şi doar un ochi veghează prin ulucă
în calea mea s-au fost durat cuvinte
drept curcubeu spre templele de sus
şi îmi ursise cosmicul părinte
să lăcrimez din plânsul lui Iisus,
în rest n-avem pe nimeni şi nimic,
doar verbele mă aşteptau nervoase
precum cobzarul nopţii să le zic,
să le cioplesc în stele somnoroase
sub semnul calm al sfintelor porunci
dintr-un acelaşi început zidite
şi-ncredinţate lumii doar prin prunci
ca închinări profunde sau ispite,
în fond în juru-mi stau atâtea căi
şi fiecare una doar apucă,
tăcerea-i cerul prăbuşit pe văi
şi doar un ochi veghează prin ulucă
