Cântecul risipelor de spaime: lui Dumitru Teodorescu

*

Din inimă l-au rupt şi l-au zvârlit,

uitându-l cu harapnicul în mână

mai sus de cerul lumii ostenit,

iar lumea ca-ntr-o transă îi îngână

teroarea de stăpân şi ucigaş,

risipa de impusă umilire,

un gol rotund şi-a tot scobit făgaş

*

Totemic în absenta lui iubire:

e mult prea mult şi nu mai pot să-ndur,

o să vi-l cer pe Dumnezeu cum este,

doar îi păstrez în inimă contur

odată şi odată să-mi dea veste

risipelor de spaime şi eres

eu să le pun cu-ncrâncenare capăt,

să-nvăţ să îl trăiesc atât de des

ca să mă isc lumină şi prin scapăt

urmându-i calea care m-a ales.