Dragusanul - Blog - Part 1164

Cântecul şansei ancestrale: lui Vincent Lică Borş

*

Venea rănit şi nu părea să-i pese

iradiind de dragoste de viaţă,

năluci în suflet cicatrici mai dese

crestau, iar el părea că le învaţă

etern doar ca răboj pentru ursite

naturii mulţumindu-i pentru leac

trăgând oblonul zilei ostenite

*

Linţoliu greu şi lespede pe veac;

iar eu priveam şi nu-mi venea a crede

că bunul meu prieten e martirul

ameninţat de lancea ce-o repede

*

Barbar doar timpul ce-şi deşiră firul

otrăvitor al cadenţării sale

râzând de viaţă – viaţa cu delirul

şi cu povara şansei ancestrale.


Străbunii neamului Ciolpan din Bucovina

Sala Tronului din Suceava

Sala Tronului din Suceava

*

Doamna Claudia Moisei, Doctor în Ştiinţele Comunicării şi Informării la Paris, mi-a scris, rugându-mă să-i spun dacă am „relaţii despre familia Ciolpan din Corlata” sau măcar să-i sugerez de unde le-ar putea obţine. Domnia sa avea să-mi comunice, ulterior, că deţine doar informaţia despre o fată de boier din Corlata, pe nume Paraschiva Ciolpan, care s-ar fi căsătorit, „fără voia părinţilor, cu un anume Ilie Trifan”, fugind din sat la Hârteşti, în judeţul Neamţ.

*

Ilie Trifan este descendentul unuia dintre cei doi emigranţi transilvăneni, Andrei Trifan, din Chiochiş, de lângă Năsăud, sau Lupu Trifan, din Şieuţ, din fostul comitat al Clujului, stabiliţi la Corlata, în anul 1784, conform consignaţiunilor lui Enzenberg. E posibil ca în evidenţele bisericii din Corlata, aflată la Arhivele Statului din Suceava, să se găsească informaţii despre acest neam (Arhiva, mutată recent, e greu de consultat), dar nu şi despre familia Ciolpan, în Corlata existând, cu numeroşi descendenţi, doar familia Cioltan.

*

Mult mai probabil este ca Ciolpanii din sudul Bucovinei să se fi aflat la Soloneţ sau la Ilişeşti (cu moşii inclusiv în Corlata), „grefaţi” pe structurile obşteşti ale neamului Tăutul, cu care avea să se înrudească, din 1783, familia Ciolpan.

*

În trecutul îndepărtat, există, totuşi, mărturii mult mai multe despre neamul Cioltan, care se trage din Oană, fost vornic de Suceava şi, ulterior, avansat vornic de Tulova (Vornicenii de astăzi), prin fata lui Oană, Ana, cea care avea să dea numele unei moşii, Frumoasa (astăzi, sat), un frate al ei dând numele moşiei Frumosu, de lângă Moldoviţa.

*

Conform surselor documentare, o genealogie a neamului Cioltan (nefiind genealogist, nici istoric, ci doar un pârlit de scriitoraş român, aş fi recunoscător tuturor doritorilor dacă nu mi-ar mai cere astfel de informaţii) începe cu moşii (strămoşii sunt anteriori străbunilor, legătura dintre strămoşi şi străbuni fiind făcută, în acest caz, de Ciolpan pârcălab, care, în fond, este moşul Cioltanilor:

*

1. Oană vornic

2. Ana, fata lui Oană vornic de Tulova

3. Şandru, fiul Anei

4. Ciolpan pârcălab, fiul lui Şandru, “moşul” Ciolpanilor

5. Gheorghe Ciolpan diac şi Drăgan Ciolpan

* 

În sursele documentare, se regăsesc, de-a lungul veacurilor, informaţiile:

* 

Şandru, fiul lui şi al Anei (fata lui Lazăr, fiul lui Oană vornic de Tulova şi, anterior, de Suceava, ctitorul mănăstirii Humor – în sfatul domnesc între anii 1397 – 1425), cumnat cu Hărman pârcălab, tatăl lui Ciolpan: comis (1486, 14 septembrie – 1492, martie 30), pârcălab de Roman (1492, 10 octombrie – 1510, 7 februarie),menţionat în sfatul domnesc până în 1520, 6 octombrie. Fiul său, Ciolpan, a avut doi fii, pe Gheorghe Ciolpan diac şi Drăgan Ciolpan, din Ciolpan trăgându-se şi neamul Rugină şi, prin femei, neamul Başotă (Stoicescu, N., Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova – sec. XIV-XVII, Bucureşti, 1971, p. 286).

