Dragusanul - Blog - Part 709

Sărbătorirea lui Ștefan cel Mare la Sorbona

Fête de l'étendard d'Etienne le Grand à la Sorbonne, 28 juillet 1917

Fête de l’étendard d’Etienne le Grand à la Sorbonne, 28 juillet 1917

*

Două fotografii, ambele mărturisind impresionanta sărbătorire a memoriei lui Ștefan cel Mare la Sorbona, în 28 iulie 1917, impresionează printr-un capital european de simpatie, de care se bucurau românii, cu puțin înainte de Unirea cea mare. Cât sânge românesc anonim mustea sub acest sentimentalism european vom refuza să ne imaginăm. În fond, noi avem de sărbătorit nu sacrificiile, ci împlinirile de după.

*

Fête de l'étendard d'Etienne le Grand à la Sorbonne, 28 juillet 1917

Fête de l’étendard d’Etienne le Grand à la Sorbonne, 28 juillet 1917

 


Actriţa şi Poezia

Actriţa Maria Teişanu

Actriţa Maria Teişanu

*

Nu mă aşteptam să se afle, astăzi, în Suceava, pentru că, dacă aş fi ştiut, aş fi avut certitudinea că tânăra actriţă Maria Teişanu nu va rata întâlnirea cu poezia. Chiar dacă e puţin obosită, după susţinerea examenului de licenţă şi după înscrierea la masterat, dar mai ales de lucrul la probele de aptitudini artistice, cu care se va prezenta la examen pentru un post de actriţă la un reputat teatru bucureştean. Maria este sora lui Alexandru “Teiu” Teişanu, basistul de la “Toy Machines”, deci am împărţit cu ea multe emoţii, de-a lungul vremii, şi fata interpretei de folclor Gabriela Teişanu, colegă şi de servici, şi de “Toy Machines”, care avea să mă uimească, astăzi, şi prin dublarea lui Cornel Angelescu, la refrenul uneia dintre piesele lui:

*

Gabriela Teişanu, secondându-l pe Cornel Angelescu

Gabriela Teişanu, secondându-l pe Cornel Angelescu

*

Cam asta ar fi introducerea la reportajul fotografic al ultimei manifestări “Naţiunea Poeţilor”, desfăşurată, astăzi, la Suceava, în mijlocul unui pâlc de oameni – pentru că mai trăiesc şi oameni prin pustietatea Sucevei. O manifestare cu un Cornel Angelescu sublim, cu un Roman Istrati în vervă analitică impresionantă (tot astăzi, Roman Istrati mi-a predat dactilograma următoarei lui cărţi), cu mulţi prieteni (Ionică Băiţan, Gabriela Havriliuc, Liliana Widocks, Roman Istrati,  Constantin Ungureanu-BOX, Constantin Hrehor, Constantin Horbovanu, Ovidiu Donisă, Carmen Veronica Steiciuc, Tiberiu Cosovan şi, în primul rând, Maria şi Gabriela Teişanu, şi aşa mai departe), o manifestare de o surprinzătoare intimitate spirituală, pe care nimeni dintre cei de faţă nu voia să o vadă la final.

*

Mi-a fost bine, astăzi, s-au, cum a zis poetesa Hamutal Bar-Yosef din Ierusalim, citând dintr-o rugăciune ebraică: “Doamne, mulţumesc că am ajuns şi clipa aceasta!”. Chiar aşa!

*

Actrita si poezia 1

Actrita si poezia 2

Actrita si poezia 3

Actrita si poezia 4

Actrita si poezia 5

Actrita si poezia 6

Actrita si poezia 7

Actrita si poezia 8

Actrita si poezia 9

Actrita si poezia 10

Actrita si poezia 11

Actrita si poezia 12

Hamutal Bar-Yosef citind, în ebraică, un poem de Roman Istrati,

din antologia “Înger cu aripi de gheaţă”, apărută la Tel-Aviv, de curând

Actrita si poezia 13

Actrita si poezia 14

Actrita si poezia 15

Actrita si poezia 16

Actrita si poezia 17

Actrita si poezia 18

Actrita si poezia 19

Actrita si poezia 20

Actrita si poezia 21

Actrita si poezia 22

Actrita si poezia 24

*


„Cruce, trupului stricăcioasă”

Floare simboluri stravechi

*

Simbolistica primordială a omenirii este explicată și definită în cărțile religioase primordiale, în cărțile care adună creații poetice, pe care inițiații le „deslușesc”, adică le transformă în discrete, dar eficiente manipulări ale omului, care, „deși se consideră cel mai înțelept dintre viețuitoare, este cel mai lesne de păcălit” (Polybios, Istorii, III, 54, p. 373), primele biruri benevole, adevărate „taxe pe credulitate” fiind dania și jertfa.

