Memoriei regretatului Cornel Grosaru

în noaptea asta o să stăm la sfat,

nevinovată, biată poezie,

şi-o să-ţi vestesc: Hristos a înviat!,

dar pentru unii n-o să mai învie,

deşi se strâng arginţii prin biserici,

iar Iuda poartă mască şi mănuşi

când preoţii sfielnici şi eterici

abia mai trag zăvoarele pe uşi:

e prea târziu în cel ce se închină

şi e atâta beznă-n lumânări

încât numai poeţii sunt de vină

că se aud sub fruntea lor cântări

pe care spinii lacomi din cunună

şi rana grea a suliţei păgâne

într-un mănunchi anume le adună

să le presoare-n rămurişuri mâine

deşi nu ştim de-i dat să mai existe

dincolo de-nflorirea din copaci,

în floarea lor icoanele sunt triste

şi sevele secrete-s nişte vraci

desprinşi din Tot prin dansul lor damnat

ce mi se mută uneori sub tâmplă

ca să vă strig: Hristos a înviat!,

numai cu noi nu ştiu ce se întâmplă…