Concertul Mihaela Popescu – Cornel Angelescu

*

Dintr-odată, s-au auzit munţii cântând pe sub franjurii lacrimilor nopţii. Sau poate că nu munţii, ci sacerdoţii închinărilor solare şi lunare înălţau către cer “gândurile poporului meu”, ceea ce – credeam eu – nu ar mai fi fost posibil, după un ceas de popas, cu “Zicălaşii”, dincolo de veacuri şi în aşteptarea altui ceas de rămas pe muchia clipei. Numai că pe scena “Bucovina Acoustic Park” urcaseră Mihaela Popescu şi Cornel Angelescu, pentru a curăţa de neghină grâul frumos al vremilor noastre. Iar vremurile noastre chiar începuseră să conteze, în desfăşurarea baladescă a paloşelor de lumină, care frângeau lanţurile beznei nevolniciei.

*

Despre cântecele şi reverberările Mihaelei Popescu şi ale lui Cornel Angelescu nu se poate povesti. E peste puterile omeneşti o astfel de îndrăzneală, iar dacă nu le-ar fi cules, unul câte unul, pentru a le încredinţa astralului, operatorul Lucian Căluşeriu, probabil că mi-ar fi lipsit îndrăzneala de a vă călăuzi spre zare, acolo unde încă se mai aude muzica stelelor, cândva zăgăzuită de bunul Dumnezeu, după mărturia lui Pitagora, pentru a nu perturba vieţuitoarele hrănace de la ursirile lor neînsemnate. Aveţi răbdare, oameni buni: în curând, dumnezeirea vă va pătrunde în case, în somn, în nepăsare şi în ignoranţă! Deasupra nimicniciilor, dintr-un capăt în altul al pământului se vor revărsa cântecele Mihaelei Popescu şi ale lui Cornel Angelescu, bătute în cuie pe crucea unei ore care s-a rătăcit roditor şi prin munţii noştri.

*

*

Zicălaşii, de la Barbu Lăutarul, la Mihai Hrincescu

*

Cel mai bun spectacol muzical pe care l-am văzut vreodată, în ciuda improvizării peste noapte, datorită mulţimii de spectacole în care sunt angrenaţi muzicienii Centrului Cultural “Bucovina”, valorifica un repertoriu amplu, care cuprindea 5 cântece autentice ale lui Barbu Lăutaru, o parte dintre horele contemporanului lui Barbu, Neculai Picu, dar şi întreg repertoriul de creaţii ale lui Grigori Vindereu, precum şi cântecele pe nedrept pierdutului Ionică Batalan din Călugăriţa, inclusiv o “Hora lui Traian” (Bidirel), pe care Batalan o învăţase, în Suceava, de la “micuţul Ciprian Porumbescu”. Şi nu greşesc deloc, dacă recurg la titlul acestui material, incluzându-l pe tânărul muzician Mihai Hrincescu, din Arbore, între zicălaşii de după Barbu Lăutarul şi Neculai Picu.

*

Ca formulă de bandă de lăutari, a fost nevoie de o redistribuire de atribuţiuni, datorită unui eveniment personal, care ni l-a scos din echipă pe Narcis Rotaru, pentru noaptea de 7 iulie. În aceste condiţii, Răzvan Mitoceanu, dirijorul Ansamblului “Ciprian Porumbescu”, a trecut viorist, lângă Adrian Pulpă, iar simţul formidabil al mesajului frazării muzicale, pe care îl are Răzvan a determinat o succesiune de alternanţe primaş-secund, Adrian contaminându-se de la maestrul său şi contribuind la dumnezeiasca zburătăcire de armonii. Dincolo, la ritmic, Petrică Oloierul, profesor şi dirijor al Ansamblului “Bucovina” al Şcolii de Arte “Ion Irimescu” din Suceava, bracistul de conjuctură, prietenul nostru Viorel Kirilov, de la “Rapsozii Botoşanilor”, care ne-a fost alături şi la al doilea concert, fonotecat în 13 aprilie 2015, şi gordunistul Ionuţ Chitic au dimensionat în reverberaţii ceremoniale totemice (nicidecum “arhaice” şi, cu atât mai puţin, “arhetipale” – termeni improprii, care disimulează totala lipsă de cultură a buzincuriştilor “oameni de ştiinţe etnografice şi folclorice”), conturând un veac al XIX-lea al melosului românesc din Moldova de o tulburătoare frumuseţe, un veac în care cântecul nostru naţional a atins perfecţiunea. S-au reauzit, după cel puţin 137 de ani de uitare, acolo unde au răsunat, pentru ultima dată, adică la Vatra Dornei, şi horele şi sârbele (unele cu text), pe care Grigori Vindereu le-a născocit pentru omagierea Sucevei, Rădăuţilor şi, în două formule diferite, ţinutului dornenilor.

