dar vin, deodată, zorii şi-o ridică

*

sub crugul nopţii îmbrăcăm cămăşi

ca să-nfruntăm noianul de trădări,

iar ploaia ne-nsoţeşte parcă să-şi

presoare disperarea peste zări

şi nu se-aud nici cântece şi nici

alt început de noi ipocrizii

căci bezna stăpâneşte pe aici

clipitele bolnave şi târzii

*

rupând acerb de melancolic strune

prin sângele bătrânilor cobzari

care a prins sub beznă să răsune,

să-şi risipească paşii tot mai rari,

încât cămaşa-mi cade sfâşiată

în franjurii subţiri ai unei ploi

care păşeşte iar cutremurată

prin iarba care plânge pe sub noi:

*

ah, Doamne, crucea ta mă frânge

şi lăncii noi prin rană îmi despică,

şi-n depărtare numai maica plânge,

dar vin, deodată, zorii şi-o ridică