atunci locotenent-colonel, în pri­vinţa prinderii celor doi capi ai răscoalei, Horia şi Cloşca, ar mai fi pertractat, dându-i instrucţiunile necesare? Să spună mai departe, că:

*

3. În scopul atins, ce năzuinţe sau dispoziţii folositoare a aflat, anume din partea Maiestăţii Sale Regelui sau din partea sa proprie? A făcut ceva promisiuni cuiva şi cui, pentru operarea prinderii lui Horia şi şi a Cloşca, ori apoi la aceasta altcineva, cu alte motive, a îndemnat pe cineva?

*

4. Oare îndemnurile şi promisiunile sale au avut ceva re­zultat eficace sau şi fără de acestea s-ar fi văzut cineva dispus să opereze prinderea celor doi corifei mai de multe ori numiţi, aşa că a lor prindere şi de altcum s-ar fi întâmplat atunci, sau nu? În fine:

*

5. Să numească martorul pe aceia care ar mai putea face mărturisiri în privinţa lucrului acestuia, după cea mai bună cu­noştinţă a lor”.

*

La aceste cinci întrebări, au fost chemaţi să răspundă:

I. Ştefan Trif, libertin, în etate cam de 72 de ani şi

II. Nuţu Mătieş, libertin, în etate cam de 68 de ani.

*

După prestarea jurământului, au răspuns amândoi urmă­toarele:

*

1. „De vremea aceea foarte neplăcută, care cade în anul 1784, când Horia şi Cloşca, răsculând naţia valahă şi cu ea nu numai prădând pretutindeni, dar săvârşind şi omoruri îngrozitoare, şi când, spre potolirea acestora, domnul Kráj, pe atunci locotenent-colonel, a venit cu miliţie numeroasă la Abrud, ne aducem foarte bine aminte.

*

2. Ştim apriat şi cu siguranţă că, în privinţa prinderii celor doi capi ai răsculării naţiei valahe, numiţii Horia şi Cloşca, cu stimatul domn locotenent-colonel Kráj, nimeni altul, decât numai dl Meltzer Anton, pe atunci contraş (cuvânt folosit în textul maghiar, care înseamnă, probabil, „controlor”), iar acuma şpan cameral, singur a vorbit şi i-a dat toate instrucţiile necesare; iar acestea aşa le ştim, că noi doi, pe atunci gornici (păzitori) de pădure, am stat sub mâinile domnului şpan cameral, ca, pe atunci, cel mai apropiat superior al nostru, şi dânsul a plătit om, ca să vină sus, la noi, şi să ne aducă cumva jos, la Abrud, spre a se în­ţelege cu noi în privinţa prinderii lui Horia şi a lui Cloşca. Noi, atunci, numaidecât, temându-ne de ameninţările naţiei valahe, că anume, dacă s-ar afla că cineva ţine cu domnii şi cu ungurii, să fie sigur unul ca acesta că nu numai viaţa, ci şi averea şi-o va pierde, şi nu numai casele, ci şi pomii dimprejur vor fi aprinşi şi prefăcuţi în cenuşă: n-am putut să venim în jos, la Abrud, dar, cu toate acestea, mai târziu, pentru ca să împlinim ordinul superiorului nostru, am legat de caii noştri două căprioare, ca să le ducem, la Zlatna, decedatului domn Zelenkai, şi, când am ajuns în Abrud, parte pentru că aşa ne era datorinţa, parte însă şi mai ales în urma soliei trimise nouă, am intrat în casa din Abrud a numitului domn Meltzer Anton, ne-am dat jos de pe cai şi am depus şi căprioarele, în scopul respectiv.

*

3. În privinţa prinderii lui Horia şi a lui Cloşca, am explicat la numitul domn Meltzer Anton astfel de năzuinţă şi strădanie, căreia alta asemenea nici nu se poate gândi; pentru că ne-a promis că va obţine, pe seama noastră, de la Maiestatea Sa Împăratul, afară de remuneraţia specială, corespunzătoare me­ritelor noastre, încă şi eliberarea noastră din iobăgie, asemenea şi pentru aceia care, în scopul de sus ne vor fi nouă de ajutor. Deci, în cazul acesta, nu numai bunul său, întreaga sa avere, ci şi capul său propriu l-a pus chezăşie, încredinţându-ne, apoi, că pe cine vom lua pe lângă noi de ajutor, toate le va suportă el, şi le va plăti el, în năzuinţele acestea ale noastre. Prin aceste năzuinţe, strădanii şi făgăduieli, întru atâta au câştigat inimile noastre, încât, dând noi uitării fanfaronada naţiei valahe, am primit asupra noastră prinderea celor doi corifei, pe moarte, pe viaţă, luând pe lângă noi pe Trif Manoşel, Neag Iacob, Neag Dumitru. Mătieş Iuon, Mătieş George şi pe Nicola George, dar astfel, ca şi ajutor militar să avem, la coborâre, în jos. Numaidecât, domnul şpan Meltzer, cel cu bună năzuinţă, ne-a dus înaintea onoratului locotenent-colonel, numit mai sus, Măria Sa domnul Kráj, în faţa căruia acum amintitul domn Meltzer încă a înşirat promisiunile făcute nouă, iar ân urma acestor promisiuni, noi încă am promis deplina noastră năzuinţă înaintea Măriri Sale, domnului Kráj. Numaidecât, Măria Sa, domnul locojenent-colonel Kráj, ne-a făcut po­sibilă parcurgerea teritoriului până la Ungaria, nouă şi celor numiţi ca luaţi de ajutor pe lângă noi, ca să putem umblă fără frică, în scopul căutării şi prinderii celor doi corifei. Cu destulă frică, am luat cu noi pe cei scrişi în paşaport şi tot am urmărit pe Horia şi pe Cloşca, până le-am aflat urma, în judeţul Cojocna, pe hotarul comunei Mărgău (Meredgyó), lângă Someşul cald, şi acolo i-am prins pe amândoi, iar când îi aduceam în jos, la vale, a venit şi ajutorul militar în calea noastră, spre a ne apăra, şi aceasta tot după instrucţiile date de domnul Meltzer Anton.

