Cântecul ningerii iernii: memoriei lui Gheorghe Parascan

*

Gândind cu gânduri ancestrale

hirotoniţi în suferinţă

erau văzuţi mereu pe cale

oftând adânc din nefiinţă,

râvnind păcatele lumeşti,

ghicindu-le din cer pe toate

har între haruri îngereşti,

etern pierdute şi uitate;

*

Plângeam de mila lor, plângeam

apoi mă năpusteam spre viaţă

rupând cu dinţii, dar rupeam

atât amar, cât şi dulceaţă

să-mi fie-n veşnicii de-ajuns

ca să mai uit de plictiseală,

apoi în nouri m-am ascuns

ningând o iarnă ideală.

Cântecul risipelor dintâi: Rodicăi Alexandru

*

Rând după rând m-am aşternut în file,

o să adorm târziu, şi-ntre coperţi

doar zvâcnetele curgerii prin zile

iar vor ţâşni spre arborii inerţi

ca să-mi găsească liniştea visată,

apoi au să-mi aştearnă căpătâi

*

Aceeaşi filă, mai imaculată

lăsată de risipele dintâi

ecou doar pentru lumea care-şi poartă

xenomania ierbii înspre nopţi

atât de des rupându-mă din soartă,

numindu-mă pândar, cireşii copţi

doar eu să-i apăr aprinzând în beznă

rug uriaş, prin care să-i adopţi

urcuş de şarpe răsucit pe gleznă.

Cântec eşecului umbrei: memoriei lui Ioan Nemeş

*

Iubesc să fiu un fluture pe lampă

orbit şi ars în scapăr de lumină,

ademenit de viaţă ca de-o vampă

năvalnică, dar fără de pricină

*

Numai să-nvăţ să dezvelesc iubiri,

eternităţi de-o clipă să mă-ncapă

mult mai adânc în omeneşti uimiri

eşec al umbrei ce-o strivesc sub pleoapă

şi să-mi dureze trainic amintiri.

Cântecul slobozirii chemărilor: lui Victor Muha

*

Viorile m-au căutat ninsoare,

iar sufletul, în vreme ce ningeam,

călătorea şi slobozea chemare

totemică spre iernile din geam,

o să îl chem şi-o să-l aduc îndată

râzând numai cu trupul de ninsori:

*

Mirosul iernii-i sfânt şi mă îmbată,

urgia ei m-a prins de subsuori

hăţişul alb cu alb să mă răsfeţe

acum şi pururi, şi în tinereţe.

Cântecul urcării în amintiri: lui Zamfir Oniu

*

Zidit de întâmplare în cuvinte

am vremii de adus drept mărturie

mestecenii care au prins să cânte,

frunzişul lor sălbatec să îmi fie

icoană pentru clipe şi trăiri

rămase încrustate clar pe cale,

*

Odată o să urc în amintiri

numai să cat cu patimă prin vale

iureşul calm de efemeră viaţă,

urma lăsată altor vremi povaţă.