când ziua se desprinde iar din mine

*

pe-atunci ningea cu viscoliri nervoase,

iar galaxia ce scrâșnea din dinți

din zborul cosmic mă abandonase

în vremuirea vremii prin părinți,

ah, cum cântase viscolul afară

și cu pluteau cu fulgii, pe atunci,

sălbăticite stele ce-și aflară

despovărări dumnezeiești în prunci

*

Sound 6

*

și cât de viu părinții îmi zâmbiră

pe când îi confundam cu Dumnezeu

privind ninsoarea care își înșiră

chiar și acum neprihănitul eu

ca să tânjesc întoarcerea finală

dintr-un noian de calme risipiri

și ca să port veșmintele de gală

cu pururea neșterse amintiri:

*

Sound 3

*

îmi amintesc, iar asta-i o povară

ce ferecat în pietre mă mai ține

ca să tresar, precum odinioară,

când ziua se desprinde iar din mine

de mă vei naşte, mamă, încă-o dată

*

în pragul zilei m-am oprit cu teamă,

au fost cobzari în jur şi n-au mai fost,

şi ţi-am cerut iar naşterea mea, mamă,

în viaţa asta fără nici un rost

ca să-l aud pe fiul meu cum cântă

şi să mă-nchin cu rugăciunea lui

şi-apoi să râd, când doi nepoţi încântă

târziul prin icoanele din cui,

*

Sound 4

*

să-mi clocotească sângele de clipe

în anul ce-mi apasă pe grumaz,

cobzarii mi-au lăsat în prag aripe

de parcă-ar vrea să-mi râdă de necaz,

dar nu contează, mamă, dacă tu

mă naşti şi pentru-a nu ştiu câta oară

ca să mă-nfăşuri iar în iarnă cu

luminile din steaua mea polară:

*

Cover audio Andi

*

vezi, vinul vechi din pagină se-ncruntă

spre îngerii din ceruri, ce-mi arată

că s-a vestit că-s pregătit de nuntă

de mă vei naşte, mamă, încă-o dată

*

numai trecut, prezent şi viitor

*

un vers ursit în cântece ursite

atât am de trăit ca împlinire

şi ca pecete peste-ntreaga fire

a sufletelor tot mai ostenite,

dar e târziu şi fumegă cuvântul

şi aburii desprinşi din călimară

se risipesc în noapte pe afară

şi-nfăşură în ceţuri lungi pământul

*

ca tu să bandajezi cu o tăcere

pe suflet toate visele ce trec

corăbii trase pururi la edec

de nu ştiu ce pricini şi ce mistere,

ursirea ta e să-mi pândeşti ursirea

şi s-o ridici drept pasăre pe cer,

deja cuvântul fumegă sever

trăgând zăvorul peste amintirea

 *

acelui început mistuitor

când mi s-au dat cu enigmatic rost

trei ursitoare care sunt şi-au fost

numai trecut, prezent şi viitor

nuntirii ce se-anunţă-n Univers!

*

copaci încremeniţi îmi dau de veste

că după numai câteva ninsori

iar va urma o cosmică poveste,

în crengi deja se modelează flori

pentru logodna sfintei lor crăiese

ce-şi leapădă veşmântul de zăpezi

ca să păşească-ncet printre mirese

cu poalele răsfrânte pe livezi,

*

iar mirele, ce uneori se-arată

spre gloria acestei sărbători,

va risipi prin suflete curată

lumina care spulberă ninsori

şi va întinde înspre zări covoare

ca să păşim solemn ca nişte prinţi

ademeniţi de sacra sărbătoare

ce mai vibrează încă prin părinţi:

*

hai, primăvară, urcă-n orologii

pe cobza mea să se-nfiripe vers

ursit, cu pământeştile elogii,

nuntirii ce se-anunţă-n Univers!

în ziua ce cu suflete se-nfruptă

*

când s-a făcut stăpân peste o zi

şi-a dat cu barda-n cer, să se desprindă,

crengi de argint se prăbuşiră şi

înaltul a rămas, fără o grindă,

acoperişul şubred şi banal

zburătăcit de păsări speriate,

iar ziua lui se prefăcu în mal,

în prăbuşire din eternitate,

*

dar lui păru doar ziua să-i ajungă,

o-nfăşură pe trup ca pe-o hlamidă

lăsând în urmă colbuita dungă

a regăsirii ca efemeridă

şi a gustat din vin cu disperare,

deşi era lăuntric împăcat

căci devenise iar o sărbătoare

din zorii zilei, până-n scăpătat,

*

şi-asemeni lui noi locuim cuminţi

câte o zi din calendare ruptă

şi evităm întoarcerea-n părinţi

în ziua ce cu suflete se-nfruptă