la fel ca sub omături iarba verde
s-au tras zăvoare şi s-au tras ninsori,
clopotniţele zac părăginite,
iar sacerdoţii s-au ivit în zori
şi tot împart cuvinte ostenite:
e frig spre ziuă şi e frig în veac,
cărările şi paşii se vor pierde,
pe cruce urcă numai cei ce tac
la fel ca sub omături iarba verde:
copacii toţi, cu muguri în risipă,
au tot chemat cobzarii în zadar
căci cântecele-s mute şi aripă
şi zbor de păcătos vizionar:
să nu te temi, un sacerdot îmi spune,
căci cineva de sus, din cer, ne-ncearcă,
iar caii trec în tropote nebune
şi spulberă şi cântecele parcă
atunci când trec pe calea fără cale
şi-apoi dispar buimatici în niciunde
şi doar ninsori ne-acoperă agale
purificând prin preajmă cu secunde:
hei, strig şi strig, aş vrea să trag zăvorul,
e dreptul meu cel sacru la lumină!,
dar nu-mi răspunde nimeni, căci soborul
ninsorilor în linişte se-nclină