* 

1598, 20 martie: Toader şi Drăgan Ciolpan, pârcălabi de Novograd, membri în sfatul domnesc (Balan, Documente bucovinene, I, 1507-1653, Cernăuţi, 1933, p. 125), pârcălabi de Roman, din 1599, 30 martie (Balan, Teodor, Documente bucovinene, I, 1507-1653, Cernăuţi, 1933, p. 132)

*

1599, 30 martie, Toader şi Drăgan Ciolpan, pârcălabi de Roman, membri în sfatul domnesc(DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti, 1983, doc. 131, pp. 81, 82)

*

1601, 2 iunie: Drăgan Ciolpan şi Ionaşco Ciolpan, de la vistierie, se plâng pentru o încălcare de moşie în Negoieşti, din partea rudei lor Ileaina  (Iorga, Nicolae, Documente, IV, p. 181)

*

Drăgan, fiul lui Ciolpan, nepotul lui Şandru pârcălab şi al Nastasiei (fiica lui Dan hatman, nepoata lui Cozma Şarpe). Menţionat: diac, în 1579, 28 octombrie; fără titlu, 1582, 10 martie şi în 1586, 13 mai; fost urednic de Hârlău, 1585, 9 octombrie; fost vornic, 1586, 20 februarie; fără titlu, 1586, 13 mai; pârcălab de Novograd, 1587-1597; pârcălab de Roman, 1598-1599. Fii: Dumitru Ciolpan şi Grigore sau Gligorcea, cum i se mai spune în documente. Băiatul fetei lui Dumitru Ciolpan a fost Pătraşco Başotă, întemeietorul acestui neam.

*

În aceeaşi perioadă, au mai fost menţionate probabilele rubedenii ale lui Drăgan Ciolpan, Trifan Ciolpan, solul boierilor moldoveni la sultanul Soliman I (1538, conform letopiseţului lui Ureche, p. 156), Miron Ciolpan, fiul lui Grigore şi al unei fete a lui Barnovschi (Stoicescu, N., Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova – sec. XIV-XVII, Bucureşti, 1971, pp. 298, 299).

*

1614, octombrie 18: Gligorcea Ciolpan, comis, şi Ionaşco Ghenghea, mare logofăt, în sfatul domnesc (DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, 1393-1849, Bucureşti, 1983, doc. 165, p. 93)

*

1615, octombrie 25: Gligorie Ciolpan, hatman, şi Ionaşco Ghenghe, mare logofăt, se aflau în sfatul domnesc, la vânzarea satului Botoşana (Balan, Documente bucovinene, I, 1507-1653, Cernăuţi, 1933, p. 165)

*

1618, Gligorie Ciolpan, spătar, şi socrul său, Ionaşco Ghenghe, mare logofăt, pentru un uric al Dragomirnei (DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, 1393-1849, Bucureşti, 1983, doc. 194, p. 103). Ionaşco Ghenghea era fiul lui Grigore Ghenghea (vornic, în 1576, şi hatman, în 1578) şi nepotul lui Cozma Ghenghea pârcălab (Stoicescu, p. 306). Cozma Ghenghea era frate cu Andreica Şeptilici (strămoşul neamului Semaca, ivit prin traducerea numelui Şeptilici, în epoca austriacă a Bucovinei), numele lui Andreica venind de la cei şapte feciori pe care i-a avut. Sora lui Cozma Ghenghea şi a lui Andreico Şeptilici, Anghelina, a fost soţia marelui vornic Ioan Moţoc (Stoicescu, 305).

*

1620, 13 aprilie: Grigorie Ciolpan este menţionat, într-o mărturie pentru moşiile Dragomirnei, „fost hatman” (DGAS, Suceava – File de istorie, 1388-1918, Bucureşti, 1989, doc. 101, p. 239).

*

Gligore sau Grigore Ciolpan, căsătorit cu Nastasia, sora lui Nicoară Prăjescu vistiernic, apoi cu Antimia, fata Ionaşco Ghenghe mare logofăt. Comis în 1609, hatman din 1615, pârcălab din 1616, menţionat până în 1625, credincios al lui Tomşa Vodă. Copii: Dumitru şi Ion Ciolpan, mari dregători (Stoicescu, N., Dicţionar al marilor dregători din Ţara Românească şi Moldova – sec. XIV-XVII, Bucureşti, 1971, pp. 376, 377)

*

1636, 13 iulie: Ion Ciolpan vindea „Ternauca, din Codru, care este în ţinutul Cernăuţi” (DRH, vol. 23, doc. 460, pp. 521, 522), în întăritura domnească din 14 iulie 1636 (doc. 461, pp. 522, 523), menţionându-se că Ion Ciolpan este fiul Antimiei, nepotul lui Gheanghia logofăt”.

 *

1639, 12 aprilie: Dumitraşco Ciolpan, mare vornic de ţara de jos, martor, în sfatul domnesc, pentru nişte moşii bucovinene (Balan, Documente bucovinene, II, 1519-1662, Cernăuţi, 1934, p. 106). Fiul lui Dumitraşco Ciolpan a fost Iuraşco Ciolpan, menţionat în 1646, 20 februarie, când vinde o ţigancă, bunicul lui Dumitraşco fiind Lupe Huru (DRH, vol. 28, Bucureşti, 2006, doc. 296, p. 236).

