Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 76

foarte curând, Iisus o să învie

*

nu mai e mult, Iisus o să învie

pe crucea grea a veşnicului ieri,

să ne simţim stăpâni pe veşnicie

noi, pleava viitoarei primăveri,

căci dureros se împlineşte spicul

şi ne usucă sângele discret

nimicul întregindu-l din nimicul

încetei risipiri încet, încet

*

şi nu rămâne colbul pe cărare

ca să zidească urme şi păşiri,

aud doar adierea-n depărtare

cum ofileşte lanuri de iubiri,

iar spicul se-mplineşte şi se coace

şi fără veste dă în scuturat:

chiar nu auzi cum sufletul meu tace

stea care cade-n margine de sat,

*

chiar nu auzi în arborii stingheri

cum se transformă cercuri în sicrie?

pe crucea grea a veşnicului ieri,

foarte curând, Iisus o să învie

Poezie de ion dragusanul No Comments Mar 17

şi-a consimţit, spre dimineaţă: Fie!…

*

un filosof bătrân, cu chip cioplit

de curgeri crunte pe catapiteasmă,

mi-a spus, şi-atunci adânc m-a umilit,

că primăvara-i numai o mireasmă

şi-am aruncat cu piatra, şi-am scrâşnit

când măcina lumina sub apus,

apoi în fila nopţilor răpus

am ars nepământeşte, dar mocnit:

*

în ce să cred, l-am întrebat apoi,

logodnele-s definitiv pierdute

şi-au tras zăbrele grele nişte ploi

ce rătăcesc pe căi necunoscute

ca să îmi fie strâmt printre tăceri

şi sufocarea cosmică să doară,

căci nu exist, de nu e primăvară,

eu, cel ursit drept jertfă-n primăveri:

*

iar el, doar un cuvânt abia săpat

deasupra lumii pentru veşnicie,

a clătinat din cap îngândurat

şi-a consimţit, spre dimineaţă: Fie!…

Poezie de ion dragusanul No Comments Mar 14

spre stelele din poala nopţii, mamă

*

de câte ori te văd păşind pe cer

ca să-mi ridici şi sufletul, şi ochii,

mă copleşeşte marele mister

şi, sărutându-ţi poala lungii rochii,

pe buze îmi rămân drept stropi de rouă

înşiruiri de stele şi destine

de parcă lumea s-ar fi rupt în două

ca să rămână jumătate-n mine

*

şi-atuncea plâng cu primăveri desprinse

din cerul ce-ţi ajunge până-n glezne,

iar năruirea păsării învinse

îmi rătăceşte sufletul în beznă

şi nu e mâna ta să mi-l întoarcă

şi să-l spuzească iar cu mângâieri,

şi depărtarea încă mă încearcă

cu străvezimea altei primăveri

*

ca să-mi arate calea înspre tine

pecetluită-n ceruri cu-o maramă,

vin alte ierburi şi păşesc străine

spre stelele din poala nopţii, mamă

Poezie de ion dragusanul No Comments Mar 8

şi că nu-i om să fi băgat de seamă

*

a fost cândva, pe când eram bătrân

şi-mpovărat de răutăţi trăite,

să recunosc că trupul e stăpân,

că sufletul cedează la ispite,

şi sufletul l-am tot ţinut ascuns

de parcă mi-ar fi fost cu el ruşine

fiindcă era atâta de străpuns

de-ndurerări ce mi-au rămas străine,

*

apoi l-am aşezat frumos pe masă,

când nu era prin preajmă nimeni să ne vadă,

şi l-am privit şi mi-am tot spus: nu-mi pasă

de rănile acestea, de zăpadă,

deşi a nins deasupra-i ne-ncetat,

deşi îl strânge frigul cu cruzime,

deşi l-am socotit îndepărtat,

mereu călcat în treacăt de mulţime,

*

şi-am observat, pe masă când l-am pus

şi-am tot privit cum încă se destramă,

că sufletul e frate cu Iisus

şi că nu-i om să fi băgat de seamă

Poezie de ion dragusanul No Comments Mar 4

din viaţă, doar din viaţă înspre viaţă

*

din clipa asta muşcă-nfometat

ca dintr-un fruct cu însuşiri buimace,

ca dintr-un adevăr ce ţi s-a dat

ca să-ţi nutrească sufletul cu pace,

nimic nu poate clipa s-o despoaie

de aura ei cosmică deplină:

chiar nu observi cum franjurii de ploaie

doar urmelor clipitei se închină,

*

chiar nu auzi cum ziua însorită

se face şal pe umerii ei calzi

şi câte veşnicii în ea palpită

ca într-o mare-n care să te scalzi?,

iubeşte clipa, cânt-o şi trăieşte

miracolul ei calm, cuprinzător,

şi care cu răbdare îţi vesteşte

că doar prin clipă eşti nemuritor,

*

te duci cu ea, călătoreşti prin spaţii

şi alte lumi în cale-i se răsfaţă

cât mai e timp în ceruri de migraţii

din viaţă, doar din viaţă înspre viaţă

Poezie de ion dragusanul No Comments Mar 4

Pagina 76 din 154« Prima «...10 20 30...74 757677 78...90 100 110...»Ultima »