*

Se știe că dezvoltările grafice totemice pornesc de la cele două cruci, cea dreaptă și cea oblică, însemnând „Dumnezeu-Cerul” și, respectiv, „Crucea Nordului”, marcată de Constelația „Lebăda”, tutelară în emisfera nordică. Numai că „Dumnezeu-Cerul”, în primele dezvoltără religioase, era, după cum o confirmă cărțile vechi, Soarele, simbolizat, inițial de interecția celor două axe, solstițiară și echinocțială, deci de cruce. Că este așa, Soarele devenind și Dumnezeu-Timpul, o deslușește un text/invocație din „Upanișade”, repetat ca leitmotiv, în care Soarelui i se spune „cruce, trupului stricăcioasă” (Eesha-Upanishad, pp. 15, 16), elementului sacru și nealterabil (calea solstițială – „Timpul este Creatorul. Există două căi, de nord şi de sud… calea din sud este Calea Strămoşilor… calea din nord este Calea Astrală, Calea Nemuririi”, se zice în Prashna-Upanidhad 2, p 40), adăugându-i-se elementul vremelniciei vieții (calea echinocțială).

*

Dar tot Soarele, în relație cu vremelnicia, este și reperul crucii oblice, cea știută, astăzi, drept „Crucea Sfântului Andrei”, deși repetă totemic grafica simplă a „Crucii Nordului”, deci a Constelației „Lebăda”, pentru că Soarele se suprapune peste această dominantă astrală, în parcursul său, fascinant descris în Psalmul 18 al lui David: „Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. / Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. / În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. / În soare şi-a pus locaşul său; şi el este ca un mire ce iese din cămara sa. / Bucura-se-va ca un uriaş, care aleargă drumul lui. / De la marginea cerului ieşirea lui, şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui”.

*

„Soarele este lebăda care locuieşte în Cer; el este sacrificiul (focul), vatra locuinţei, el locuieşte în oameni, în zei, în sacrificii, în Cer, în Apă, pe Pământ şi pe Munte. El este adevărul cel mare” (Katha-Upanishad, IV, 2, 18), se zice în „Upanișade”, iar rădăcina psalmului lui David, cel închinat Soarelui ca sălaș al lui Dumnezeu, constă în aceea că „Soarele este ochiul lumii” (Katha-Upanishad 2, p. 36), reprezentarea grafică fiind triunghiul cu vârful în sus, al inițierilor de pe munte, Soarele având doar natură divină, nu și umană (inițierea în peșteră, simbolizată de triunghiul cu vârful în jos), locuirea „pe pământ” stabilind parcursul de la axa echinocțială în sus, pe „calea zeilor”, căci doar „calea din nord este Calea Astrală, Calea Nemuririi”, după cum am citit, deja, în Prashna-Upanidhad.

*

Explicarea celor două simboluri inițiale, din care derivă toate dezvoltările grafice ulterioare, prin perimetre drept-liniare cau curbe, cunoscute drept „motive populare” pentru că totemismul s-a păstrat, fără inițieri, în baza tradiției lui „așa am apucat”, obligă la o anumită logică a deslușirii, știut fiind faptul că toate cărțile religioase ale omenirii nu înseamnă decât adaptări zonale ale cărții sacre inițiale, care se cânta, ca să nu se uite, inclusiv prin „lugga surryannya” (limbajul iluminării) a reprezentărilor grafice totemice.


Poezia, Corlata şi Naţiunea Mioritică

Natiunea mioritica 1

*

De la Corlata nu poţi pleca aşa, ca un neom şi ca un fur, fără să guşti din bucate, în cadrul unui ospăţ şi el ritualic, săvârşit pe înălţimi, după datina veche, ca să te poţi bucura de frumuseţea perspectivei spre valea luminoasă a Moldovei şi spre munţii de dincolo de ea, începând de la cei ai Rarăului şi până la cei ai Stânişoarei.

