Molipsindu-mă de la pictori

Expoziţia de la Rădăuţi

*

Dacă tot a fost dat să-mi petrec ziua de luni împreună cu pictorii Dimitrie Savu şi Constantin Ungureanu-BOX, dar şi cu un preot plin de înţelepciune şi cu o minte dinamică, Ilie Sfârnaciuc, paroh la Catedrala din Rădăuţi, s-ar părea că m-am cam molipsit de picturism, fotografiind puţin, dar din unghiuri imposibile. O fi fost şi efectul toamnei târzii, dar nu arată deloc rău nici celelalte două fotografii, pe care le-am făcut în oraşul în care odihneşte Bogdan Întemeietorul.

*

Catedrala din Rădăuţi

*

Toamnă rădăuţeană

Blocul-expoziţie Dimitrie Savu din Rădăuţi

Cu Dimitrie Savu, în atelierul de la mansardă

*

În cel mai lung bloc de pe Strada Putnei din Rădăuţi, locuieşte pictorul Dimitrie Savu, cel care, miercuri, 12 noiembrie 2014, va expune, în Sala de Conferinţe a Centrului pentru Sprijinirea Tradiţiilor din Suceava, 50 de lucrări, vernisajul expoziţiei urmând să se facă împreună cu lansarea cărţii “Efigii în filigran” – volumul III, de Tiberiu Cosovan, într-un adevărat spectacol, susţinut de Vasile Purice, Graţiela Teişanu şi Călin Brăteanu (ultimul, cu piese… folk), cu ocazia omagierii tinereţii fără de bătrâneţe a lui Tiberiu Cosovan, care, spre surprinderea tuturor, la nici… 40 de ani (câţi arată), împlineşte 60.

*

Un tablou de pe scara blocului lui Dimitrie Savu

*

În scara blocului lui Dimitrie Savu, de la parter şi până la mansardă, sunt expuse frumos zeci de tablouri, unele mai mari, altele mai miniaturale, dar toate clocotind de lumină şi de trăire intensă.

*

Pe scara blocului-expoziţie

*

În apartamentul, de la etajul 2, al familiei Savu, unde Doamna – adevărată nevastă de Artist, cum obişnuieşte să spună, când e cazul, Menachem Falek, ne întâmpină, bucovineşte, cu un adevărat ospăţ – Dumnezeu primească! (cei patru flămânzili fiind, în afară de mine, Constantin Ungureanu-Box, Gheorghe Senciuc şi Aurel Alexa) – tablourile formează o expoziţie veşnică şi de o frumuseţe incredibilă.

*

Constantin Ungureanu-Box şi Gheorghe Senciuc, uitând de foame

*

Noi veneam după câteva ore, petrecute la Galeria de Artă din Rădăuţi, cu panotarea unei expoziţii, şi, nimerind în oaza aceea de frumuseţe şi de prospeţime, pe care o reprezintă casa pictorului Dimitrie Savu nu mai avean simţuri decât pentru fiecare tablou în parte. Apoi, printre “coloanele” de tablouri, care străjuiesc scările, am ajuns la mansardă, unde stau stivuite sau expuse sute de lucrări.

*

Dimitrie Savu, încredinţându-ne lucrările pentru expoziţia suceveană

*

Există în judeţul ăsta patru oameni, duraţi în câte un lujer de floare sau poate într-o creangă primăvăratecă de cireş: Radu Bercea, Dimitrie Savu, Tiberiu Cosovan şi Constantin Horbovanu. Seamănă atât de mult sufletele lor încât, de câte ori îl întâlnesc pe unul dintre ei, toţi patru răsfiră peste neliniştile mele înnăscute o seninătate dumnezeiască. Miercuri, 12 noiembrie 2014, îi voi avea alături pe toţi patru. Vor fi împreună pentru prima dată în viaţă. Va fi ca şi cum s-ar alinia astrele, pentru că şi Dimitrie Savu, şi Radu Bercea, şi Constantin Horbovanu, şi Tiberiu Cosovan chiar înseamnă ceva în viaţa asta necuprinsă şi vrăjmaşă.

