Cântecul vremilor vremuitoare: lui Cristian Doboş

*

Cetatea veche cu cântări sublime

râvnea să-şi facă ziduri senzuale,

iar dinspre târg vin frunzele mulţime

să se închine zidurilor sale,

târziu de tot doar sunetul persistă,

iar zidurile ei împart cenuşă

avertizând că nici nu mai există,

năluca ei s-a închegat pe uşă

* 

Doar prin ninsori în aspră căutare

orbecăind prin nopţile urbane:

barbar încă se-aude în ninsoare

osânda unui cântec sub icoane

şi sub năluci de vremi vremuitoare!