Cântecul revoltei umbrei: lui Dumitru Vinţilă

*

Dintr-o lume ostenită de plecări şi de iviri

umbra zilei strânge pumnul încleştat şi se revoltă,

mâna mea o moşteneşte printre alte amintiri

irosite doar de stele care lunecă pe boltă

tot prin alte zodiace şi prin căile tăcute

risipite prin urmaşii care nu mai ştiu nimic,

umbra lor se tot destramă ruptă de necunoscute

*

Vieţuiri la fel de calme ca seminţele în spic,

iar povara de lumină, moştenită prin colinde,

numai preoţii o-ndeasă sub vicleanul lor altar,

ţipă-n noi vâscoasa beznă care-ncet, încet cuprinde

inima, jertfind-o-n pripă umilirii în zadar:

lasă-mi sufletul în pace şi-o să mi-l aştern sub grindă;

aşteptând ninsori primare, doar lumina îl colindă!