Cântecul sinelui: lui Gheorghe Senciuc

*

Ghici cu cine, ghici cu ce,

hoinărind prin stele triste,

ele-au prins să lunece

oarbe doar ca să existe

ram şi floare, râu şi mare,

grai şoptit în nopţi pribege

hotărând ca fiecare

efemerul să îl lege

*

Strâns de cerul ca o apă,

eu urmând apoi să-i scriu

nişte versuri sub o pleoapă

care-acoperă ce-i viu:

inima – un fel de ciută

urmărită prin pustiu

cu săgeata zilei mută.