*

 Cântecul “Barbu Lăutarul”, în varianta necunoscută, pe care o folosea autorul lui, nu în cea a lui Alexandru Flechtenmacher, a fost adusă dincoace de veacuri de Constantin Irimia, care aminteşte de “şotiosul” descris de Homer, în “Iliada”, din mijlocul horelor ancestrale. Apogeul dezlănţuirii de haz l-a atins Constantin Irimia cu “Brâul popilor”, pe care îl mai cântase, la cetate, în varianta asemănătoare a lui Gavriil Muzicescu, numită “Numai popă să tot fii!”. Revenit între “Zicălaşi”, Constantin Irimia dă savoarea concertelor, el fiind un personaj în sine, desprins din întâmplările minunate ale spiritualităţii neamului.

*

Şi Mihai Hrincescu a cântat două inedite Barbu Lăutarul, “Arde-ar rochiţa pe tine” şi “De te-ar prinde neica-n crâng” (neica, reminiscenţă lingvistică de la NEYK-OI, formulă sacră cu care fenicienii au împodobit stâncile Mediteranei, s-a folosit şi în Moldova, şi încă într-o variantă semantică inspirată, nu doar în Muntenia), câteva piese de Grigori Vindereu şi, în primul rând, “Câte flori pe Dorna-n sus” – o capodoperă a creaţiei muzicale lăutăreşti bucovinene, şi ca text, şi ca abordare melodică (strofa, ca o doină, iar refrenul, viu, dinamic, plin de ritmicitate – caracteristică a melosului bucovinean de după Neculai Picu, în care trăirile individuale erau bine şi vioi delimitate de trăirile comunitare). Mihai Hrincescu s-a născut pentru aceste cântece, născocite de Picu, de Vindereu, de Batalan etc., chiar dacă, pe cont propriu, a adunat, până acum, răsfoind munţii şi bibliotecile universitare, zeci de piese interesante, autentice şi care i se potrivesc de minune. Datorită vestiţilor ei lăutari de odinioară, Bucovina s-ar putea mândri, dacă ar conştientiza asta, şi cu un patrimoniu propriu, cu care a contribuit la sfânta spiritualitate românească. Aşa cum s-ar putea mândri şi cu Mihai Hrincescu – voce unică prin timbrare, inteligent aşternută peste melosul îndătinat; erudiţie, bunsimţ înăscut şi educat (cinste părinţilor care l-au crescut!), stil propriu inspirat elaborat şi afirmat. Toate acestea îi transformă viitorul într-o certitudine. Bucovina nu-l va merita niciodată, pentru că nu şi l-a asumat şi nu l-a sprijinit vreodată.

*

După concertul de la Vatra Dornei, PRO TV ne-a solicitat să participăm la “Românii au talent”, ceea ce nu se poate, pentru că “Zicălaşii” sunt muzicieni profesionişti, care săvârşesc un act de arheologie spirituală. În cele din urmă, pentru că producătoarele PRO TV ţineau prea mult la colaborarea “Zicălaşilor”, Răzvan Mitoceanu a găsit o formulă de compromis: concurează Mihai Hrincescu, iar “Zicălaşii” doar îl acompaniază. Astăzi, am aflat, de la Mihăiţă, şi cu ce cântec va concura în prima fază, dar nu spun, pentru că nu am dreptul să vă prejudiciez de o revelaţie.

*

*