Expoziţia de la Rădăuţi

Afişul expoziţiei “Bucovina în artele vizuale contemporane“

*

Rădăuţenii au, începând de astăzi, 10 noiembrie 2014, o expoziţie-simbol în incinta minunatei lor Galerii de Artă, expoziţie care se va vernisa miercuri, 19 noiembrie 2014, ora 13.00. Valorificând lucrări ale celor două tabere de creaşie din vara acestui an, ţinute la Rădăuţi, expoziţia sugerează că Bucovina are datoria de a-şi deschide un muzeu al mărturisirii de sine, “Bucovina în artele vizuale contemporane”, pentru a dovedi viitorimii că prezentul nostru nu înseamnă doar o pustietate. Întru dovedire, voi posta câteva fotografii ale tablourilor şi câteva secvenţe din timpul panotării, cu singurul pictor român, din ţară şi din diaspora, antologat, de British Museum, în “Pictorii Mileniului III”, Constantin Ungureanu-Box, şi cu Gheorghe Senciuc în prim-plan.

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

*

Stejarul de la Cajvana

Legendarul Stejar, sub care s-a odihnit Ştefan cel Mare

*

Cred că are măcar o mie de ani (măsurându-l, am constatat că doar nouă oameni voinici i-ar putea cuprinde trunchiul), legenda afirmând că, în vremea lui Ştefan cel Mare, stejarul acela era cel mai semeţ copac din zonă, cu umbră întinsă şi arboroasă şi, tocmai de aceea, ales drept loc de popas pentru întreg alaiul domnesc. Povestea cu caşul uriaş, care ar explica numele satului (“Ce caşavan!”), nu prea contează, în condiţiile în care “Căjvenii” urmaşilor lui Luca Arbure, din 1575 (anul atestării documentare) dispar, până în 1768, când este menţionată „Săliştea Cajvanei, lângă pârâul Cajvana, unde am aflat şi urme de grădini, precum: cioate de vişini şi perji, iar pe vârful unui dâmb, cimitirul bisericii”. Dar stejarul încă mai era, lângă ruinele bisericii cele vechi, pe vecie pierdute, sub temeliile Cajvanei de astăzi.

*

Stejarul Cajvanei dintotdeauna

*

Căjvănenii de astăzi sunt urmaşii celor două colonizări cu emigranţi ardeleni, prima din 1780, când s-au adus 85 de familii, iar a doua, pe parcurs, până în 1784, când satul avea 161 de familii.

*

Căci stejaru-i sfânt în sat, / Nu-n grădincă la-mpărat!…

*

Pe la 1810, când s-a ridicat o nouă bisericuţă, din lemn, la Cajvana, austriecii au vrut să sape rădăcinile stejarului şi să ducă falnicul răboj al veacurilor în parcul împărătesc din Viena, dar nu a fost posibil, pentru că s-au ridicat bucovinenii ca să-l apere, “Căci stejaru-i sfânt în sat, / Nu-n grădină la-mpărat; / Nu-l dăm în ţară străină / Că ni-i nouă rădăcină, / Căci la pus Ştefan cel Mare / Să stea strajă la hotare”.

*

Cajvana de lângă Stejar

*

Nu-mi mai amintesc ce spunea cântecul copilăriei mele despre acest Arbore Cosmic (chiar nu-i zăriţi rădăcinile în cer?), pe care e musai, ca făptură omenească, să-l vezi măcar o dată-n viaţă. Pentru că abia atunci trăieşti sentimentul că ai îngenuncheat la picioarele lui Dumnezeu.

*

La picioarele lui Dumnezeu

Nucul frânt

Nucul frânt, de la hotarele Todireştilor

*

Pe dealul de la intrarea în comuna Todireşti, imediat după trecerea de nivel dinspre Părhăuţi, zace un nuc, răpus de vânurile aspre, cărora singur li s-a tot împotrvit, de-a lungul timpului. Dacă ar fi tăiat cracul dezbinat din trunchi, nucul şi-ar reveni şi ar putea să mai recupereze ceva din semeţia lui de odinioară. Numai că lemnul nobil al nucului nu poate fi luat de oricine şi cum feşterii din zonă n-au ochi să vadă, nucul acela se prăbuşeşte în sine aidoma unui cântec nescris în însingurările visătorilor.

*

Lumea de dincolo de nuc

*

Dealul rădăcinilor nucului