Cântec pe hotarul tăcerii: lui Horaţiu Silaghi

*

Hotarul meu e cântecul nescris,

orb ancestral cu degetul îl caut

rând şi silabă, literă şi vis

agonizând ca şoapta unui flaut:

ţin degetul pe rană şi ascult

iluminat de-a pururi de orbire,

un cântec, totuşi, zămislit demult,

*

Se va topi prin mine în neştire,

iar eu, mai orb cu fiece cuvânt

lăsat să curgă-n pagina domoală,

am să rămân dator cu ce nu cânt:

gromovnicul ce nu se-aşterne-n coală

hotarul meu să-l facă pe hotar;

iar cântecul mă pierde-n calendar.