*

4. Cum că stăruinţele şi promisiunile de multe ori numi­tului domn Meltzer Anton au avut rezultat eficace putem ade­veri, pe jurământul prestat, din întreg sufletul nostru, În ce pri­veşte prinderea, prin noi, a lui Horia şi a lui Cloşpa, căci altcum prinderea lor nu se făcea, dacă noi, în urma promisiunilor domnului Meltzer, între temeri şi primejdii mari, fără mustrare sufletească, nu primeam asupra noastră prinderea lui Horia şi Cloşca, care deci s-a făcut prin mijlocirile domnului Meltzer Anton.

*

5. Pe alţii, care ar mai putea şti ceva despre lucrul acesta nu-i cunoaştem, şi care ar putea să dovedească ceva, ci numai noi doi şi ceilalţi, numiţi în paşaport, cărora, spre îmbărbă­tare, le-am expus, de multe ori promisiunea domnului Meltzer Anton şi îndatorirea lui faţă de noi”.

*

După luarea acestor răspunsuri şi trecerea lor în procesul verbal, au fost ascultaţi separat următorii:

III. Trif Manuşel, cam de 46 ani;

IV. Iacob Neagu, cam de 48 ani;

V. Dumitru Neagu, cam de 44 ani;

VI. Iuon Mătieş, cam de 56 ani;

VII. George Mătieş, cam de 50 ani, şi

VIII. George Nicula, cam de 44 ani.

*

După prestarea jurământului, aceştia au relatat, punându-li-se şi lor întrebările de sus, următoarele:

*

1. „Ne aducem toţi foarte bine aminte de vremea când Horia şi Cloşca (în toamna viitoare vor fi douăzeci de ani), răsculând naţia valahă şi cu ea prădând pretutindeni, au produs pagube nemăsurate în ţară, ba s-au săvârşit şi multe ucideri, că pentru potolirea acestora, domnul baron Kráj, pe atunci locotenent-colonel, a sosit la Abrud, cu miliţie numeroasă.

*

2. Noi n-am umblat pe-la Abrud, cu ocaziunea când a fost în Abrud stimatul de mai înainte domn Kráj, cu toate că ştim că a petrecut vremea acolo, cu mulţi soldaţi; dar, din anumite comunicări, pe altă cale nu, ştim şi aceea că singur dl Meltzer Anton, pe atunci contraş, acum şpan cameral, a fost acela care a ţinut sfat cu onoratul domn Kráj în privinţa prin­derii lui Horia şi a lui Cloşca, dând instrucţiunile necesare. Dar, după ce, cu ocaziunea aceea, am fi umblat noi prin Abrud, cu bună faţă, dar între temeri mari, provocaţi fiind de Ştefan Trif şi de Nuţu Mătieş, aceştia ne-au comunicat toate acestea şi nouă, precum şi aceea că stimatul domn Kráj a dat paşa­poarte, în care, după spusele lor, spre a le putea fi de ajutor la prinderea lui Horia şl Cloşca, suntem scrişi şi noi cu nu­mele, şi că pe ei domnul Meltzer Anton însuşi i-a chemat în jos, trimiţând om anume după ei. Acestea ni le-au spus nouă.

