prin ţară nu mai trece Dumnezeu
*
prin ţară nu mai trece Dumnezeu,
deşi-n biserici e înghesuială
şi lumânări mai ard de mântuială
prin frăgezimea timpului ateu
căci ura-i un blestem şi dă în clocot
şi biciuieşte iar cu vâlvătăi,
crucificaţi pe dangătul de clopot
românii-s dezbinaţi şi-atât de răi
*
încât o-nsămânţează-n arătură
pândindu-i clipa când va da în rod
căci e o foame cosmică-n norod
şi sufletele-s crâncenă arsură
zvârlită-n sus de pumnii încleştaţi
şi prăbuşită iarăşi în făpturi,
iar cântecul cobzarilor uitaţi
a fost luat şi tăinuit de furi,
*
dar nimeni nu mai simte că e lipsă
de cântece: din ce în ce mai greu
o lespede s-a scurs apocalipsă,
prin ţară nu mai trece Dumnezeu