ce-a mai rămas prin noi din acel foc?

ne-am strâns în cerc împrăştiind cărbunii

deasupra beznei stoarse pe pământ

şi stelele aruncă nişte funii

iluminând şi adiind pe vânt,

de undeva viorile adună

cântări şi zvârcoliri necunoscute,

iar tălpile desculţe împreună

iau forma-nşiruirilor de ciute,

*

deşi nu-s ierbi în ceruri clătinate

de răzvrătirea noastră ancestrală

să ia cu ele răni nevindecate

ascunse sub pecete de cerneală

de cei născuţi cândva să înţeleagă

şi să rostească tot ce-i de rostit,

în umbra vremuirii ce încheagă

precum un caş rotundul asfinţit

*

în care toţi am tot râvnit hodină

şi risipiri de suflet în tăcere

căci ni s-a spus că-i veşnică lumină

întoarcerea-n cuprinsul unei sfere

în care se aud cântând străbunii

pe când horesc sacerdotalul joc:

vezi sus, mai sus, ademenind tăciunii

ce-a mai rămas prin noi din acel foc?