Actriţa şi Poezia
*
Nu mă aşteptam să se afle, astăzi, în Suceava, pentru că, dacă aş fi ştiut, aş fi avut certitudinea că tânăra actriţă Maria Teişanu nu va rata întâlnirea cu poezia. Chiar dacă e puţin obosită, după susţinerea examenului de licenţă şi după înscrierea la masterat, dar mai ales de lucrul la probele de aptitudini artistice, cu care se va prezenta la examen pentru un post de actriţă la un reputat teatru bucureştean. Maria este sora lui Alexandru “Teiu” Teişanu, basistul de la “Toy Machines”, deci am împărţit cu ea multe emoţii, de-a lungul vremii, şi fata interpretei de folclor Gabriela Teişanu, colegă şi de servici, şi de “Toy Machines”, care avea să mă uimească, astăzi, şi prin dublarea lui Cornel Angelescu, la refrenul uneia dintre piesele lui:
*
*
Cam asta ar fi introducerea la reportajul fotografic al ultimei manifestări “Naţiunea Poeţilor”, desfăşurată, astăzi, la Suceava, în mijlocul unui pâlc de oameni – pentru că mai trăiesc şi oameni prin pustietatea Sucevei. O manifestare cu un Cornel Angelescu sublim, cu un Roman Istrati în vervă analitică impresionantă (tot astăzi, Roman Istrati mi-a predat dactilograma următoarei lui cărţi), cu mulţi prieteni (Ionică Băiţan, Gabriela Havriliuc, Liliana Widocks, Roman Istrati, Constantin Ungureanu-BOX, Constantin Hrehor, Constantin Horbovanu, Ovidiu Donisă, Carmen Veronica Steiciuc, Tiberiu Cosovan şi, în primul rând, Maria şi Gabriela Teişanu, şi aşa mai departe), o manifestare de o surprinzătoare intimitate spirituală, pe care nimeni dintre cei de faţă nu voia să o vadă la final.
*
Mi-a fost bine, astăzi, s-au, cum a zis poetesa Hamutal Bar-Yosef din Ierusalim, citând dintr-o rugăciune ebraică: “Doamne, mulţumesc că am ajuns şi clipa aceasta!”. Chiar aşa!
*
Hamutal Bar-Yosef citind, în ebraică, un poem de Roman Istrati,
din antologia “Înger cu aripi de gheaţă”, apărută la Tel-Aviv, de curând
*