ca să-mi descopăr țara și-n îngerii din cer

*

când cu ciorchini de stele purtate la oblânc

am năvălit pe cale într-o cumplită goană,

doar numele tău, țară, era crestat adânc

și sufletu-mi vibrase în cosmos ca o rană,

ca dangătul de clopot ce risipise clipe

prin căile lactee și poate mai presus,

fugaru-mi căpătase tăinatece aripe

și țara îmi păruse frumoasă ca Iisus,

 *

dii, dii și mult mai iute pe cale mă aruncă,

murg de amurgul vremii în treacăt deslușit,

căci viața ne e dată drept cosmică poruncă,

de-atâta hăituire, nu-i vreme de iubit

și de păstrat vreo urmă în lutul sfânt al țării

și-n iarba ce ne-aduce superbe primăveri,

dii, dii, căluț sălbatec, ne-așteaptă zarea zării,

iar cerul își scrâșnește oblonul ruginit:

*

abia aud cum țara cu degetul atinge

nețărmurirea vremii și cum din efemer

se-ntrupă iarăși iarna și-n sufletul meu ninge

ca să-mi descopăr țara și-n îngerii din cer

prin ţară nu mai trece Dumnezeu

Foto: Radio România Actualităţi

*

prin ţară nu mai trece Dumnezeu,

deşi-n biserici e înghesuială

şi lumânări mai ard de mântuială

prin frăgezimea timpului ateu

căci ura-i un blestem şi dă în clocot

şi biciuieşte iar cu vâlvătăi,

crucificaţi pe dangătul de clopot

românii-s dezbinaţi şi-atât de răi

*

încât o-nsămânţează-n arătură

pândindu-i clipa când va da în rod

căci e o foame cosmică-n norod

şi sufletele-s crâncenă arsură

zvârlită-n sus de pumnii încleştaţi

şi prăbuşită iarăşi în făpturi,

iar cântecul cobzarilor uitaţi

a fost luat şi tăinuit de furi,

*

dar nimeni nu mai simte că e lipsă

de cântece: din ce în ce mai greu

o lespede s-a scurs apocalipsă,

prin ţară nu mai trece Dumnezeu

când ziua se desprinde iar din mine

*

pe-atunci ningea cu viscoliri nervoase,

iar galaxia ce scrâșnea din dinți

din zborul cosmic mă abandonase

în vremuirea vremii prin părinți,

ah, cum cântase viscolul afară

și cu pluteau cu fulgii, pe atunci,

sălbăticite stele ce-și aflară

despovărări dumnezeiești în prunci

*

Sound 6

*

și cât de viu părinții îmi zâmbiră

pe când îi confundam cu Dumnezeu

privind ninsoarea care își înșiră

chiar și acum neprihănitul eu

ca să tânjesc întoarcerea finală

dintr-un noian de calme risipiri

și ca să port veșmintele de gală

cu pururea neșterse amintiri:

*

Sound 3

*

îmi amintesc, iar asta-i o povară

ce ferecat în pietre mă mai ține

ca să tresar, precum odinioară,

când ziua se desprinde iar din mine

de mă vei naşte, mamă, încă-o dată

*

în pragul zilei m-am oprit cu teamă,

au fost cobzari în jur şi n-au mai fost,

şi ţi-am cerut iar naşterea mea, mamă,

în viaţa asta fără nici un rost

ca să-l aud pe fiul meu cum cântă

şi să mă-nchin cu rugăciunea lui

şi-apoi să râd, când doi nepoţi încântă

târziul prin icoanele din cui,

*

Sound 4

*

să-mi clocotească sângele de clipe

în anul ce-mi apasă pe grumaz,

cobzarii mi-au lăsat în prag aripe

de parcă-ar vrea să-mi râdă de necaz,

dar nu contează, mamă, dacă tu

mă naşti şi pentru-a nu ştiu câta oară

ca să mă-nfăşuri iar în iarnă cu

luminile din steaua mea polară:

*

Cover audio Andi

*

vezi, vinul vechi din pagină se-ncruntă

spre îngerii din ceruri, ce-mi arată

că s-a vestit că-s pregătit de nuntă

de mă vei naşte, mamă, încă-o dată

*

numai trecut, prezent şi viitor

*

un vers ursit în cântece ursite

atât am de trăit ca împlinire

şi ca pecete peste-ntreaga fire

a sufletelor tot mai ostenite,

dar e târziu şi fumegă cuvântul

şi aburii desprinşi din călimară

se risipesc în noapte pe afară

şi-nfăşură în ceţuri lungi pământul

*

ca tu să bandajezi cu o tăcere

pe suflet toate visele ce trec

corăbii trase pururi la edec

de nu ştiu ce pricini şi ce mistere,

ursirea ta e să-mi pândeşti ursirea

şi s-o ridici drept pasăre pe cer,

deja cuvântul fumegă sever

trăgând zăvorul peste amintirea

 *

acelui început mistuitor

când mi s-au dat cu enigmatic rost

trei ursitoare care sunt şi-au fost

numai trecut, prezent şi viitor