Dragusanul - Blog - Part 1178

Cântecul risipelor de spaime: lui Dumitru Teodorescu

*

Din inimă l-au rupt şi l-au zvârlit,

uitându-l cu harapnicul în mână

mai sus de cerul lumii ostenit,

iar lumea ca-ntr-o transă îi îngână

teroarea de stăpân şi ucigaş,

risipa de impusă umilire,

un gol rotund şi-a tot scobit făgaş

*

Totemic în absenta lui iubire:

e mult prea mult şi nu mai pot să-ndur,

o să vi-l cer pe Dumnezeu cum este,

doar îi păstrez în inimă contur

odată şi odată să-mi dea veste

risipelor de spaime şi eres

eu să le pun cu-ncrâncenare capăt,

să-nvăţ să îl trăiesc atât de des

ca să mă isc lumină şi prin scapăt

urmându-i calea care m-a ales.


Victor Ponta, fortuit de împrejurări!

Victor Ponta, fortuit de împrejurări!

Victor Ponta, fortuit de împrejurări!

*

Nu mai am nici o îndoială: Victor Ponta este fortuit de împrejurări. Cu naş de cununie director la SRI, cu văr ministru al justiţiei, cu socru eminenţă cenuşie a patriei lor dragi, Ponta precis că e fortuit de împrejurări ca să ajungă preşedinte fortuit împrejurărilor împrejmuitoare.

*

Partea proastă este că şi românii de fiecare zi par să fie fortuiţi de împrejurări, dar în sens invers şi viceversa. Vai de fortuitul împrejurărilor care îi aşteaptă, începând de săptămâna viitoare!


Furaţi, dar nu irosiţi bănetul pe gunoaie!

Gunoaie, sub cutiile poştale ale Sucevei

Gunoaie, sub cutiile poştale ale Sucevei

*

Dimineaţă, sub cutiile poştale din blocurile Sucevei, s-au adunat maldăre de gunoaie colorate. În cutii, bucşite cu hârtie tipografică de calitate, tipărite cu dichis, alte maldăre de gunoaie. Păcat de bănet, mi-am zis, cu ochii la gunoaie, apoi am scos aparatul de fotografiat. Ca să mă dumiresc, mai târziu, ce anume poate transforma în gunoaie nişte tipărituri excelent lucrate.

*

Prim-plan pe gunoaie

Prim-plan pe gunoaie

*

Se ştie, deja, că eu nu mă topesc de dragul securiştilor care ne conduc. Nu am nimic împotriva securiştilor din servicii, care îşi fac datoria atât cât sunt lăsaţi să şi-o facă. Dar când dau cu ochii de odrasle securiste precum monica macovei, sorin oprescu sau victor ponta, mi se face stomacul ghem. Şi tare mi-aş dori să-i văd trăind din leafa mea! Prin urmare, nu arunc sub cutiile poştale pliantele cu securişti propagandistici, ci le depun frumos în coşul de gunoi din latura casei unui fost coleg de liceu. Ce-i drept, nu-l plac pe securistul Ponta, dar păstrez, totuşi, decenţa, depunându-i, cuviincios, pozele eclatante în coşul din latura casei lui Florin Stroe. Nu calc pe mutra lui Ponta, cum fac unii dintre suceveni, nu-mi şterg tălpile de trăsăturile lui antiafrodisiace. Deşi nu-mi place, eu nu-l consider pe Ponta un gunoi, ci o făptură pământească, spre care zvârli cu piatra doar când ţi se dă la nădragi.

*

Primul detaliu

Primul detaliu

*

Al doilea detaliu

Al doilea detaliu

 

*

Al treilea detaliu

Al treilea detaliu

*

Privesc cu atenţie şi cu ochelarii pe nas abundenţa de materiale propagandistice, pe care sucevenii, prin atitudine firească, le transformă în gunoaie şi, privind, încep să mă dumiresc. Pe suceveni nu-i enervează Ponta, ca pe mine, ci risipa, bătaia de joc cu care se irosesc banii de la noi, din bugetul scumpei lor ţărişoare, furaţi.

*

Aşa că, domnilor cu ciolanul puterii în apucătoare, la binele vostru cuget, atunci când vă îndemn: Furaţi, dar nu irosiţi bănetul pe gunoaie!


Cântec pe hotarul tăcerii: lui Horaţiu Silaghi

*

Hotarul meu e cântecul nescris,

orb ancestral cu degetul îl caut

rând şi silabă, literă şi vis

agonizând ca şoapta unui flaut:

ţin degetul pe rană şi ascult

iluminat de-a pururi de orbire,

un cântec, totuşi, zămislit demult,

*

Se va topi prin mine în neştire,

iar eu, mai orb cu fiece cuvânt

lăsat să curgă-n pagina domoală,

am să rămân dator cu ce nu cânt:

gromovnicul ce nu se-aşterne-n coală

hotarul meu să-l facă pe hotar;

iar cântecul mă pierde-n calendar.


Cântec în satul naşterii: Brînduşei Maria Gîză

*

Basm irosit de-ncrâncenată trudă

rămâne satul naşterii pe drum,

în cale nu e verb să-l mai audă,

nici înserări de linişte şi fum

datoare nostalgiilor pribege

uitate de drumeţi pe la răscruci

şi nu-s nici urme care să te lege

adânc de sat, în clipa când te duci

*

Mărturisindu-ţi stelelor amare

amarul prin lăuntru risipit,

rupându-te din rădăcina care

iar despre sat ceva ţi-a amintit;

apoi vin zorii zărilor răsfrânte

*

Ghicind în tine noua rădăcină

în care-nstrăinările să-şi cânte

zădărnicia creşterii-n lumină

acum şi-n veci şi-n satul ce te-nchină.