*

În Corlata, dacă nu te numeşti Hogea – semn că ai descins din cea mai veche familie a satului, atunci cu siguranţă te tragi din Gavriil Persiec, grănicer năsăudean din Leşu Ilvei, stabilit aici în anul 1762, şi te cheamă Piersic. Există, desigur, şi alte familii, dar cu străbuni mai puţin viguroşi în iubire şi care nu au împărtăşit optica viceprimarului Florin Hogea, care are de gând să mai facă încă doi gemeni la 99 de ani (acum e flăcău tânăr şi săltăreţ, de doar 57 de primăveri – de asta are doar o fată şi o nepoţică), şi-abia după aceea să-şi facă bagajele finale.

*

Lăsând gluma deoparte, petrecerile de după poezie, la Corlata, sunt de toată frumuseţea. De data asta, am fost duşi la o stână turistică, undeva, între Corlata şi Berchişeşti, pe un deal-păşune, unde un domn Florin (rar prenume, la Corlata!) şi soţia domniei sale (blondă, frumoasă şi vrednică – leit Florin) a pus bazele unei stâni turistice, care, dacă nu ar fi hăituirea instituţională necontenită, de care suferă turismul românesc, ar putea avea un viitor demn de toată admiraţia. Mâncarea, făcută numai la ceaun, nu are egal, aşa cum nu are egal nici urda de Berchişeşti, din care eu, de regulă nemâncător de urdă, m-am înfruptat temeinic. Nu mai vorbesc de celelalte bunătăţuri, pentru că mi-au căzut cu tronc plăcintele “poale-n brâu”, pe care le-am recomandat băieţelului prietenei noastre Liliana Widocks cu un categoric “THE BEST!”, iar băieţelul, englez get-beget, dar care adoră, în România, peisajele şi mâncarea, mi-ar fi dat dreptate, desigur, dacă nu s-ar fi împotmolit în ordefuri, tocăniţă de miel, mititei la grătar şi aşa mai departe şi mai îndepărtate produse de neaoşa noastră “poale-n brâu”.

*

Doamna Widocks, pe care primăriţa Violeta Ţăran, mereu atentă la tot şi la toate, a identificat-o imediat şi a poftit-o în stână, mi-a adus (la fel şi lui Constantin Horbovanu) un album rock, pe care am să-l postez, înainte de toate, ca să-l fac gelos pe fecioraşu-mi Andi:

*

Rock Antehems 1

Rock Antehems 2

*

La stâna dintre Corlata şi Berchişeşti am stat până târziu. Am ieşit toţi afară şi, vreme de câteva ore, am sporivăit între noi, cu ochii pe valea Moldovei şi pe munţii de după. Câteva ore, ne-am bucurat de vară, de înserare şi de prietenia oamenilor din Corlata şi din Berchişeşti. Un tânăr, Ştefan Iulian Chilariu, secretarul Primăriei Berchişeşti, ne-a citit o poezie. Proprie, după cum am aflat, când am întrebat. Poezie poezie, aşa că e obligatoriu să-l reîntâlnesc. S-au spus bancuri cu poante inteligente, s-au povestit amintiri amuzante, s-a râs din toată inima. Şi cerul era atât de aproape, de parcă ar fi tras cu urechea.

*

Natiunea mioritica 2

Natiunea mioritica 3

Natiunea mioritica 4

Natiunea mioritica 5

Natiunea mioritica 6

Natiunea mioritica 7

Natiunea mioritica 8

Natiunea mioritica 9

Natiunea mioritica 10

Natiunea mioritica 11

Natiunea mioritica 12

*


Corlata: diplome pentru poeţii din Ierusalim

Premierea poetilor 1

*

Imediat ce a coborât de pe scenă, primăriţia “Naţiunii Poeţilor”, doamna Violeta Ţăran, s-a apropiat de poeţii Hamutal Bar-Yosef şi Menachem M. Falek, din Ierusalim, pentru a le înmâna câte o diplomă. Firesc, natural, cu delicateţea unui autentic iubitor de poezie. Până atunci, câteva copiliţe din Corlata şi din Berchişeşti împărţiseră cadouri tuturor oaspeţilor, în semn de aducere aminte, dar înmânarea diplomelor Centrului Cultural “Bucovina” a rămas în sarcina primăriţei Violeta Ţăran, pentru că soarta premeditează lucrurile cu mai multă înţelepciune decât o putem face noi, oamenii.

*

Premierea poetilor 2

Premierea poetilor 3

Premierea poetilor 4

Premierea poetilor 5

Premierea poetilor 6

Premierea poetilor 7


Pagina 709 din 1,501« Prima...102030...707708709710711...720730740...Ultima »