 *

1643, 30 martie: Ion Ciolpan vânduse părţi din Lucaviţa lui Isac Mironescul (Balan, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi, 1938, p. 164). Ion Ciolpan, îl avea bunic pe Ghenghe logofăt (Balan, Documente bucovinene, III, 1573-720, Cernăuţi, 1937, p. 103). Ion Ciolpan era cumnat cu Lupul Prăjecul, însurat cu sora lui, Safta, unchii lui fiind Lupul Ghenghe şi Dumitraş Ghenghe. Avea moşii în: Lucoviţa (1/2), Ternauca, Dobrinăuţi şi, ca zălog, în Boian (Balan, Documente bucovinene, III, 1573-720, Cernăuţi, 1937, p. 115)

*

1646, 10 iunie: Pătraşco Ciolpan, jitnicerul, martor la Suceava (DRH, vol. 28, Bucureşti, 2006, doc. 390, p. 333)

*

1696, 1 mai: Ştefan Ciolpan, martor, care scrie uricul, la Crasna (Balan, Documente bucovinene, III, 1573-720, Cernăuţi, 1937, p. 88).

*

1730, 15 ianuarie: Ştefan Ciolpan, martor la o vânzare în Crasna. Balan, Documente bucovinene, IV, 1720-1745, Cernăuţi, 1938, p. 88

* 

1776, 26 octombrie: Constantin Ciolpan cercetează o pricină la Vilaucea, din ordinul locotenentului major Schmidebauer (DGAS, Din tezaurul documentar sucevean, Bucureşti, 1983, doc. 1281, p. 426)

 *

1783, 25 aprilie: Iordachi Ciolpan, însurat cu fata lui Costin Tăutul (fiul lui Ion Tăutul, nepotul lui Pătrăşcan Tăutul – frate cu Velicico Tăutul, frate cu Miron, cumnat, după soţii, Vasile Lenţa, fiul lui Gheorghe Lenţa şi al Mariei Tăutul, şi Panaite Stroescul), proprietar în Bănila Rusească (1/8), în Ispas, Lehăceni, în Soloneţ, Bălăceana, Comăneşti – (Balan, Documente bucovinene, V, 1745-1760, Cernăuţi, 1939, p. 38).

*

1796, 4 februare: Ion Ciolpan este martor la o hotarnică în Piedecăuţi (Balan, Documente bucovinene, VIII-IX, 1741-1899, Iaşi, 2006, doc. 176, p. 163).


Cântecul vremilor vremuitoare: lui Cristian Doboş

*

Cetatea veche cu cântări sublime

râvnea să-şi facă ziduri senzuale,

iar dinspre târg vin frunzele mulţime

să se închine zidurilor sale,

târziu de tot doar sunetul persistă,

iar zidurile ei împart cenuşă

avertizând că nici nu mai există,

năluca ei s-a închegat pe uşă

Doar prin ninsori în aspră căutare

orbecăind prin nopţile urbane:

barbar încă se-aude în ninsoare

osânda unui cântec sub icoane

şi sub năluci de vremi vremuitoare!


Cântecul popasului în poeme: Cameliei Ignat

*

Chemarea primăverii mă-mpresoară:

arzându-mă cu-o aripă subţire

mesteacănul a început să-mi ceară

eu să-l trezesc în somnul unui mire

la ceasul potrivit pentru o nuntă

imaginată doar de înviere,

apoi copacii toţi vin şi se-ncruntă

*

Imenşi ciopliţi în pietrele tăcerii:

gata, le zic, puneţi-vă veşmântul

nechibzuit al trecerii prin vreme!,

apoi şi eu îmi potrivesc cuvântul

târziu pentru popasul în poeme.


Cântecul rostogolirii zarului: lui Mihai Ţînţar-Tandru

*

Mi-am rostogolit amintirile pe masă

imaginându-mi că am avut de trăit şi-am trăit:

hotărăşte-mă tu, cântăreşte-mă, iarnă nervoasă!,

am strigat spre ninsori, de ninsori răzvrătit,

iar ninsorile-n dans nebunatic au râs

*

Ţintuindu-mă-n cuiele îngheţului clare,

îmi pipăiam sufletul ca să aflu de îs

nălucire zvârlită înspre zări de ninsoare:

ţine-mă strâns!, am strigat mai apoi

ameţit de risipa frumuseţii totale

regăsind amintiri, bucurii şi nevoi

*

Tot pe masa aceea, masa filelor goale

adunate în timp de risipă şi viaţă

nescrisele cântece condamnându-le iar,

dar ninsoarea de-afară şi cu albul mă-nvaţă

rostogol aruncându-mă doar ca cifră pe zar:

undeva, din uitare, steaua mea mă îngheaţă.