Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 50

s-a schimbat în înviere

Doamne, rob îmi spun nebunii,

deşi lanţul nu-l suport,

şi-au zvârlit cu pietre unii

în lumina ce o port

ca o candelă curată

după chip să mi te-arate

când te caut câteodată

şi te aflu libertate,

*

Doamne, risipit-au bezne,

peste pribegii buimace

urcă şarpele pe glezne,

iar veninul lui rapace

în cuvinte îl îndeasă

cei ce mi se vor stăpâni,

deşi văd, dar nu le pasă

că am candela în mâni,

*

Doamne, dă-mi iluminare

ca de lanţuri să mă scape,

rugăciunile amare

încă-mi clocotesc sub pleoape

ca să te întrupi cuvântul

care-aduce mângâiere,

căci în jurul meu pământul

s-a schimbat în înviere


ca să-l târăsc cu umbra mai departe

atâţia monştri îţi tot ies în cale

că-nfricoşat aş vrea să mi te strig,

dar văd târziu cum umbra tălpii tale

zburătăceşte frunzele prin frig,

iar eu ca închinat printr-o ursită

purificării sacre prin copaci

aud în sânge cum un glas palpită

ca să-mi şoptească fără veste: taci!,

*

şi tac, cu câte-o piatră strânsă-n mâini

fără să ştiu spre unde să le-arunc,

mi-aş azvârli şi sufletul la câini

neprihănit precum al unui prunc,

dar umbra ta nepotolit se pierde

de parcă m-ar lăsa fără reper

abandonat pustietăţii verde

mugur în crengi ce scapără în cer:

*

în ce să cred?, dau sufletului veste

din necuprinsa pagină de carte

doar ca să văd că sufletul mai este

ca să-l târăsc cu umbra mai departe


ion drăguşanul: cuvintele ce tot m-au locuit

*

întins în iarbă într-o fără vreme

şi picurat dezlănţuit de stele

am auzit un glas: nu te mai teme

căci dragoste sunt cerurile mele!,

iar stelele de sus înduioşate

şi-ntr-o plutire de un calm tiptil

mi-a zis în taină fericită: frate,

ţi-a fost ursit să fii mereu copil,

*

să treci prin trup ca printr-un val de rouă

care inundă ierburile-n zori

şi-abia târziu să ni te-alături nouă

într-un alai al altei sărbători,

căci nunta ţi-a fost dată drept nuntire

necontenită nuntă şi destin,

hai, bea lumina cerului subţire

din trupul tău ca un pocal cu vin!,

*

şi-am râs simţind cum se crăpa de zi

doar ca să am o cale de păşit

drept raţiune sacră de a fi

cuvintele ce tot m-au locuit

*

*


în care paradisul e femeie

din talpa ta se va desprinde iarba

și va păși încet spre depărtări

ademenită-n nesfârșit de oarba

nevoie sacră de iluminări

și-apoi din palme crengi au să culeagă

ceea ce-n ele e acum idee,

iar universul o să înțeleagă

că tu exiști pentru rodiri, femeie,

*

că tu îmi vindeci verbele cu pleoapa

și îmi arăți pe cale o fântână

să mușc lumina, să-nțeleg că apa

e orizontul care mă amână

căci am aici altarul din poveste

la care cu clipite să mă-nchin

când înțeleg că însăși soarta este

doar o femeie și-un pahar cu vin

*

din care sorb cu sete ancestrală

atunci când simt că sufletu-l descheie

spre veșnicia vieții ideală

în care paradisul e femeie


dintotdeauna pregătit să cânte?

vezi, şarpele se va întoarce-n cer

în constelaţia supremului îngheţ

căci numai viaţa merită un preţ

în necuprinsul marelui mister,

aleanul ei prin crengile de prun

premeditează noi desferecări:

ce-ţi pasă, Doamne, dacă eu apun

în rătăciri pe tainice cărări

*

când frigul tău va ispăşi pe cruce

deasupra altui nord îndepărtat

în care am crezut că m-ai uitat,

deşi doar primăvara mă seduce

şi-mi face aripi şi-apoi zbor mă face

ca să te aflu numai în lumină,

chiar nu observi că sufletul meu tace

numai atunci când ţie ţi se-nchină

*

cu primăveri ce mă despovărează

de-atât amar de vreme de cuvinte

ca să aud cum sufletu-mi visează

dintotdeauna pregătit să cânte?


Pagina 50 din 152« Prima...102030...4849505152...607080...Ultima »