*
Visând trezirea lumii dimprejur
iar îmi ridic drept flamură speranţa
oraşului ghicindu-i alt contur
riscând să-i schimb curând şi ambianţa
extatică de cimitir uitat
la marginea trufiei ostenite,
*
Am să îl smulg cândva din scăpătat
extaziat de sfintele-i ursite,
luptând să-i apăr farmecul postum,
eternele-i pietrificări prin vreme,
nici nu contează ce-o să fac şi cum
el să-şi găsească sub totem, sub steme
imensitatea clipei de acum.
*
Bard tânguit de cântecele sale
omătul iernii mi-a bătut la uşă,
ghicesc în el doar mituri ancestrale
durând în piatra vremilor cătuşă
aceloraşi cântări neprihănite
nuntind în ceruri umbre şi lumini,
*
Mut le ascult şi-aud închipuite
ecouri şiroindu-mi iar pe mâini:
zăcând pe lespezi în luciri aprinse
oraşului drept odă şi destin,
fără să vreau pe crucea stelei ninse
iar mă arăt şi tac, şi mă închin.
*
Ghicind-o-n depărtări polare
eu steaua o invit în casă,
o s-o aşez drept lumânare
redând-o cărţii ce-mi apasă
ghilotinând cu cerbicie
eternul suflet ostenit
*
Sau, reclădind-o-n poezie,
am să învăţ că-i de trăit
ursita ei de veghe rece
chemând ninsorile la sfat,
iar dacă-o vrea, când o să plece,
uimirilor sacrificat
chemarea ei mă va petrece.
*
Dintr-o lume ostenită de plecări şi de iviri
umbra zilei strânge pumnul încleştat şi se revoltă,
mâna mea o moşteneşte printre alte amintiri
irosite doar de stele care lunecă pe boltă
tot prin alte zodiace şi prin căile tăcute
risipite prin urmaşii care nu mai ştiu nimic,
umbra lor se tot destramă ruptă de necunoscute
*
Vieţuiri la fel de calme ca seminţele în spic,
iar povara de lumină, moştenită prin colinde,
numai preoţii o-ndeasă sub vicleanul lor altar,
ţipă-n noi vâscoasa beznă care-ncet, încet cuprinde
inima, jertfind-o-n pripă umilirii în zadar:
lasă-mi sufletul în pace şi-o să mi-l aştern sub grindă;
aşteptând ninsori primare, doar lumina îl colindă!
*
Ecou al vremurilor, clipa
lăsată lumilor ursire
egal înfăşură-n aripa
naturii altă desluşire
a cerurilor de departe
*
Mărturisite de vechimi,
apoi din pagina de carte
nisip măsoară în mulţimi:
un orologiu o cuprinde,
ecoul clipei înfăşoară
lumescul ţipăt din colinde
adânc în iarna ce coboară
*
Datoare stelelor cu scapăr
atât de alb, de efemer
visând că o să-nvăţ să-mi apăr
iluzii, fapte şi mister
doar cu ninsorile din cer.