*

3. Precum şi aceea ne-au spus numiţii Ştefan Trif şi Nuţu Mătieş, că, în scopul respectiv, la domnul Meltzer Anton, ce năzuinţe şi dispoziţii folositoare au observat ei, când s-a obligat să ne câştige nu numai eliberarea din iobăgie, ci şi altă remuneraţie, adică cadou, pe care-l vom căpătă, şi că, pentru tot cazul, şi-a pus chezăşie averea sa întreagă şi pe sine însuşi, astfel, că domnul Meltzer Anton însuşi ne va da remuneraţia corespunzătoare meritelor noastre, plătindu-ne în mod cinstit. Toate aceste promisiuni ne-au însufleţit atât de mult, încât, legându-ne din toată inima şi din tot sufletul de Ştefan Trif şi Nuţu Mătieş, am mers cu ei, cu atât mai vârtos că după de­claraţia numiţilor Ştefan Trif şi Nuţu Mătieş, făcută în faţa noastră, domnul Meltzer Anton ar fi făcut promisiunile amin­tite şi înaintea stimatului domn Kráj, de mai multe ori numit, şi drept aceea am primit paşapoarte, ei şi noi. Adevărat că eram în mare frică, temându-ne de poporul răsculat, care ameninţase că, dacă se va afla cineva dintre valahi, care ţine cu domnii de neam unguresc şi cu ungurii, acela îşi va pierde nu numai viaţa, ci şi averea întreagă, pentru că şi pomii dimprejurul casei sale vor fi aprinşi şi prefăcuţi în cenuşă; dar noi la toate acestea nu ne-am gândit, ci am plecat, cu cele două persoane, ca să prindem pe cei doi corifei, de multe ori numiţi, şi atâta am urmărit pe Horia şi Cloşca, până, dând de urma lor, i-am prins pe amândoi, în comitatul Cojocna, în hotarul satului cu numele Mărgău, lângă Someşul cald, şi când îi aduceam de acolo, ajutorul militar a venit în calea noastră spre apărare, şi după comunicările lui Ştefan Trif şi Nuţu Mătieş, şi aceasta s-a întâmplat după instrucţiunile dom­nului Meltzer Anton.

*

4. Prinderea acestor două persoane, anume a lui Horia şi a lui Cloşca, nu se întâmpla, atunci, la nici un caz, dacă, în urma promisiunilor domnului Meltzer. nu luam noi asupra noastră sarcina aceasta; prin urmare, putem mărturisi, fără nici o vătă­mare, că prinderea lui Horia şi a lui Cloşca s-a făcut la mijlocirea şi în urma promisiunilor domnului Meltzer.

*

5. Că despre acest lucru cine ar mai putea face mărtu­risiri şi cine ar mai putea relata, noi nu ştim, decât numai pe noi ne ştim şi pe cei doi martori, ascultaţi înaintea noastră”.

*

Acestea sunt mărturisirile, făcute în faţa organelor stăpânirii, cu privire la prinderea lui Horia şi a lui Cloşca, din partea celor opt români din Munţii Apuseni, trădători ai lui Horia şi ai lui Cloşca, şi, în mod inconştient, trădători ai cauzei lor proprii. Din felul cum ele sunt făcute şi trecute în procesul verbal, se vede apriat că oamenii, probabil în urma unui nou bacşiş, pus în vedere din partea lui Anton Meltzer, au fost din vreme instruiţi că ce au să răspundă şi cum au să răspundă, pentru ca din relatările lor să se poată constata, în mod neîndoios, me­ritele pe care şi le-a câştigat acest Meltzer, în jurul prinderii lui Horia şi a lui Cloşca. Căci e evident că alt scop ascultarea acestor oameni şi dresarea procesului verbal despre spusele lor, nu a avut şi nu a putut să aibă, decât numai câştigarea din partea lui Meltzer a unui document vrednic de crezământ, pe baza căruia să poată cere, de la locurile mai înalte, o remuneraţie oarecare, poate vreo distincţie pentru serviciile sale mari, aduse tronului şi patriei, prin punerea la cale a prinderii lui Horia şi a lui Cloşca.

*

Dar din cuprinsul acestor mărturisiri se mai pot constata următoarele: Că nu şapte, cum s-a susţinut până acum, din partea unor scriitori, ci opt a fost numărul acelor români, care au trădat şi au prins pe martirii neamului Horia şi Cloşca. Că aceşti opt nenorociţi, nu din îndemnul lor propriu au săvârşit actul de trădare, ci ademeniţi de promisiunile lui Meltzer, năimiţi şi plătiţi de acesta, au căzut în ispita de a comite această crimă de lesă naţională, că la prinderea lui Horia şi a lui Cloşca, miliţia Iui Kráj nu a avut absolut nici un rol decisiv, pentru că prinderea au săvârşit-o cei opt români, fără asistenţă militară. Miliţia s-a pre­zentat atunci când prinderea era isprăvită: când Horia şi Cloşca erau legaţi şi făcuţi inofensivi. Pe drum, când veneau toţi, de la munte, la vale, a apărut miliţia! Prin urmare sunt nemeritate laudele, pe care scriitorii maghiari le au adus baronului Kráj pentru „vitejia” arătată cu ocazia prinderii lui Horia şi a lui Cloşca.

*

Prinderea s-a făcut fără el şi fără oamenii săi. Iar tabloul, pare-mi-se se află şi în Muzeul Bruckenthal din Sibiu, care eternizează scena prinderii lui Horia şi a lui Cloşca, şi pe care se văd soldaţi repezindu-se asupra lui Horia şi a Cloşca, prinşi, pe de la spate, de câte doi români, ca să-i lege cu funiile, pe care le ţin în mâini, e o lucrare fantastică, care nu corespunde realităţii nicidecum (Transilvania, LII, nr. 3, martie 1921, pp. 134-142).